muze sn vz muzeu

MUZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.

MUZEU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée.

muză sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 164^v/15 / Pl: ~ze / E: lat mussi, ngr μοῦσα, it musa, ger Muse, fr muse] 1 (Mit) Fiecare dintre cele nouă zeițe ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor. 2 (Spc) Zeiță a poeziei, inspiratoare a poeților. 3 (Fig) Femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. 4 (Fig) Inspirație poetică. 5 (Liv) Poezie. 6 (Liv) Literatură. 7 (Liv) Artă.

muzeon sn vz muzeu

muzeu sn [At: CANTEMIR, HR. 298 / V: (înv) ~eon, muze, ~m / Pl: ~ee, (îvr) ~ri / E: ngr μουσεῖον, lat museum, ger Museum, fr musée] 1 (Înv) Instituție destinată studiului literelor, științelor și artelor. 2 (Înv; prc) Bibliotecă. 3 (Înv) Templu antic dedicat muzelor (1). 4 Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, expunerea și studierea obiectelor ce prezintă un interes artistic, istoric, științific, tehnic etc. 5 Clădire în care sunt păstrate și expuse obiectele ce prezintă un interes artistic, istoric etc. 6 (Îla) De ~ Care merită să fie expus într-un muzeu Si: prețios, rar. 7 (Adi; îal) Învechit.

muzeum sn vz muzeu

MUZĂ, muze, s. f. 1. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.

MUZEU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée.

MUZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia clasică) Fiecare dintre cele 9 zeițe ocrotitoare ale artelor și ale științelor; (în special) zeița poeziei care inspiră pe poeți. O, muză, vino și mă-nspiră. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 118. ♦ Fig. Femeie iubită de un poet și care îl inspiră. ◊ (În invocațiile poeților antici și, prin imitație, la poeții moderni) Prin ce ținuturi rătăcești Pribeagă? în care grotă din povești Ai hibernat o vară-ntreagă?... O, muza mea. TOPÎRCEANU, P. 195. Muză, ce lui Omir odinioară Cînta și Vatrahomiomahia, Cîntă și mie, fii bunișoară, Toate cîte făcu țigănia. BUDAI-DELEANU, Ț. 71. 2. Fig. Izvorul inspirației poetice, precum și însăși inspirația. Gîze, flori întîrziate, Muza mea satirică V-a-nchinat de drag la toate Cîte-o strofă lirică. TOPÎRCEANU, 52. Să mă vezi umblînd pe cîmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vînînd cîte-o idee, cîte-o rimă, un cuvînt, Cînd pîn lună și pîn stele, cînd pe cer și pe pămînt. ALEXANDRESCU, P. 52. 3. (Învechit) Poezie, literatură. Era pe vremea cînd muza romînească abia gîngăvea. SADOVEANU, E. 225.

MUZĂU s. n. v. muzeu.

MUZEU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strîngerea, păstrarea și expunerea (pentru a fi văzute de public) a obiectelor care prezintă un interes artistic, istoric, științific etc.; clădire în care sînt păstrate și expuse asemenea obiecte, colecții etc. Aș dori să mai rămîn la Paris și să vizitez amănunțit oarecare muzee istorice și arheologice. C. PETRESCU, A. 303. ◊ Fig. Într-o noapte doi școlari, frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson Crusoe, și de atunci mintea mea devenise un muzeu de tablouri ce reprezentau corăbii sfărîmate de stînci. GHICA, S. 75. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar și prețios, vrednic de a figura într-un muzeu. Pereții sînt acoperiți cu tablouri și fotografii, – piese rare, unele unice, de muzeu. STANCU, U.R.S.S. 72; b) (glumeț, despre obiecte) învechit (de tot). ♦ Templu antic dedicat muzelor. – Variantă: (popular) muzău (STANCU, D. 178, C. PETRESCU, R. DR. 37) s. n.

MUZĂ s.f. Fiecare dintre cele nouă zeițe, fiice ale lui Zeus, care ocroteau artele și științele; (p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ♦ (Fig.) (Izvor de) inspirație poetică. [< lat. musa].

MUZEU s.n. Instituție care colecționează, păstrează și prezintă publicului obiecte de artă, relicve, documente istorice, științifice etc.; localul acestei instituții. ◊ De muzeu = a) rar, prețios; b) (ironic) învechit. [Pl. -ee, -euri. / cf. fr. musée, germ. Museum < lat. museum, gr. mouseion – templu al muzelor].

