NUMIRE s. f. Acțiunea de a (se) numi¹ și rezultatul ei. 1. Faptul de a da sau de a avea un nume (I 1); spec. chipul în care este numit¹ (1) cineva sau ceva, nume (I 1), denumire. cf. numi¹ (1). Boieri... ce li s-au pomenit numirile mai sus. n. costin, let. ii, 12/1. Și mai arată ei și alte numiri de oameni carii zicea că sînt tot moși ai lor (a. 1746). uricariul, viii, 1. De înceaperea vechiului neam slovenesc și de numirea lui (cca 1750). gcr ii, 49/35. Pentru sărăcia zicerilor și a numirilor, am pus toată osîrdia de am tălmăcit și pre ceale mai nelesnicioase graiuri și nume (a. 1826). id. ib. 252/18. Cetatea Van (lîngă lacul de aceastași numire). ar (1829), 55²/14. Atîtea ziceri sau numiri avem în limba noastră, după cîte meșteșuguri sau științe ne era cunoscute. cr (1832), 341²/17. Fieștecare meșteșug și știință își are numirile și termenii săi. heliade, o. ii, 197,. cf. i, 441. Cei ce de sineși și-au dat măreața numire de filozofi. MARCOVICI, c. 12/15, cf. 69/24. Această boală să întîmplă celor ce întăia oare călătoresc pe mare, avînd și numire: lincezime de mare. drăghici, r. 10/2. [Titlurile] reprezentau numai numirea funcțiilor. bălcescu, m. v. 10. Monastirea Neamțul... luase astă numire de la pîrîul ce curge aproape. negruzzi, s. i, 214, cf. 191. Să-ți gătească o mîncare ce ți se va prezenta... sub numirea de „grives en caisse”. odobescu, s. iii, 24. Cîte numiri ar inventa el... pentru un surîs de pe buzele ei. eminescu, n. 74, cf. 32. Nu trebuie să se ocolească numirea lucrurilor pe adevăratul lor nume decît foarte rar. macedonski, o. iv,'66. Drama... o vedem apoi în fașă, sub numirea de jocuri pascale. f (1897), 549. În Agapia, aceste numiri sînt ținute încă la mare cinste. hogaș, dr. i, 33. Pereții țevilor prezintă în interior șanțuri și ridicături care merg (ca un burghiu), de unde numirea de țevi ghintuite. stoica, vîn. 33, cf. 1. Vapoare navigau pe mări pustii, spre porturi cu numiri fabuloase. c. petrescu, r. dr. 37. În limba română mai sînt cunoscute și alte numiri de unelte de origine turcă. arvinte, term. 22. ◊ Expr. (Învechit) Cu numire (sau numiri) de... sau cu numire că... = cu titlul de...; p. ext. sub pretextul..., ca și cum... Am și gătit cheresteaua... și am făcut-o teslim la Brăilă cu rizapazar și cu numiri cum că tai cherestea pentru trebuința unei case. văcărescui, ist. 292. [Bani] opriți cu numire de simbrie (a. 1810). doc. ec. 134. (Învechit) Cu numirea cuiva = cu invocarea cuiva (în special a unei divinități). Pre toți tămăduia, cu numirea D[o]mnului h[risto]s. dosoftei, v. s. septembrie 7^r/5. Făcea mari minuni cu numirea lui H[risto]s. mineiul (1776), 98^r1/25. (Învechit) A întoarce într-o numire = a aduce (două sau mai multe fracții) la același numitor. De vor fi numinătorii de multe feliuri și de deosebite numiri, trebuie să se întoarcă toți întru o numire. amfilohie, e. 65/3. ♦ (Învechit) Nume (II). Să ceartă pe flecării, ...Pe verburi, pe-mpărtășiri, Pe neamuri, căderi, numiri. mumuleanu, c. 155/6. 2. Faptul de a fi pus într-o funcție, într-o slujbă, angajare; conferire a unui titlu, a unui grad; încredințare a unei misiuni (I 1); (concretizat) act oficial prin care se comunică cuiva angajarea într-un serviciu. v. învestire, încadrare. cf. numi¹ (5). Face cunoscută numirea d. Atanasevici la post de v. consul Austriii la Galați. ar (1834), 55¹/11, cf. ib. (1837), 47²/26. Căpătasem numirea în noua slujbă de gardian. i. botez, șc. 73. Ajungeau la domnie copleșiți de datoriile pe care le contractaseră ca să obțină numirea. oțetea, t. v. 32. – pl.: numiri. – v. numi¹.