NUMĂRĂTOARE numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații care se desfășoară în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -(ă)toare.

numărătoare sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~mer~, (reg) lumănă~ / Pl: ~ori / E: număra¹ + -toare] 1-2 Numărare (1-2). 3 Rezultat al numărării Si: număr¹ (1), (îvp) numărătură (3), socoteală. 4 (Pex) Mod de a număra¹. 5 (Reg; îe) A face ~ A răscoli stâna. 6 (Îs) ~a banilor Plată. 7 (Înv) Recensământ. 8 (Reg) Țarc cu o singură poartă prin care trec oile una câte una pentru a putea fi numărate. 9 (Reg; prc) Poartă a acestui țarc. 10 (Înv) Numerar. 11 (Înv; îs) Bani (în) ~ Bani lichizi. 12 Abac. 13 (Îs) ~ inversă Program de operații prevăzut a se desfășura în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități de importanță majoră.

NUMĂRĂTOARE sf. Număratul, socotitul numărului de persoane, de lucruri; recensămînt; a face ~, a număra [număra].

NUMĂRĂTOARE, numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații prevăzute a se desfășura în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -ătoare.

NUMĂRĂTOARE, numărători, s. f. 1. Acțiunea de a număra; socotit, numărat, calcul. Aici la dumneavoastră s-a greșit numărătoarea. DUMITRIU, N. 260. Să arăte... martorii care s-au găsit față la vînzare și la numărătoarea banilor. SADOVEANU, B. 216. Nici nu-i poate veni în minte cugetul ascuns în această ciudată numărătoare. EMINESCU, N. 55. ◊ (Învechit, în expr.) În numărătoare = în numerar, în bani gheață. Văzînd că nu poți căpăta bani în numărătoare, ia o orînduială la visterie. KOGĂLNICEANU, S. 203. 2. (Învechit) Recensămînt, statistică. 3. Abac.

NUMĂRĂTOARE ~ori f. Operația de a număra. /a număra + suf. ~ătoare

numărătoare f. 1. calcul amănunțit; 2. numerar.

NUMĂRĂTOR, -OARE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

numărător, ~oare [At: ST. LEX. 223^r/1 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: număra¹ + -(ă)tor] 1 sm Persoană care face un calcul. 2 sm Persoană cu funcția de a număra¹ (1), de a socoti bani. 3 sn (Înv) Numeral (5). 4 sm (Înv, sn) Parte a unei fracții ordinare situată deasupra liniei de fracție și care reprezintă deîmpărțitul operației de împărțire Si: (înv) numerator. 5 sn Aparat folosit la numerotare în presa de tipar înalt. 6 sn (Îs) ~ tipografic Aparat de numărat și calculat volumul de text al unui manuscris dactilografiat. 7 sf Abac. 8 a (Înv; îs) Bani ~ Bani numerar.

numărătoriu² s vz numărător

numerătoare sf vz numărătoare

NUMĂRĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 † = NUMĂRĂTOARE ¶ 2 Băn. Un fel de rugăciune ce se face la patul unui bolnav, spre a ști dacă se va însănătoși [număra].

NUMĂRUȘ (pl. -ușuri, -ușe) sn. Trans. 1 Număr (la casă): Jina e așa o comună aproape de opt sute de ~e (GR.-N.) ¶ 2 = NUMĂRĂTOARE: Au venit cărți și pașuș, să meargă la ~ (IK.-BRS.) [lat. numĕrus, cu pronunțare ungurească].

*NUMEROTATOR (pl. -toare) sn. Aparat care servește să tipărească pe un registru, etc. numerele unul cîte unul în ordinea lor [fr. numéroteur; comp. NUMĂRĂTOR³].

NUMĂRĂTOR, -OARE, numărători, -oare, subst. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesiunea de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție și reprezentând deîmpărțitul operației de împarțire. – Număra + suf. -ător.

NUMĂRĂTOR², numărătoare, s. n. Aparat care servește la numărarea a ceva.

NUMĂRĂTOR³, -OARE, numărători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care numără ceva.

NUMĂRĂTOR s.m. 1. Termen al unei fracții, scris deasupra liniei de fracție, care arată numărul de părți conținute de fracție. 2. Aparat folosit pentru numărat. [< număra + -tor, după fr. numérateur].

NUMĂRĂTOR I. s. m. 1. termen al unei fracții, deasupra liniei de fracție, indicând numărul de părți conținute de fracție. 2. aparat folosit la numerotare la tiparul înalt. II. s. m. f. persoană care numără, socotește, calculează ceva (după fr. numérateur)

NUMĂRĂTOR¹ ~oare n. Aparat pentru numărare sau pentru numerotare. /a număra + suf. ~ător

numărătoare¹ (numărare; obiect) s. f.; g.-d. art. numărătorii; pl. numărători

numărătoare² (persoană) s. f., g.-d. art. numărătoarei; pl. numărătoare

numărătoare² (persoană) s. f., g.-d. art. numărătoarei; pl. numărătoare

numărătoare¹ (numărare, obiect) s. f., g.-d. art. numărătorii; pl. numărători

numărătoare (persoană) s. f., g.-d art. numărătoarei; pl. numărătoare

numărătoare (numărare, diagramă) s. f., g.-d. art. numărătorii; pl. numărători

numărător¹ (aparat) s. n., pl. numărătoare

numărător² (aparat) s. n., pl. numărătoare

numărător (aparat) s. n., pl. numărătoare

NUMĂRĂTOARE s. 1. v. numărat. 2. v. abac.

NUMĂRĂTOARE s. v. recensământ.

NUMĂRĂTOARE s. 1. numărare, numărat, (pop.) numărătură, (înv.) socoteală, socotință. (~ obiectelor.) 2. abac. (~ cu bile, pentru calcule.)

numărătoare s. v. RECENSĂMÎNT.