MUZĂ s. f. 1. (mit. gr.) fiecare dintre cele nouă zeițe ocrotitoare ale artelor și științelor; (p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ◊ (fig.) femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. 2. (fig.) inspirație poetică. (< lat., it. musa, fr. muse, germ. Muse)

MUZEU s. n. instituție care achiziționează, conservă și îndeosebi expune în vederea studierii, educării și delectării publicului, obiecte de artă, relicve, documente istorice, științifice etc. (< fr. musée, germ. Museum, lat. museum)

castel-muzeu s. n. Castel folosit ca muzeu ◊ „În mod deosebit spărgătorii sunt atrași de zecile de castele-muzeu presărate în regiunea orașelor Koblenz și Bingen din Renania și în landul Hessen.” I.B. 3 XII 70 p. 4 (din castel + muzeu)

colecție-muzeu s. f. Colecție particulară de artă care a căpătat statut de muzeu ◊ „La Fălticeni [...] a fost deschisă colecția-muzeu a sculptorului Ion Irimescu, artist al poporului.” R.l. 14 II 75 p. 2 (din colecție + muzeu)

grădină-muzeu s. f. Grădină cu funcție de muzeu ◊ „Mai fiecare teatru se putea revendica drept autor (chiar dacă în colaborare) al unei asemenea manifestări, fie că aceasta avea loc la Monumentul Eroilor Patriei, sau la Curtea Veche, în grădina-muzeu «Enescu», la Rotonda scriitorilor din Cișmigiu etc.” I.B. 9 VIII 75 p. 5 (din grădină + muzeu)

oraș-muzeu s. n. Oraș cu numeroase instituții de interes artistic, istoric etc; oraș care prin el însuși este un muzeu ◊ „Un oraș-muzeu” [Viena] Sc. 14 XI 62 p. 3. ◊ „Am avut sentimentul, după ce am văzut castelul de la Wawel din Cracovia și apoi vechiul colegiu, că mă aflu într-un mare oraș-muzeu în care istoria apasă implacabil pe ziduri.” R.l. 20 VII 74 p. 6. ◊ „Ravenna, oraș-muzeu” I.B. 18 VI 87 p. 2; v. și Cont. 28 IX 67 p. 5, 27 VIII 73 p. 12, R.lit. 11 VII 74 p. 24 (din oraș + muzeu, după fr. ville-musée)

stradă-muzeu s. f. ◊ „Strada-muzeu oferea privirilor câteva opere reprezentative semnate Zadkine, Okamoto, Schoffer și alții.” Sc. 19 VI 71 p. 6. ◊ „Cracovia: O stradă-muzeu [...] Este vorba de un program de restaurare a străzii principale de acces spre cunoscutul castel de pe colina Wawel, în prezent transformat în muzeu.” I.B. 10 I 74 p. 4. ◊ „Stradă-muzeu. Municipalitatea Parisului a hotărât să transforme celebra stradă Grande Armée într-un original muzeu. Astfel, în vitrinele magazinului auto de pe această stradă au fost expuse piese vechi de automobile, în cele ale magazinului de obiecte radiofonice – tipuri dintre cele mai curioase aparate ieșite din uz.” I.B. 10 II 76 p. 4 //din stradă + muzeu//

MUZĂ ~e f. 1) Zeiță a poeziei, inspiratoare a poeților. 2) Izvor al inspirației poetice. 3) livr. Operă poetică. 4) Inspirație poetică, evocată de o femeie considerată ideală. /<lat., it. musa, fr. muse, germ. Muse

MUZEU ~e n. 1) Instituție care colecționează, studiază, păstrează și expune publicului monumente ale culturii materiale și spirituale. 2) Clădire în care se află această instituție. /<lat. museum, germ. Museum, fr. musée

muză f. Mit. fiecare din cele nouă zeițe, fiice ale lui Jupiter si ale Mnemozinei, cari prezidau artele liberale; 2. fig. poezie: a cultiva muzele; 3. inspirațiune poetică; 4. geniul fiecărui poet, caracterul poeziei sale: muza-i e ușoară și sglobie.

