năclăit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 187 / Pl: ~iți, ~e / E: năclăi] 1 Acoperit cu o substanță unsuroasă, cleioasă, murdară Si: năclăios. 2 (Pex) Murdar. 3 Uns peste măsură. 4 (D. alimente, mâncare) Alterat. 5 (D. sânge) Coagulat.

NĂCLĂIT adj. p. NĂCLĂI. Acoperit, umplut, îmbibat cu ceva cleios, lipicios: balele cătrănite... se scurg ~e d’a-lungul movilițelor (ODOB.).

NĂCLĂIT, -Ă, năclăiți, -te, adj. Îmbibat cu o materie cleioasă, unsuroasă; (despre sînge și alte lichide) închegat. Se trudeau din răsputeri să scoată dintr-o groapă piei năclăite, cu părul de pe ele pe jumătate desprins. CAMIL PETRESCU, O. I 452. Balele cătrănite...se scurg năclăite d-a lungul movilițelor, se adună în nămol, se usucă de vînt. ODOBESCU, S. III 187.

înăclăi vtr [At: ARDELEANU, U. D. 240 / V: (reg) ~lei / S și: (înv) înnăclăi / Pzi: ~esc / E: în- + năclăi] 1-2 vtr A (se) murdări cu substanțe lipicioase. 3-4 vtr A (se) îndopa cu grăsime. 5-6 vr (A se sătura sau) a se scârbi de mâncare. 7 vt A dezamăgi.

înăclăit, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: înăclăi] 1 Care s-a murdărit cu substanțe lipicioase. 2 Îndopat cu grăsime. 3-4 (Săturat sau) scârbit de mâncare. 5 Dezamăgit.

înăclei v vz înăclăi

năclăi v [At: LB / V: (rar; cscj) ~ia / Pzi: ~esc / E: bg наклея] 1-2 vtr A (se) acoperi cu substanțe unsuroase, cleioase, murdare. 3-4 vtr (Pex) A (se) murdări. 5-6 vtr A (se) unge peste măsură. 7 vr (Reg; d. alimente, mâncare) A se slei. 8 vr (Rar; d. sânge) A se închega. 9 (Mun) A se sufoca de prea multă căldură Si: a se înăbuși.

năclăia v vz năclăi

NĂCLĂI (-ăesc) vb. tr. A umplea, a acoperi cu ceva cleios, lipicios, unsuros: sudoarea îi izvora și-l năclăia din creștet pînă’n tălpi (VLAH.) [bg. naklejvamŭ, rus. nakleitĭ].

NĂCLĂI, năclăiesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu substanțe cleioase, unsuroase, murdare; a murdări. Simțea sîngele curgîndu-i în sîn, năclăindu-i vestonul. CAMILAR, N. I 439. Sudoarea-i izvora și-l năclăia din creștet pînă-n tălpi. VLAHUȚĂ, O. A. 127. 2. Refl. (Despre sînge) A se închega, a se învîrtoșa. Din gură sîngele curgea în valuri... năclăindu-se pe gît și pe haine. DUNĂREANU, CH. 51.

A SE NĂCLĂI pers. 3 se ~iește intranz. 1) A se acoperi cu o substanță cleioasă sau cu murdărie, îmbibându-se. 2) rar (despre sânge) A trece din stare lichidă în stare solidă; a se face vârtos; a se închega; a se coagula. /<bulg. naklejvam

A NĂCLĂI ~esc tranz. (obiecte ce pot absorbi lichide) A face să se năclăiască. /<bulg. naklejvam

năclăì v. a se umplea cu ceva cleios. [Rus. NAKLEITĬ].

înăclăĭésc, V. năclăĭesc.

năclăĭésc v. tr. (rus. nakleitĭ, d. kleĭ, cleĭ). Umplu de ceva cleĭos (cleĭ, sirop, noroĭ): prăjiturĭ năclăĭte’n sirop. V. refl. Mă umplu de cleĭ (sirop, noroĭ) ne-am năclăĭt cu căruța’n noroĭ. – Și înăcl-.

înăclăi (a ~) (pop.) (desp. -nă-clă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăclăiesc, 3 sg. înăclăiește, imperf. 1 înăclăiam; conj. prez. 1 sg. să înăclăiesc, 3 să înăclăiască

năclăi (a ~) (desp. nă-clă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năclăiesc, 3 sg. năclăiește, imperf. 1 năclăiam; conj. prez. 1 sg. să năclăiesc, 3 să năclăiască

înăclăi (a ~) (-nă-clă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăclăiesc, imperf. 3 sg. înăclăia; conj. prez. 3 să înăclăiască

năclăi (a ~) (nă-clă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năclăiesc, imperf. 3 sg. năclăia; conj. prez. 3 să năclăiască

năclăi vb. (sil. -clă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năclăiesc, imperf. 3 sg. năclăia; conj. prez. 3 sg. și pl. năclăiască

năclăi (ind. prez. 3 sg. năclăiește, conj. năclăiască)

năclăi (-ăesc, năclăit), vb. – A se unge, a se păta cu grăsime, a se mînji. Bg. nakleivam, cf. rus. nakleitĭ, din sl. klĕi „clei” (Cihac, II, 208). – Der. năclăios, adj. (unsuros). Cf. clei.

NĂCLĂIT adj. v. coagulat, închegat.

năclăit adj. v. COAGULAT. ÎNCHEGAT.

NĂCLĂI vb. v. coagula, închega.

năclăi vb. v. COAGULA. ÎNCHEGA.

NĂCLĂIT, -Ă adj. Acoperit sau îmbibat cu o substanță unsuroasă, cleioasă, murdară; uns peste măsură. cf. odobescu, s. iii, 187. Un bătrîn cu fața prietenoasă și cu niște plete năclăite. rebreanu, n. 255. Vă sculați cu gîturile năclăite și mirositoare. camil petrescu, t. ii, 208, cf. id. o. ii, 281. Părul năclăit îi aluneca pe față. t. popovici, s. 34, cf. 67, id. se. 244, 415, alr ii 3 391/47, 64. ◊ Fig. Imaginile... nu mai lăsau să se înțeleagă nimic altceva decît un fel de atmosferă năclăită, fără nici o perspectivă, fără nici un înțeles. v. rom. ianuarie 1954, 167. – pl.: năclăiți, -te. – v. năclăi.