2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oarecare [At: COD. VOR. 28/1 / V: (înv) or~ / A și: (reg) oare~ / Pl: (înv) ~și, (asr) ~ri / G-D: ~cărui(a), ~cărei(a), ~căror(a) / E: oare1 + care] 1 pnh (Îrg) Cineva. 2 pnh (Îrg) Careva. 3 pnh (Îrg) Câtva. 4 pnh (Îvr) Oricare. 5 anh Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape Si: (îrg) oarece (4). 6 anh Anumit. 7 anh (Înv; lpl) Câțiva. 8 anh Indiferent care. 9 anh Lipsit de importanță Si: neînsemnat. 10 anh Care nu iese din comun Si: obișnuit.

OARECÁRE, oarecare, adj. pron. nehot., pron. nehot. I. Adj. pron. invar. 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape; oareșicare. ♦ Anumit. 2. Indiferent care; careva. 3. Fără importanță, neînsemnat; care nu iese din comun. II. Pron. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva. – Oare + care.

OARECÁRE, oarecare, adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape; oareșicare. ♦ Anumit. 2. Indiferent care; careva. 3. Fără importanță, neînsemnat; care nu iese din comun. II. Pron. nehot. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva. – Oare + care.

OARECÁRE adj. nehot. 1. Anumit. Simeon privea cu oarecare mirare la supunerea lui. Mihu. SADOVEANU, O. VII 121 Ana vorbea cu autoritate și cu oarecare dispreț. C. PETRESCU, C. V. 231. Cu toate astea, chiar fără permisiunea ta, eu te. voi urma. la o distanță oarecare! REBREANU, R. 11 229. 2. Indiferent care, careva. Dacă nu ne-am fi-ntîlnit (Absolut din întîmplare) Tu pe altul oarecare Tot așa l-ai fi iubit. TOPÎRCEANU, M. 58. 3. Neînsemnat, fără importanță; ceva. Înlăuntru, oarecare frămîntare și neorînduială. SADOVEANU, A. L. 184. În vremea ei, atunci, întîmplarea a fost oarecare. id. O. V 92. ◊ (Substantivat) Prietenul meu nu e un oarecare. – Variantă: oareșicáre (pronunțat oa-reși-) adj. nehot.

OARECÁRE pron. nehot. v. ORICARE. /oare + care

OAREȘICÁRE adj. nehot. v. oarecare.

oare-cáre pron. indefinit. Orĭ-care ar fi: un om oare-care, un oare-care (saŭ simplu oare-care: l-a întrebat oare-care). Despre lucrurĭ: o linie oare-care.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oarecáre1 adj. pr. invar.

oarecáre2 (înv., reg.) pr. m., g.-d. oarecắruia; f. oarecáre, g.-d. oarecắreia; pl. m. și f. oarecáre, g.-d. oarecắrora

oarecáre pr. m., g.-d. oarecáruia; f. sg. oarecáre, g.-d. oarecăreia; pl. m. și f. oarecáre, g.-d. oarecărora

oarecáre adj. m., f. oarecáre; pl. m. și f. oarecáre

oarecare (sg. și pl., m. și f.)

*oáre cáre adv. + pr. ( ~ dintre ei știe?)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OARECÁRE pron., adj. 1. pron. careva, cineva, unul, vreunul, (pop.) cinevașilea, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (~ dintre ei a întârziat.) 2. adj. vreun, (prin Transilv.) atare. (~ om.) 3. adj. obișnuit. (Un individ ~.) 4. adj. neînsemnat, (livr.) insignifiant. (Un ziar ~.) 5. adj. câtva, nițel, puțin. (~ vreme a stat în casă.) 6. adj. ceva, câtva, oareșicare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecât, oarecâtva, oareșice. (Are ~ treabă acolo.) 7. adj. anumit, (înv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispreț.)

OARECARE pron., adj. 1. pron. careva, cineva, unul, vreunul, (pop.) cinevașilea, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (~ dintre ei a întîrziat.) 2. adj. vreun, (prin Transilv.) atare. (~ om.) 3. adj. obișnuit. (Un individ ~.) 4. adj. neînsemnat, (livr.) insignifiant. (Un ziar ~.) 5. adj. cîtva, nițel, puțin. (~ vreme a stat în casă.) 6. adj. ceva, cîtva, oareșicare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecît, oarecîtva, oareșice. (Are ~ treabă acolo.) 7. adj. anumit, (înv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispreț.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

un oarecare expr. (peior.) un om fără / lipsit de importanță.

Intrare: oarecare (adj.)
oarecare2 (adj.) adjectiv pronominal invariabil
adjectiv invariabil (I9)
  • oarecare
  • silabație: oa-reși-
adjectiv invariabil (I9)
  • oareșicare
Intrare: oarecare (pron.)
oarecare1 (pron.) pronume
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P83)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • oarecare
  • oarecare
plural
  • oarecare
  • oarecare
genitiv-dativ singular
  • oarecăruia
  • oarecăreia
plural
  • oarecărora
  • oarecărora

oarecare (adj.) oareșicare

  • 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: oareșicare
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Simeon privea cu oarecare mirare la supunerea lui Mihu. SADOVEANU, O. VII 121.
        surse: DLRLC
      • Ana vorbea cu autoritate și cu oarecare dispreț. C. PETRESCU, C. V. 231.
        surse: DLRLC
      • Cu toate astea, chiar fără permisiunea ta, eu te voi urma la o distanță oarecare! REBREANU, R. 11 229.
        surse: DLRLC
  • 2. Indiferent care.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: careva un exemplu
    exemple
    • Dacă nu ne-am fi-ntîlnit (Absolut din întîmplare) Tu pe altul oarecare Tot așa l-ai fi iubit. TOPÎRCEANU, M. 58.
      surse: DLRLC
  • 3. Fără importanță; care nu iese din comun.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ceva neînsemnat 3 exemple
    exemple
    • Înlăuntru, oarecare frămîntare și neorînduială. SADOVEANU, A. L. 184.
      surse: DLRLC
    • În vremea ei, atunci, întîmplarea a fost oarecare. SADOVEANU, O. V 92.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Prietenul meu nu e un oarecare.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Oare + care
    surse: DEX '98 DEX '09

oarecare (pron.)

etimologie:

  • Oare + care
    surse: DEX '98 DEX '09