Muză f. Mit. Cele nouă Muze: Clio, Muza istoriei; Euterpe, a muzicei; Thalia, a comediei; Melpomena, a tragediei: Terpsicora, a danțului; Erato, Muza elegiei; Polimnia, a poeziei lirice; Caliope, a poeziei epice; și Urania, a astronomiei.

muzeu n. locul unde sunt adunate obiecte de artă, de știință: muzeu de pictură, de arheologie. [Termen mitologic: templul consacrat Muzelor pe Acropole].

*múză f., pl. e (lat. musa, d. vgr. mûsa). Mit. Zeiță care proteja artele, literele și științele. Fig. Poezie: a cultiva muzele. Inspirațiune poetică: ĭ-a venit muza. Geniŭ poetic: muza luĭ Alexandri. – Eraŭ noŭă muze, fiice ale luĭ Joĭe și ale Mnemosineĭ, și anume: Clio, a istoriiĭ; Eŭterpe, a muziciĭ; Talia (vgr. Tháleia, lat. Thalia), a comediiĭ; Melpomena (vgr. -éne, lat. -ómene), a tragediiĭ; Terpsihora (vgr. -ore, lat. -ichora), a dansuluĭ; Erato (vgr. Erató, lat. érato), a elegiiĭ; Polimnia, a poeziiĭ lirice; Urania (vgr. -ía, lat. -ánia), a astronomiiĭ, și Calíope (vgr. -ópe, lat. -iope), a elocŭențeĭ și poeziiĭ eroice. Ele locuĭaŭ cu Apóline în Parnas, Pind și Elicone.

muzéŭ n., pl. ee (lat. muséum, d. vgr. museion, templu muzelor. V. muză, mozaic). În antichitate, templu muzelor. Un deal de lîngă Atena consacrat muzelor. O porțiune dintr’un palat din Alexandria în care Ptolemeŭ I îĭ adunase pe savanțiĭ și filosofiĭ ceĭ maĭ celebri și în care era renumita bibliotecă care a fost arsă de Arabĭ la 641. Local în care-s adunate obĭecte de artă orĭ de știință. Fig. Carte care conține multe lucrurĭ: un dicționar, cu numeroasele luĭ exemple, e un muzeŭ. A trece la muzeŭ, a dispărea din uz, din circulațiune, din vĭață și, pin urmare, a nu se maĭ găsi de cît la muzeŭ, vorbind de un obĭect, de un animal.

muză (ființă mitică; inspiratoare) s. f., g.-d. art. muzei; pl. muze

muzeu s. n., art. muzeul; pl. muzee

muză s. f., g.-d. art. muzei; pl. muze

muzeu s. n., art. muzeul; pl. muzee

muză s. f., g.-d. art. muzei; pl. muze

muzeu s. n., art. muzeul; pl. muzee

muză

muzeu, pl. muzee

muzeu, -zee.

muză (muze), s. f. – Zeiță a poeziei. Fr. muse. – Der. muzeu, s. n., din fr. musée.

Muze = Musae.

muză, muze s. f. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă fiice ale lui Zeus și Mnemosina (Clio, Euterpe, Talia, Melpomena, Terpsihora, Erato, Polimnia, Urania și Caliopa), considerate ocrotitoare și inspiratoarele artelor și științelor; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. – Din lat., it., gr. musa, fr. muse, germ. Muse.

MÚZĂ (< lat., it., fr., ngr., germ.) s. f. (în mitologia greacă) Fiecare dintre divinitățile alegorice, ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei: Caliope, m. poeziei epice și a elocinței; Clio, m. instoriei; Erato, m. poeziei erotice; Euterpe, m. poeziei lirice și a muzicii; Melpomene, m. tragediei; Polimnia, m. imnurilor; Talia, m. comediei; Terpsihora, m. dansului; Urania, m. astronomiei. ♦ P. ext. Izvor de inspirație poetică; inspirația însăși.

MUZÉU (< fr., lat.; {s} gr. mouseion „templul muzelor”) s. n. instituție permanentă, creată pentru conservarea, cercetarea, punerea în valoare prin diferite mijloace și, mai ales, expunerea pentru instruirea și educarea publicului, a colecțiilor de obiecte de interes artistic, istoric, științific și tehnic. Primul muzeu a fost constituit, probabil, de colecția de picturi expuse într-o aripă a Propileelor Atenei (sec. 5 î. Hr.).

din spate liceu, din față muzeu expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă, expresia este folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar care are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără decât este în realitate.