mustar² sn vz muștar

mustar¹ [At: TDRG / E: must + -ar] 1 sm (Rar) Vânzător de must (1). 2 s (Reg) Must (17).

MUSTAR, mustari, s. m. (Rar) Persoană care face sau vinde must. – Din must + suf. -ar.

mustár m. Vînzător de must.

MUȘTAR (1) s. m., (2, 3) s. n., (4) muștaruri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. Sămânța muștarului (1), folosită la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. 4. S. n. (La pl.) Diferite sorturi de muștar (3). – Din magh. mustár.

mostră sf [At: (a. 1781) IORGA, S. D. VIII, 97 / V: (înv; nrc) mons~, (îvr) mus~ (Pl și: muștre), mustru (Pl: mustri) sm, muștră / Pl: ~re / E: ngr μόστρα] 1 (Înv) Ceea ce servește sau poate servi ca obiect de imitație în privința formei, a alcătuirii Si: model (1), exemplu. 2 (Reg) Alesătură. 3 (Înv) Exemplu care merită să fie urmat, imitat Si: pildă. 4 (Ban; Trs, îf mustră) Tipar pentru pieptare Vz model. 5 Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care face parte Si: eșantion, (reg) modă¹ Vz probă. 6 (Îs) Târg de ~re Târg la care un stat, diverse întreprinderi etc. își expun produsele în cantități mici, pentru a le face cunoscute. 7 Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală. corectat(ă)

mustră¹ sf [At: IST. AM. 15718 / V: ~ru, (reg) muștăr, muștru sn, mușt~ / Pl: ~re / E: pn musztra, mg mustra] 1 (Îvp) Instrucție militară Si: (înv) ocenie, șmotru, (iuz) muștruluială (1), (nob) mustreală (1). 2 (Pex) Manevră (1). 3 Trecere în revistă (a unor unități militare) Si: inspecție. 4 (Rar) Militărie.

mustru² sn vz mustră¹

mușdari sn vz muștar

mușitar sn vz muștar

muștar [At: CORESI, TETR. 29 / V: must~, ~șdari, (reg) ~șitar, (înv) ~i, ~iu, ~teri / Pl: (rar) ~uri, ~e / E: mg mustár] 1 sn (Șîc ~-alb, ~-bun) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor, cu tulpina înaltă de 30-60 cm, cu fructul galben acoperit cu peri albi și cu semințe de culoare albă-gălbuie până la galbenă închis Si: (reg) rapiță-albă, rapiță-de-muștar (Brassica alba). 2 sn (Șîc ~-negru, ~-de-câmp) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor cu tulpina înaltă de 100-150 cm și cu semințe de culoare brună-roșiatică sau aproape neagră Si: (reg) rapiță-de-muștar (Brassica nigra). 3 sn (Șîc ~-sălbatic, ~-de-câmp) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor, cu florile galbene, cu fructele silicve Si: (reg) hrenoasă, rapiță-de-câmp, rapiță-sălbatică (Brassica sinapis). 4 sn (Șîc ~-alb-sălbatic) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor, cu frunzele verzi-albăstrui pe partea inferioară, cu flori galbene dispuse în racem (Brassica elongata). 5-8 sn Sămânță a muștarului (1-4), cu gust și miros înțepător, utilizată, sub formă de făină, la prepararea unui condiment picant sau la cataplasme contra durerilor nevralgice. 9 sn Condiment sub formă de pastă moale, de obicei de culoare galbenă-verzuie, preparat din semințe de muștar (1-4) cu diferite ingrediente. 10 sn (Fam; îe) A(-i) veni cuiva ~ul Ia nas sau a-i ieși ~ul pe nas, a-i sări ~ul A se supăra, a se înfuria foarte tare. 11 sn (Fam; arg; îae) A-i curge sânge din nas. 12 sn (Fam; arg) Sânge. 13 sn (Bot; reg; îc) ~ul-stâncilor Mirodea (Hesperis alpina). 14 sn (Bot; reg; îc) ~-de-baltă Rapiță-sălbatică (Sissimbrium palustre). 15 sn (Reg) Mâncare gătită din usturoi pisat amestecat cu apă, oțet și sare. 16-17 sn, ain (Culoare) galben-verzui.

