muscal¹ sm [At: M. COSTIN, O. 256 / V: mos~, (îrg) ~an / Pl: ~i / E: pn moskal, ucr, rs москаль] 1 (Îvp) Locuitor din orașul Moscova sau din regiunea apropiată. 2 (Îvp; pgn) Rus. 3 (Îvp; lpl; pgn) Popor rus. 4 (Îe) De când ~ii cu coadă De demult. 5 (Mun; iuz) Birjar de origine rusă. 6 (Pex) Birjă. 7 (Mun; înv; arg) Monedă de douăzeci de lei, reprezentând altădată tariful unei curse cu trăsura.

muscal² sn [At: HERODOT (1645), 9 / Pl: ~uri / E: tc miskal] (Îvp) Nai.

MUSCAL³, muscale, s. n. (Învechit) Nai.

MUSCAL², muscali, s. m. (Munt.; învechit) Birjar care conducea o trăsură elegantă. Nu mai aveai cap să umbli pe pod de muscalii dumnealui. D. ZAMFIRESCU, la TDRG.

MUSCAL¹, muscali, s. m. (Învechit) Rus. Un muscal a avut milă de nenorociții săteni și n-a protejat pre hoți. I. IONESCU, M. 254. – Variantă: moscal (RUSSO, S. 11) S. M.

MUSCAL¹, muscale, s. n. (Înv.) Nai. – Tc. miskal.

MUSCAL ~i m. înv. pop. 1) Persoană care făcea parte din populația de bază a Moscovei sau era originară din Moscova sau din împrejurimile ei. 2) la pl. art. Poporul rus. /<rus., ucr., pol. moskal

muscal m. 1. moscovit; 2. birjar; 3. trăsură elegantă condusă de un muscal. [Pol. MOSKAL].

muscal n. 1. fluier de trestie cu 7 găuri: trei ghitariști suflau într’un muscal GHICA; 2. instrument compus din mai multe fluiere împreunate (v. náiu). [Turc. MISKAL].

1) muscál și (maĭ rar) moscál m., pl. lĭ (rut. Moskálĭ, Rus, soldat, d. orașu Moscova; pol. Moskal). Vechĭ. Azĭ fam. Rus din nord, Moscovit. (Fem. -lcă, pl. e). Mold. Pop. Soldat, maĭ ales rusesc. Munt. Fam. Birjar. Birjă elegantă: a te plimba în muscal. V. șcapeț.

2) muscál n., pl. e și urĭ (turc. [d. ar.] miskal). Naĭ.

moscal sm vz muscal¹

muscan² sm vz muscal¹

MOSCAL s. m. v. muscal.

moscál, V. muscal.

muscal¹ (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscaluri

muscal² (persoană) (înv., pop.) s. m., pl. muscali

muscal¹ (persoană) (înv., pop.) s. m., pl. muscali

muscal² (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscaluri

muscal (persoană) s. m., pl. muscali

muscal (nai) s. n., pl. muscaluri

muscal, -li.

muscal (-le), s. n. – Nai. Tc. (arab.) miskal (Șeineanu, II, 266). – Der. muscalagiu, s. m. (cîntăreț la nai), din tc. miskalci. Fonetismul pare să indice o încrucișare cu muscal „moscovit”.

muscal (moscal) v. nai.

muscal, muscali s. m. (pop.), înv.) rus

MUSCAL s. v. birjă, nai, rus, trăsură.

muscal s. v. BIRJĂ. NAI. RUS. TRĂSURĂ.

muscál, s.m. v. musc.

muscal, s.m. – v. musc.

