negare¹ sf [At: MAIORESCU, L. 57 / Pl: ~gări / E: nega] 1 Contestare a existenței, necesității, obligativității unui lucru, unui fenomen etc. Si: negație (1). 2 Nerecunoaștere a unui fapt Si: negație (2), tăgăduire. 3 (Flz; șîs ~a negației) Negație (6).

negare² sf vz năgară

NEGARE, negări, s. f. Acțiunea de a nega; respingere a unei afirmații, tăgăduire, contestare. Sociologia burgheză, incapabilă să înțeleagă legile dezvoltării societății, ajunge inevitabil la negarea rolului hotărîtor al maselor populare în istorie. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701.

NEGARE s.f. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; negație. ◊ (Fil.) Negarea negației = lege dialectică principală care determină direcția de ansamblu a dezvoltării ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior. [< nega].

năgară sf [At: HASDEU, R. V. 25 / V: negară, (pop) negare / Pl: ~re / E: nct] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor cu frunzele înguste și cu un spic cu fire lungi și aspre Si: (reg) bucșău, iarba-curălei, păiuș, pănușiță, șușarcă (Stipa capillata). 2 (Bot; reg) Colilie (Stipa pennata). 3 (Bot) Neghină (1) (Agrostemma githago). 4 (Reg) Grâu de primăvară. 5 (Reg) Strat de ierburi, frunziș, lemne putrezite de pe albia unor ape curgătoare mici.

nega vt [At: MAIOR, IST. 31/32 / Pzi: neg / E: lat negare] (Fșa) 1 A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, unui fenomen etc. 2 A nu recunoaște un fapt Si: a tăgădui.

CUREA (pl. -rele) sf. 1 Fîșie de piele lungă și îngustă (🖼 1705, 1706) ¶ 2 Cingătoare îngustă de piele; șerpar: nu-i încape cureaua de pîntecoși ce sînt (CRG.); Ⓟ: a-l ține ~ua, a cuteza, a avea curajul, a se bizui: mai cearcă și altă dată, dacă te ține cureaua (GN.) ¶ 3 Fășie lungă și îngustă de pămînt: o ~ de moșie, o sfoară de moșie ¶ 4 🔧 ~ de transmisiune, curea care slujește la transformarea unei mișcări circulare în alta tot circulară al cărei ax este paralel cu al celei dintîiu (🖼 1707) ¶ 5 🌿 IARBA-CURELEI = NĂGARĂ 1 [lat. corrĭgia].

NĂGARĂ sf. 🌿 1 Plantă ierboasă, cu frunzele filiforme, rigide și răsucite, cu puf în vîrf; crește prin fînețele nisipoase și pe dealurile calcaroase; numită și „păiuș” sau „pănușiță” (Stipa capillata) (🖼 3300) ¶ 2 – COLILIE1.

NEG sm. 🩺 Mică crescătură rotundă, nedureroasă, care se formează pe piele [lat. naevus].

NEGA (neg) vb. tr. A tăgădui, a zice că un lucru nu există sau nu e adevărat [lat.].

*NEGAȚIUNE, NEGAȚIE sf. 1 Faptul de a nega, tăgăduire ¶ 2 📖 Cuvînt care servește pentru a nega: nu,nici sînt adverbe de ~ [fr.].

NĂGARĂ s. f. Plantă erbacee, din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre (Stipa); păiuș, colilie. Năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. SADOVEANU, N. P. 222. (Cu pronunțare regională) Frunzuleană de nagară, Este-un nuc între hotară. SEVASTOS, C. 11. ◊ Fig. Un bărbat de treizeci și cinci de ani... începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, F. J. 68. – Variantă: negară (ALECSANDRI, P. P. 228) s. f.

NEGA, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.

NEGA vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].

NEGA vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)

NĂGARĂ f. Plantă erbacee cu tulpină înaltă de tip pai, cu frunze filiforme și spiculețe cu țepi lungi, ce crește în stepă și pe coline uscate; pănușiță. /Orig. nec.

A NEGA neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare

năgară f. plantă ierboasă cu frunzele răsucite (Stipa capillata). [Origină necunoscută].

negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.

negară f. V. năgară.

nagáră (est) și negáră (sud) f., pl. ărĭ (rus. nagarŭ, negreață de la mucu lumînăriĭ). Un fel de neghină care crește pin tot grîŭ și care are boabele maĭ micĭ. Un fel de colilie numită și păiuș și pănușiță și care crește pin locurĭ aride și nisipoase (stippa capillata). – Și năgară.

năgáră V. nagară.

2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.

negáră V. nagară.