muștari sn vz muștar

muștariu sn vz muștar

muștăr sn vz mustră¹

mușteri sn vz muștar

muștră² sf vz mustră¹

muștru sn vz mustră¹

NAS (pl. -suri) sn. 1 🫀 Partea răsărită a feții, între frunte și gură, care servește la respirat și ca organ al mirosului (🖼 3317): ~ ascuțit, cîrn, turtit, lung, gros, roșu, vînăt; vîrful ~ului; a-i curge sînge din ~; a fi cu mucii la ~; a-și șterge, a-și sufla ~ul; a i se astupa ~ul; a cădea pe ~; a-și frînge ~ul; a vorbi, a cînta pe ~; a închide cuiva ușa în ~ ¶ 2 Locuțiuni diverse: a (nu) avea ~, a (nu) cuteza; a-și băga, a-și vîrî ~ul undeva, a se amesteca (unde n’are ce căuta); (P): nu-ți băga ~ul unde nu-ți fierbe oala 👉 FIERBE I 1; a-i cădea ~ul, a pierde cutezanța, semeția; a da ~ cuiva, a face pe cineva să se obrăznicească, pentru că i se permit, i se iartă prea multe: nu da ~ spurcatului să se întinză (ISP.); tu le dai ~ și le ții hangul (CRG.); (P): dă-i ~ lui Ivan, că se suie pe divan; a lăsa ~ul în jos, a rămînea rușinat; a se întoarce cu ~ul în jos, a se întoarce rușinat, cu coada între picioare: ce-aș mai rîde să te văz întorcîndu-te cu ~ul în jos! (ISP.); a-și lua ~, a-și lua ~ul la purtare, a-și lungi ~ul, a-și ridica ~ul, a se obrăznici, a-și permite mai mult decît se cuvine: nu-s datori nici c’o lețcae, pentru că nu-și rădică ~ul mai sus decît se cuvine (ALECS.); a tăia ~ul, a pune la locul Iui înfrînîndu-i semeția (aluzie la pedeapsa infamantă a tăierii nasului din legislația de demult); a da pe cineva cu ~ul de ceva, a-l împinge să vază un lucru pe care nu-l găsea sau nu-l vedea; a da cu ~ul pe undeva, a se arăta undeva, a se duce în treacăt pe undeva: mi-ar fi plăcut și mie să călătoresc, adică, cum se zice, să dau și eu cu ~ul prin a lume mare (ISP.); a umbla cu ~ul pe sus, a se arăta semeț, arogant, fudul; a duce, a purta de ~ pe cineva, a) a purta cu vorba, a amăgi într’una; b) a-l aduce să facă ce voim: crapă de necaz că nu pot... să-i poarte ei de nas, după cum le place lor (CAR.); a (nu) fi de ~ul cuiva, a (nu) fi de mutra lui, a (nu) fi mai pre sus decît ceea ce i s’ar cuveni; el vedea că nu e de ~ul lui așa bucățică (ISP.); a-i rîde în ~, a-i rîde în față, fără a se ascunde, în bătaie de joc; nu-i ajungi cu prăjina, cu strămurarea Ia ~, e foarte înfumurat; a-i veni muștarul la ~ 👉 MUȘTAR1; e încă cu mucii la ~ 👉 MUC I; a-i veni musca la ~, a lua cuiva musca de Ia ~ 👉 MUSCĂ2; a strîmba din ~, a face o mutră nemulțumită; a-i trece pe la ~, a-i trece pe dinaintea ochilor, a-i scăpa ceva din mînă: portofoliul ministerial, după ce-i trecuse pe la ~ de vre-o două ori (VLAH.); a-i scoate pe ~, a-i reproșa, a-i face imputări amintindu-i serviciile făcute; slavă ție, Doamne, că n’am nici o rudă, că altfel mi le-ai scoate pe ~ de cîte o sută de ori pe zi (D.-ZAMF.); a-i ieși, a-i da pe ~, a i se întoarce împotrivă, a o păți de pe urma unui lucru: vina nu era a lui și ce au căutat, pe ~ le-a dat (CRG.); a da cuiva peste ~, a-l înfrunta, a-l pune la locul lui; a fi cu ~ul de ceară, a fi sfios, timid ¶ 3 🌿 NASUL-CURCANULUI; – MOȚUL-CURCANULUI [lat. nasus].

