NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se găsește într-o situație vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferință; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situații) Care inspiră milă, tristețe; vrednic de plâns, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul în care se află cineva) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns; p. ext. sărac, sărăcăcios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, de nimic. – V. nenoroci.

NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se găsește într-o situație vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferință; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situații) Care inspiră milă, tristețe; vrednic de plâns, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul în care se află cineva) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns; p. ext. sărac, sărăcăcios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, de nimic. – V. nenoroci.

NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj. 1. Lipsit de fericire, de noroc; nefericit. N-am să mă înțeleg cu oamenii aceștia și am să fiu nenorocită! SADOVEANU, O. V 638. Cine să se mai gîndească la nenorocita de ea, în huietul și bezna acestei nopți îngrozitoare! VLAHUȚĂ, O. A. 354. Nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE, O. II 77. ◊ (Substantivat) La o stîncă de sare lucrează doisprezece nenorociți. SADOVEANU, O. VI 275. E o nenorocită care s-a aruncat înaintea trenului. C. PETRESCU, C. V. 38. Nenorociții aceia nu veneau, ci erau aduși acolo. CARAGIALE, O. III 202. 2. Care inspiră milă, tristețe; dureros, trist. Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. ♦ (Adverbial) Greșit, rău. N-am avut în viața mea decît un prieten: pe tine. Și acum văd că alesesem prost, nenorocit. DEMETRIUS, C. 54.

nenorocít adj. m., s. m., pl. nenorocíți; adj. f., s. f. nenorocítă, pl. nenorocíte

nenorocít adj. m., s. m., pl. nenorocíți; f. sg. nenorocítă, g.-d. art. nenorocítei, pl. nenorocíte

NENOROCÍT adj. 1. v. nefericit. 2. v. biet. 3. v. amărât. 4. v. dezastruos. 5. dureros, jalnic, trist, (înv. și reg.) milos. (Priveliște, întâmplare ~.) 6. v. deplorabil.

NENOROCÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) v. A NENOROCI și A SE NENOROCI. 2) Care inspiră milă; vrednic de milă; sărac; sărman; biet. 3) rar Care are consecințe dezastruoase; cu urmări extrem de grave; nefast. /v. a (se) nenoroci

nenorocit a. 1. care nu e norocit, care e demn de compătimire; 2. care nu izbutește: întreprindere nenorocită; 3. funest, dezastros: speculațiune nenorocită. ║ m. 1. nevoiaș: ajutați pe nenorociți; 2. ticălos, netrebnic: taci, nenorocitule!

nenorocít, -ă adj. Nefericit, lipsit de noroc, lovit de nenorocire: om nenorocit. Funest, dezastros: întreprindere nenorocită. Păcătos: tacĭ, nenorocitule!

NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața. – Din nenoroc.

NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața. – Din nenoroc.

NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva nenorocit, a aduce cuiva nefericire, a-i pricinui un rău mare, a-i strica, a-i nimici viața. Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile aieste de bătrîni. CREANGĂ, P. 88. Doamnele... m-ar nenoroci foarte mult, condamnîndu-mă... a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. Am iubit, și acel întîi amor m-a nenorocit. NEGRUZZI, S. I 51.

nenorocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 să nenoroceáscă

nenorocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. nenoroceáscă

NENOROCÍ vb. 1. v. neferici. 2. v. distruge.

A SE NENOROCÍ mă ~ésc intranz. A-și pricinui un mare rău, un mare necaz. /Din nenoroc

A NENOROCÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să devină nenorocit. /Din nenoroc

nenorocì v. a (se) face nenorocit.

nenorocésc v. tr. Fac nenorocit: acest faliment a nenorocit multă lume.

NENOROCIT adj. 1. nefericit, (înv.) neferice, pătimaș. (Un om tare ~.) 2. biet, nevoiaș, sărac, sărman, (livr.) mizer, pauper, (pop.) nemernic, păcătos, sărăcan, (înv. și reg.) ticăit, ticălos, (prin Munt. și Olt.) săget, (înv.) cainic, mișel, mișelos. (Un argat ~; ~ de mine!) 3. amărît, prăpădit, (fig.) pîrlit. (Un funcționar ~.) 4. catastrofal, dezastruos, fatal, funest, nefericit, tragic. (Un deznodămînt ~.) 5. dureros, jalnic, trist, (înv. și reg.) milos. (Priveliște, întîmplare ~.) 6. deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, prăpădit, (livr.) mizer, (înv. și reg.) ticălos, (înv.) mișel. (Casa era într-o stare ~.)