2 intrări

28 de definiții

din care

Explicative DEX

NĂLUCIRE, năluciri, s. f. Faptul de a (se) năluci; (concr.) nălucă. – V. năluci.

NĂLUCIRE, năluciri, s. f. Faptul de a (se) năluci; (concr.) nălucă. – V. năluci.

nălucire sf [At: VARLAAM, C. 196 / Pl: ~ri / E: năluci] 1 Nălucă (1). 2 Închipuire. 3 Halucinație. 4 Delir. 5 Imagine, gând etc. care obsedează. 6 (Înv) Bănuială. 7 Presupunere. 8 Imagine fugară și înșelătoare. 9 Iluzie. 10 (Înv) Strălucire, pompă, fală care uimește.

NĂLUCIRE sf. 1 Faptul de a i se năluci 2 🔱 Nălucă 3 Închipuire, iluziune, părere deșartă, idee fantastică: mi-au venit o mulțime de năluciri prin cap și m-am trezit (CRG.).

NĂLUCIRE, năluciri, s. f. 1. Ceea ce îi nălucește cuiva; vedenie,fantasmă; nălucă. Nu mai dormea de multă vreme decît un ceas, două pe noapte și-l chinuiau fel de fel de năluciri și gînduri rele. CAMIL PETRESCU, O. I 223. Se frecă la ochi ca să se încredințeze de sînt aievea cele ce i se înfățișa, sau năluciri. ISPIRESCU, L. 131. O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. NEGRUZZI, S. I 28. ♦ Halucinație. Urmă a se zvîrcoli, vorbind ca-ntr-o nălucire în care și-l închipuia de față pe dușmanul său. SADOVEANU, Z. C. 303. Iat-am tresărit ușor Ca de-o nălucire. COȘBUC, P. I 263. 2. Închipuire deșartă, iluzie, himeră. Noi, în viața noastră, n-am trăit din năluciri. SADOVEANU, N. F. 28. De cîte ori închipuirea nu întrupează nălucirile deșerte ale sufletului! HOGAȘ, M. N. 59. Și pe-o pernă moale cad în aromire Și mă primblu-n lumea cea de nălucire. ALECSANDRI, P. A. 136.

nălucire f. 1. vedenie: este ora nălucirii GR. AL.; 2. fig. iluziune: un plaiu îngeresc unde ’nflorește scumpa nălucire AL.

nălucíre f. Vedenie, iluziune, halucinațiune.

NĂLUCI, nălucesc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări; p. ext. a-și închipui, a-și imagina. 2. Intranz. A se înfățișa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. ♦ A apărea în gând, a-i trece prin minte. 3. Tranz. (Rar) A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumusețe, strălucire etc.). – Cf. luci.

NĂLUCI, nălucesc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări; p. ext. a-și închipui, a-și imagina. 2. Intranz. A se înfățișa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. ♦ A apărea în gând, a-i trece prin minte. 3. Tranz. (Rar) A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumusețe, strălucire etc.). – Cf. luci.

năluci [At: MAIOR, IST. 8/23 / Pzi: ~cesc / E: cf luci] 1-2 vir (Îvp) A se arăta vag sau îndepărtat vederii Si: (îvr) a năduri. 3 vi (Ccd) A-i trece prin minte. 4 vr (Îvp) A i se părea că vede, aude etc. ceva. 5 vr (Pex) A-și închipui. 6 vt (Înv) A imagina. 7 vru (Înv) A avea bănuieli, suspiciuni. 8 vru (Reg; d. cai) A se speria. 9 vt (Rar) A uimi prin frumusețe, strălucire etc. Si: a fermeca, a încânta.

NĂLUCI (-ucesc) vb. tr. și intr. 1 A-și închipui, a i se părea că vede ceva: lui i se nălucea pare că cîmpul înflorise și cerul se luminase (ODOB.) 2 A-și închipui ceva ce nu poate să fie, ce nu există: cînd vrem să arătăm... că cineva... își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii, că visează deștept (ISP.) [bg. nalučamu].