MUȘTAR s. m., s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. P. restr. Sămânța muștarului (1), întrebuințată la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. – Din magh. mustár.

MUSTRĂ², mustre, s. f. (Regional învechit; și în forma muștră) Exercițiu militar, instrucție. Odată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II 22. N-au milă de viața noastră, Zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Să văz frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Variante: muștră s. f., muștru (ALECSANDRI, T. 4), mustru (KOGĂLNICEANU, S. 42) s. n.

MUSTRU s. n. v. mustră ².

MUȘTAR s. n. 1. Nume dat mai multor plante din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și semințe mici, rotunde, de culoare galbenă sau castanie (Sinapia; Brassica). Rădăcina de muștar, fiartă în vin, se bea dimineața și sara. ȘEZ. XV 89. 2. Sămînța uneia dintre speciile plantei descrise mai sus (Sinapis alba), întrebuințată la prepararea unui condiment picant sau, în medicină, ca vezicant; condiment, sub formă de pastă moale de culoare galben-verzuie, preparat din această sămînță. Deși se crede iute ca muștarul, bine l-o poreclit cine i-o zis Nalbă. ALECSANDRI, T. I 338. ◊ Expr. (Familiar) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra, a se aprinde.

MUȘTRĂ s. f. v. mustră².

MUȘTRU s. n. V. mustră².

MUȘTAR n. 1) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor, cu tulpina ramificată, cu flori galbene și semințe mici, rotunde, roșiatice. ~ alb. ~ negru. 2) Semințele acestei plante, folosite în alimentație și în medicină. 3) Pastă de culoare galbenă-verzuie preparată din aceste semințe și folosită în alimentație în calitate de condiment. * A-i sări cuiva ~ul a fi cuprins de mânie; a se enerva. /<ung. muștár

muștar n. 1. plantă din ale cării semințe se fac sinapisme (Brassica alba): cu făină de muștar se fac băi de picioare; 2. condiment de un gust foarte tare, preparat din semințe de muștar cu must sau oțet. [Derivat din must, printr’un intermediar unguresc].

muștră f. Tr. exercițiu militar: Badea scos la muștră POP. [Ung. MUSTRA, din nemț. Muster].

*móstră și (maĭ rar) mústră f., pl. e (ngr. móstra, it. mostra [d. mostrare, a arăta], de unde și germ. muster, ung. mustra, pol. mustra și musztra. V. mustru, monitor). Probă, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ (fr. échantillon). – Vechĭ mustră și muștră (după pol. ung.) și mustru, muștru (după șmotru), exercițiŭ militar, șmotru, ucenie. Vechĭ muștră (după ung.), modă, model.

muștár m. (ung. mustár, sîrb. muštarda, d. it. pv. cat. pg. mostarda, sp. mostaza, d. mosto, must; fr. moûtarde, germ. mostrich, pol. musztarda, ngr. mustárda). O plantă erbacee cruciferă (sinápis [orĭ brássica] alba) care produce păstărĭ și dintr’ale căreĭ semințe se prepară condimentu numit tot „muștar”. S. n., pl. urĭ. Un condiment cam ardeĭat de aspectu uneĭ paste galbene făcut din semințe de muștar alb saŭ și de hardal. (De la condiment numele a trecut asupra planteĭ). Din semințele de muștar negru se fac sinapizme foarte usturătoare. V. gorciță.

