NĂCLĂI vb. IV. 1. tranz. și refl. A (se) îmbiba sau a (se) acoperi cu substanțe unsuroase, cleioase, murdare; a (se) unge peste măsură. cf. lb, pontbriant, d. Sudoarea-i izvora și-l năclăia din creștet pînă-n tălpi. vlahuță, n. 88, cf. ddrf. După ce ne-am năclăit, prin perpeliri pe nisip îl vom lăsa să se usuce. atila, p. 81, cf. șăineanu, d. u. Ana muia periuța în cutia cu tuș, năclăia genele arcuindu-le în sus. c. petrescu, c. v. 234. Simțea sîngele curgîndu-i în sîn, năclăindu-i vestonul. CAMILAR, n. I, 439, cf. h XVII 182, PAȘCA, GL. Cînd unele fete ori femei își ung părul prea mult, se zice că l-au năclăit. arh. Olt. xxi, 270. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „în”, „cu”) Fanți de provincie, cu figura năclăiată în pomadă. vlahuță, d. 278. Fănică, foarte grav, cu capul năclăit de pomadă. săm. iii, 263. Năclăind... [sonda] cu o bucată de seu vom ști dacă la fund avem nisip sau nomol. atila, p. 41. Nu se uita că-i murdăresc scoarțele cu opincile lor năclăite de noroaie. rebreanu, i. 366, cf. id. R. ii, 201. Și-a spălat mîinile năclăite de ulei și de parafină. c. petrescu, a. 465. O ceată de pescari cu bărbi năclăite de unsoare ca niște bidinele. i. botez, b. i, 53. Petrache a întors capul în altă parte, cu ochii năclăiți în lacrimi, și nu i-a răspuns. popa, v. 156, cf. 278. Tîrziu, cînd se desprinseră, erau năclăiți în nădușeli. iovescu, n. 150. Olteanul... nu se dezlipea de coșurile lui goale, năclăite de boabe de struguri. camil petrescu, o. iii, 226. Caldarîmul era năclăit în sînge. pas, z. ii, 236. Mirosea greu, a trupuri omenești obosite, năclăite de sudoare. beniuc, m. c. i, 253. Un om cu părul pe ochi, năclăit în sînge. camilar, n. ii, 434. S-au întors din expediție după vreo douăzeci de minute, pe jos, în pas alergător, fără camion, năclăiți de noroi. galan, b. i, 103, cf. ii, 22. Îl vedea parcă înaintea ochilor, cu șuba pe umeri, năclăit de funingine. vornic, p. 54. Femeia îl înveli pînă la gît, ștergîndu-i fața rece și fruntea năclăită de sudoare. preda, î. 162. Era năclăit de glod pînă la glezne. mihale, o. 89. Ștergea cu un șomoiog de iarbă baioneta năclăită de sînge. t. popovici, se. 62, cf. id. s. 159. [Musca] se năclăiește în miere. novacoviciu, c. b. i, 15. ◊ Fig. N-am mai văzut atunci decît măreața realitate a splendidului monument, curățat cu o minunată măiestrie de pecinginea uricioasă cu care îl năclăise secolii. odobescu, s. ii, 502. Viață năclăită în necazuri. iovescu, n. 33. Năclăit de gînduri și cu sufletul bolnav de o oboseală vagă. camilar petrescu, n. 60. Locuitorii ținutului trăiesc o viață înapoiată, mizeră, năclăită în prejudecăți și neajunsuri. contemp. 1949, nr. 167, 12/1. 2. Refl. (Regional; despre alimente, mîncăruri) A se slei (Ștefănești-Drăgășani). arh. Olt. xxi, 270. S-a răcit untura-n mîncare, s-a năclăit. ib. ♦ (Despre sînge) A se închega. Din gură sîngele curgea în valuri spumoase, năclăindu-se pe gît și pe haine. dunăreanu, ch. 51. 3. Refl. (Prin vestul Munt.) A se sufoca de prea multă căldură, a nu mai putea respira; a se înnăbuși. tomescu, gl. – prez. ind.: năclăiesc. – Și: (rar) năclăia vb. I. – Din bg. наклея.