NU adv. I. (Servește la construirea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nicio îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. Nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

nu [At: COD. VOR. 10/20 / V: (înv) no, (reg) na, nă av / E: ml non] 1 av Este marcă a formei negative a verbului la toate modurile și timpurile, în afară de gerunziu, participiu și supin, precedând imediat verbul, cu excepția timpurilor compuse și a diatezei reflexive, care trece, adesea elidat, înaintea auxiliarului, respectiv pronumelui reflexiv, putând fi intercalate și adverbele „mai” și „prea”. 2 av Neagă predicatul, dând caracter negativ întregii propoziții. Nu l-am cunoscut niciodată. 3 av (Îrg; separat de predicat și alăturat formal primului membru al propoziției) Subliniază caracterul negativ al comunicării. Nu mulți veniră. 4 av (Pop; alăturat formal predicatului) Se referă logic la un alt element al propoziției sau la o propoziție subordonată. Nu valorează mare lucru. 5 av (În construcții adversative; îcr ci, dar) Stabilește o opoziție puternică. N-am uitat, ci doar am întârziat. 6 av (În propoziții interogative) Cere ca răspuns negativ afirmația adesea precedată de „ba”. Nu ești supărată? -Ba da. 7 av (În propoziții optative și dubitative interogative) Implică ideea de îndemn, de rugăminte. Nu vrei să pleci? 8 av (Cu forma negativă a verbului juxtapusă formei lui pozitive) Arată că acțiunea se desfășoară fără intensitate deosebită sau nesusținut, cu intermitență. Se bucura, nu se bucura. 9 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației intensitate maximă. Ori știe, ori nu știe! 10 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației indiferență cu privire la realizarea acțiunii. O veni, n-o veni, treaba lui! 11 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nesiguranță, ezitare. Să intre, să nu intre? 12 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nerăbdare, iritare. Știi ori nu știi? 13 av Neagă acțiunea, fără a modifica din punct de vedere logic caracterul propoziției, fiind atras de prezența în aceeași propoziție sau în propoziția subordonată următoare a unui cuvânt sau a unei construcții care exprimă o idee negativă. Nu încape nici o îndoială. 14 av Neagă acțiunea în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv (de obicei în propoziții interogative și exclamative). Nu face parte și el dintre noi? 15 av (În propoziții interogative retorice; adesea precedat sau urmat de adverbul „oare” sau, învechit, precedat de adverbul „au”) Oare nu era și el tot din București? 16 (Interogativa retorică reprezintă răspunsul real sau prezumtiv la o propoziție interogativă propriu-zisă) Nu vezi ce se întâmplă? 17 av (Îe) Da, cum (să sau de) ~ sau (reg) (păi) dacă nu (cum)? Sigur că da. 18 av (Îae) Altfel nu se poate. 19 av (Irn; îae) Nu prea cred. 20 av (În propoziții interogative exclamative) Exprimă mirare, surpriză, indignare, dezaprobare, reproș, regret, presupunând, de obicei, un răspuns pozitiv. Cum nu i-a fost milă de el? 21 av (În propoziții exclamative, precedat de „ce”, „cât”, „unde”) Are valoare afirmativă. De câte ori nu am văzut astfel de oameni! 22 av Neagă o altă parte de propoziție decât predicatul, dând enunțului caracter parțial negativ și stabilind, de obicei, un raport adversativ cu un element de același fel. A plecat repede, nu așa cum a venit. 23 av Modifică conținutul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul sau dându-i înțeles contrar. O casă mare, nu lipsită de eleganță. 24 av (Îe) ~ altceva, ~ glumă, sau (reg) ~ ceva, ~ șagă Formulă care confirmă o afirmație anterioară. 25 av (Îae) Formulă care întărește o afirmație anterioară. 26 av (Îe) ~ mai departe Chiar în cazul... 27 av (Îae) Chiar în ceea ce privește pe... 28 av (Îav) ~ o (singură) dată De multe ori Si: adesea. 29 av Înlocuiește un verb la forma negativă care apare anterior sau care este dedus din context, îndeplinind funcția de predicat. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. 30 av (Îe) ~ și ~ Formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric al cuiva de a-și schimba punctul de vedere. 31 av (Îae) Exprimă inutilitatea unui efort. 32 av (Îe) De (sau dacă) ~ În caz contrar... 33 av (Cu valoare de propoziție independentă) Răspuns la o întrebare. Ai prieteni? – Nu. 34 av (Rezumă un șir de situații opuse celor din propozițiile precedente). Cei mai mulți ar răspunde îndată: Nu! 35 av (Îlv) A zice ~ A nega. 36 av (Pex; îal) A se opune. 37 av (Pex; îal) A refuza. 38 sn Răspuns negativ. 39 av Exprimă opoziția la o enunțare pozitivă sau revenirea asupra unei afirmații. S-a dus!... Nu! Uite-l că vine înapoi! 40 av (Întărit prin „ba”) Ba nu, eu nu vin. 41 av (Are) Reia sau anticipează pentru intensificare conținutul propoziției precedente sau următoare. Nu, nu, eu nu intru!

