OARECÁRE, oarecare, adj. pron. nehot., pron. nehot. I. Adj. pron. invar. 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape; oareșicare. ♦ Anumit. 2. Indiferent care; careva. 3. Fără importanță, neînsemnat; care nu iese din comun. II. Pron. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva. – Oare + care.

oarecare [At: COD. VOR. 28/1 / V: (înv) or~ / A și: (reg) oare~ / Pl: (înv) ~și, (asr) ~ri / G-D: ~cărui(a), ~cărei(a), ~căror(a) / E: oare¹ + care] 1 pnh (Îrg) Cineva. 2 pnh (Îrg) Careva. 3 pnh (Îrg) Câtva. 4 pnh (Îvr) Oricare. 5 anh Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape Si: (îrg) oarece (4). 6 anh Anumit. 7 anh (Înv; lpl) Câțiva. 8 anh Indiferent care. 9 anh Lipsit de importanță Si: neînsemnat. 10 anh Care nu iese din comun Si: obișnuit.

OARECÁRE, oarecare, adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape; oareșicare. ♦ Anumit. 2. Indiferent care; careva. 3. Fără importanță, neînsemnat; care nu iese din comun. II. Pron. nehot. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva. – Oare + care.

OARECÁRE adj. nehot. 1. Anumit. Simeon privea cu oarecare mirare la supunerea lui. Mihu. SADOVEANU, O. VII 121 Ana vorbea cu autoritate și cu oarecare dispreț. C. PETRESCU, C. V. 231. Cu toate astea, chiar fără permisiunea ta, eu te. voi urma. la o distanță oarecare! REBREANU, R. 11 229. 2. Indiferent care, careva. Dacă nu ne-am fi-ntîlnit (Absolut din întîmplare) Tu pe altul oarecare Tot așa l-ai fi iubit. TOPÎRCEANU, M. 58. 3. Neînsemnat, fără importanță; ceva. Înlăuntru, oarecare frămîntare și neorînduială. SADOVEANU, A. L. 184. În vremea ei, atunci, întîmplarea a fost oarecare. id. O. V 92. ◊ (Substantivat) Prietenul meu nu e un oarecare. – Variantă: oareșicáre (pronunțat oa-reși-) adj. nehot.

OARECÁRE pron. nehot. v. ORICARE. /oare + care

orecare pnh, anh vz oarecare

varecare pnh, av vz oarecare

varecare pron. nehot. v. oarecare.

OAREȘICÁRE adj. nehot. v. oarecare.

oare-cáre pron. indefinit. Orĭ-care ar fi: un om oare-care, un oare-care (saŭ simplu oare-care: l-a întrebat oare-care). Despre lucrurĭ: o linie oare-care.

oarecare² (înv., reg.) pr. m., g.-d. oarecăruia; f. oarecare, g.-d. oarecăreia; pl. m. și f. oarecare, g.-d. oarecărora

oarecare¹ adj. pr. invar. (femei ~)

oarecare¹ adj. pr. invar.

oarecare² (înv., reg.) pr. m., g.-d. oarecăruia; f. oarecare, g.-d. oarecăreia; pl. m. și f. oarecare, g.-d. oarecărora

oarecáre pr. m., g.-d. oarecáruia; f. sg. oarecáre, g.-d. oarecăreia; pl. m. și f. oarecáre, g.-d. oarecărora

oarecáre adj. m., f. oarecáre; pl. m. și f. oarecáre

oarecare (sg. și pl., m. și f.)

oarecare m. și f., oarecărui gen. m., oarecărei gen. f.; oarecare pl. m. și f. (oarecare femei), oarecăror gen. pl. m. și f.

*oare care adv. + pr. ( ~ dintre ei știe?)

OARECÁRE pron., adj. 1. pron. careva, cineva, unul, vreunul, (pop.) cinevașilea, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (~ dintre ei a întârziat.) 2. adj. vreun, (prin Transilv.) atare. (~ om.) 3. adj. obișnuit. (Un individ ~.) 4. adj. neînsemnat, (livr.) insignifiant. (Un ziar ~.) 5. adj. câtva, nițel, puțin. (~ vreme a stat în casă.) 6. adj. ceva, câtva, oareșicare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecât, oarecâtva, oareșice. (Are ~ treabă acolo.) 7. adj. anumit, (înv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispreț.)

OARECARE pron., adj. 1. pron. careva, cineva, unul, vreunul, (pop.) cinevașilea, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (~ dintre ei a întîrziat.) 2. adj. vreun, (prin Transilv.) atare. (~ om.) 3. adj. obișnuit. (Un individ ~.) 4. adj. neînsemnat, (livr.) insignifiant. (Un ziar ~.) 5. adj. cîtva, nițel, puțin. (~ vreme a stat în casă.) 6. adj. ceva, cîtva, oareșicare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecît, oarecîtva, oareșice. (Are ~ treabă acolo.) 7. adj. anumit, (înv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispreț.)

un oarecare expr. (peior.) un om fără / lipsit de importanță.