NĂLUCI, pers. 3 nălucește, vb. IV. 1. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede năluci, fantasme, a i se năzări cuiva ceva. I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109. Vom merge și prin țările vecine... și repurtînd apoi orice lumină ni se va ivi sau chiar ni se va năluci, la țara noastră, ne vom cerca într-astfel să lămurim oareșicum vechile noastre datine. ODOBESCU, S. I 192. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Cine... își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. ISPIRESCU, U. 126. 2. Intranz. A se înfățișa vag sau fugitiv vederii; fig. a se ivi în amintire, în minte. Din cînd în cînd năluceau ape în depărtări. SADOVEANU, F. J. 540. Înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede cidori. ANGHEL, PR. 4. Nălucesc pe tăpșane căsuțele satelor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 173. ◊ (Construit cu dativul) Cele paisprezece șipote de subt dealul lui Coman îi năluciseră în amintire. SADOVEANU, Z. C. 290. Soarta e, pe bunuri pămîntești, invidioasă... Cînd un vis ne nălucește, strălucește și s-a stins. MACEDONSKI, O. I 75. 3. Tranz. (Neobișnuit) A lua vederea, a orbi. Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc. VĂCĂRESCU, P. 6.

A SE NĂLUCI pers. 3 se ~ește intranz. (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări. /cf. a luci

A NĂLUCI ~esc 1. intranz. 1) A apărea vag și fugitiv (ca o nălucă); a năzări. 2) (despre gânduri, idei, imagini, planuri etc.) A apărea fugitiv (în minte, în memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-și reprezenta în gând; a-și imagina; a-și închipui. 2) (ochii, văzul) A face să se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici ieșite din comun); a frapa. /cf. a luci

nălucì v. 1. a-i părea că vede, a-și închipui fără temeiu: i se nălucește o spaimă; 2. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [Slav. NALUČITI, a afla].

nălucéște (se) v. refl. impers. (vsl. *nalučiti, a găsi, lučiti, a întîlni, lučiti sen, a se’ntîmpla). A ți se năluci ceva, a ți se năzări, a și se părea că vezĭ ceva grozav, a te speria din senin.

Ortografice DOOM

nălucire s. f., g.-d. art. nălucirii; pl. năluciri

nălucire s. f., g.-d. art. nălucirii; pl. năluciri

nălucire s. f., g.-d. art. nălucirii; pl. năluciri

năluci (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. nălucește, 3 pl. nălucesc, imperf. 3 sg. nălucea; conj. prez. 3 să nălucească

năluci (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. nălucește, imperf. 3 sg. nălucea; conj. prez. 3 nălucească

năluci vb., ind. prez. 3 sg. nălucește, imperf. 3 sg. nălucea; conj. prez. 3 sg. și pl. nălucească

Etimologice

năluci (nălucesc, nălucit), vb.1. A-și închipui, a-și reprezenta. – 2. A-și imagina, a visa, a avea o viziune. Sl. nalučiti „a afla” (Miklosich, Lexicon, 406; Cihac, II, 209; Conev 96, 106), cf. bg. nalučam „a ghici”. Se folosește cu pron. în dativ și mai des în forma reflexivă. – Der. nălucă, s. f. (fantasmă, viziune, arătare; închipuire, vis); nălucitură, s. f. (viziune); nălucitor, adj. (fantastic); nălucos, adj. (rar, sperios, fricos).

Sinonime

NĂLUCIRE s. 1. v. fantomă. 2. v. închipuire. 3. v. halucinație. 4. v. iluzie.

NĂLUCIRE s. 1. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. (O ~ în noapte.) 2. fantasmagorie, închipuire,vedenie. (O ~ a minții sale.) 3. halucinație, năzărire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.) 4. iluzie, închipuire, părere, (rar) năluceală, (fig.) miraj. (N-a fost decît o ~.)

NĂLUCI vb. v. crede, imagina, închipui, năzări, părea.

năluci vb. v. CREDE. IMAGINA. ÎNCHIPUI. NĂZĂRI. PĂREA.

Regionalisme / arhaisme

nălucí, nălucesc, v.r. (în expr.) A i se năluci = a avea vedenii, a i se năzări. – Din sl. nalučiti „a găsi” (Șăineanu, Scriban); cf. luci „a lumina” (DEX).

