2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NAMÉSTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namésnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

namestnic [At: IORGA, S. D. VI, 16 / V: ~smic, ~meas~, ~measnic, namesnic, ~snic / Pl: ~ici / E: slv намѣстьникъ] 1 sm (Înv) Locțiitor sau reprezentant al cuiva într-o funcție importantă, laică sau religioasă Vz mandatar. 2 sm Succesor al cuiva într-o funcție. 3 a (Îdt) De rang inferior Si: subordonat. 4 a (Îdt) Care se comportă necivilizat Si: bădăran, brutal, grosolan.

naméstnic și -snic m. (vsl. na-mĭestĭnikŭ, rus. namĭestnik, d. mĭesto, loc. V. namestie). L.V. Locotenent, vicar, reprezentant. – Și nă- și ne-.

NAMÉSNIC, namesnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). – Din sl. namĕstĕnikŭ.

NAMÉSNIC, namesnici, s. m. (Învechit) Locțiitor al cuiva într-o funcție însemnată (laică sau bisericească). Mai jos decît namesnic nici un străbun nu am. NEGRUZZI, S. II 185.

năméstie, -éstnic V. namestie, -éstnic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!naméstnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. naméstnici

naméstnic s. m., pl. naméstnici


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

naméstnic1, naméstnici, s.m. (înv.) locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească); mandatar.

naméstnic2, -ă, adj. (înv.) 1. de rang inferior, subordonat. 2. care se comportă necivilizat; brutal, bădăran, grosolan.

Intrare: namestnic
  • silabație: na-mest-nic info
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • namestnic
  • namestnicul
  • namestnicu‑
plural
  • namestnici
  • namestnicii
genitiv-dativ singular
  • namestnic
  • namestnicului
plural
  • namestnici
  • namestnicilor
vocativ singular
  • namestnicule
  • namestnice
plural
  • namestnicilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • namesnic
  • namesnicul
  • namesnicu‑
plural
  • namesnici
  • namesnicii
genitiv-dativ singular
  • namesnic
  • namesnicului
plural
  • namesnici
  • namesnicilor
vocativ singular
  • namesnicule
  • namesnice
plural
  • namesnicilor
Intrare: nămestnic
nămestnic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

namesnic namestnic

  • 1. învechit Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Mai jos decît namesnic nici un străbun nu am. NEGRUZZI, S. II 185.
      surse: DLRLC

etimologie: