NESAȚ s. n. Dorință puternică, poftă, aviditate, lăcomie. [Var.: nesațiu s. n.] – Pref. ne- + saț.

nesaț sn [At: CORESI, EV. 504 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri / E: ne- + saț] 1 Poftă exagerată de mâncare sau de băutură Si: lăcomie, insațiabilitate, (rar) nesațietate (1) 2 (Pex) Dorință nemăsurată de câștig, de bogăție Si: cupiditate, aviditate, (rar) nesațietate (2). 3 Lipsă de cumpătare Si: (rar) nesațietate (3). 4 Râvnă continuă pentru ceva. 5 Dorință sau plăcere intensă și continuă care nu poate fi potolită.

NESAȚ s. n. Dorință puternică, poftă, aviditate, lăcomie. [Var.: nesațiu s. n.] – Ne- + saț.

NESAȚ s. n. (De obicei în loc. adv., construit cu prep. «cu») Poftă, lăcomie, aviditate, dorință arzătoare. V. lăcomie. De pe plută, din goană, ochii noștri beau cu nesaț frumusețile acestea, care curg și nu se mai sfîrșesc. VLAHUȚĂ, O. A. 419. O, vino iar în al meu braț, Să te privesc cu mult nesaț. EMINESCU, O. I 235. – Variantă: nesațiu (C. PETRESCU, A. 310, BART, E. 352, MACEDONSKI, O. I. 222, VLAHUȚĂ, O. A. 215) s. n.

NESAȚ n.: Cu ~ a) cu poftă nepotolită; cu sete; cu aviditate; b) cu plăcere și cu admirație. /ne- + saț

nesáț și -áțiŭ n., pl. urĭ (ne- și saț, sațiŭ). Lipsă de saț, nesăturare. – Fig. Mare poftă: a sorbi cu nesaț vorbele cuĭva. – Vechĭ și adj.: lăcomia cea nesație.

nesațiu¹ sn vz nesaț

nesațiu n. 1. fire nesăturată; 2. fig. lăcomie fără margini.

nesaț s. n.

nesaț s. n.

nesaț s. n.

nesaț

NESAȚ s. 1. v. lăcomie. 2. aviditate, lăcomie, poftă. (Privea cu nesaț la...)

NESAȚ s. 1. lăcomie, (livr.) insațiabilitate, voracitate, (rar) nesațiabilitate, (pop.) saț, (înv.) poftă. (~ la mîncare.) 2. aviditate, lăcomie, poftă. (Privea cu ~ la...)