Tezaur

NĂLUCIRE s. f. Faptul de a (se) năluci și rezultatul lui. 1. Nălucă (1). Ei să spăriiară de dzicea că iaste o nălucire. varlaam, c. 196. Nălucirile nopților tăcute, carile prin întunearec îmblă și vîjiesc. cantemir, Ist. 231. Mă fac în multe chipuri di năluciri (a. 1800). gcr ii, 172/2. De năluciri și de vidme, mintea le painjiniră. conachi, p. 303. O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. negruzzi, s. i, 28. Planuri viitoare și amăgiri trecute Se șterg ca năluciri. alexandreSCu, m. 38. Cum cată pruncul mîna să și-o poarte, Spre tot ce vede: chipuri, năluciri. cerna, p. 62. Bătrîna i se păru o nălucire din visurile lui, întruchipînd mizeria și întunericul. rebreanu, i. 209, cf. 443. Nu-i pasă de năluciri de pe altă lume. sadoveanu, o. xvii, 209. I se părea că vede nălucire. vornic, p. 194. Nu vă spun acum nici poveste cu zmei și bălauri, nici cu împărați și cu crai, nici cu alte năluciri, ca de altă dată. reteganul, p. i, 11, cf. alr i 1 405/295. ♦ Închipuire; halucinație; delir. De frică li se aprinde nălucirea în minte și li se turbură sîngele. Țichindeal, f. 20/8. Socotesc a fi ceriul... ca o nălucire a minții. molnar, ret. 57/1, cf. maiorescu, cr. i, 82. Urmă a se zvîrcoli, vorbind ca-ntr-o nălucire în care și-l închipuia de față pe dușmanul său. sadoveanu, o. x, 324. 2. Imagine, gînd etc. care obsedează. În zădar se sile să gonească această nălucire. drăghici, r. 162/6. Nu mai dormea de multă vreme decît un ceas, două pe noapte și-l chinuiau fel de fel de năluciri și gînduri rele. camil petrescu, o. i, 223. 3. (Învechit) Bănuială; presupunere. Comandantelui cetății i s-a fost nălucit că românii ar avea de cuget a-i lua comanda... Această nălucire ridiculă a schimbat tot planul de a ne mai ținea pe noi în cetate. bariȚiu, p. a. ii, 512. 4. Imagine fugară și înșelătoare, închipuire deșartă; iluzie, himeră, nălucă (2), năzărire. Privind la dînsul... au cunoscut cum că nu iaste nălucire vedearea, ce adevăr. aethiopica, 17r/18. Nălucirea în junie își găsește vremea sa. heliade, o. i, 426, cf. 176. Toate au fost vis..., nălucire! marcovici, c. 16/18, cf. 32/20. Zile, nopți petrec cu gîndul la dulcea închipuire Ce pururea îmi aduce și-mi sfetește nălucire. conachi, p. 82. Care dureri ascunse, vrăjmașe bucuriei, A vîrstei nălucire și visuri ți-au răpit-o? alexandrescu, o. i, 153, cf. 119, 154, baronzi, l. 114. Tu ești un om, în viață Condus de năluciri. alecsandri, t. ii, 329, cf. 259, id. p. i, 124, 133, maiorescu, cr. i, 19, 161. Singur mai trăiește-amorul, ca o dulce nălucire. macedonski, o. i, 238. Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă, Cum că eafrumoasa fată, a ghicit că e frumoasă. eminescu, o. i, 80. Odată, Rîdeam de nălucirea oricărui visător. coșbuc, s. 68. Cine știe ce nădejde pune el pe alba-ți frunte?...Năluciri nebune. davila, v. v. 27. De cîte ori închipuirea nu întrupează nălucirile deșerte ale sufletului. hogaș, m. n. 59. Eugenia îl fermecase așa, încît o și visase, dar acum trebuia să-și astîmpere admirația, zicîndu-și că nu-i timpul să se țină de năluciri. rebreanu, i. 419. A doua lui eroare a fost că te-a încurajat într-o nălucire absurdă. c. petrescu, r. dr. 310, cf. id. a. r. 14. Noi, în viața noastră, n-am trăit din năluciri. sadoveanu, o. xvii, 392. Ce aud? E-adevărat, ori numai nălucire? v. rom. septembrie 1954, 63, cf. popescu, b. iii, 119. 5. (Învechit) Strălucire, pompă, fală (care uimește). Are grăi de măria sa că cu nălucire s-au arătat. varlaam, c. 191. Și îmbla drumurile în vedeare cu nălucire de agiuns, împlînd văzduhul de mirodeniile aromatelor ș-a moscului. dosoftei, v. s. octombrie 51v/14. – pl.: năluciri.v. năluci.

