NĂSUT, -Ă adj., s. f. (Regional) I. adj. (Adesea substantivat) 1. (Persoană) cu nasul¹ (1) mare (și diform). v. năsos. cf. lm, marian, o. i, 81, ȘĂINEANU, D. U. ♦ Fig. (Persoană) care își bagă nasul¹ peste tot; curios; obraznic. Ciocănitoarea, dintru început, n-a fost pasere, ca acuma, ci ea a fost o femeie năsută, adică una de acelea căreia îi place să-și bage nasul în tot locul. marian, o. i, 81, cf. șăineanu, d. u. ♦ (Oaie) cu botul mare, lung. marian, o. i, 81. 2. (Oaie) de culoare neagră cu o pată albă pe bot sau de culoare albă cu o pată neagră pe Bot. cf. precup, p. 24, com. marian. Vreo cinci sute De năsute Care pasc vara pe munte. bugnariu, n. 54/523. Și-are oi mai multe, Multe și năsute, Albe și lînoase, Grase și lăptoase. rev. crit. iii, 254. ♦ (Cal) cu botul alb sau cu o pată albă pe nas, pe frunte etc.; breaz. com. din mureșenii bîrgăului-bistrița. II. s. f. (Ornit.) Babiță (Pelecanus onocrotalus). cf. băcescu, păs. 115. ◊ Năsută comată = babită creață (Pelecanus crispus). id. ib. – pl.: năsuți, -te. – Și: (I 1) năsit, -ă adj. MARIAN, O. I, 81. – lat. nasutus, -a.