* negațiúne f. (lat. negatio, -ónis). Acțiunea de a nega. Gram. Cuvîntu care arată o negațiune ca: nu, nicĭ. – Și -áție și -áre.

negare s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

negare s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

negare s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

nega (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. neg, 2 sg. negi, 3 neagă; conj. prez. 1 sg. să neg, 3 să nege, imper. 2 sg. afirm. neagă

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

nega (a ~) vb., ind. prez. 3 neagă

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

nega vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neagă

năgară, -re.

nega (neg, negat), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.

NEGARE s. v. contestare.

NEGARE s. contestare, dezmințire, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)

NEGARE. Subst. Negare, negație, denegare, denegație, tăgadă, tăgăduială, tăgăduință (înv.), tăgăduire, dezmințire, contestare, contestație, renegare, dezicere; respingere, refuz, refuzare, recuzare, recuzație; combatere, refutare (înv.), refutație (franțuzism.înv.), dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), dezavuare (livr.). Opoziție, opunere, contrazicere, obiecție; rezistență, împotrivire, împotriveală (rar), înfruntare; protest, protestare, protestație (înv.). Anulare, anulație (rar), abolire, abolițiune (înv.), infirmare, abrogare, abrogație, contramandare, revocare, revocație, retractare. Atitudine negativă, negativism, nihilism. Negator (livr.), împotrivitor (înv.); negativist, nihilist. Non- (nonexistență; nonsens; nonvaloare etc.). Adj. Negator (livr.); tăgadnic (înv.). Negativ; contrar, opus. Opoziționist, împotrivitor (înv.). Contestabil, refutabil (livr.), recuzabil. Anulabil, infirmabil, revocabil. Non- (nonconformist; nonfigurativ etc.). Vb. A nega, a denega (înv.), a tăgădui, a dezminți, a contesta, a renega, a dezice; a respinge, a refuza, a nu accepta, a nu admite, a nu recunoaște, a recuza; a combate, a refuta (franțuzism înv.), a dezaproba, a reproba, a dezavua (livr.). A nu fi de acord, a se opune, a contrazice, a obiecta, a zice (a spune) împotrivă, a se împotrivi, a fi (a sta, a ședea) împotrivă, a protesta. A anula, a aboli, a infirma, a abroga, a contramanda, a decomanda (franțuzism), a revoca, a retracta. Adv. Nu, ba, deloc, defel, nicidecum, nicicum (pop.), nicicacum (reg.), nicidecît (reg.), nici vorbă, da de unde, nici gînd, în nici un chip, în nici un caz, nici în ruptul capului, nici mort, pentru nimic în lume; niciodată, nicicînd, niciodinioară (înv.). Împotrivă, în contra. V. anulare, dezacord, împotrivire, opoziție, renunțare.

NĂGARĂ s. v. colilie, sălbăție.

NĂGARĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. v. neghină.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.

NĂGARĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. (Agrostemma githago) neghină, zizanie, (pop.) mălură, (înv. și reg.) plevilă, (reg.) negreață, (înv.) pleavă.

năgară s. v. COLILIE. SĂLBĂȚIE.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)

Negare ≠ afirmare

A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține

NEGARE¹ s. f. 1. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; tăgăduire, contestare, negație (1). Înlăturarea (negarea adevărului) judecății particulare. maiorescu, l. 57, cf. id. cr. i, 354. „Negarea” implică o atitudine subiectivă (sau mai subiectivă decît „afirmarea”), deci amestecul afectului. iordan, stil. 276. Negarea caracterului lingvistic al stilisticii beletristice, vianu, m. 130. Ofițerul a rîs zgomotos, dînd din cap a negare. v. rom. februarie 1955, 159. Trebuie luptat împotriva diverselor și multiplelor manifestări de „diplomație” critică, împotriva tendințelor de negare neprincipială a meritelor unor lucrări. s ianuarie 1962, 12. 2. Negație (2). Transformarea limbii latine populare în mai multe limbi romanice, reprezentând un salt calitativ, constituie o negare dialectică. scl 1960, 572. ◊ Negarea negației = una dintre legile fundamentale ale dialecticii marxiste, care determină direcția dezvoltării ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior, prin preluarea și dezvoltarea laturilor pozitive ale vechiului și înlăturarea celor negative. cf. der. – pl.: negări. – v. nega.

NEGARE² s. f. v. năgară.

