OȚET sbst. Vin acrit prin fermentare: ~ul tare vasul și-l strică (ZNN.); ~ de vin, spre deosebire de oțetul artificial, preparat din acid acetic amestecat cu apă; (P) a face pe cineva cu ou(ă) și cu ~, a-l ocărî strașnic: după ce mă făcea cu ou și cu ~, îmi mai trăgea vre-o cîteva sfichiituri (I.-GH.); pe toți oamenii de la putere îi tratam cu ou și cu ~ (CAR.); (P): nu mai bea mîța (sau pisica) ~, nu mai fac altădată prostia asta, nu mă mai prinde nimeni la așa ceva; 👉 ÎNCET III. 3, MUSCĂ3 [vsl. ocĭtŭ].

oțet (oțeți), s. m. – (Înv.) Părinte al Bisericii. Sl. otiči „părinte”. Sec. XVI. – Der. otecinic, s. n. (colecție cu viețile Sfinților), din sl. otičiniku. Termen de cultură, fără circulație. Cf. ocină.