2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȚERÎ́ vb. IV v. oțărî.

OȚERÎ́ vb. IV v. oțărî.

OȚERÎ́ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÎ́, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțărí, oțerí, oțerî́ vb. IV] – Din bg. ocerea.

OȚĂRÎ́, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțărí, oțerí, oțerî́ vb. IV] – Din bg. ocerea.

OȚERÍ vb. IV v. oțărî.

oțărî [At: PSALT. 207 / V: (înv) ~ri, oțerî, oțeri, (cscj) ~ra / Pzi: ~răsc / E: bg оцеря] (Îvp) 1 vr A se mânia. 2 vr A se răsti la cineva. 3 vr A se revolta. 4 vr A se îngrozi. 5 vr A se mâhni. 6 vt A scârbi. 7 vr A face grimase din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute Si: a se strâmba.

OȚĂRÎ́, oțărăsc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia, a se întărită, a se înfuria, a se burzului; a se răsti la cineva. Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234. Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ Tranz. A mîhni, a supăra. Acuma stă și doarme, după ce și-a oțărît inima. C. PETRESCU, î. II 176. 2. A face grimase, a se încrunta, a se strîmba (din cauza unei băuturi sau mîncări acre sau neplăcute). Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Tranz. fact. Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88. – Variante: oțărí (NEGRUZZI, S. I 120), oțerí (GALACTION, O. I 48, COȘBUC, P. I 226, ALECSANDRI, T. II 9, NEGRUZZI, S. I 292), oțerî (CREANGĂ, P. 204) vb. IV.

OȚERÍ vb. IV v. oțărí.

A SE OȚĂRÎ́ mă ~ăsc intranz. 1) A-și ieși din fire; a se burzului; a se mânia. 2) A se strâmba la față în semn că ceva (o mâncare sau o băutură) are gust rău. /<bulg. ocerja

oțărì v. Mold. 1. a îngrozi (de indignare): o faptă făr’ de lege ce mintea-mi oțărește AL.; 2. a se înfiora: bătrânul așteaptă moartea făr’a se oțări NEGR. [Origină necunoscută].

oțărắsc, a -î́ v. tr. (vechĭ oțeresc, d. sîrb. cjeriti, bg. ocervam, rus. [o]ščéritĭ, a-țĭ arăta dințiĭ, a rînji. V. știresc). Îngrozesc, înfiorez, displac adînc. V. refl. Mă înfior de dezgust orĭ de groază (de ex., un copil căruĭa nu-ĭ place un medicament). Mă înfuriĭ, mă îndîrjesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!oțărî́ (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțărắște, imperf. 3 sg. se oțărá, perf. s. 3 sg. se oțărî́, 3 pl. se oțărấră; conj. prez. 3 să se oțăráscă; ger. oțărấndu-se; part. oțărất

oțărî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. 3 sg. oțărá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțăráscă

oțărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. oțăra, conj. oțărască)

oțărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rît prt., -rîtor adj. v.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OȚĂRÎ vb. v. amărî, cutremura, indispune, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoșa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, mâhni, mânia, necăji, răcni, răsti, striga, supăra, tremura, țipa, urla, zbiera, zgudui.

arată toate definițiile

Intrare: oțerî
oțerî
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: oțărî
verb (VT410)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțărî
  • oțărâre
  • oțărât
  • oțărâtu‑
  • oțărând
  • oțărându‑
singular plural
  • oțărăște
  • oțăraște
  • oțărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțărăsc
(să)
  • oțărăsc
  • oțăram
  • oțărâi
  • oțărâsem
a II-a (tu)
  • oțărăști
(să)
  • oțărăști
  • oțărai
  • oțărâși
  • oțărâseși
a III-a (el, ea)
  • oțărăște
  • oțăraște
(să)
  • oțărască
  • oțăra
  • oțărî
  • oțărâse
plural I (noi)
  • oțărâm
(să)
  • oțărâm
  • oțăram
  • oțărârăm
  • oțărâserăm
  • oțărâsem
a II-a (voi)
  • oțărâți
(să)
  • oțărâți
  • oțărați
  • oțărârăți
  • oțărâserăți
  • oțărâseți
a III-a (ei, ele)
  • oțărăsc
(să)
  • oțărască
  • oțărau
  • oțărâ
  • oțărâseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeri
  • oțerire
  • oțerit
  • oțeritu‑
  • oțerind
  • oțerindu‑
singular plural
  • oțerește
  • oțeriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțeresc
(să)
  • oțeresc
  • oțeream
  • oțerii
  • oțerisem
a II-a (tu)
  • oțerești
(să)
  • oțerești
  • oțereai
  • oțeriși
  • oțeriseși
a III-a (el, ea)
  • oțerește
(să)
  • oțerească
  • oțerea
  • oțeri
  • oțerise
plural I (noi)
  • oțerim
(să)
  • oțerim
  • oțeream
  • oțerirăm
  • oțeriserăm
  • oțerisem
a II-a (voi)
  • oțeriți
(să)
  • oțeriți
  • oțereați
  • oțerirăți
  • oțeriserăți
  • oțeriseți
a III-a (ei, ele)
  • oțeresc
(să)
  • oțerească
  • oțereau
  • oțeri
  • oțeriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțări
  • oțărire
  • oțărit
  • oțăritu‑
  • oțărind
  • oțărindu‑
singular plural
  • oțărește
  • oțăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțăresc
(să)
  • oțăresc
  • oțăream
  • oțării
  • oțărisem
a II-a (tu)
  • oțărești
(să)
  • oțărești
  • oțăreai
  • oțăriși
  • oțăriseși
a III-a (el, ea)
  • oțărește
(să)
  • oțărească
  • oțărea
  • oțări
  • oțărise
plural I (noi)
  • oțărim
(să)
  • oțărim
  • oțăream
  • oțărirăm
  • oțăriserăm
  • oțărisem
a II-a (voi)
  • oțăriți
(să)
  • oțăriți
  • oțăreați
  • oțărirăți
  • oțăriserăți
  • oțăriseți
a III-a (ei, ele)
  • oțăresc
(să)
  • oțărească
  • oțăreau
  • oțări
  • oțăriseră
verb (VT410)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțerî
  • oțerâre
  • oțerât
  • oțerâtu‑
  • oțerând
  • oțerându‑
singular plural
  • oțerăște
  • oțeraște
  • oțerâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțerăsc
(să)
  • oțerăsc
  • oțeram
  • oțerâi
  • oțerâsem
a II-a (tu)
  • oțerăști
(să)
  • oțerăști
  • oțerai
  • oțerâși
  • oțerâseși
a III-a (el, ea)
  • oțerăște
  • oțeraște
(să)
  • oțerască
  • oțera
  • oțerî
  • oțerâse
plural I (noi)
  • oțerâm
(să)
  • oțerâm
  • oțeram
  • oțerârăm
  • oțerâserăm
  • oțerâsem
a II-a (voi)
  • oțerâți
(să)
  • oțerâți
  • oțerați
  • oțerârăți
  • oțerâserăți
  • oțerâseți
a III-a (ei, ele)
  • oțerăsc
(să)
  • oțerască
  • oțerau
  • oțerâ
  • oțerâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oțărî oțeri oțări oțerî popular

  • 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva.
    exemple
    • Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234.
      surse: DLRLC
    • Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29.
      surse: DLRLC
  • 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: strâmba încrunta 2 exemple
    exemple
    • Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88.
      surse: DLRLC

etimologie: