nastur², ~ă a [At: LB / Pl: ~i, ~e / E: ns cf nătruță] (Îrg; d. oameni și manifestările lor) Limitat.

nastur¹ sm vz nasture

NASTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

nastore sm vz nasture

nasture sm [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 203/12 / V: (reg) ~tore, ~tur / Pl: ~ri, (îvr, sn) ~ / E: nct] 1 Obiect de os, de metal, de lemn, de material plastic etc., de diferite mărimi, forme și culori, de obicei rotund, folosit pentru a încheia părțile unui obiect de îmbrăcăminte, de lenjerie de corp sau de pat ori ca podoabă Si: (reg) bumb. 2 (Îcs) De-a ~rii sau cu (ori în, la) ~ri Joc de copii care se joacă cu nasturi (1). 3 (Rar) Ciucure. 4 (Îvr) Buclă. 5 (Îvr) Nod (2). 6 (Mun) Pastilă conținând o substanță medicamentoasă. 7 (Ban; fig; lpl) Bășicuțe de aer care se formează în băuturile alcoolice tari.

NASTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al pernelor etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

NASTURE, nasturi, s. m. Disc de metal, sidef, os, lemn etc. care, cusut pe o parte a unei haine și putînd trece printr-o butonieră sau printr-o cheotoare aflată pe cealaltă parte a hainei, servește la încheiatul hainelor (și uneori ca ornament). Bluză rusească, neagră, încheiată cu nasturi de sidef la gît. C. PETRESCU, Î. II 216. Mandarinu-n haine scumpe... cu nasturi de opal. ALECSANDRI, P. III 83. Cu nasturi curați, Pe pept revărsați. TEODORESCU, P. P. 79. ◊ (Poetic) Roua-i nasturi pe verdeață Și Zorilă-n răsărit Joacă-n cîmpul aurit. BOLLIAC, O. 181.

NASTURE ~i m. Piesă mică (de os, sidef, metal, lemn etc.) folosită la încheiatul obiectelor de îmbrăcăminte, fețelor de pernă, de plapumă ori ca ornament. /Orig. nec.

NASTURE s. m. (Mold.) Bumb. Grijiți bine pedestrimea, cu haine tot de feleandrăș, cu nasturi și cu cepragi de argint. M. COSTIN. Hlamida cea albă era încheiată la piepți cu nasturi de aur. ILiODOR. Etimologie necunoscută. Cf. b u m b.

nasture m. mic obiect rotund din metal sau os servind a încheia o haină. [It. NASTRO, panglică (dial. NASTOLA, nasture), termen venit în românește pe calea comercială].

násture m. (got. nastilo, șnur, găitan, acușor de împletit, de unde și it. nastro, panglică. Cp. cu brusture). Vest. Bumb, bucată de metal orĭ de alt-ceva care servește ca să țină o haĭnă încheĭată. Est (nastur). Bumb de metal.

nasture s. m., art. nasturele; pl. nasturi

nasture s. m., art. nasturele; pl. nasturi

nasture s. m., art. nasturele; pl. nasturi

nasture

nasture, -ri.

NASTURE s. v. bulin, cașetă, comprimat, drajeu, hap, pastilă, pilulă, tabletă.

NASTURE s. (pop.) bumb. (Un ~ la haină.)

NASTURE s. (Transilv., Mold. și Bucov.) bumb. (Un ~ la haină.)

nasture s. v. BULIN. CAȘETĂ. COMPRIMAT. PASTILĂ. PILULĂ. TABLETĂ.

nasture (nasturi), s. m. – 1. (Înv.) Șiret, panglică. – 2. Buton. – Mr. nastur(e). It. nastro „panglică”, cf. pav. nastol, valtel. nàstola. Rezultatul normal, *nastru, pl. *nastruri, l-a disimilat pe r, de unde nasturi, cu noul sing. reconstituit ca fagure, mugure etc. Sec. XVI. Der. din lat. *nastula (Pascu, I, 124; cf. Pușcariu 1157 și Candrea-Dens., 1209), din gr. νάστουλον (Skok, ZRPh., LIV, 487) sau din got. nostilo (Giuglea, Dacor., I, 382), nu e probabilă. Pentru relația cu it., cf. Tiktin, Meyer-Lübke, ZRPh., XXXII, 462, REW 5840 și Rosetti, II, 80. – Der. înăsturat, adj. (împodobit cu nasturi); năsturel, s. m. (margaretă, Bellis perennis; creson, Nasturtium officinale), la care sensul al doilea este o imitație modernă a numelui științific al plantei (Candrea). – Din rom. provine bg. nastur (Capidan, Raporturile, 223).

nastur, -ă, nasturi, -e, adj. (reg.) zănatic, bezmetic, nerod.

NASTUR subst. 1. -(16 A III 414); -a f. (Cat mold II); -e (17 B II 174). 2. Năsturel, 1469 (Ț-Rom 270); – olt. (Gras 92); – Radu, post. (17 B IV 267). 3. Năsturic/a, popa (Pol 82); -ă (AO XXI 127). 4. Năstureica b.

a băga carnea la salam și oasele la nasturi expr. (intl.) a comite un asasinat.