NU I. adv. 1 Exprimă negațiunea și e opus lui „da”: ~ știu; ~ vreau; ~ pot; ~ eu, ci tu; mă prind că ~; Ai fost pe-acasă? – Nu! ¶ 2 👉 BA1; CUMVA1; NUMAI6 ¶ 3 Pierde mai adesea pe u înainte de un cuvînt care începe cu a sau o: n’am nimic; n’aude bine; n’o să vie; n’oiu mai pleca; n’or fi aflat vestea. II. sbst.: pentru un ~ e în stare să-ți dea palme [lat. non].

NU adv. I. (Servește la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nici o îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

NU adv. A. (Dă valoare negativă verbului dintr-o propoziție și, prin aceasta, și propoziției întregi) I. (Apare într-o propoziție principală, independentă sau legată de alta prin coordonare) 1. (Într-o propoziție enunțiativă) El nu se sperie, nu cere, nu întreabă. C. PETRESCU, A. 355. Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Ea n-aude... Ci tot fuge nencetat. ALECSANDRI, P. A. 41. 2. (În propoziții optative) Busuioace, busuioace, N-ai mai crește, nici te-ai coace! ALECSANDRI, P. P. 341. 3. (În propoziții imperative) Nu trînti obloanele, ponivosule! DELAVRANCEA, H. T. 21. Dragul tatei, nu da, că eu sînt. CREANGĂ, P. 198. Dar să nu adormi, că mori. ALECSANDRI, T. I 459. 4. (În propoziții exclamative) Nu ți-e rușine obrazului!... o dată în viața ta m-ai adus la restorant și te tîrguiești pentr-o cartofă. ALECSANDRI, T. 750. ◊ (Fără valoare negativă, întărește conținutul afectiv al propoziției exclamative) Cîte n-am văzut și eu De atunci pe lume! COȘBUC, P. I 262. Și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, P. 34. 5. (În propoziții interogative) Nu mai trăiește măicuța ta? SADOVEANU, N. F. 82. N-auzi tu de departe cucoșul răgușit? EMINESCU, O. I 98. ◊ (În întrebări retorice, cu rolul de a exprima mai colorat o afirmație, o dorință, o exclamație etc.) Și-atunci cînd pretutindeni e putere, Voi nu cunoașteți cîntul ce se cere? BENIUC, V. 146. Nu-ți spuneam eu, fata mea? ISPIRESCU, L. 14. Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noștri vreun falnic juvaer? EMINESCU, O. I 149. 6. (În propoziții dubitative) N-o fi vrun dușman, vrun calic care-l pîndește la întoarcere? CAMILAR, N. II 551. Apoi doară că nu o fi blăstem ca și d-aice, de sub pămînt, să iasă zvon de ceea ce vom chibzui. ODOBESCU, S. I 82. ♦ (În propoziții deliberative) O pieri, n-o pieri, e rîndul meu. VISSARION, B. 14. Cel mare se dă după ușă și – să tragă, să nu tragă? – în sfîrșit trage zăvorul. CREANGĂ, P. 23. II. (În propoziții subordonate, cu aceeași valoare ca în propozițiile independente) La bocetul ei, deodată, în acel ostrov al primăverii, m-am simțit întristat, cum nu fusesem niciodată. SADOVEANU, N. F. 82. Se puse pe plîns, de n-a putut nici un vraci să-l împace. ISPIRESCU, L. 2. ♦ (După verbe care exprimă teama, în propoziții completive introduse prin «să», fără valoare de negație) Mi-e teamă să nu te trezesc. CASSIAN, H. 19. III. (Negația de pe lîngă predicatul regentei se referă la întreaga frază) Dormi, iubito, dormi în pace, N-am venit să-ți tulbur somnul. VLAHUȚĂ, P. 107. Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. B.(Negația se referă la o parte a propoziției) I. (Pe lîngă diferite părți de propoziție) A scris o schiță, nu o nuvelă. ▭ A ținut să ajungă stăpîn în moșia Moldovei nu pentru vinovat folos al său, ci ca să dea țării slobozenia ei cea veche. SADOVEANU, N. P. 10. Și numai iaca îl și vede viind repede, dar nu așa cum se dusese. CREANGĂ, P. 186. Nu pe-acolo, domnule, nu pe din față, ca să nu te-ntîlnești cu d-lui. ALECSANDRI, T. 1162. II. (Negația însoțește predicatul, dar se referă la altă parte a propoziției) Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! EMINESCU, O. I 54. O cometă este accidentală, fiindcă nu vine în fiecare an. BĂLCESCU, O. II 10. C. (În expresii, locuțiuni sau în corelație cu adverbe, conjuncții etc.) I. (Corelativ într-o frază sau propoziție ale căror părți sînt în raport adversativ) 1. (În corelație cu ci marcînd într-o alternativă situația sau elementul înlăturat) Mergînd spre căruțe, era mîhnit, amărît, că parcă ducea în brațe nu pelerina, ci un stîrv. CAMILAR, N. I 163. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. ◊ (Învechit, în corelație cu dar) Astfel romînii, nu învinși și coprinși fiind, dar printr-o unire politică, primiră pe unguri în țara lor. BĂLCESCU, O. II 209. 2. (Opoziția între cele două alternative este întărită de adverbe) Dar nu numai artistul și naturalistul, ci încă strategicul, politicul și arheologul au de multe a se minuna într-acest împodobit ținut. BĂLCESCU, O. II 208. ◊ (În propoziții cu valoare temporală, arată că acțiunea din propoziția afirmativă se petrece înainte de a se fi terminat acțiunea din propoziția negativă) Nu lăsase să se scurgă anul și-și și adusese gospodină în casă. SADOVEANU, P. S. 139. II. (În legătură cu adverbe) 1. (Formează expresii eliptice) Nu prea v. prea. Nu tocmai v. tocmai. 2. (Formează locuțiuni adverbiale) Nu (care) cumva, servește la precizarea unei întrebări, exclamații etc. (Interogativ cu nuanță dubitativă) Moș Pricop, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din părțile Tarcăului? SADOVEANU, B. 142. Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de răul Vidmei? CREANGĂ, P. 324. ◊ (Cu nuanță finală) Îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Nu cumva să-ți iasă vreo dihanie ceva înainte. CREANGĂ, P. 199. III. (În expr.) A nu avea decît (să)... v. decît². D. (Folosit singur, înlocuiește predicatul unei propoziții, o propoziție sau o frază; în opoziție cu da) I. (Într-o propoziție eliptică se referă la un verb exprimat înainte, înlocuind predicatul) Să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci, de nu, unde-ți stau talpele, îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Iubește-mă dacă-ți plac, Dacă nu, silă nu-ți fac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47. ◊ Expr. (Familiar) A spune că nu = a nega. Mă, dacă eu îți spun că nu, și tu nu crezi, atunci taci din gură și nu-mi mai spune nimic. PREDA, Î. 44. Ba bine că nu v. ba (5). ♦ (Exprimă opoziția față de cele afirmate în propozițiile precedente) M-ar irita apropierea lui așa de mult, încît l-aș acuza de-a dreptul că el, ocrotit de stăpînul destinelor omenești, mi-a răpit partea mea de bine în această scurtă trecere pe sub lumina soarelui!... Ei bine, el – nu!... el mă poftește la un aperitiv. CARAGIALE, O. II 222. ♦ (Repetat, exprimînd îndărătnicia) Cucoana, nu și nu! Că i-i urît grecul. SADOVEANU, O. I 463. II. (Înlocuiește o propoziție negativă) 1. (Ca răspuns la o întrebare, ca acceptare a unei enunțări negative) Dormi? – Încă nu, a răspuns Mitrea. SADOVEANU, M. C. 46. ◊ (Rezumă o frază întreagă, atît într-o replică interogativă cît și în răspunsul la aceasta) N-am grijă despre asta... Vă cunosc eu... – Nu? – Nu. ALECSANDRI, T. 1209. ◊ (Legat de adverbe, locuțiuni adverbiale sau conjuncții) Sigur că nu. O dată cu capul nu. 2. (Exprimă atitudinea negativă față de cele expuse mai înainte, lăsînd să urmeze enunțarea hotărîrii printr-o propoziție sau o frază) Nu, mă rog, nu-mi datorești nimica, adăogi el ferind cu mîna într-o parte bancnota. SADOVEANU, B. 156. Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea. EMINESCU, O. I 59. 3. (Întărit prin repetare) Nu, nu, nu! nu vorbi așa. SADOVEANU, O. IV 213. Atunci ea începu iarăși să bolborosească în neștire: «nu, nu, nu». REBREANU, R. I 247. Orice s-ar întîmpla, nu se poate să sprijinim pe mizerabilul, nu, nu, nu! CARAGIALE, O. I 130.

NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativă) Îi aparțin cinci invenții, nu trei. Nu am știut de asta. 3) și substantival (ține locul unei părți de propoziție, unei propoziții sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (ține locul predicatului negativ într-o propoziție eliptică) Cine dorește, rămâne, cine nu, pleacă. ◊ Nu și nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugăminte repetată sau nereușită. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întări un consimțământ. Cum de nu (sau ba bine că nu) a) desigur; fără îndoială; firește; b) vorbă să fie! nici când! (ei) aș! A spune că nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intră în componența locuțiunilor adverbiale și conjuncționale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentuează ideea exprimată de îmbinarea de cuvinte precedentă). ◊ Nu o (singură) dată în repetate rânduri; deseori. Nu zăbavă peste puțin timp; repede. Nu glumă (sau nu șagă) cu adevărat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în construcția Și unde nu, urmată de un verb, capătă sens afirmativ afectiv) Și unde nu începe a juca. /<lat. non

nu adv. particulă negativă contrară lui da. [Lat. NON]. ║ n. a răspunde cu un nu.

nu, adv. de negațiune opus luĭ da (lat. nón [d. *noenu, ne oinum, ne unum], it. pv. no, non, fr. non, cat. sp. no, pg. nâo): zice că nu, zice că nu se poate. S.n. Negațiunea nu; a răspunde pintr’un „nu”. Nu că, că fiind-că: nu că mă tem, ci fiind-că nu vreŭ.

