OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se deprinde, a se familiariza, a se învăța. Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. ◊ Tranz. A obișnui pe copii cu cititul. 2. Tranz. A practica un anumit obicei; a avea o anumită deprindere. Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. ◊ Refl. impers. (în expr.) Se obișnuiește să... = este obiceiul să... – Variantă: obicinui (pronunțat -bici-) (NEGRUZZI, S. X 199) vb. IV.