NĂLUCI vb. IV. 1. Intranz. și (rar) refl. unipers. (Învechit și popular) A se arăta, a apărea, a se ivi, a se zări (în depărtare, neclar sau pentru scurt timp). Acum întru noi se năluceaște tot cinste. coresi, l. 353/5. Iară unii de-acolo feaceră poate hi că i s-au nălucit ceva. dosoftei, v. s. octombrie 45v/19. Mi-ar place să străbat... și pustiile năsipoase, pe unde mi s-ar năluci vînători eroice de tigri. odobescu, s. iii, 77. Dacă pleci din București cu trenul care merge spre Predeal, după trei ceasuri de drum... începi a vedea tot mai des nălucind pe la ferestre rampele podurilor. vlahuță, o. a. iii, 32, cf. ii, 173. Firul de praf îl urmărea și înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. anghel, pr. 4. Pădurile și prăpăstiile, străbătute în zilele de boală, nălucesc, ca într-un fulger. galaction, o. a. i, 316. Ai să cunoști că te apropii de locurile lor cînd vei băga de samă că zarea se alină și nălucesc ape în depărtări. sadoveanu, o. xii, 29, cf. 99, 651. ♦ (Însoțit de un complement în dativ) A-i apărea în gînd, a-i trece prin minte. Că trage să moară i să nălucea în gînd. pann, e. v, 42/3. Ce zile și ce icoane din trecut năluceau călugărului, printre acești copaci bătrîni de veacuri. galaction, o. 209. Îi năluceau din urmă priveliști și vorbe din ceasul despărțirii lui de de sat. sadoveanu, o. xvii, 222. 2. Refl. (Învechit și popular) A i se părea că vede, aude etc. ceva, a i se năzări (3); p. ext. a-și închipui, a-și imagina, a crede. Se cade să vă năluciți războiul acesta al romanilor asupra dachilor, ca și cînd o oaste de turci... ajung la niscari sate creștinești. maior, Ist. 8/23, cf. 187/17. Comandantelui cetății i s-a fost nălucit că românii ar avea de cuget a-i lua comanda. bariȚiu, p. a. ii, 512. Dacă la visul nălucit atît temei vei pune, Unde-ți mai rămîne atunci vreo înțelepciune? pann, e. iv, 9/14. Pe cînd ea căta la dînsul și zîmbea, lui i se nălucea pare că cîmpul înflorise și cerul se luminase. odobescu, s. iii, 201, cf. i, 192. I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109, cf. GOROVEI, CR. 216. ♦ Tranz. (Învechit) A făuri, a plăsmui în minte; a imagina. Iară Matei, nu cu mintea au văzut pre h[risto]s, și l-au nălucit pre el, ci trupeaște cu dînsul au fost, și prin simțire l-au auzit, văzîndu-l pre el în trup (a. 1700). gcr ii, 20/25. O, ce dulci visuri era acelea care năluceam. kotzebue, u. 37v/28. ♦ refl. unipers. (Învechit) A avea bănuieli, suspiciuni. Că atît este de iute, cît decă i să nălucește pre cineva, cu mîna lui îl omoară (a. 1689). mag. Ist. v, 167, cf. i, 360/1. ♦ refl. unipers. (Regional; despre cai) A se înspăimînta. cf. alr i 1 313/590, 984. 3. Tranz. (Rar) A uimi (prin frumusețe, strălucire etc.), a fermeca, a încînta. Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc Și c-o dulce fermecare chiar p-Amor îl biruiesc. i. văcărescul, p. 6/22. Care vis o nălucește, Care înger o insuflă? macedonski, o. i, 86, cf. 75, 260. – prez. ind.: nălucesc.cf. luci.