MUSCAL¹ s. m. 1. (Învechit și popular) Locuitor din orașul Moscova sau din regiunea apropiată; p. g e n e r. rus; (la pl. art.) poporul rus. V. m o s c o v i t. Moscalii și alte neamuri creștinești nu sar o dată cu toții la război. M. COSTIN, O. 256. Luînd cetatea și băgînd moscali, cazaci de ai lor. IST. Ț. R. 84. Aceaste părți de lume unde trăiesc moscalii, rușii, tătarii, să fie omul îmbrăcat în haine franțozești, ar peri de frig (a. 1713). GCR II, 3/13. Așijdere și un dascal a împăratului, moscal . . . , striga în gura mare să nu creadză pre păgîni. NECULCE, L. 247. Dimitrașco Vodă au trimes sol pre Luca visternicul la moscali, zicând că-l trimete iscoadă (a. 1743). GCR II, 34/12. Turcii în doi ani după olaltă s-au bătut cu muscanii la cetatea Cecrin din Ucraina. ȘINCAI, HR. III, 128/7, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Pînă și muscani au ieșit din Ț[ar]a-Rumânească, ajutoriu împăratului rumânilor și sașilor (a. 1849). IORGA, S. D. XIII, 164. Se și răciseră în acelea zile referințele dintre comitetu cu comanda generală și cu cîțiva patriciani sași, mai vîrtos din cauza chemării muscalilor. BARIȚIU, P. A. II, 425. Din vremea celor întîi moscali. RUSSO, S. 11. Un străin, un muscal, a avut milă de nenorociții săteni și n-a protejat pe hoți. I. IONESCU, M. 254. Muscal bătrîn care răspundea la numele de Ivan. CONTEMPORANUL, III, 618. Un moment, birjarul, un muscal, vorbește cu mușteriul, apoi desprinde burduful. CARAGIALE, O. II, 16. Ștefan, îngrijit totuși de stăruințele polonilor la muscali și tătari, trimite și el la principii lor ambasade mărețe. XENOPOL, I. R. IV, 107. Eu mă duc la muscali și cer sîneață. V. ROM. decembrie 1954, 62. Că Alexandru împărat Încă ne-a încunjurat Cu cazaci și cu muscani Vestiți acum de mulți ani. RETEGANUL, TR. 27. Bate-mi-se, bate Tătari cu muscani. ALEXICI, L. P. 56. Din deochetură . . . de grec, de turc, de muscan, de italian. ȘEZ. V, 144, cf. T. PAPAHAGI, M. 7, ZANNE, P. VI, 212. ◊ (Ca termen de comparație) Îi cît un muscal. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (F i g.) Un muscal di fișor. ib. ◊ (La sg. cu valoare de pl.) Ne-am bătut pînă-i lumea ! Chiar ca muscanu . . ., cu ipinezu. BĂNUȚ, T. P. 32. Trec voinicii la bătaie, La bătaia turcului In țara muscanului. JARBIK-BÎRSEANU, D. 299. Bosîioc de pe cetate Spune badei sănătate, Că cu ungurul se bate, Dar muscalu-i ține parte. HODOȘ, P. P. 224. ◊ E x p r. De cînd muscalii cu coadă = de demult. Cf. ZANNE, P. VI, 212. ◊ (Adjectival) Ne aducea ispravnicii pîlcuri, pîlcuri și ne da pe mîna ofițerilor muscali de ne mustruluia. GHICA, S. 15. Îi voi da rusului tău și o scrisoare către Rosetti, care are unele cunoștințe printre fugarii muscali din București. CAMIL PETRESCU, O. II, 551. 2. (Munt., ieșit din uz) Birjar (de origine rusă). La poartă ne aștepta un muscal cu brîu roșu. BRĂESCU, A. 254. A tras la scară trăsura muscalului. TEODOREANU, M. U. 236. ♦ P. e x t. Birjă. N-avea lescaie în buzunar, dar muscalul, muscal. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 88. S-aude trap împărătesc de muscal cu doi cai. TEODOREANU, M. U. 264. Ne-am strecurat cu dibăcie printre automobile și muscali. STANCU, R. A I, 164. ♦ (Argotic) Monedă de douăzeci de lei (reprezentînd altădată tariful unei curse cu trăsura). Cf. GR. S. VII, 120. – Pl.: muscali. - Și: moscal, (învechit și regional) muscan s. m. – Din pol. moskal, ucr., rus. москаль.

MUSCAL² s. n. (Învechit și popular) Nai (1). Cu surle și cu fluieri și cu muscaluri oștiea. HERODOT (1645), 9. Veți auzi glasul trîmbiții, muscalului și alăutei. BIBLIA (1688), 574¹/36. Țiganii sînt foarte îndemânatici pentru muzică și cîntă cu vioara, cu cobza și cu muscalu. ap. ȘIO III, 266, cf. COSTINESCU. Trei ghitariști . . . pe cînd operau cu degetele asupra coardelor instrumentelor atîrnate de gît . . ., suflau și într-un muscal sau nai. REV. NOUĂ, II, 174, cf. ZEITSCHRIFT, XVIII, 104, TDRG-, DR. V, 835, H II 208, VII 159, 477, IX 50. – Pl.: muscaluri. – Din tc. mıskal.