mustră (manevră) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mustrei; pl. mustre

muștar¹ (condiment; culoare) s. n., (sorturi) pl. muștaruri

muștar² (plantă) s. m.

mustră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mustrei; pl. mustre

muștar¹ (plantă) s. m.

muștar² (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștaruri

mustră s. f., g.-d. art. mustrei; pl. mustre

muștar (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștaruri

muștar (plantă) s. m.

mustră (mustre), s. f. – 1. Mostră, eșantion. – 2. (Trans.) Exercițiu militar. It. mostra › germ. Muster și, de aici, mag. mustra, cu sensul al doilea (Cihac, II, 517; Borcea 199; Gáldi, Dict., 146). Cu primul sens este dubletul lui mostră (mr. mostră), s. f. (probă), direct din it. sau prin intermediul tc. mostra, ngr. μόστρα (Graur, GS, VI, 330; Gáldi 212). Sensul al doilea (var. mustru și muștr, din rus. mustra, Sanzewitsch 205), cf. sp. muestra „inspecție; trupe gata de inspecție”. – Der. mustrului (var. muștrului), vb. (a face exerciții), din mag. mostrálni; mustreală, s. f. (înv., exercițiu); mustruluială, s. f. (exercițiu).^[1]

muștar s. m. – 1. Plantă (Sinapis alba, Sinapis nigra). – 2. Condiment și semințe de muștar. Mag. mustár (Tiktin; Gáldi, Dict., 94). Der. din rus. muštarda (Sanzewitsch 205) nu este probabilă. – Der. muștarniță, s. f. (recipient pentru muștar).

muștar subst. Semn vocalic de modulație în muzica bisericească psaltică (ftora cromatică), care se scrie pe nota „di” și face pe „ga” și „pa” diez, celelalte trepte rămânând diatonice. – Din gr. moustarda.

a-i sări (cuiva) muștarul / țandăra expr. a se enerva.

MUSTRĂ s. v. instrucție.

MUȘTAR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 2. (Sinapis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.

RAPIȚĂ DE MUȘTAR s. v. muștar.

mustră s. v. INSTRUCȚIE.

MUȘTAR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de cîmp, rapiță sălbatică. 2. (Sinapis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de cîmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.^[1]

rapiță de muștar s. v. MUȘTAR.

mustar, s.m. (reg.) 1. vânzător de must. 2. must.

MUȘTAR s. n. (ȚR, Trans. SV) Nume dat mai multor plante erbacee; sămînța acestei plante; condimentul preparat din această plantă. B: Gorušnica. Muștariul. LEX. 1683, 14^v. Gorušno. De muștariu. LEX. 1683, 14^v. Și-i turnară muștariu pe nări. MINEIUL 1698; cf. CHEIA ÎN.; LEX. 1683, 28^v, 69^r; ANON. CANTAC. C: Ca grăunțul de muștariu carele cîndu-l samănă în pămînt mai mic iaste de toate semințele care-s în pămînt. N. TEST. (1648). Etimologie: magh. muștár. Cf. h o r c i ț ă.

muștră, muștre, s.f. (înv.) exercițiu militar.

MUSTAR¹ subst. 1. S. m. (Rar) Vînzător de must (I 1). Să nu se perceapă nici o taxă de la mustari. ap. TDRG. 2. Subst. (Regional) Must (I 8) (Groși-Baia Mare). ALR II 5 678/349.- Din must + suf. -ar.

MUSTAR² s. n. v. muștar.

MUSTRĂ² s. f. v. mostră.

