NAMESTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namesnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

namestnic [At: IORGA, S. D. VI, 16 / V: ~smic, ~meas~, ~measnic, namesnic, ~snic / Pl: ~ici / E: slv намѣстьникъ] 1 sm (Înv) Locțiitor sau reprezentant al cuiva într-o funcție importantă, laică sau religioasă Vz mandatar. 2 sm Succesor al cuiva într-o funcție. 3 a (Îdt) De rang inferior Si: subordonat. 4 a (Îdt) Care se comportă necivilizat Si: bădăran, brutal, grosolan.

†NAMESTNIC 👉 NAMESNIC.

naméstnic și -snic m. (vsl. na-mĭestĭnikŭ, rus. namĭestnik, d. mĭesto, loc. V. namestie). L.V. Locotenent, vicar, reprezentant. – Și nă- și ne-.

NAMESNIC s. m. v. namestnic.

nameasnic sm, a vz namestnic

nameastnic sm, a vz namestnic

namesnic sm, a vz namestnic

nămesnic sm, a vz namestnic

†NAMESNIC, NAMESTNIC, ‡NĂMESTNEC sm. ⛪ Locțiitor în spec. de stareț, de egumen; vicar: ori-care vlădic sau egumen sau nameastnic... va lua averea vlădicului ce va rămînea după moarte... nu se va certa (PRV.-LP.): au sosit, pe rînd... starițul cu nămestnecul și cu toți călugării (GRIG.) [vsl. namĕstĭnikŭ].

NAMESNIC, namesnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). – Din sl. namĕstĕnikŭ.

NAMESNIC, namesnici, s. m. (Învechit) Locțiitor al cuiva într-o funcție însemnată (laică sau bisericească). Mai jos decît namesnic nici un străbun nu am. NEGRUZZI, S. II 185.

namestnic (înv.) (desp. -mest-nic) s. m., pl. namestnici

!namestnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. namestnici

namestnic s. m., pl. namestnici

namestnic², -ă, adj. (înv.) 1. de rang inferior, subordonat. 2. care se comportă necivilizat; brutal, bădăran, grosolan.

namestnic¹, namestnici, s.m. (înv.) locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească); mandatar.