Intrare: nălucire
nălucire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nălucire
  • nălucirea
plural
  • năluciri
  • nălucirile
genitiv-dativ singular
  • năluciri
  • nălucirii
plural
  • năluciri
  • nălucirilor
vocativ singular
plural
Intrare: năluci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • năluci
  • nălucire
  • nălucit
  • nălucitu‑
  • nălucind
  • nălucindu‑
singular plural
  • nălucește
  • năluciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nălucesc
(să)
  • nălucesc
  • năluceam
  • nălucii
  • nălucisem
a II-a (tu)
  • nălucești
(să)
  • nălucești
  • năluceai
  • năluciși
  • năluciseși
a III-a (el, ea)
  • nălucește
(să)
  • nălucească
  • nălucea
  • năluci
  • nălucise
plural I (noi)
  • nălucim
(să)
  • nălucim
  • năluceam
  • nălucirăm
  • năluciserăm
  • nălucisem
a II-a (voi)
  • năluciți
(să)
  • năluciți
  • năluceați
  • nălucirăți
  • năluciserăți
  • năluciseți
a III-a (ei, ele)
  • nălucesc
(să)
  • nălucească
  • năluceau
  • năluci
  • năluciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

nălucire, nălucirisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) năluci. DEX '09 DEX '98
    • 1.1. concretizat Ceea ce îi nălucește cuiva. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Nu mai dormea de multă vreme decît un ceas, două pe noapte și-l chinuiau fel de fel de năluciri și gînduri rele. CAMIL PETRESCU, O. I 223. DLRLC
      • format_quote Se frecă la ochi ca să se încredințeze de sînt aievea cele ce i se înfățișa, sau năluciri. ISPIRESCU, L. 131. DLRLC
      • format_quote O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. NEGRUZZI, S. I 28. DLRLC
      • 1.1.1. Halucinație. DLRLC
        sinonime: halucinație
        • format_quote Urmă a se zvîrcoli, vorbind ca-ntr-o nălucire în care și-l închipuia de față pe dușmanul său. SADOVEANU, Z. C. 303. DLRLC
        • format_quote Iat-am tresărit ușor Ca de-o nălucire. COȘBUC, P. I 263. DLRLC
    • 1.2. Închipuire deșartă. DLRLC
      • format_quote Noi, în viața noastră, n-am trăit din năluciri. SADOVEANU, N. F. 28. DLRLC
      • format_quote De cîte ori închipuirea nu întrupează nălucirile deșerte ale sufletului! HOGAȘ, M. N. 59. DLRLC
      • format_quote Și pe-o pernă moale cad în aromire Și mă primblu-n lumea cea de nălucire. ALECSANDRI, P. A. 136. DLRLC
etimologie:
  • vezi năluci DEX '98 DEX '09

năluci, nălucescverb

  • 1. reflexiv A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109. DLRLC
    • format_quote Vom merge și prin țările vecine... și repurtînd apoi orice lumină ni se va ivi sau chiar ni se va năluci, la țara noastră, ne vom cerca într-astfel să lămurim oareșicum vechile noastre datine. ODOBESCU, S. I 192. DLRLC
    • format_quote tranzitiv neobișnuit Cine... își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. ISPIRESCU, U. 126. DLRLC
  • 2. intranzitiv A se înfățișa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Din cînd în cînd năluceau ape în depărtări. SADOVEANU, F. J. 540. DLRLC
    • format_quote Înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. ANGHEL, PR. 4. DLRLC
    • format_quote Nălucesc pe tăpșane căsuțele satelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 173. DLRLC
    • format_quote Cele paisprezece șipote de subt dealul lui Coman îi năluciseră în amintire. SADOVEANU, Z. C. 290. DLRLC
    • format_quote Soarta e, pe bunuri pămîntești, invidioasă... Cînd un vis ne nălucește, strălucește și s-a stins. MACEDONSKI, O. I 75. DLRLC
    • 2.1. A apărea în gând, a-i trece prin minte. DEX '09 DEX '98
  • 3. tranzitiv rar A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumusețe, strălucire etc.). DEX '09 DEX '98
    • format_quote Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc. VĂCĂRESCU, P. 6. DLRLC
etimologie:
  • cf. luci DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.