2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.

oști [At: PALIA (1581), 208/1 / V: (rar; cscj) ~ta / Pzi: ~tesc / E: oaste1] (Înv) 1 vi A face serviciul militar. 2-3 vri (Udp „asupra”, „împotriva”, „cu”) A purta război Si: a (se) lupta, a (se) război. 4-5 vri (Fig) A se strădui să învingă un obstacol. 6 vri Fig A combate o idee sau o atitudine greșită. 7 vt A învinge în luptă. 8 vt (Rar) A asedia.

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A se lupta, a se război, a se bate în război. Eu mă duc între oștenii mei, zise cu glas grav aga... Eu mă închin și mă oștesc și mănînc cu ei. SADOVEANU, O. VII 17. Vizirul se oști împotriva Comornului, cu nădejdea sigură de a înainta în curînd spre Viena. BĂLCESCU, O. II 40.

A SE OȘTÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste

OÁSTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ Oștire. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război1; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.

oaste1 sf [At: GCR I, 6/5 / V: (îrg) ~tă, (reg) oaște / Pl: oști și (reg) ~, (îrg) oște / G-D: oștii / E: ml hostis, -is] 1 (Îvp) Armată. 2 (Înv; îs) Om (sau voinic) de ~ Soldat. 3 (Înv; îs) ~ de mare Flotă. 4 (Îvp; îe) A face ~ea A executa serviciul militar. 5 (Rar; îe) A pune oști tătărăști A mânca exagerat de mult. 6 (Fam, gmț și dep; îe) ~a lui Papuc Colectiv neorganizat, nedisciplinat. 7 (Înv; csc) Oșteni. 8 (Înv) Război. 9 (Înv) Bătălie. 10 (Reg; îe) De-a ~a Joc de copii în care unul dintre jucători îl prinde cu o frânghie pe un altul, astfel încât acesta să nu mai poată fugi. corectată

OÁSTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război1; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.

OÁSTE, oști, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Armată, oștire. Încă din zorii zilei se mișcase de deasupra Popricanilor Ștefan Tomșa, cu oastea lui amestecată. SADOVEANU, O. VII 7. Întreaga oaste a lui Tudor trecuse de Craiova și se apropia, cu mult popor după ea, de Olt. CAMIL PETRESCU, O. I 8. În sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Alah și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii. EMINESCU, O. I 144. ◊ Fig. Oastea stufului se înclină muindu-și vîrfurile în apă. DUNĂREANU, N. 172. ♦ Serviciu militar. A făcut oastea doisprezece ani. REBREANU, I. 14. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. Patruzeci de mii de oaste să te-aștepte-n ascultare. HASDEU, R. V. 141. ♦ Fig. Mulțime. Pe drum se-nșiră-o oaste: e oastea proletară. Nici zăngăniri de arme, nici sarbăda fanfară... Ci ochii veseli cată. PĂUN-PINCIO, P. 93. 2. (Învechit) Război, luptă, bătălie. Eu sînt, bună maică, fiul tău dorit, Eu, și de la oaste mă întorc rănit. BOLINTINEANU, O. 33. Mihai cu Kiraly se gătiră îndată de oaste. BĂLCESCU, O. II 46.

OÁSTE oști f. 1) înv. Totalitate a forțelor armate ale unui stat; armată. 2) pop. Serviciu militar; cătănie. 3) pop. Mulțime de ostași. 4) fig. Mulțime de persoane. [G.-D. oștii] /<lat. hostis, ~em

oaste f. oștire, armată. [Lat. HOSTEM, străin, dușman înarmat, de unde om înarmat (sens colectiv în limbile romanice)].

