2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȚEȚÍ vb. IV v. oțeti.

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet.

oțeti vrt [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~eți / Pzi: ~tesc / E: oțet] 1-2 (D. vinuri, alimente) A (se) transforma în oțet (1) Si: a (se) înăcri. 3-4 (Fig) (A-și ieși sau) a scoate pe cineva din sărite Si: a (se) mânia, a (se) supăra.

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet.

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se preface, a se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A se supăra, a se mînia, a-și ieși din sărite. (Atestat în forma oțeți) Cine să oțețește, să bea oțet să-i treacă. PANN, P. V. III 13. – Variantă; oțețí vb. IV.

A SE OȚETÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre vinuri) A se transforma în oțet; a deveni asemănător cu oțetul; a se înăcri. 2) fig. fam. A deveni ursuz ca urmare a nemulțumirii de acțiunile sau vorbele cuiva; a se bosumfla; a se îmbufna; a se șifona. /Din oțet

oțetì v. 1. a se face acru (ca oțetul); 2. fig. a se irita. [V. oțet].

oțetésc și -țésc v. tr. (d. oțet; ceh. octeti, cr. octiti se, a se acri). Prefac în oțet: căldura oțetește vinu. V. refl. Mă prefac în oțet: vinu s’a oțetit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă

oțetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțetésc, imperf. 3 sg. oțeteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțeteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OȚETI vb. a (se) acri, a (se) înăcri. (Vinul s-a ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oțét (oțéți), s. m. – (Înv.) Părinte al Bisericii. Sl. otiči „părinte”. Sec. XVI. – Der. otecinic, s. n. (colecție cu viețile Sfinților), din sl. otičiniku. Termen de cultură, fără circulație. Cf. ocină.

Intrare: oțet (persoană)
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • et
  • etul
  • etu‑
plural
  • eți
  • eții
genitiv-dativ singular
  • et
  • etului
plural
  • eți
  • eților
vocativ singular
  • etule
  • ete
plural
  • eților
Intrare: oțeti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeti
  • oțetire
  • oțetit
  • oțetitu‑
  • oțetind
  • oțetindu‑
singular plural
  • oțetește
  • oțetiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțetesc
(să)
  • oțetesc
  • oțeteam
  • oțetii
  • oțetisem
a II-a (tu)
  • oțetești
(să)
  • oțetești
  • oțeteai
  • oțetiși
  • oțetiseși
a III-a (el, ea)
  • oțetește
(să)
  • oțetească
  • oțetea
  • oțeti
  • oțetise
plural I (noi)
  • oțetim
(să)
  • oțetim
  • oțeteam
  • oțetirăm
  • oțetiserăm
  • oțetisem
a II-a (voi)
  • oțetiți
(să)
  • oțetiți
  • oțeteați
  • oțetirăți
  • oțetiserăți
  • oțetiseți
a III-a (ei, ele)
  • oțetesc
(să)
  • oțetească
  • oțeteau
  • oțeti
  • oțetiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeți
  • oțețire
  • oțețit
  • oțețitu‑
  • oțețind
  • oțețindu‑
singular plural
  • oțețește
  • oțețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțețesc
(să)
  • oțețesc
  • oțețeam
  • oțeții
  • oțețisem
a II-a (tu)
  • oțețești
(să)
  • oțețești
  • oțețeai
  • oțețiși
  • oțețiseși
a III-a (el, ea)
  • oțețește
(să)
  • oțețească
  • oțețea
  • oțeți
  • oțețise
plural I (noi)
  • oțețim
(să)
  • oțețim
  • oțețeam
  • oțețirăm
  • oțețiserăm
  • oțețisem
a II-a (voi)
  • oțețiți
(să)
  • oțețiți
  • oțețeați
  • oțețirăți
  • oțețiserăți
  • oțețiseți
a III-a (ei, ele)
  • oțețesc
(să)
  • oțețească
  • oțețeau
  • oțeți
  • oțețiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oțeti oțeți

  • 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: acri înăcri
  • 2. figurat rar A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mânia supăra attach_file un exemplu
    exemple
    • Cine să oțețește, să bea oțet să-i treacă. PANN, P. V. III 13.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • oțet
    surse: DEX '09 DEX '98