numire sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 12/1 / Pl: ~ri / E: numi] 1 Posedare a unui nume (1). 2 (Spc) Fel în care este numit¹ (1) ceva Si: denumire. 3 (Pex; ccr) Nume (1). 4 (Înv; îlav) Cu ~ (sau ~ri) de... sau cu ~ că Cu titlu de... 5 (Înv; pex; îal) Sub pretextul... 6 (Înv; îal) Ca și cum... 7 (Înv; îlav) Cu ~a cuiva Cu invocarea cuiva, în special a unei divinități. 8 (Înv; îe) A întoarce într-o ~ A aduce două sau mai multe fracții la același numitor. 9 (Înv) Substantiv. 10 Punere a cuiva într-o funcție, într-o slujbă. 11 Conferire a unui titlu, a unui grad. 12 Încredințare a unei misiuni cuiva. 13 (Ccr) Act oficial prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție.

NUMIRE, numiri, s. f. Acțiunea de a (se) numi și rezultatul ei. 1. Fixare, dare a unui nume (pentru a individualiza sau a identifica ființele, mai rar lucrurile, faptele etc.); denumire; (concretizat) nume. Cîte numiri ar inventa el... pentru un surîs de pe buzele ei! EMINESCU, N. 74. Mănăstirea Neamțul... luase astă numire de la pîrîul ce curge aproape. NEGRUZZI, S. I 214. Titluri nu erau la început, căci nu se dau deosebit, ci reprezentau numai numirea funcțiilor. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ Titlu. Cîți oameni își ascund nimicnicia sub pompoase numiri. NEGRUZZI, S. I 191. 2. Rostire, pomenire, menționare a unui nume. Nu trebuie să se ocolească numirea lucrurilor pe adevăratul lor nume. MACEDONSKI, O. IV 66. 3. Angajare a cuiva într-un post, într-o funcție (v. încadrare); conferire a unui titlu, a unui grad. Numiri în învățămînt. ♦ (Concretizat) Act oficial prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție. Căpătasem numirea în noua slujbă de gardian. I. BOTEZ, ȘC. 73.

NUMIRE ~i f. 1) v. A NUMI și A SE NUMI. 2) Act oficial prin care unei persoane i se acordă dreptul să exercite o funcție. /v. a (se) numi

numire f. acțiunea de a numi și rezultatul ei.

numíre f. Acțiunea de a numi într’o funcțiune. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ: numirĭ în corpu didactic.

NUMI, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

lumi² v vz numi

numa v vz numi¹

numei v vz numi¹

numi¹ [At: COD. VOR. 118/17 /V: (înv; cscj) ~ma, (îrg) lu~, ~mei, ru~ / Pzi: ~mesc / E: nume] 1 vt A da un nume, o denumire sau un titlu, un calificativ Si: a boteza, a chema, a denumi, a intitula, (îvp) a număra² (1), (înv) a nomina, a numeni (1). 2 vt A se adresa cuiva cu un nume. 3 vt (Rar) A indica numele pe care îl au lucrurile. 4 vt A da o poreclă Si: a porecli, a supranumi. 5 vt A considera într-un anumit fel. 6 vrp A purta numele de... Si: (înv) a se numeni (2). 7 vrp A căpăta o anumită denumire sau un anumit calificativ Si: (înv) a se numeni (3). 8 vrp (Îvr) A se distinge. 9 vrp A se socoti drept... 10 vt (Reg) A socoti pe cineva drept un om cu vază, cu nume bun Si: a cinsti, a prețui. 11 vt (Îe) A ~-o sus Se spune despre cineva care se socotește superior. 12 vr (Reg; îe) Numindu-se pă sine Făcându-și faimă, nume. 13 vt A pomeni pe cineva sau de ceva Si: a aminti, a invoca. 14 vt (Rar) A arăta. 15 vi (Reg) A ura. 16 vi (Reg; îe) A-i ~ cuiva rău A prevesti cuiva ceva rău. 17 vt A pune într-o funcție, într-o slujbă Si: a angaja. 18 vt A încredința o misiune, o însărcinare. 19 vt A conferi un titlu, un grad.

