2 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.

OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.

obișnuit, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 181v/29 / V: (înv) ~iciuit, obicin~ / Pl: ~iți, ~e / E: obișnui] 1 a Care a intrat în obișnuința cuiva. 2 a Care face parte din felul de a fi al cuiva. 3 a Caracteristic cuiva. 4-6 a Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat. 7 a Care se folosește adesea Si: curent, uzual. 8 sm Persoană care frecventează un anumit loc. 9 a (Îoc deosebit, remarcabil) Care nu se distinge prin nimic Si: comun. 10 Familiarizat.

OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit un obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, care face parte din felul de a fi al cuiva; caracteristic cuiva. Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63. Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258. Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133. ♦ (Substantivat) Persoană care frecventează în mod obișnuit un Ioc. Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231. 2. Care se face în mod regulat, care se întîmplă sau se întîlnește frecvent sau de obicei (într-un loc), care se folosește adesea; curent. Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8. ◊ (Adverbial) Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79. 3. Care nu se distinge prin nimic; comun (2). A lucrat din lemn obișnuit o vioară. – Variantă: obicinuít, -ă (pronunțat -bici-) (C. PETRESCU, Î. I 251, CREANGĂ, P. 209, NEGRUZZI, S. I 296) adj.

OBIȘNUÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A OBIȘNUI și A SE OBIȘNUI. 3) și substantival Care se întâlnește frecvent, regulat. 3) Care nu se deosebește prin nimic specific; care nu are trăsături particulare; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; ordinar. /v. a (se) obișnui

obișnuit a. 1. deprins: obișnuit cu vorbe bune; 2. ordinar: lucru obișnuit; 3. care e în uz: vorbă obișnuită.

obișnuít, -ă adj. Deprins: obișnuit cu munca. Ordinar, de toate zilele: pe drumu obișnuit. Uzual: vorbă obișnuită. Adv. De ordinar: se plimba obișnuit pe acolo.

OBICINUÍ vb. IV v. obișnui.

OBICINUÍT, -Ă adj. v. obișnuit.

OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (Înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (Înv. „obicei” < bg.).

obișnui [At: CANTEMIR, HR. 367 / V: (înv) ~icinui, ~iciui / Pzi: ~esc / E: obicină] 1-2 vtr A (face să câștige sau) a câștiga o anumită deprindere prin repetarea aceleiași acțiuni Si: a (se) deprinde, a (se) învăța. 3 vt A practica un anumit lucru în mod curent. 4-5 vtr A (se) folosi des. 6-7 vtr A (se) familiariza.

OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).

OBICINUÍT, -Ă, adj. v. obișnuit.

OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se deprinde, a se familiariza, a se învăța. Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. ◊ Tranz. A obișnui pe copii cu cititul. 2. Tranz. A practica un anumit obicei; a avea o anumită deprindere. Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. ◊ Refl. impers. (în expr.) Se obișnuiește să... = este obiceiul să... – Variantă: obicinuí (pronunțat -bici-) (NEGRUZZI, S. X 199) vb. IV.

A SE OBIȘNUÍ mă ~iésc intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A deveni cunoscut îndeaproape în urma unor contacte repetate; a se învăța; a se deprinde; a se familiariza. ~ cu noul colectiv. ~ cu lucrul. /cf. bulg. obițno

A OBIȘNUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se obișnuiască. 2) A practica în calitate de obicei; deprindere. ~ plimbări la aer liber. ~iește să studieze la bibliotecă. /cf. bulg. obițno

obișnuì v. 1. a avea obiceiu: nu prea obișnuesc; 2. a contracta un obiceiu: se obișnuește rău; 3. a se deprinde: să te obișnuești a asculta; 4. a fi în uz: vorba nu se obișnuește.

