MUSCHETAR, muschetari, s. m. Soldat infanterist înarmat cu muschetă în Evul Mediu; nobil care făcea parte din corpul de cavalerie în serviciu la curtea regilor Franței. [Var.: mușchetar s. m.] – Din fr. mousquetaire.

MUSCHETĂRIE, muschetării, s. f. (Rar) Mulțime de muschete, totalitatea muschetelor. – Muschetă + suf. -ărie.

MUȘCHETAR s. m. v. muschetar.

muscatir sm vz mușchetar

muschetar sm vz mușchetar

muschetărie [At: BĂLCESCU, M.V. 166 / Pl: ~ii / E: fr mousqueterie] 1 (Rar) Mulțime de muschete. 2 (Rar) Totalitate a muschetelor. 3 (îdt) Salvă de muschete Si: (frr) muschetadă.

mușchetar sm [At: PROT. – POP., N. D. / V: (înv) muscatir, (rar) musche~ / Pl: ~i / E: fr mousquetaire] 1 Soldat de infanterie în evul mediu, înarmat cu o muschetă sau cu o pușcă. 2 Nobil din corpul de cavalerie al regelui Lodovic al XlV-lea. 3 (Îs) Mănuși ~ Mănuși de damă prevăzute cu o manșetă foarte lată. 4 (Îs) Pălărie ~ Pălărie de damă cu calotă înaltă și cu boruri largi, răsfrânte.

MUSCHETAR, muschetari, s. m. Soldat infanterist înarmat cu muschetă în timpul evului mediu; nobil care făcea parte din corpul de cavalerie în serviciu la curtea regilor Franței. – Din fr. mousquetaire.^[1]

MUSCHETĂRIE, muschetării, s. f. Mulțime de muschete, totalitatea muschetelor. – Muschetă + suf. -ărie.

MUȘCHETAR, mușchetari, s. m. Soldat infanterist înarmat cu muschetă în timpul evului mediu; nobil care făcea parte din corpul de cavalerie în serviciu la curtea regilor Franței. – Din fr. mousquetaire.

MUSCHETAR s. n. v. mușchetar.

MUȘCHETAR, mușchetari, s. m. (În trecut) Soldat infanterist înarmat cu muschetă; nobil care făcea serviciu într-o unitate de călăreți la curtea regilor Franței. «Cei trei mușchetari», roman de A. Dumas. ▭ Avea înfățișarea unui mușchetar cu pelerină. SADOVEANU, E. 6. – Variantă: muschetar s. m.

MUSCHETAR s.m. v. mușchetar.

MUȘCHETAR s.m. 1. Soldat înarmat cu o muschetă. 2. Nobil care făcea parte dintr-un corp militar de călăreți aparținînd casei regale franceze. [Var. muschetar s.m. / < fr. mousquetaire].

MUSCHETAR s. m. 1. (în evul mediu) soldat de infanterie înarmat cu o muschetă. 2. nobil dintr-un corp militar de călăreți aparținând casei regale franceze. (< fr. mousquetaire)

MUSCHETAR ~i m. ist. 1) Ostaș din trupele de infanterie înarmat cu muschetă. 2) Militar din rândurile nobilimii franceze, care își făcea serviciul în unitățile speciale de cavalerie de la curtea regală. ◊ Mănuși-~ mănuși pentru femei cu manșetă foarte lată. Pălărie-~ pălărie cu boruri mari și răsfrânte. /<fr. mousquetaire

muschetar m. soldat înarmat cu muschetă.

muschetărie f. descărcare dintr’odată a mai multor puști: cu muschetăria făcu să ploaie un râu de foc BĂLC.

muscatír, V. muschetar.

*muschetár m. (fr. mousquetaire). Pe la 1600, în Francia, soldat pedestru armat cu muschetă. Muschetariĭ regeluĭ, muschetarĭ călărĭ care formaŭ doŭă companiĭ și făceaŭ parte din trupele caseĭ regeluĭ. (Uniĭ aveaŭ caĭ albĭ orĭ surĭ, alțiĭ negri și se numeaŭ muschetarĭ albĭ și muschetarĭ negri). – Și mușchetar orĭ muscatír (rus. mušketer), pedestraș moldovenesc la 1852, cînd un regiment avea o companie de grenadirĭ și șase de muscatirĭ (vreo 1600 de oamenĭ).

mușchetár, V. muschetar.

!muschetar s. m., pl. muschetari

muschetărie (rar) s. f., art. muschetăria, g.-d. art. muschetăriei; pl. muschetării, art. muschetăriile (desp. -ri-i-)

muschetar / mușchetar s. m., pl. muschetari / mușchetari

muschetărie (rar) s. f., art. muschetăria, g.-d. art. muschetăriei; pl. muschetării, art. muschetăriile

mușchetar v. muschetar

muschetar s. m., pl. muschetari

muschetărie s. f., art. muschetăria, g.-d. art. muschetăriei; pl. muschetării, art. muschetăriile

muschetar (pr. sche)

mușchetar, -ri.

MUSCHETAR s. m. v. mușchetar.

MUSCHETĂRIE s. f. 1. (Rar) Mulțime de muschete, totalitatea muschetelor. Mihai așeză tunurile pe un delușor vecin și astfel de o parte cu tunurile, de alta cu muschetăria, făcu Să ploaie un pîrîu de foc asupra turcilor. BĂLCESCU, M. V. 166, cf. BARCIANU, V. 2. (În dicționarele din trecut) Salvă de muschete; (franțuzism rar) muschetadă. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. – Pl.: muschetării. PONTBRIANT, D. – Din fr. mousqueterie.

MUȘCHETAR s. m. Soldat de infanterie (în evul mediu), înarmat cu o muschetă sau cu o pușcă; nobil din corpul de cavalerie al regelui Ludovic al XlV-lea. Cf. PROTt.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Numai privindu-l îi simțeai origina franceză. O miniatură de mușchetar blond, dar nu al luptelor cu spada, ci cu verbul. TEODOREANU, M. U. 38. În vara aceea in care a apărut, sănătos și falnic, cu musteți lungi și barbișon de mușchetar . . . , l-am văzut aproape zilnic. SADOVEANU, O. VI, 631. Avea înfățișarea unui mușchetar cu pelerină. id. E. 6. Stăm bine . . . , răspunse șovăielnic dogarul, învîrtind pălăria, cu margini late ca de mușchetar, în mîini. CAMIL PETRESCU, O. II, 42. Mănuși mușcheta = mănuși (de damă) prevăzute cu manșetă foarte lată. Este o doamnă . . . îmbrăcată în pardesiu gris, pălărioară decorată cu fulg și mănuși mușchetar. SAHIA, U.R.S.S. 6. Pălărie mușchetar = pălărie (de damă) cu calotă înaltă și boruri largi, răsfrînte. Așteptă în picioare lîngă un tablou, portret în mărime naturală al unei doamne foarte elegante, cu o mare pălărie mușchetar. CAMIL PETRESCU, N. 107. – Pl.: mușchetari. - Și: (rar) muschetar (PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., SCRIBAN, D.), (învechit) muscatir (SCRIBAN, D.) s. m. – Din fr. mousquetaire. – Muscatir < germ. Musketier.