nălucire sf [At: VARLAAM, C. 196 / Pl: ~ri / E: năluci] 1 Nălucă (1). 2 Închipuire. 3 Halucinație. 4 Delir. 5 Imagine, gând etc. care obsedează. 6 (Înv) Bănuială. 7 Presupunere. 8 Imagine fugară și înșelătoare. 9 Iluzie. 10 (Înv) Strălucire, pompă, fală care uimește.

NĂLUCÍRE, năluciri, s. f. 1. Ceea ce îi nălucește cuiva; vedenie,fantasmă; nălucă. Nu mai dormea de multă vreme decît un ceas, două pe noapte și-l chinuiau fel de fel de năluciri și gînduri rele. CAMIL PETRESCU, O. I 223. Se frecă la ochi ca să se încredințeze de sînt aievea cele ce i se înfățișa, sau năluciri. ISPIRESCU, L. 131. O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. NEGRUZZI, S. I 28. ♦ Halucinație. Urmă a se zvîrcoli, vorbind ca-ntr-o nălucire în care și-l închipuia de față pe dușmanul său. SADOVEANU, Z. C. 303. Iat-am tresărit ușor Ca de-o nălucire. COȘBUC, P. I 263. 2. Închipuire deșartă, iluzie, himeră. Noi, în viața noastră, n-am trăit din năluciri. SADOVEANU, N. F. 28. De cîte ori închipuirea nu întrupează nălucirile deșerte ale sufletului! HOGAȘ, M. N. 59. Și pe-o pernă moale cad în aromire Și mă primblu-n lumea cea de nălucire. ALECSANDRI, P. A. 136.

nălucire f. 1. vedenie: este ora nălucirii GR. AL.; 2. fig. iluziune: un plaiu îngeresc unde ’nflorește scumpa nălucire AL.

nălucíre f. Vedenie, iluziune, halucinațiune.

năluci [At: MAIOR, IST. 8/23 / Pzi: ~cesc / E: cf luci] 1-2 vir (Îvp) A se arăta vag sau îndepărtat vederii Si: (îvr) a năduri. 3 vi (Ccd) A-i trece prin minte. 4 vr (Îvp) A i se părea că vede, aude etc. ceva. 5 vr (Pex) A-și închipui. 6 vt (Înv) A imagina. 7 vru (Înv) A avea bănuieli, suspiciuni. 8 vru (Reg; d. cai) A se speria. 9 vt (Rar) A uimi prin frumusețe, strălucire etc. Si: a fermeca, a încânta.

NĂLUCÍ, pers. 3 nălucește, vb. IV. 1. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede năluci, fantasme, a i se năzări cuiva ceva. I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109. Vom merge și prin țările vecine... și repurtînd apoi orice lumină ni se va ivi sau chiar ni se va năluci, la țara noastră, ne vom cerca într-astfel să lămurim oareșicum vechile noastre datine. ODOBESCU, S. I 192. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Cine... își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. ISPIRESCU, U. 126. 2. Intranz. A se înfățișa vag sau fugitiv vederii; fig. a se ivi în amintire, în minte. Din cînd în cînd năluceau ape în depărtări. SADOVEANU, F. J. 540. Înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede cidori. ANGHEL, PR. 4. Nălucesc pe tăpșane căsuțele satelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 173. ◊ (Construit cu dativul) Cele paisprezece șipote de subt dealul lui Coman îi năluciseră în amintire. SADOVEANU, Z. C. 290. Soarta e, pe bunuri pămîntești, invidioasă... Cînd un vis ne nălucește, strălucește și s-a stins. MACEDONSKI, O. I 75. 3. Tranz. (Neobișnuit) A lua vederea, a orbi. Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc. VĂCĂRESCU, P. 6.

A SE NĂLUCÍ pers. 3 se ~éște intranz. (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări. /cf. a luci

A NĂLUCÍ ~ésc 1. intranz. 1) A apărea vag și fugitiv (ca o nălucă); a năzări. 2) (despre gânduri, idei, imagini, planuri etc.) A apărea fugitiv (în minte, în memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-și reprezenta în gând; a-și imagina; a-și închipui. 2) (ochii, văzul) A face să se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici ieșite din comun); a frapa. /cf. a luci

nălucì v. 1. a-i părea că vede, a-și închipui fără temeiu: i se nălucește o spaimă; 2. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [Slav. NALUČITI, a afla].

nălucéște (se) v. refl. impers. (vsl. *nalučiti, a găsi, lučiti, a întîlni, lučiti sen, a se’ntîmpla). A ți se năluci ceva, a ți se năzări, a și se părea că vezĭ ceva grozav, a te speria din senin.

nălucíre s. f., g.-d. art. nălucírii; pl. nălucíri

nălucíre s. f., g.-d. art. nălucírii; pl. nălucíri

nălucí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. nălucéște, imperf. 3 sg. năluceá; conj. prez. 3 să năluceáscă

nălucí vb., ind. prez. 3 sg. nălucéște, imperf. 3 sg. năluceá; conj. prez. 3 sg. și pl. năluceáscă

NĂLUCÍRE s. 1. v. fantomă. 2. v. închipuire. 3. v. halucinație. 4. v. iluzie.

NĂLUCIRE s. 1. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. (O ~ în noapte.) 2. fantasmagorie, închipuire,vedenie. (O ~ a minții sale.) 3. halucinație, năzărire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.) 4. iluzie, închipuire, părere, (rar) năluceală, (fig.) miraj. (N-a fost decît o ~.)

NĂLUCÍ vb. v. crede, imagina, închipui, năzări, părea.

năluci vb. v. CREDE. IMAGINA. ÎNCHIPUI. NĂZĂRI. PĂREA.