NU-MĂ-UITA, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

na² av vz nu

nă av vz nu

no² i vz nu

nu-mă-uita sni [At: CONACHI, ap. DDRF / E: nu + mă + uita] 1 (Csc) Plantă erbacee cu flori mici albastre, rar roz sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase Si: (frm) miozotis, (reg) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui (Myosotis silvatica). 2 (Prc) Floare de nu-mă-uita (1). 3 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Reg) Melodie după care se execută nu-mă-uita (3).

uita [At: PSALT. HUR. 65^v/5 / V: (înv) ulta, (îrg) oita / Pzi: uit / Im: 2 (îf contrasă) uite și (pop) ui, (reg) ioti, ute, ută / E: ml *oblitare] 1 vt(a) A pierde din memorie pentru scurt timp (sau pentru totdeauna). 2 vt (Îe) A ~ (ceva) ca pământul A nu-și mai aminti ceva deloc. 3 vt (Îe) A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) până îl ~tă Dumnezeu A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) foarte multă vreme. 4 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) moartea. A fi foarte bătrân sau a-și ~ anii sau a fi ~t de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte și de Dumnezeu) A fi foarte bătrân. 5 vt (Îe) A învăța ce au ~t alții A nu ști sau a nu învăța nimic. 6 vt (Îe) A ști cât au ~t alții A nu ști nimic. 7 vt (Fam; îe) A face (ceva) ~t A se preface că nu-și amintește (ceva). 8 vt(a) A înceta să se mai gândească, să se preocupe de cineva sau de ceva. 9 vt A deveni indiferent față de cineva sau ceva Si: a se dezinteresa (2). 10 vt (Pop; îe) A-și înghiți limba și a-și ~ morții A mânca cu mare poftă. 11 vr (Trs; îe) Mă uit a dormi (sau a durmire) Mă fură somnul. 12 vt A omite. 13 vt A trece cu vederea o faptă rea. 14 vt A nu acționa potrivit unor gânduri dușmănoase. 15 vt (Îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) A dușmăni (1). 16 vt (Îae) A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). 17 vt A lăsa undeva ceva ce trebuia luat. 18 vz A privi. 19 (Îe) vr Mai bine te-ai ~ în oglindă Se spune celor care nu vor să-și recunoască propriile defecte sau greșeli, ci le văd numai pe ale altora 20 vr (Pop; îe) S-a ~t pe gura cămeșii Se spune despre cineva căruia îi merge rău. 21 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la un cireș copt A privi pe cineva (sau ceva) cu admirație și cu drag. 22 vr (Pop; îae) A privi cu poftă Si: a dori (6), a râvni. 23 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admirație și dragoste. 24 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare. 25 vr (Pop; îe) A nu se ~ ia cineva A nu ține la cineva. 26 vr (Pop; îae) A manifesta indiferență față de cineva. 27 vr (Pop; îae) A refuza orice relații cu cineva. 28 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu dușmănie. 29 vr (Rar; îe) A se ~ (la ceva) printre degete A fi prea indulgent cu faptele cuiva. 30 vr (Îe) A se ~ (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană, pe sub gene, cu genele) A privi pe cineva pe furiș. 31 vr (Îae) A privi cu neîncredere. 32 vr (Îae) A privi încruntat, cu asprime sau mânie. 33 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu (sau, reg, pe) coada (sau, reg, geana / ochiului sau (reg) a se ~ (la cineva) hoțiș (sau hoțește), furiș, pe furiș, pe de-a furișul ori a se ~ cu albușul A privi pe furiș pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva. 34 vr (Îe) A se ~ în șapte (sau în douăzeci și patru de) blide A avea strabism divergent. 35 vr (Îe) A se ~ (la cineva) chiorâș (sau cruciș, pieziș, cordiș, chiondorâș, ghioldiș, în coardă, cordaș, chiorțiu, chiorțur, în poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciș, poncește, ponciuros, ca Bazaoache A fi sașiu. 36 vr (Îae) A nu vedea bine. 37 vr (îae) A privi (pe cineva) urât, cu dispreț, cu răutate, cu dușmănie etc. 38 vr (îae) A privi pe furiș. 39 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu albul ochilor A privi cu mânie. 40 vr (Îe) A nu se ~ cu ochi buni (la cineva) A dușmăni (1). 41 vr (Îe) A se ~ (la cineva) de sus (sau peste umăr) A disprețui (pe cineva) Si: a desconsidera. 42 vr (Îe) A se ~ unul la altul A se înțelege din priviri. 43 vr (Îae) A-și face semne din ochi. 44 vr (Îae) A se privi cu surprindere. 45 vr A-și cerceta propria imagine într-o oglindă. 46 vr (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A cerceta pentru a descoperi ceva Si: a investiga, 47 vr A căuta pentru a găsi ceea ce te interesează. 48 vr (Îe) A se ~ în gura cuiva A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 49 vr (Îae) A crede tot ce spune cineva. 50 vr (Îae) A da ascultare vorbelor sau sfaturilor cuiva. 51 vr (Îe) A se ~ în coarnele cuiva A face pe placul cuiva. 52 vr (îae) A asculta cu supunere. 53 vr (Îe) A se ~ în pământ A privi în jos din cauza timidității sau a rușinii. 54 vr (Îae) A fi trist. 55 vr (Îe) A se ~ în gol A privi fix, fără vreo țintă precisă. 56 vr (Îe) A se ~ (sau a privi, a căta etc.) țintă (sau, îvr, ațintat) A privi atent într-un anumit loc. 57 vr (Îe) A se ~ bine (la ceva) A fi atent (la ceva). 58 vr (Pop; rar; îe) A se ~ (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva. 59 vz (Îe) A se ~ cam lacom în fundul paharului A bea prea mult. 60 vr (Îe) Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este! Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. 61 vr A examina fapte, întâmplări trecute Si: a rememora. 62 vr (Mun) A sta în fața cuiva privindu-l și așteptând să i se facă sau să i se dea ceva. 63 vr (Imt, cu valoare de interjecție, mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată. 64 vr A da atentie. 65 vr A lua în considerare. 66 vr A se preocupa de...