MUSTRĂ¹ s. f. 1. (Învechit și popular; adesea In legătură cu verbele „a face”, „a învăța”) Instrucție ostășească, exercițiu militar, (învechit) o c e n i e, ș m o t r u, (ieșit din uz) m u s t r u l u i a l ă (1), (neobișnuit) m u s t r e a l ă; p. e x t. manevră (1). Armele . . . nu le dă decît numai cînd vor să meargă la război sau să facă muștru. IST. AM. 15^r/18. Învață a purta aceste arme făcînd mustre de obște. ib. 19^a/8. Aciia fac și soldații mustra cea obicinuită. GOLESCU, Î. 15, cf. 118. De aice au mers în grădină, undi se sevîrșea exerciția seau mustracadeților. AR (1829), 134²/11. Supt personala comandă a feldmarșalului contelui Dibici Zabalkanski s-au făcut o mustră mălitărească. ib. 248²/5. Pașa de două tuiuri . . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 155¹/16. Grănicerul . . . făcea două ronduri de plaiu . . . , apoi mustră, reviziuni, conscripțiuni. CODRU-DRĂGUȘANU, C. X. Deprinderea la arme afară de celea 2 ieșiri la mustră pe an să se mărginească pe zilele de duminecă și de serbători. ap. BARIȚIU, P. A. II, 188. M-o scos la muștru. ALECSANDRI, T. 4, Am văzut într-o dup-amiaz de vară, in fața prăvăliei, pe desfrînații aceia beți turtă, făcînd mustră și defilînd soldățește. CARAGIALE, O. III, 17. E chiar lîngă oraș o cîmpie întinsă, potrivită pentru muștrul ostășesc. CAMIL PETRESCU, O. II, 273. Să văd frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. F (1890), 439, cf, JARNIK-BÎRSEANU, D. 312. [Cătanele] era bătute și chinuite în toate zilele, pentru că nu putea face mustrul. SBIERA, P. 147. O dată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II, 22. N-au milă de viața noastră, zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Noul recrut căpătă acuma ca comandant preste el iar pre tatăl său, care avea să-l învețe muștra. CĂTANĂ, P. B. II, 101. Făcea muștră, îi zicea pe atunci ocenie, închipuieri de răzbel. GRAIUL, I, 7, cf. 118. Se băgă cătană, umblă la muștră. COM. SAT. V, 108. Am învățat muștăru cu pușci dă lemn. ARH. FOLK. III, 80. ♦ Trecere în revistă (a unor unități militare); inspecție. La 19 iunie a făcut riga la Strasburg o mustră mare care a ținut mai toată ziua. CR (1831), 177¹/15. Duca de Nemur . . . au purces de la Liunevil, unde venisă ca să facă mustru oștilor franțuzești. KOGĂLNICEANU, S. 42. 2. (Rar) Militărie. A fost un soldat care făcuse mustră vreme lungă: douăzeci și patru de ani. RĂDULESCU-CODIN, Î. 258. - Pl.: mustre. – Și: mustru s. n., muștră s. f., muștru, (regional) muștăr s. n. – Din pol. musztra, magh. mustra, it. mostra, rus. муштра, germ. Muster.

