2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂLUCÍT, -Ă, năluciți, -te, adj. Care există numai în închipuirea cuiva; plăsmuit de imaginație, de minte. ♦ (Rar; despre oameni) Uluit, zăpăcit. – V. năluci.

NĂLUCÍT, -Ă, năluciți, -te, adj. Care există numai în închipuirea cuiva; plăsmuit de imaginație, de minte. ♦ (Rar; despre oameni) Uluit, zăpăcit. – V. năluci.

nălucit, ~ă a [At: ȚICHINDEAL, F. 259/1 / Pl: ~iți, ~e / E: năluci] 1 Care există numai în închipuirea cuiva. 2 Plăsmuit de imaginație, de minte. 3 (Rar; d. oameni) Uluit ca de o vedenie.

NĂLUCÍ, nălucesc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări; p. ext. a-și închipui, a-și imagina. 2. Intranz. A se înfățișa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. ♦ A apărea în gând, a-i trece prin minte. 3. Tranz. (Rar) A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumusețe, strălucire etc.). – Cf. luci.

NĂLUCÍ, nălucesc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări; p. ext. a-și închipui, a-și imagina. 2. Intranz. A se înfățișa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. ♦ A apărea în gând, a-i trece prin minte. 3. Tranz. (Rar) A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumusețe, strălucire etc.). – Cf. luci.

năluci [At: MAIOR, IST. 8/23 / Pzi: ~cesc / E: cf luci] 1-2 vir (Îvp) A se arăta vag sau îndepărtat vederii Si: (îvr) a năduri. 3 vi (Ccd) A-i trece prin minte. 4 vr (Îvp) A i se părea că vede, aude etc. ceva. 5 vr (Pex) A-și închipui. 6 vt (Înv) A imagina. 7 vru (Înv) A avea bănuieli, suspiciuni. 8 vru (Reg; d. cai) A se speria. 9 vt (Rar) A uimi prin frumusețe, strălucire etc. Si: a fermeca, a încânta.

NĂLUCÍ, pers. 3 nălucește, vb. IV. 1. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede năluci, fantasme, a i se năzări cuiva ceva. I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109. Vom merge și prin țările vecine... și repurtînd apoi orice lumină ni se va ivi sau chiar ni se va năluci, la țara noastră, ne vom cerca într-astfel să lămurim oareșicum vechile noastre datine. ODOBESCU, S. I 192. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Cine... își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. ISPIRESCU, U. 126. 2. Intranz. A se înfățișa vag sau fugitiv vederii; fig. a se ivi în amintire, în minte. Din cînd în cînd năluceau ape în depărtări. SADOVEANU, F. J. 540. Înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede cidori. ANGHEL, PR. 4. Nălucesc pe tăpșane căsuțele satelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 173. ◊ (Construit cu dativul) Cele paisprezece șipote de subt dealul lui Coman îi năluciseră în amintire. SADOVEANU, Z. C. 290. Soarta e, pe bunuri pămîntești, invidioasă... Cînd un vis ne nălucește, strălucește și s-a stins. MACEDONSKI, O. I 75. 3. Tranz. (Neobișnuit) A lua vederea, a orbi. Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc. VĂCĂRESCU, P. 6.

A NĂLUCÍ ~ésc 1. intranz. 1) A apărea vag și fugitiv (ca o nălucă); a năzări. 2) (despre gânduri, idei, imagini, planuri etc.) A apărea fugitiv (în minte, în memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-și reprezenta în gând; a-și imagina; a-și închipui. 2) (ochii, văzul) A face să se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici ieșite din comun); a frapa. /cf. a luci

A SE NĂLUCÍ pers. 3 se ~éște intranz. (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări. /cf. a luci

nălucì v. 1. a-i părea că vede, a-și închipui fără temeiu: i se nălucește o spaimă; 2. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [Slav. NALUČITI, a afla].