FORSE CHE SI, FORSE CHE NO (ital.) = Poate da, poate nu.

N' 👉 NU.

NA I. adv. și interj. 1 Iată, ține!: lovește! ~ sînul, tirane barbar! (BOL.); scumpului niciodată să nu-i zici „dă-mi!” ci totdeauna „na!” (PANN). Adesea urmat de pron. ți sau vă: Vizirul îi zise: ...Na-ți-i pe toți, pîn’la unul și du-te cu Dumnezeu (PANN); scoate cele două carboave, zicînd: ...na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau și Dumnezeu iar mi-a da (CRG.); zicîndu-ne: ...na-vă marfa noastră, dar plătiți-ne-o scump (JIP.); na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o 👉 FRÎNT5 ¶ 2 Însoțește gestul loviturii, bătăii: prinde cucoșul și-i dă o bătaie bună, zicînd: na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea (CRG.) ¶ 3 Exprimă uimirea, surpriza, ciuda: na! că mi s’a stins luleaua (ALECS.); na! că făcui pacostea și frăține meu! (CRG.). II. Substantivat: decît doi „ți-oiu da”, mai bine un „na!” (PANN) [bg.].

NE² pron. pers. enclitic și proclitic 1 dat. și ac. pl. de la EU ¶ 2 👉 NI [‡NĂ < lat. nobis și nos].

NE-¹, pref. care se unește cu un substantiv, cu un adjectiv, cu un pronume, cu un verb, sau cu altă parte de cuvînt, spre a le da o valoare negativă: – 1 Dinaintea unui substantiv: neliniște, nedreptate, nevinovăție, neprieten, neom, etc. – 2 Dinaintea unui adjectiv: nebun, necurat, nedrept, neplăcut, nesănătos, nevrednic. – 3 Dinaintea pronumelui altul, alta, în locuțiunile ca nealtul, ca nealta, cum nu mai este, cum n’a mai fost altul, alta. – 4 Dinaintea unui verb: – a) dînd naștere unui verb nou, cu înțeles negativ: a necinsti, a neliniști, a nemulțumi, a nenoroci, a nesocoti; – b) dinaintea unui participiu trecut, întrebuințat ca adjectiv: necopt, necunoscut, nehotărît, neisprăvit, nesupus, etc.; – c) dinaintea unui part. trec. Ia forma f. pl. și precedat de prep. pe, dînd naștere unei locuțiuni adverbiale: pe neașteptate, pe negîndite, pe nemîncate, pe nerăsuflate, pe nesimțite, pe neștiute, pe nevăzute; – d) dinaintea unui part. prez.: neauzind, neavînd, nefiind, nevăzînd; – e) dinaintea unui adj. verb.: neascultător, nepăsător, nerăbdător. – 5 Dinaintea ori-cărei alte părți de cuvînt, în anumite locuțiuni: ca ne altă dată, cum ne cum; un lucru ne la locul lui o îngheța (BR.-VN.). – 6 Se separă de forma verbală cu care e unit, în cazul cînd se interpune adv. mai: ne mai avînd, ne mai știind, ne mai auzit, ne mai văzut [vsl. ne].