MUȘTAR s. n. 1. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor: a) (și în sintagmele muștar alb, BRANDZA, FL, DER, muștar bun, PANȚU PL.) plantă cu tulpina înaltă de 30-60 cm, cu fructul galben acoperit cu peri albi și cu semințele de culoare albă-gălbuie pînă la galbenă închis; (regional) rapiță albă, rapiță de muștar (Brassica alba); b) (și în sintagmele muștar negru, BRANDZA, FL. GRECESCU, FL. 78, muștar de cîmp, GRECESCU, FL. 78) plantă cu tulpina înaltă de 100-150 cm și cu semințe de culoare brună-roșiatică sau aproape neagră; (regional) rapiță de muștar (Brassica nigra); c) (și în sintagmele muștar sălbatic, PANȚU, PL., DS, muștar de cîmp, PANȚU, PL., SIMIONESCU, FL. 163) plantă cu florile galbene, cu fructele silicve; (regional) hrenoasă, rapiță de cîmp, rapiță sălbatică (Brassica sinapis); d) (și în sintagma muștar alb sălbatic, BRANDZA, FL. 129, PANȚU, PL.) plantă cu frunzele verzi-albăstrui pe partea inferioară, cu flori galbene dispuse în racem (Brassica elongata). Podoabă iaste împărăția ceriului grăunțului de muștari ce luo omul și semănă întru agrul lui. CORESI, TETR. 29. Ca grăunțul de muștariu carele cîndu-l samănă în pămînt mai mic iaste de toate. semințele care-s în pămînt. N. TEST. (1648), 45^v/21, cf. CHEIA ÎN. 14^r/28, COTEANU, PL. 26, LB. Prin grăpare, o sumă de buruieni rădăcinoase precum ar fi holbura . . . , ridichioara (rapița sălbatecă, muștarul) . . . se dezrădăcinează. PAMFILE, A. R. 72. Din rapiță sălbatică . . . se dobîndește un galben alămîi, înmuind muștarul cu o zi înainte în apă rece. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 46. Rădăcina de muștar, fiartă în vin, se bea dimineața și seara . . . contra treapădului. ȘEZ. XV, 89. Sămînța de muștar rîjnită sau pisată chiar atunci este foarte folositoare . . . mai ales la răceli și junghiuri. VOICULESCU, L. 224, cf. H I 168, XII 5, 20, 114,* F i g. Semînța acestor nelegiuiți și îndrăciți, s-ar cădea, ce ar fi parte bărbătească, să se scopească ca să nu mai resară muștar și ardei (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 364. ♦ Sămînța muștarului (1), cu gust și miros înțepător, întrebuințată (sub formă de făină) la prepararea unui condiment picant sau la cataplasme contra durerilor nevralgice; condiment sub formă de pastă moale de culoare galbenă-verzuie, preparat din semințe de muștar (1) cu diferite ingrediente. Și-i turnară și muștariu pe nări (a. 1698). GCR I, 320/32. Muștarul și piperul fierte dăzmeardă trupul. PISCUPESCU, O. 194/18, cf. ALECSANDRI, T. 941. Îi recomandă din nou să-și puie numaidecît un muștar la ceafă. VLAHUȚĂ, D. 271. Făina de muștar amestecată cu puțină făină de grîu . . . se pune la junghiu. N. LEON, MED. 51. Muștar alb pisat mărunt cu lapte dulce. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 23. Muștar preparat. NICA, L. VAM. (Sinapis alba) se cultivă la noi mai puțin, deși din semințe se scoate muștarul de masă, făina de muștar, fiind întrebuințat și în farmacii, iar planta se folosește și ca nutreț verde. SIMIONESCU, FL. 316, cf. H X 420, I. CR. II, 242. Cînd vita turbă, să iei muștar sau herceță, usturoi o căpățină, tisă și oțăt bun 1/2 ocă, să amesteci la un loc toate, să torni în vită. ȘEZ. X, 115. ◊ E x p r. (Familiar) A(-i) veni cuiva muștarul la nas sau a-i ieși muștarul pe nas, a-i sări muștarul = a se supăra, a se enerva, a se înfuria. Cf. ZANNE, P. IV, 2. Să nu-i supărăm, căci, dacă le sare muștarul, e rău. PAS, Z. III, 264. ♦ (Familiar) Sînge. Din cauza unei lovituri primite, lui Nicușor îi curge muștarul. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. 2. C o m p u s e: (regional) muștarul-stîncilor = mirodea (Hesperis alpina). PANȚU, PL.; muștar-de-baltă = rapiță-sălbatică (Sissymbrium palustre). ANTIPA, P. 762. 3. (Regional) Mîncare gătită din usturoi pisat amestecat cu apă, oțet și sare (Ludișor-Făgăraș). CHEST. VIII 80/16. Muștariu este o mîncare de post. ib. – Pl.: (rar) muștaruri (POLIZU, ZANNE, P. IV, 733) și muștare (PONTBRIANT, D.). – Și: (învechit) muștari, muștariu, mușteri (BUDAI-DELEANU, LEX.), (regional) mușitar (I. CR. II, 242), mușdari (PĂCALĂ, M. R. 23), mustar s. n. – Din magh. mustár.

MUȘTĂR s. n. v. mustră¹.