NĂȘI, nășesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A(-i) fi (cuiva) naș² la botez sau la cununie. 2. Tranz. (Fam.) A numi pe cineva naș², a i se adresa cuiva cu numele de naș². – V. naș².

NĂȘIT s. n. (Fam.) Faptul de a năși (1). – V. năși.

nănăși v vz năși

năsit, ~ă a vz năsut

năsut, ~ă [At: LM / V: ~sit a / Pl: ~uți, ~e / E: ml nasutus, -a] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) care are nasul¹ (1) mare și diform. 3-4 smf, a (Fig) (Persoană) care își bagă nasul¹ peste tot. 5-6 smf, a (Fig) (Om) curios. 7-8 smf, a (Fig) (Om) obraznic. 9-10 sf, a (Oaie) care are botul mare. 11-12 sf, a (Oaie) de culoare neagră cu o pată albă pe bot sau de culoare albă cu o pată neagră pe bot. 13-14 sm, a (Cal) cu botul alb sau cu o pată albă pe nas Si: breaz. 15 sf (Orn) Babiță (Pelecanus onocrotalus). 16 sf (Orn; îs) ~ă comată Babiță creață (Pelecanus crispus).

năși [At: LB / V: (reg) nă~, nu~ / Pzi: ~șesc / E: naș²] 1-2 vit (Reg) A-i fi cuiva naș² (1) la un botez. 3-4 vit (Reg) A-i fi cuiva nun (1) la o cununie. 5 vt (Fam) A numi pe cineva naș² (1). 6 vt A se adresa cuiva cu numele de naș² (1). 7 vt (Reg; îf nunăși) A porecli.

nășit sn [At: LM / Pl: (rar) ~uri / E: năși] 1-2 Participare la un botez sau la o cununie în calitate de naș² (1, 18) Si: (rar) nășire (1-2).

nunăși v vz năși

❍NĂSUT adj. Năsos, cu nasul mare [lat. nasutus].

NĂȘI, nășesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A(-i) fi (cuiva) naș² la un botez sau la o cununie. 2. Tranz. (Fam.) A numi pe cineva naș², a i se adresa cuiva cu numele de naș². – V. naș².

NĂȘIT s. n. Faptul de a năși. – V. năși.

NĂSUT, -Ă, năsuți, -te, adj. (Regional) 1. Cu nas mare; năsos. 2. Fig. Curios; obraznic, înfigăreț. O femeie năsută, adică una din acelea căreia îi plăcea să-și bage nasul în tot locul. MARIAN, O. I 81.

NĂȘI, nășesc, vb. IV. Intranz. A fi naș (la un botez sau la o cununie).

A NĂȘI ~esc 1. intranz. A face naș la botez sau la cununie. 2. tranz. fam. A trata cu numele de naș. /Din naș

năsut a. cu nasul mare, insolent (cf. nas). [Lat. NASUTUS].

năsut (reg.) adj. m., pl. năsuți; f. năsută, pl. năsute

năși (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nășesc, 3 sg. nășește, imperf. 1 nășeam; conj. prez. 1 sg. să nășesc, 3 să nășească

nășit (fam.) s. n.

năsut (reg.) adj. m., pl. năsuți; f. năsută, pl. năsute

năși (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nășesc, imperf. 3 sg. nășea; conj. prez. 3 să nășească

nășit (fam.) s. n.

năsut adj. m., pl. năsuți; f. sg. năsută, pl. năsute

năși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nășesc, imperf. 3 sg. nășea; conj. prez. 3 sg. și pl. nășească

nășit s. n.

năși, nășesc v. t. 1. a bate rău (pe cineva. 2. (intl.) a aresta, a închide. 3. a iniția și a susține un proiect.

năsut, năsută, adj. (reg.) 1. cu nasul mare și diform; năsos. 2. (fig.) care-și bagă nasul peste tot; curios, obraznic. 3. (despre oi) de culoare neagră cu o pată albă pe bot sau de culoare albă cu o pată neagră pe bot. 4. (s.f.) pasăre de baltă denumită și babiță.

nășí, v.i. v. nănăși.

năși, vb. intranz. – v. nănăși.

năși, -esc, vb. intranz. – v. nănăși.

NĂSIT, -Ă adj. v. năsut.

NĂSUT, -Ă adj., s. f. (Regional) I. adj. (Adesea substantivat) 1. (Persoană) cu nasul¹ (1) mare (și diform). v. năsos. cf. lm, marian, o. i, 81, ȘĂINEANU, D. U. ♦ Fig. (Persoană) care își bagă nasul¹ peste tot; curios; obraznic. Ciocănitoarea, dintru început, n-a fost pasere, ca acuma, ci ea a fost o femeie năsută, adică una de acelea căreia îi place să-și bage nasul în tot locul. marian, o. i, 81, cf. șăineanu, d. u. ♦ (Oaie) cu botul mare, lung. marian, o. i, 81. 2. (Oaie) de culoare neagră cu o pată albă pe bot sau de culoare albă cu o pată neagră pe Bot. cf. precup, p. 24, com. marian. Vreo cinci sute De năsute Care pasc vara pe munte. bugnariu, n. 54/523. Și-are oi mai multe, Multe și năsute, Albe și lînoase, Grase și lăptoase. rev. crit. iii, 254. ♦ (Cal) cu botul alb sau cu o pată albă pe nas, pe frunte etc.; breaz. com. din mureșenii bîrgăului-bistrița. II. s. f. (Ornit.) Babiță (Pelecanus onocrotalus). cf. băcescu, păs. 115. ◊ Năsută comată = babită creață (Pelecanus crispus). id. ib. – pl.: năsuți, -te. – Și: (I 1) năsit, -ă adj. MARIAN, O. I, 81. – lat. nasutus, -a.

NĂȘI vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Regional) A(-i) fi (cuiva) naș² (la un botez sau la o cununie). cf. lb, pontbriant, d., alexi, w., scl 1963, 18. 2. tranz. (Familiar) A numi pe cineva naș² (I 1), a se adresa cuiva cu numele de naș². Îl pofti „să nășească pe cine-a mai nășit”, iar țigările „să și le fumeze cu finii lui”. galan, b. ii, 141. 3. Tranz. (Regional; în forma nunăși) A porecli. Așa-l nunășesc, dar numele bun e altul. com. din oravița. – prez. ind.: nășesc. – Și: (regional) nănăși (lb), nunăși vb. IV. – v. naș².

NĂȘIT s. n. Faptul de a năși (1); (rar) nășire. Cf. lm. Herdelea se codi îndelung, că nășitul înseamnă cheltuială mare. rebreanu, i. 247. – V. năși.