oáste f., pl. oștĭ (lat. hostis, dușman [maĭ ales în războĭ]; got. gastis, gasts, oaspete; engl. *guest, germ. gast, vsl. gostĭ [V. gospod]; it. oste, pv. vfr. ost, sp. hueste, pg. hoste. V. oștire). Oștire, armată. L. V. Războĭ: avea, făcea oaste. – Gen. oștiĭ (nu oasteĭ, cum scriŭ ignoranțiĭ modernĭ!): asupra oștiĭ (Const. 1, 257, 334, 335, 336, 337, 359), duĭumu oștiĭ (Negr. 137), oștiĭ ceruluĭ (Bibl. I 819, 841), năvălirea oștiĭ (Radu Rosetti, Adev. Lit. 16 Febr. 1930; 5, 1).

oștésc v. tr. (d. oaste). Vechĭ. Combat. V. intr. Servesc ca ostaș, militez: a oștit mulțĭ anĭ. A oști peste cineva, asupra (N. Cost. 2, 34) saŭ în potriva cuĭva, a milita, a duce războĭ. V. refl. Mă lupt: de să va oști asupra mea oaste (Dos.), a să oști în potriva cuĭva, cu cineva. V. înglotez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oștí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 să oșteáscă

oștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oșteáscă

oáste s. f., g.-d. art. óștii; pl. oști

arată toate definițiile

Intrare: oști
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oști
  • oștire
  • oștit
  • oștitu‑
  • oștind
  • oștindu‑
singular plural
  • oștește
  • oștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oștesc
(să)
  • oștesc
  • oșteam
  • oștii
  • oștisem
a II-a (tu)
  • oștești
(să)
  • oștești
  • oșteai
  • oștiși
  • oștiseși
a III-a (el, ea)
  • oștește
(să)
  • oștească
  • oștea
  • oști
  • oștise
plural I (noi)
  • oștim
(să)
  • oștim
  • oșteam
  • oștirăm
  • oștiserăm
  • oștisem
a II-a (voi)
  • oștiți
(să)
  • oștiți
  • oșteați
  • oștirăți
  • oștiserăți
  • oștiseți
a III-a (ei, ele)
  • oștesc
(să)
  • oștească
  • oșteau
  • oști
  • oștiseră
Intrare: oaste
substantiv feminin (F120)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oaste
  • oastea
plural
  • oști
  • oștile
genitiv-dativ singular
  • oști
  • oștii
plural
  • oști
  • oștilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oști

etimologie:

  • oaste
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Eu mă duc între oștenii mei, zise cu glas grav aga... Eu mă închin și mă oștesc și mănînc cu ei. SADOVEANU, O. VII 17.
      surse: DLRLC
    • Vizirul se oști împotriva Comornului, cu nădejdea sigură de a înainta în curînd spre Viena. BĂLCESCU, O. II 40.
      surse: DLRLC

oaste

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Încă din zorii zilei se mișcase de deasupra Popricanilor Ștefan Tomșa, cu oastea lui amestecată. SADOVEANU, O. VII 7.
      surse: DLRLC
    • Întreaga oaste a lui Tudor trecuse de Craiova și se apropia, cu mult popor după ea, de Olt. CAMIL PETRESCU, O. I 8.
      surse: DLRLC
    • În sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Alah și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii. EMINESCU, O. I 144.
      surse: DLRLC
    • figurat Oastea stufului se înclină muindu-și vîrfurile în apă. DUNĂREANU, N. 172.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Serviciu militar.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cătănie attach_file un exemplu
      exemple
      • A făcut oastea doisprezece ani. REBREANU, I. 14.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC
      • 1.2.1. rar Oșteni, soldați.
        surse: DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
        exemple
        • Patruzeci de mii de oaste să te-aștepte-n ascultare. HASDEU, R. V. 141.
          surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Pe drum se-nșiră-o oaste: e oastea proletară. Nici zăngăniri de arme, nici sarbăda fanfară... Ci ochii veseli cată. PĂUN-PINCIO, P. 93.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Eu sînt, bună maică, fiul tău dorit, Eu, și de la oaste mă întorc rănit. BOLINTINEANU, O. 33.
      surse: DLRLC
    • Mihai cu Kiraly se gătiră îndată de oaste. BĂLCESCU, O. II 46.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină hostis, -em „dușman”.
    surse: DEX '98 DEX '09