NESAȚ s. n. Dorință puternică, poftă, aviditate, lăcomie. [Var.: nesațiu s. n.] – Pref. ne- + saț.

NESĂTUL, -Ă, nesătui, -le, adj. 1. Care nu s-a săturat; care nu se simte sătul niciodată; flămând. 2. Fig. Nesățios (1). – Pref. ne- + sătul.

nesaț sn [At: CORESI, EV. 504 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri / E: ne- + saț] 1 Poftă exagerată de mâncare sau de băutură Si: lăcomie, insațiabilitate, (rar) nesațietate (1) 2 (Pex) Dorință nemăsurată de câștig, de bogăție Si: cupiditate, aviditate, (rar) nesațietate (2). 3 Lipsă de cumpătare Si: (rar) nesațietate (3). 4 Râvnă continuă pentru ceva. 5 Dorință sau plăcere intensă și continuă care nu poate fi potolită.

nesațiu¹ sn vz nesaț

nesătul, ~ă smf, a [At: CORESI, EV. 398 / Pl: ~ui, ~e / E: ne- + sătul] 1-2 (Om) care nu s-a săturat cu ce a mâncat Si: nesăturat (1-2). 3-4 (Reg) (Om) care se satură greu Si: măncăcios. 5-6 (Fig) Nesăturat (3-4).

NESAȚ s. n. Dorință puternică, poftă, aviditate, lăcomie. [Var.: nesațiu s. n.] – Ne- + saț.

NESĂTUL, -Ă, nesătui, -Ie, adj. 1. Care nu s-a săturat; care nu se simte sătul niciodată; flămând. 2. Fig. Care nu se satură cu ce are, care caută să obțină, să acapareze tot mai mult; lacom, avid, nesățios (1). – Ne- + sătul.

NESAȚ s. n. (De obicei în loc. adv., construit cu prep. «cu») Poftă, lăcomie, aviditate, dorință arzătoare. V. lăcomie. De pe plută, din goană, ochii noștri beau cu nesaț frumusețile acestea, care curg și nu se mai sfîrșesc. VLAHUȚĂ, O. A. 419. O, vino iar în al meu braț, Să te privesc cu mult nesaț. EMINESCU, O. I 235. – Variantă: nesațiu (C. PETRESCU, A. 310, BART, E. 352, MACEDONSKI, O. I. 222, VLAHUȚĂ, O. A. 215) s. n.

NESĂTUL, -Ă, nesătui, -le, adj. Care nu s-a săturat, care n-a mîncat de ajuns; care nu se simte sătul niciodată. (Fig.) Nesătul, nesățios, A ros munții pîn’ la os! DEȘLIU, M. 22.

NESAȚ n.: Cu ~ a) cu poftă nepotolită; cu sete; cu aviditate; b) cu plăcere și cu admirație. /ne- + saț

NESĂTUL ~ă (~i, ~e) (negativ de la sătul) 1) Care nu se simte sătul niciodată. 2) fig. Care tinde să obțină și să aibă cât mai mult; nesățios; lacom. /ne- + sătul

nesațiu n. 1. fire nesăturată; 2. fig. lăcomie fără margini.

nesáț și -áțiŭ n., pl. urĭ (ne- și saț, sațiŭ). Lipsă de saț, nesăturare. – Fig. Mare poftă: a sorbi cu nesaț vorbele cuĭva. – Vechĭ și adj.: lăcomia cea nesație.

nesăturát, -ă adj. Care nu se satură, lacom, insațiabil. – Și nesătúl (după vsl. ne-sytŭ) în Let. 2, 34.

nesaț s. n.

nesătul adj. m., pl. nesătui; f. nesătulă, pl. nesătule

nesaț s. n.

nesătul adj. m., pl. nesătui; f. nesătulă, pl. nesătule

nesaț s. n.

nesătul adj. m., pl. nesătui; f. sg. nesătulă, pl. nesătule

nesaț

NESAȚ s. 1. v. lăcomie. 2. aviditate, lăcomie, poftă. (Privea cu nesaț la...)

NESĂTUL adj. 1. v. flămând. 2. v. mâncăcios. 3. v. hrăpăreț.

NESĂTUL adj. v. avid, lacom, neîndestulat.

NESAȚ s. 1. lăcomie, (livr.) insațiabilitate, voracitate, (rar) nesațiabilitate, (pop.) saț, (înv.) poftă. (~ la mîncare.) 2. aviditate, lăcomie, poftă. (Privea cu ~ la...)

NESĂTUL adj. 1. flămînd, flămînzit, înfometat, nemîncat, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (Om veșnic ~.) 2. avid, lacom, mîncăcios, nesățios, pofticios, (livr.) insațiabil, vorace, (rar) lăcomit, lăcomos, (înv. și reg.) mîncător, (reg.) lingareț, mîncăreț, (Mold.) hulpav, (înv.) hrănaci, mîncaci. (Tare e ~ la mîncare.) 3. aprig, apucător, hrăpăreț, lacom, (livr.) cupid, rapace, (pop.) hapsîn. (Om ~.)

nesătul adj. v. AVID. LACOM. NEÎNDESTULAT.