NĂGARĂ s. f. 1. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre; (regional) bucșău, păiuș (3 j), pănușiță, șușarcă, iarba-curălei (Stipa capillata); b) (regional) colilie (Stipa pennata). Frunză verde de negară! Decît un domn de ocară, Iar boieri mișei și hoți, Mai bine la dracu toți. hasdeu, r. v. 25, cf. 24. S-a băgat de seamă că pămîntul fertile și înțelenit, care nu dă decît năgară și alte ierburi puțin nutritoare, cultivîndu-se cîtva timp și abandonîndu-se apoi, se acoper fără întîrziere cu plînte furajere alese. i. ionescu, d. 143. Stejarul, rămas singur pe cîmpul de năgară, Se pare o fantasmă din lumea legendară. alecsandri, p. iii, 325, cf. id. t. 1514. Vîntul sufla cîntînd și năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. sadoveanu, o. xviii, 251, cf. x, 246. Țărănimea purcedea Pe cel cîmp nemărginit, Cu negară învelit Și cu troscot coperit. alecsandri, p. p. 80, cf. 156, 246, h ii 11, 87, 142, iii 14, vi 25, 43, 141, 464, 489, xii 218, 308. A intrat... din cămară În cămară, După sita rară, De năgară, Pentru slugile de-afară. pop., ap. gcr ii, 337. Ochișori de-și arunca Pe negarea Cîmpului, Spre răzarea Soarelui. teodorescu, p. p. 442, cf. 152. Frunză verde de năgară, Hai și-om scoate danțu-afară. marian, nu. 557, cf. 349. Firicel lung de negară, Place-mi lumina de ceară, Și mîndra din a mea țară. reteganul, tr. 80. Frunzuleană de negară, Este-un nuc între hotară. sevastos, c. 11, cf. 15. șez. iii, 243, vii, 109, ix, 94, x, 28, alexici, l. p. 38. Pe cel drum cam părăsit, Părăsit cam de demult, Cu negare acoperit. Mat. folk. 186, cf. păsculescu, l. p. 171, alr sn iii h 648. ◊ Fig. (Cu aluzie la culoarea albă a perilor coliliei) Un băiat de treizeci și cinci de ani, care începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, O. XIII, 91. 2. Neghină (Agrostemma githago). Tot mai larg peste țară înfloresc bucuriile... Tot mai limpede-i holda, tot mai neagră negara. deșliu, g. 45. Semănat-am grîu de vară, Au ieșit numai negară. alecsandri, p. p. 228, cf. șez. iii, 242. Brazdî niagrî rasturna, Grîu roșu samana, Grîu di varî cu nagarî, Sî rasai pînî-n sarî. vasiliu, c. 173. 3. (Regional) Grîu de primăvară. Cf. dame, t. 56. Prin unele părți din Ardeal, grîul de primăvară se numește ieriță. Prin jud. Mehedinți i se zice erită sau năgară. pamfile, a. r. 103. 4. (Regional) Strat de ierburi, frunziș, muguri, lemne putrezite etc. care îmbîcsește albia unor ape curgătoare (mici). Curăța strunele și unghițile de năgara adusă de ape și prinsă de ele. atila, p. 96, cf. 59, 180. – Și: negară, (popular) negare s. f. – Etimologia necunoscută.

NEGA vb. I. Tranz. (Folosit și absol.) A contesta existența, necesitatea, obligativitatea (unui lucru, unui fenomen etc.); a nu recunoaște, a nu admite (un fapt); a tăgădui. Nici însuși Engel nu poate niega (tăgădui). maior, Ist. 31/32. A nega (tăgădui) ființa sufletului este tot una de a nega ființa plăsmuitoriului. cornea, e. i, 182/9, cf. isis (1859), 124²/43. Ți-ar nega existența ta. eminescu, n. 53. N-am ce nega, îmi era rușine de mine însumi. f (1903), 16. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni și pe care le cunoști... din predicile mele. galaction, o. 236. Clatină din cap negînd. camil petrescu, u. n. 425. Nu e nevoie să negi. c. petrescu, c. v. 108, cf. 354. Să nu încerci să negi, că-i de prisos, sebastian, t. 280, cf. 74. Te scormoni toată vremea să afli, să-nțelegi, Te-ncredințezi aproape, te răzvrătești și negi. arghezi, c. o. 42. Neagă existența unui stil funcțional al literaturii beletristice, vianu, m. 147, cf. 45, 70. Negi cu prea mare stăruință ca să mă convingi, stancu, r. a. iv, 224, cf. 285. Negînd existența unor legi obiective, sociologii reacționari se situează pe poziții subiectiviste. v. rom. ianuarie 1954, 225. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea, galan, b. i, 124, cf. id. z. r. 354. Anton Lupan lua Cornul de aur, în lung, cu barca, să se întoarcă la drumul lui de fier, de care nu putea să nege că se simțea legat, tudoran, p. 59. Suslănescu negă, jură, protestă, t. popovici, se. 104. Mecanicul vru să nege vag, șovăi o clipă. barbu, ș. n. 143. ◊ refl. pas. Predicatul se afirmă sau se neagă pentru toată sfera subiectului. maiorescu, l. 43. Aceste însușiri nu se pot nega în arhitectură, oprescu, i. a. iii, 17. – prez. ind.: neg. - Din lat. negare.

NEGARĂ s. f. v. năgară.