NUMI, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

NUMI, numesc, vb. IV. Tranz. 1. A da un nume, a pune un nume; a denumi. Este caracteristic amănuntul că «Băbeasca» și «Dealul» din lista noastră numesc păduri, așadar locuri interesante pentru un număr mai restrîns de indivizi. IORDAN, N. L. 108. Papagalul lui, pe care îl numise Pol, rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150. ♦ Refl. pas. A purta numele de..., a fi denumit..., a se chema. Fratele craiului se numea Verde-împărat. CREANGĂ, P. 183. Aceea ce se aflase mai sigur pentru dînsa era că se numea Olga. NEGRUZZI, S. I 44. Este o parte a pămîntului cure se numește Africa. DRĂGHICI, R. 15. 2. A adăuga (la numele cuiva) un epitet, o poreclă, a considera (pe cineva) drept... (dîndu-i calificativul, titlul sau numele de...). De nu era doamna palatului afară, dînd de mîncare puilor ei (căci așa numea ea lighioanele din pădure), îi prăpădea negreșit. ISPIRESCU, L. 7. Amîna... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți, după cum o numea el. CREANGĂ, P. 141. Pe măgar, cît să-l împodobești, Armăsar tot nu poți să-l numești. PANN, P. V. III 39. ◊ Refl. pas. Boierii, ca toți orășenii, se numeau jupani, adică cetățeni. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ Refl. A fi supranumit, a purta un titlu sau un calificativ; a se intitula. Spune-mi cînd mă voi numi soția ta? NEGRUZZI, S. I 18. 3. A rosti, a menționa, a arăta, a pomeni numele cuiva sau a ceva. Mai ales, ținea la un cîntec, pe care vru să-l numească. BASSARABESCU, V. 12. 4. A pune (pe cineva) într-o funcție (v. încadra), a angaja; a da cuiva o însărcinare; a conferi cuiva un grad, un titlu. Prin urmare, Numiți-mă prefect! ALECSANDRI, T. I 285. ◊ Refl. pas. (Învechit) Boierii ajutorați de popor gonesc pe... Ilieș, și Vasile Lupul se numește domn. BĂLCESCU, O. II 22.

A SE NUMI mă ~esc intranz. A avea ca nume; a purta numele (de). /Din nume

A NUMI ~esc tranz. 1) A înzestra cu un nume; a denumi. 2) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a califica; a face; a taxa; a eticheta; a considera. 3) (ființe) A indica rostind sau scriind numele. 4) (persoane) A desemna ca fiind potrivit (într-o funcție). /Din nume

numì v. 1. a da un nume, a deosebi cu un nume: a numit pe fiu-său Petru; 2. a pune într’o funcțiune, într’o demnitate: l’a numit judecător; 3. a avea un nume: se numește Nicolae.

2) lumésc v. tr. V. numesc.

numésc v. tr. (d. nume). Pun nume, daŭ nume. pe aprodu Purice Ștefan cel Mare l-a numit „Movilă”. Arăt cu numele obișnuit: sînt lucrurĭ pe care nu trebuĭe să le numeștĭ. Aleg, instituĭ, pun în vre-o funcțiune saŭ demnitate. a numi pe cineva funcționar, moștenitor. V. refl. Mă cheamă, port numele de, îmĭ zice: liberaliĭ se numeaŭ și „roșĭ”, ĭar conservatoriĭ „albĭ”. – În Olt. Vl. lumesc. Vechĭ numenesc (d. númene, vechĭu pl. d. nume).