arată toate definițiile

Intrare: obișnuit
obișnuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obișnuit
  • obișnuitul
  • obișnuitu‑
  • obișnui
  • obișnuita
plural
  • obișnuiți
  • obișnuiții
  • obișnuite
  • obișnuitele
genitiv-dativ singular
  • obișnuit
  • obișnuitului
  • obișnuite
  • obișnuitei
plural
  • obișnuiți
  • obișnuiților
  • obișnuite
  • obișnuitelor
vocativ singular
plural
obicinuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obicinuit
  • obicinuitul
  • obicinuitu‑
  • obicinui
  • obicinuita
plural
  • obicinuiți
  • obicinuiții
  • obicinuite
  • obicinuitele
genitiv-dativ singular
  • obicinuit
  • obicinuitului
  • obicinuite
  • obicinuitei
plural
  • obicinuiți
  • obicinuiților
  • obicinuite
  • obicinuitelor
vocativ singular
plural
obiciuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: MDA2, Scriban
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obiciuit
  • obiciuitul
  • obiciui
  • obiciuita
plural
  • obiciuiți
  • obiciuiții
  • obiciuite
  • obiciuitele
genitiv-dativ singular
  • obiciuit
  • obiciuitului
  • obiciuite
  • obiciuitei
plural
  • obiciuiți
  • obiciuiților
  • obiciuite
  • obiciuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: obișnui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obișnui
  • obișnuire
  • obișnuit
  • obișnuitu‑
  • obișnuind
  • obișnuindu‑
singular plural
  • obișnuiește
  • obișnuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obișnuiesc
(să)
  • obișnuiesc
  • obișnuiam
  • obișnuii
  • obișnuisem
a II-a (tu)
  • obișnuiești
(să)
  • obișnuiești
  • obișnuiai
  • obișnuiși
  • obișnuiseși
a III-a (el, ea)
  • obișnuiește
(să)
  • obișnuiască
  • obișnuia
  • obișnui
  • obișnuise
plural I (noi)
  • obișnuim
(să)
  • obișnuim
  • obișnuiam
  • obișnuirăm
  • obișnuiserăm
  • obișnuisem
a II-a (voi)
  • obișnuiți
(să)
  • obișnuiți
  • obișnuiați
  • obișnuirăți
  • obișnuiserăți
  • obișnuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obișnuiesc
(să)
  • obișnuiască
  • obișnuiau
  • obișnui
  • obișnuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obicinui
  • obicinuire
  • obicinuit
  • obicinuitu‑
  • obicinuind
  • obicinuindu‑
singular plural
  • obicinuiește
  • obicinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obicinuiesc
(să)
  • obicinuiesc
  • obicinuiam
  • obicinuii
  • obicinuisem
a II-a (tu)
  • obicinuiești
(să)
  • obicinuiești
  • obicinuiai
  • obicinuiși
  • obicinuiseși
a III-a (el, ea)
  • obicinuiește
(să)
  • obicinuiască
  • obicinuia
  • obicinui
  • obicinuise
plural I (noi)
  • obicinuim
(să)
  • obicinuim
  • obicinuiam
  • obicinuirăm
  • obicinuiserăm
  • obicinuisem
a II-a (voi)
  • obicinuiți
(să)
  • obicinuiți
  • obicinuiați
  • obicinuirăți
  • obicinuiserăți
  • obicinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obicinuiesc
(să)
  • obicinuiască
  • obicinuiau
  • obicinui
  • obicinuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obiciui
  • obiciuire
  • obiciuit
  • obiciuitu‑
  • obiciuind
  • obiciuindu‑
singular plural
  • obiciuiește
  • obiciuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obiciuiesc
(să)
  • obiciuiesc
  • obiciuiam
  • obiciuii
  • obiciuisem
a II-a (tu)
  • obiciuiești
(să)
  • obiciuiești
  • obiciuiai
  • obiciuiși
  • obiciuiseși
a III-a (el, ea)
  • obiciuiește
(să)
  • obiciuiască
  • obiciuia
  • obiciui
  • obiciuise
plural I (noi)
  • obiciuim
(să)
  • obiciuim
  • obiciuiam
  • obiciuirăm
  • obiciuiserăm
  • obiciuisem
a II-a (voi)
  • obiciuiți
(să)
  • obiciuiți
  • obiciuiați
  • obiciuirăți
  • obiciuiserăți
  • obiciuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obiciuiesc
(să)
  • obiciuiască
  • obiciuiau
  • obiciui
  • obiciuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obișnuit obicinuit obiciuit

  • 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63.
      surse: DLRLC
    • Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258.
      surse: DLRLC
    • Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133.
      surse: DLRLC
  • 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea.
    exemple
    • Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8.
      surse: DLRLC
    • 2.1. (și) substantivat Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231.
    • 2.2. (și) adverbial În mod regulat, de obicei.
      surse: DEX '09 DEX '98 attach_file un exemplu
      exemple
      • Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79.
        surse: DLRLC
  • 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; de rând.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: banal comun simplu attach_file un exemplu
    exemple
    • A lucrat din lemn obișnuit o vioară.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi obișnui
    surse: DEX '98 DEX '09

obișnui obicinui obiciui

  • 1. reflexiv tranzitiv A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța.
    exemple
    • Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127.
      surse: DLRLC
    • Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12.
      surse: DLRLC
    • Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84.
      surse: DLRLC
    • A obișnui pe copii cu cititul.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv A (se) folosi (des), a (se) întrebuința.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: folosi întrebuința

etimologie:

  • obicină (învechit „obicei” din limba bulgară).
    surse: DEX '09 DEX '98