NIMENI, NIME NE(A), ‡NIMENILEA, †NIME, Băn. Olten. NIMA (gen.-dat. nimănui, nimărui, nimului) pron. nedef. Nici un om, nici o femeie, nimenea nu poate să zică acum le știu toate (PANN); pe acela nu l-am spus nimărui, m’am temut (VLAH.); ca la noi, la nimeni (cu mireasa înainte), se zice cînd într’un loc, într’o țară, se fac lucrurile anapoda, cînd se petrec lucruri ce nu se mai văd aiurea [lat. nēmĭnem].

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) = Nu multe, dar mult. Cînd e vorba de învățătură.

NU-MĂ-UITA sf. 🌿 1 Plantă ce crește în pădurile de la munte, cu flori mici albastre sau roșietice; numită și „ochiul-șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis silvatica) (🖼 3368): culege ~, ca să facă un buchet pentru amorezul ei (NEGR.) ¶ 2 = OCHII-PĂSĂRUICII¹ [nu + mă + uita, trad. din germ. Vergissmeinnicht].

OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME¹1, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME¹1; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI¹; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN¹9, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI¹, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI² – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI³ = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI⁴ – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI⁵ = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI⁶ – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI¹; – OCHIUL-ȘARPELUI¹, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI², mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI³ = OCHII-PĂSĂRUICII²; – OCHIUL-ȘARPELUI⁴ = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII¹, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII² = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].

UITA¹ (uit) vb. tr. și intr. 1 A nu ținea minte, a nu-și aduce aminte: Cine te-a văzut odată, Ține minte viața toată, Că nici eu nu te-oiu uita În toată viața mea (PAMF.); cel ce merge la fîntînă mîncînd uită toate ce are să facă (GOR.); cine-și coase straiul pe dînsul, să ție un paiu în gură, căci altfel uită îndată (GOR.); povețele ce ți-am dat să nu le uiți niciodată (ISP.); adesea F a-și ~: după ce căpătase atîta minte... își uitase fata prostiile de mai ’nainte (CAR.); F: (știe, a învățat) cît au uitat alții, mai nimic, foarte puțin; l-a uitat Dumnezeu, mă mir că mai trăește de bătrîn ce e; 👉 GURĂ5, OCHIU I, 9 ¶ 2 A alunga din minte, a nu se mai gîndi la ceva: să uităm tot ce s’a petrecut între noi; Românul știe multe a suferi, dar nu uită (ZNN.) ¶ 3 A lăsa din greșală, din nebăgare de seamă: mi-am uitat umbrela în trăsură; iaca pozna, că eu mi-am uitat belteaua pe foc și m’am luat cu vorba (ALECS.) ¶ 4 A lăsa afară, a trece cu vederea, a nu pomeni: ~ un citat, un pasaj întreg, un rînd ¶ 5 A nu ținea seamă de ceva, a nu duce destulă grijă, a neglija: n’am uitat nimic din cîte i-ar face plăcere ¶ 9 A nu voi să-și aducă aminte, a nu fi recunoscător: a uitat toate binefacerile mele; uitară pre Dumnezeu pre calea ce i-au făcut și se închina soarelui (MX.); Prea am uitat pe Dumnezeu, Precum uitarăm toate (EMIN.) ¶ 7 A nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva, a se arăta indiferent față de cineva: a-și ~ prietenii [ ‡ ulta< lat. *oblĩtare < oblĩtus].

UITA² (uit) vb. refl. 1 A privi, a-și îndrepta ochii într’o parte oare-care spre a vedea, spre a examina pe cineva sau ceva: Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți (EMIN.); se uita drept la dînsa cu niște ochi cari străluceau ca două făclii (ISP.); la omul harnic se uită sărăcia pe fereastră, dar nu îndrăznește să intre (ZNN.); cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine (CRG.); să nu te uiți după un bubos în oglindă... căci altfel îi iei bubele (GOR.); 👉 SOARE1 ¶ 2 A ținea seamă, a lua în considerație, a căuta: Nu te uita, lele hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C’am acasă două oi Și mi-oiu face alții noi (IK.-BRS.); nu mă uit eu că-i urît (PAMF.) ; a se ~ la (sau în) gura cuiva, a crede tot ce spune altul: se uitau în gura lui ca la un Dumnezeu (BAS.) ¶ 3 Uită-te, privește: uită-te la dînsul cum a îmbătrînit; (P) uită-te la față și mă întreabă de viață; contras în uite, are înțelesul de „iată”, „privește”: uite(-l) că vine; uite ce mare s’a făcut; poftim, uite colea că nu-ți minții, uite! uite! (CAR.); măi fărtate, să schimbăm, uite-ți dau sabia și tu să-mi dai mărgeaua (RET.); uite-o, nu e (GOR.), ghicitoare despre „scînteie” [probabil de aceeași origine ca uita¹; înțelesul primitiv trebue să fi fost „a se opri într’un loc privind multă vreme, vreme uitată, a uita de a mai pleca de undeva tot stînd să privească”; comp. și bg. zabravjamŭ „a uita”, zabravjamŭ se „a se uita mult la ceva”].