nălucéște (se) v. refl. impers. (vsl. *nalučiti, a găsi, lučiti, a întîlni, lučiti sen, a se’ntîmpla). A ți se năluci ceva, a ți se năzări, a și se părea că vezĭ ceva grozav, a te speria din senin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nălucí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. nălucéște, imperf. 3 sg. năluceá; conj. prez. 3 năluceáscă

nălucí vb., ind. prez. 3 sg. nălucéște, imperf. 3 sg. năluceá; conj. prez. 3 sg. și pl. năluceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂLUCÍ vb. v. crede, imagina, închipui, năzări, părea.

năluci vb. v. CREDE. IMAGINA. ÎNCHIPUI. NĂZĂRI. PĂREA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

nălucí (nălucésc, nălucít), vb.1. A-și închipui, a-și reprezenta. – 2. A-și imagina, a visa, a avea o viziune. Sl. nalučiti „a afla” (Miklosich, Lexicon, 406; Cihac, II, 209; Conev 96, 106), cf. bg. nalučam „a ghici”. Se folosește cu pron. în dativ și mai des în forma reflexivă. – Der. nălucă, s. f. (fantasmă, viziune, arătare; închipuire, vis); nălucitură, s. f. (viziune); nălucitor, adj. (fantastic); nălucos, adj. (rar, sperios, fricos).

Intrare: nălucit
nălucit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nălucit
  • nălucitul
  • nălucitu‑
  • năluci
  • nălucita
plural
  • năluciți
  • năluciții
  • nălucite
  • nălucitele
genitiv-dativ singular
  • nălucit
  • nălucitului
  • nălucite
  • nălucitei
plural
  • năluciți
  • năluciților
  • nălucite
  • nălucitelor
vocativ singular
plural
Intrare: năluci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • năluci
  • nălucire
  • nălucit
  • nălucitu‑
  • nălucind
  • nălucindu‑
singular plural
  • nălucește
  • năluciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nălucesc
(să)
  • nălucesc
  • năluceam
  • nălucii
  • nălucisem
a II-a (tu)
  • nălucești
(să)
  • nălucești
  • năluceai
  • năluciși
  • năluciseși
a III-a (el, ea)
  • nălucește
(să)
  • nălucească
  • nălucea
  • năluci
  • nălucise
plural I (noi)
  • nălucim
(să)
  • nălucim
  • năluceam
  • nălucirăm
  • năluciserăm
  • nălucisem
a II-a (voi)
  • năluciți
(să)
  • năluciți
  • năluceați
  • nălucirăți
  • năluciserăți
  • năluciseți
a III-a (ei, ele)
  • nălucesc
(să)
  • nălucească
  • năluceau
  • năluci
  • năluciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

nălucit

  • 1. Care există numai în închipuirea cuiva; plăsmuit de imaginație, de minte.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi năluci
    surse: DEX '98 DEX '09

năluci

  • 1. reflexiv A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: crede năzări părea attach_file 3 exemple
    exemple
    • I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109.
      surse: DLRLC
    • Vom merge și prin țările vecine... și repurtînd apoi orice lumină ni se va ivi sau chiar ni se va năluci, la țara noastră, ne vom cerca într-astfel să lămurim oareșicum vechile noastre datine. ODOBESCU, S. I 192.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv neobișnuit Cine... își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. ISPIRESCU, U. 126.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv A se înfățișa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Din cînd în cînd năluceau ape în depărtări. SADOVEANU, F. J. 540.
      surse: DLRLC
    • Înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. ANGHEL, PR. 4.
      surse: DLRLC
    • Nălucesc pe tăpșane căsuțele satelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 173.
      surse: DLRLC
    • Cele paisprezece șipote de subt dealul lui Coman îi năluciseră în amintire. SADOVEANU, Z. C. 290.
      surse: DLRLC
    • Soarta e, pe bunuri pămîntești, invidioasă... Cînd un vis ne nălucește, strălucește și s-a stins. MACEDONSKI, O. I 75.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A apărea în gând, a-i trece prin minte.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. tranzitiv rar A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumusețe, strălucire etc.).
    exemple
    • Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc. VĂCĂRESCU, P. 6.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. luci
    surse: DEX '09 DEX '98