NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un sistem de fluiere de dimensiuni diferite, lipite în ordinea mărimii lor; b) fluier de trestie cu șapte găuri. – Din tc. nay, ney.

NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un grup puțin concav de fluiere de dimensiuni diferite, așezate în ordinea mărimii lor; b) fluier de trestie cu șapte găuri. – Din tc. nay, ney.

NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale: a) instrument compus din mai multe fluiere de diferite lungimi, împreunate; b) fluier de trestie cu șapte găuri. Cobza, naiul și vioara pe arminden îl serbează. BELDICEANU, P. 53. Și-n sunet de vioare, de cobze și de nai Se-ntoarce hora lină. ALECSANDRI, P. III 39. Se roșea suflînd într-un nai ce scotea un fluierat dulce și depărtat. BOLLIAC, O. 215. ◊ Fig. Furtuna pe naiuri Să cînte noi arii ! BENIUC, V. 134. Dulce va doini din nai Multe doine, mierla. COȘBUC, P. I 301.

nai s. n., pl. náiuri

nai s. n., pl. náiuri

NAI s. (MUZ.) (livr.) syrinx, (înv. și pop.) muscal, muscalagiu. (Cântă din ~.)

nái (náiuri), s. n. – Un fel de fluier. Tc. (per.) nai (Șeineanu, II, 268; Roesler 600; Lokotsch 1541). – Der. năiaș, s. m. (rar, cîntăreț la nai); nă(i)er, s. m. (cîntăreț la nai); nai(n)giu, s. m. (cîntăreț la nai), cu suf. -giu; naizan, s. m. (cîntăreț la nai), din tc. naizen (Tiktin).

NAI náiuri n. 1) Instrument muzical popular de suflat, constând din mai multe fluiere de diferite dimensiuni. 2) Fluier din trestie. /<turc. nay, ney

naĭ n., pl. urĭ (turc. pers. naĭ, neĭ). Un instrument muzical compus din maĭ multe fluĭere paralele unite între ele și de dimensiune din ce în ce maĭ mică: naĭu era fluĭeru zeuluĭ Pan.

NÁIE, naie, s. f. (Rar) Corabie. A fost vîntul mare Atuncea pe mare... Naiele a-nturnat. SEVASTOS, N. 137.

NÁIE, naie, s. f. (Rar) Corabie. – Lat. lit. navis.

NÁIE s. v. corabie, naos, navă.

náie (nắi), s. f. – Navă. Lat. nắvem (Pușcariu 1149; REW 5863), cf. sard. nae, engad., fr. nef, prov., cat. nau, sp. nave. Înv., este dubletul lui navă, s. f., din lat. (sec. XIX). – Cf. naftic, s. m. (navigator), sec. XVI, înv., din mgr. ναυτιϰός, dublet al lui nautic, adj., din fr. nautique și al lui naval, adj., din fr. naval.

naie f. corabie. [Lat. NAVEM].

naiu n. 1. fluier de trestie cu șapte găuri cu sunet dulce și plăcut: doi scripcari și un lăutar cu naiul AL.; 2. instrument compus din mai multe fluiere împreunate: și ’n sunet de vioare, de cobze și de naiu AL. [Turc. NAY, lit. trestie].

NAI s. (MUZ.) (înv. și pop.) muscál, muscalagíu. (Cîntă din ~.)

nai (lat. fistula Pani; fr. flûte de Pan; germ. Panflöte „flautul lui Pan”), instrument de suflat construit pe baza unei succesiuni de tuburi de lungimi diferențiate, legate între ele, pe un suport de formă puțin îndoită în interior, pentru o mai ușoară purtare prin fața gurii în momentul execuției. Tuburile n. pot fi din trestie, bambus, soc sau alte materiale. Numărul tuburilor unui n. nu a fost delimitat de-a lungul istoriei sale. Cele mai răspândite sunt instr. care numără 19-21 tuburi. Scara muzicală ce se poate realiza este atât diatonică* cât și cromatică*, întrucât executantul poate modifica sunetul și prin ținerea instr. într-un anumit fel față de sursa de aer ce se introduce în fiecare din tuburi. Istoria instr. este foarte veche și răspândirea lui se menționează în documente a fi fost mai ales în Orient. În lumea grecească, instr. se numea syrinx (1) și „inventarea” sa era atribuită zeului Pan (de unde denumirea de „flaut al lui Pan”). În muzica românească este cunoscut din cele mai vechi timpuri și sub numele de muscal sau moscal (numele n. este probabil de origine persană: nei* = „trestie”) iar prin măiestria unor excepționali rapsozi n. a devenit un instr. național la români. Este folosit ca instr. solistic sau poate intra în componența tarafului*.

NAI (‹ tc.) s. n. 1. Vechi instrument muzical popular de suflat, solistic și de orchestră, alcătuit dintr-un sistem de fluiere de diferite dimensiuni, care sunt lipite în ordinea mărimii. În România, existența lui este atestată din sec. 17; la început, instrument neprofesional, a devenit apoi instrument popular lăutăresc. În România, a existat și există o școală de nai, care și-a câștigat un mare prestigiu în lume. Unul dintre cei mai cunoscuți profesori de nai a fost Fănică Luca; elevii săi i-au continuat opera, formând generații de naiști, care au dus interpretarea la înalte cote valorice. Cel mai cunoscut naist din lume este maestrul Gh. Zamfir, care a dat noi valențe stilului și interpretării tradiționale. 2. Fluier de trestie cu șapte găuri.

náie s. v. CORABIE. NAOS. NAVĂ.