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici albastre, roșii și albe, cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis). De atunci floricica asta s-a numit: nu-mă-uita. NEGRUZZI, S. I 109. Să răsară garofițe, Viorele, micșunele, Nu-mă-uita: floricele. TEODORESCU, P. P. 330.

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare

nu-mă-uità n. plantă ce crește în pădurile dela munte, cu florile albastre, roșii sau albe (Myosotis silvatica).

nă pron. V. ne 1.

1) ne (d. noŭă, lat. nôbis). Pron. personal de pers. I la dativ și ac. pl.: ne dă (noŭă), ne dă (pe noĭ). Cînd urmează le, se, te, la dativ se pune ni îld. ne: ni se dă (noŭă). Tot așa se zice: ne sînt, dar ni-s. – Vechĭ și nă.

nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche.

nu/n- (în tempo rapid + vocală: N-are., N-a dat., N-o dă.) adv. (și: nu-nu(-nu), nu și nu)

nu (tempo lent)/n- (tempo rapid + vocală: n-are, n-a dat, n-o dă) adv.

nu adv. (și: n- în tempo rapid + verb cu a- neacc: n-aduce, n-alege, dar și n-are)

+ba nu adv. + adv.

n- adv. v. nu

nu mai adv. + adv. (~ plânge!)

nu-mă-uita (plantă) s. f., pl. nu-mă-uita

+nu..., ci adv. + conjcț. (Nu e elev, ci (e) student. E nu elev, ci student.)

uita¹ (a ~) (a da uitării) vb., ind. prez. 1 sg. uit, 2 sg. uiți, 3 uită; conj. prez. 1 sg. să uit, 3 să uite

uita² (a se ~) (a privi) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă uit, 2 sg. te uiți, 3 se uită; conj. prez. 1 sg. să mă uit, 3 să se uite; imper. 2 sg. afirm. uită-te; ger. uitându-mă

n- adv. v. nu

nu mai adv. + adv. ( ~ are douăzeci de ani)

nu-mă-uita s. f., pl. nu-mă-uita

nu mai adv. + adv.

nu-mă-uita s. f.

nu mai (el nu mai vine)

nu-mă-uita

nu mai (spre deosebire de numai).

nu-mă-uita.

nu adv. – Ba. – Mr., istr. nu. Lat. non (Pușcariu 1196; Candrea-Dens., 1251; REW 5951), cf. it. no(n), prov., cat., sp. no, fr. non, port. nao. Comp. numai (mr. numa, istr. numai), adv. (doar, nimic mai mult), din lat. nōn măgis (Pușcariu 1202; Densusianu, Hlr., 171; REW 5228; Găzdaru, Español no más y rum., numai en su desarrollo paralelo, Filologia, I, 23-42), cf. comel. noma, sp. no más (Tagliavini, Arch. Rom., X, 147); numai atît, doar cît; numai cît, doar cît; numai decît, imediat. – Din rom. provine bg. din Trans. numai (Miklosich, Bulg., 129).

I AM NOT WHAT I AM (engl.) nu sunt ceea ce sunt – Shakespeare, „Othello”, act. I. Mărturisindu-și planurile diabolice, Iago se dezvăluie ca un om cu două fețe.

MULTUM, NON MULTA V. NON MULTA, SED MULTUM.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.

NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supui – Fr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) nu multe, ci mult – Quintilian, „De institutione oratoria”, X, 1, 59; Pliniu cel Tânăr „Epistulae”, 7. Nu mulțimea cunoștințelor contează, ci calitatea lor. Trebuie să spui mult în cuvinte puține. Variantă: Multum, non multa.

NON OMNIA POSSUMUS OMNES (lat.) nu toți putem toate – Vergiliu, „Bucolica”, VIII, 63. Omul nu este universal.

NU JIANG [nudʒian], denumirea chineză a cursului superior al fl. Salween.

NULLUM EST IAM DICTUM, QUOD NON SIT DICTUM PRIUS (lat.) nu s-a spus nimic care să nu fi fost spus mai înainte – Terențiu, „Eunuchus”, Prolog, 41. Ineditul și originalitatea sunt întotdeauna relative.

OIDA ME UDEN EIDENAI (οιδα με ουδευ ειδευαι) (gr.) știu că nu știu nimic – Maximă atribuită lui Socrate. Relevând caracterul limitat și relativ al cunoștințelor omenești, gânditorul grec atribuie îndoielii filozofice rolul de metodă a cunoașterii de sine.

SALWEEN [sæluin] (în chineză NU JIANG [nudʒian]), fl. în Asia de Sud (China și Uniunea Myanmar); 2.415 km. Izv. din E pod. Tibet, de pe versantul S al m-ților Tanggula, de sub pasul Tanggula (6.071 m alt.), curge spre ESE străbătând prov. Yunnan, apoi se îndreaptă către S, traversând partea de E a Uniunii Myanmar, formând pe o porțiune granița între Thailanda și Uniunea Myanmar, vărsându-se în G. Martaban al M. Andaman, printr-o mică deltă, la N de Moulmein. În cursul superior formează cascade, cataracte și chei, iar în cursul inf. este navigabil pe c. 100 km. Afl. pr.: Yungzalin, Gayang, Ataran.

TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva.

MYOSOTIS L., NU MĂ UITA, fam. Boraginaceae, gen originar din Europa, Asia, Australia, America, Africa de S, cu peste 50 specii erbacee, anuale, bienale sau perene. Flori (caliciu cu 5 diviziuni, corolă lungă, tubuloasă, iar limbul plan cu 5 petale îndepărtate cu gîtul închis prin solzi gălbui, 5 stamine) hermafrodite, albe, roz sau albastre, fără bractee, rar cu cîteva bractee, în cimă scorpioidală. Frunze opuse, simple, nedivizate, alterne, lipsite de stipele. Tufe scunde, compacte.

a nu mai putea (de cineva sau ceva) expr. a nu-i păsa (de cineva sau de ceva), a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva).

a-l lua pe „nu” în brațe expr. 1. a refuza categoric să facă un lucru. 2. a nega cu încăpățânare un lucru, chiar împotriva evidenței.

și mai multe nu expr. chiar așa, pur și simplu.

NU adv. (pop.) ba. (Ți-e foame? – ~!)

NU adv. (pop.) ba. (Ți-e foame? – ~!)

NU-MĂ-UITA s. v. ochii-păsăruicii.

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

nu-mă-uita s. v. OCHII-PĂSĂRUICII.

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

Nu ≠ da

Non multa, sed multum (lat. „Nu multe, ci mult”) – era deviza retorului roman Marcus Fabius Quintilianus; și ideea, altfel exprimată, o găsim în lucrarea sa De instilutione oratoria (X, 1, 59). Conducător al unei școli create de împăratul Vespasian, preceptor al familiei împăratului Domițian, profesor renumit, Quintilian era de părere că în școală, ca și în viață, nu numărul rezultatelor obținute este ceea ce interesează, ci importanța și valoarea lor. El a formulat ideea într-o frază mai dezvoltată: Multa magis quam multorum lectione formanda mens (Mintea se formează prin lecții multe ca valoare și nu multe ca feluri). Elevul său, scriitorul Pliniu-cel-Tînăr, a reluat și subliniat ideea maestrului în Epistulae (VII, 9, 15): Aiunt multum legendum esse, non multa (se zice că trebuie să citești mult, nu multe). Aici apar elementele viitorului adagiu. Cum însă ambele fraze erau prea lungi, cineva (nu se știe cine în mod precis, dar probabil un dascăl de limba latină) a găsit embrionul din care s-a născut mai tîrziu expresia concisă și lesne de reținut: Multum, non multa sau Non multa, sed multum. Desigur, jocul de cuvinte e numai aparent și util memorizării, dar el nu schimbă cu nimic ideea de bază a expresiei care prețuiește fondul, conținutul. Se citează atît în orginal, cît și în traducere, cu semnificația de: puțin, dar bun. Lessing, în drama Emilia Galotti, utilizează versiunea germană: „Nicht vieles, sondern viel.” Vezi și: Non numero, sed pondere. LIT.

Non omnia possumus omnes (lat. „Nu toți putem de toate”). Vergiliu (Egloga a VIII-a, vers 63, mai precis: sfîrșitul acestui vers). Sensul este că nu putem ști toate și încă la fel de bine. De pildă: Michelangelo nu era nici pe departe atît de mare ca pictor, arhitect și poet, pe cît era ca sculptor, fiindcă non omnia possumus omnes. Scriitorul englez Walter Scott a folosit într-un roman al său expresia cu scopul obținerii unui efect comic: „Non omnia possumus omnes, cum a zis într-o zi avocatul Crossmyroof, cînd a fost chemat în două locuri o dată”. LIT.

Nullum est iam dictum, quod non sit dictum prius (lat. „Nu este nici un cuvînt care să nu fi fost spus mai înainte”) – Terențiu, în prologul comediei Eunuchus (41). Fraza se referă desigur la faptul că Terențiu a spus și el după alții, prelucrînd această piesă după două comedii grecești ale lui Menandru: Lingușitorul și Eunucul, care la rîndul lor au fost compuse după un autor necunoscut – și așa mai departe. Comedia Eunuchus a fost tradusă în românește de George Coșbuc, sub titlul Parmeno, unul dintre personajele principale ale piesei. Expresia lui Terențiu, care amintește de Nil novi sub sole (vezi: Nimic nou sub soare), mai apare uneori și sub forma: Nihil est iam dictum... etc. Voltaire, la rîndul lui, spunea: Presque tout est imitation (Aproape totul e imitație).