muscal² sn [At: HERODOT (1645), 9 / Pl: ~uri / E: tc miskal] (Îvp) Nai.

MUSCAL³, muscale, s. n. (Învechit) Nai.

MUSCAL¹, muscale, s. n. (Înv.) Nai. – Tc. miskal.

muscal n. 1. fluier de trestie cu 7 găuri: trei ghitariști suflau într’un muscal GHICA; 2. instrument compus din mai multe fluiere împreunate (v. náiu). [Turc. MISKAL].

2) muscál n., pl. e și urĭ (turc. [d. ar.] miskal). Naĭ.

muscal¹ (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscaluri

muscal² (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscaluri

muscal (nai) s. n., pl. muscaluri

muscal (-le), s. n. – Nai. Tc. (arab.) miskal (Șeineanu, II, 266). – Der. muscalagiu, s. m. (cîntăreț la nai), din tc. miskalci. Fonetismul pare să indice o încrucișare cu muscal „moscovit”.

muscal (moscal) v. nai.

MUSCAL s. v. birjă, nai, rus, trăsură.

muscal s. v. BIRJĂ. NAI. RUS. TRĂSURĂ.

MUSCAL² s. n. (Învechit și popular) Nai (1). Cu surle și cu fluieri și cu muscaluri oștiea. HERODOT (1645), 9. Veți auzi glasul trîmbiții, muscalului și alăutei. BIBLIA (1688), 574¹/36. Țiganii sînt foarte îndemânatici pentru muzică și cîntă cu vioara, cu cobza și cu muscalu. ap. ȘIO III, 266, cf. COSTINESCU. Trei ghitariști . . . pe cînd operau cu degetele asupra coardelor instrumentelor atîrnate de gît . . ., suflau și într-un muscal sau nai. REV. NOUĂ, II, 174, cf. ZEITSCHRIFT, XVIII, 104, TDRG-, DR. V, 835, H II 208, VII 159, 477, IX 50. – Pl.: muscaluri. – Din tc. mıskal.