numire s. f., g.-d. art. numirii; pl. numiri

numire s. f., g.-d. art. numirii; pl. numiri

numire s. f., g.-d. art. numirii; pl. numiri

numi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numesc, 3 sg. numește, imperf. 1 numeam; conj. prez. 1 sg. să numesc, 3 să numească

numi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numesc, imperf. 3 sg. numea; conj. prez. 3 să numească

numi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numesc, imperf. 3 sg. numea; conj. prez. 3 sg. și pl. numească

QUIA NOMINOR LEO (lat.) pentru că mă numesc leu – Fedru, „Fabulae”, I, 5. Motivarea leului, care-și atribuie partea cea mai mare a prăzii, nedreptățind celelalte animale. Expresia indică abuzul de putere.

VERITAS TEMPORIS FILIA DICITUR (lat.) adevărul este numit odrasla timpului – Gellius, „Noctes Atticae”, 12, 11, 7.

NUMIRE s. 1. v. nume. 2. v. calificare. 3. v. constituire. 4. (înv.) provivasire. (~ cuiva într-o funcție înaltă.) 5. v. angajare.

NUMIRE s. 1. denumire, nume, (livr.) denominație, (rar) intitulare, (înv.) titlu, titulatură. (Ce ~ poartă?) 2. calificare, (fig.) etichetare, taxare. (~ cuiva drept...) 3. alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, instituire, înființare, organizare, stabilire. (~ unei comisii speciale.) 4. (înv.) provivasire. (~ cuiva într-o funcție înaltă.) 5. angajare, încadrare, primire. (~ lui în uzină s-a făcut pe loc.)

NUMI vb. 1. a se chema, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te numești?) 2. v. supranumi. 3. v. califica. 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se numește pe la voi această floare?) 5. v. constitui. 6. v. desemna. 7. v. înscăuna. 8. v. angaja.

NUMI vb. 1. a se chema, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te ~ ?) 2. a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.) 3. a califica, a face, (fig. și fam.) a categorisi, (fig.) a eticheta, a taxa. (L-a ~ prost.) 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi această floare?) 5. a alcătui, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înființa, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie specială.) 6. a desemna, a face, a pune, (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a provivasi, a rîndui. (L-a ~ ministru al său.) 7. a înscăuna, a întrona, a învesti, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 8. a angaja, a băga, a încadra, a lua, a primi, (înv. și pop.) a năimi. (Îl ~ într-o slujbă.)

A numi ≠ a destitui, a revoca, a licenția

Quia nominor leo (lat. „Fiindcă mă numesc leu”) – Fedru, fabula Vacca, capella, ovis et leo (Vaca, căprița, oaia și leul – c. I, fab. 5). Cu aceste cuvinte justifică leul de ce își alocă prima parte și cea mai mare din cerbul căzut pradă. Fedru a prelucrat o fabulă a lui Esop, din care s-au inspirat atît La Fontaine (fabula Junca, capra, oaia, în societatea leului), cît și Bolintineanu (La dreptul celui mai tare). Expresia „Fiindcă sînt leu” se adresează cuiva care abuzează de puterea sa, săvîrșind acte nedrepte, arbitrare (vezi și: La part du lion și Primo mihi). LIT.

What’s in a name? That which we call a rose,/ by any other name would smell as sweet (engl. „Ce-i un nume? Ceea ce numin trandafir/ Tot suav ar mirosi, oricum l-am numi”). Sînt două versuri celebre din și mai celebra tragedie Romeo și Julieta de W. Shakespeare (act. II, sc. 2). În poetica întîlnire din grădina Capuleților, Julieta îi spune lui Romeo, în cuvinte de neuitat, că nu numele – ca să parafrazăm o cunoscută zicală – face pe om, ci omul cinstește numele. Sau, cum atît de frumos a tradus Șt. O. Iosif: „Un nume ce-i? Un trandafir, oricum Îi spui, îți dă același scump parfum!” Versurile sînt citate în sensul zicalei noastre mai sus pomenită. LIT.