RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus’.

rus³ sm [At: MARIAN, INS. 489 / V: ruș / Pl: ruși / E: nct] 1 Insecta Blatta germanica. 2 Insecta Blaps mortisaga. 3 (Iht) Porcușor (Gobio gobio).

rus¹, rusă [At: N. COSTIN, ap. GCR II, 3/14 / Pl: ruși, ruse / E: rs русь] 1-2 smf Persoană din populația de bază a Rusiei sau care este originară de acolo. 3 smp Popor care locuiește în Rusia. 4 a Care aparține Rusiei. 5 a Originar din Rusia Si: rusesc. 6-7 a Care se referă la Rusia sau la ruși (3) Si: rusesc. 8 sf Limba vorbtă de ruși¹ (3).

RUS, -Ă, ruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus’.

RUS¹, ruși, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a vechii Rusii, iar astăzi din R.S.F.S.R. Amu cică era odată un rus, pe care îl chema Ivan. CREANGĂ, P. 297. Cele mai frumoase icoane și daruri ale bisericii vin de la ruși. BOLINTINEANU, O. 295. ♦ (În vorbirea curentă) Cetățean al Uniunii Sovietice. Fie-le lor acolo la Berlin... Văz că-i proțăpesc rușii înapoi și-i bat de le merg fulgii. SADOVEANU, M. C. 126.

RUS² ruși m. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei sau este originară din Rusia. /< rus. rus

rus m. locuitor din Rusia. ║ a. rusesc: limba rusă. [Rus. RUSŬ].

1) Rus, Rúscă, pl. ște (est) și Rusoaĭcă (vest) s. (rus. Rus). Locuitor din Rusia. Adj. Fals (neol.). Rusesc.

ruș sm vz rus¹

rus adj. m., s. m., pl. ruși; adj. f. rusă, pl. ruse

rus adj. m., s. m., pl. ruși; adj. f. rusă, pl. ruse

rus s. m., adj. m., pl. ruși; f. sg. rusă, pl. ruse

RUS s., adj. 1. s. (înv. și pop.) muscal, (înv.) rosian. (E ~ de origine.) 2. adj. rusesc, (înv. și pop.) muscălesc, (înv.) mosc, moschicesc, (înv.) rosian, rosienesc. (Stepa ~.)

RUS s. v. șvab.

RUS s. (ENTOM.; Phyllodromia germanica) corhan, libarcă, șvab, (reg.) colțan, prus, tarhan.

RUS s., adj. 1. s. (înv. și pop.) muscal, (înv.) rosian. (E ~ de origine.) 2. adj. rusesc, (înv. și pop.) muscălesc, (înv.) mosc, moschicesc, (înv.) rosian, rosienesc. (Poporul ~.)

RUS³, ruși, s. m. (Entom.) Șvab¹, Blatta germanica. (din rus²)

rus, ruși, s.m. – Iobag: „Vița ta e de harbuz / Și tu ești fecior de rus”; în continuare „Rus, în Maramureș, însemnă și iobag” (Albinus, 1938: 8). Sens atestat și de Țiplea (1906). ♦ (onom.) Rus, Rusu, nume de familie (4.360 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din rus, nume etnic.

rus, ruși, s.m. – Iobag: „Vița ta e de harbuz / Și tu ești fecior de rus”; în continuare „Rus, în Maramureș, însemnă și iobag” (Albinus 1938: 8). Sens atestat și de Țiplea (1906). – Din rus.

RUS, -Ă (< rus) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Rusiei. Mai trăiesc în alte republici de pe terit. fostei U.R.S.S., în S.U.A. și Canada și în țările din Europa Apuseană. ♦ Persoană care aparține acestui popor. R. sunt de religie creștină (ortodoxă). 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia sau la ruși; rusesc. ◊ Artă r. = primele manifestări apar din sec. 10 în orașele și cnezatele Kiev, Novgorod, Vladimir, Suzdal și Moscova. Tradiționala arhitectură în lemn a influențat plastica arhitecturii zidite. Bisericile se caracterizează prin cupole multiple și prezentare etajată a volumelor (catedrala Sf. Sofia din Kiev – sec. 12). În sec. 14-15 apar elemente noi: arcul în potcoavă, cupola în formă de bulb, decorații cu plăci de faianță colorată. Pe lângă construcțiile religioase (biserica Adormirea Maicii Domnlui, catedrala Sf. Mihail, biserica Vasili Blanjennîi din Moscova) se realizeazăă ample construcții militare (citadela Kremlinului, din Moscova) și civile (Granovitaia Palata, din Moscova). În pictură se realizează ansambluri de frescă și mozaic, icoane și ilustrații de manuscris (A. Rubliov, Teofan Grecul, Dionisi). În sec. 18 și 19 pătrund influențele stilurilor baroc, rococo, neoclasic. Pe primul loc continuă să se situeze arhitectura, în domeniul căreia, ca realizare reprezentativă, se înscrie construcția orașului Sankt-Petersburg. Se dezvoltă de asemenea sculptura portretistă și statuară (I.P. Martos, M.I. Kozlovski, F.I. Șubin). În pictură, genurile se diversifică și, în afară de portret, apare compoziția cu tematică variată (A.G. Venețianov, V.L. Borovikovski, D.G. Levițki, V.A. Tropinin, A.A. Ivanov, P.A. Fedotov, K.P. Briullov). Către sfârșitul sec. 19, în a.r. un rol important în are mișcarea peredvijnicilor. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 apar unele tendințe formaliste, promovate de revista „Mir iskusstva”. Printre artiștii valoroși ai acestei vremi se numără M.A. Vrubel, V.A. Serov, S.A. Korovin și A.E. Arhipov. Din al doilea deceniu al sec. 20 se dezvoltă arta sovietică. În sculptură se remarcă Sadr, S.T. Konenkov, M.G. Manizer, E.V. Vucetici, N.A. Andreev, V.I. Muhina; în pictură, I.I. Brodski, K.F. Iuon, S.V. Gherasimov, P.P. Koncealovski, M.V. Nesterov, M.S. Sarian, S.A. Ciuikov, A.A. Deineka, iar în grafică V.A. Favorski, E.A. Kibrik, Kudrîniksi. O mare înflorire dobândește urbanismul și arhitectura. ♦ (substantivat, f.) Limbă indo-europeană, din grupul limbilor slave de răsărit, vorbită de ruși. Este cea mai importantă limbă slavă, vorbită de peste 260 milioane de oameni. Rusa veche s-a dezvoltat independent din slavă începând din sec. 11. Paralel cu ea a existat slavona rusă, care era limba bisericii. Mai exista o formă scrisă numită rusa nonliterară, folosită în cancelarii, documente, corespondență. Până în sec. 16 a existat o dublă dualitate: între limba vorbită, bogată în varietate dialectală, și rusa nonliterară și, pe de altă parte, între cele două limbi scrise: slavona și r. nonliterară. Din sec. 17 are loc unificarea progresivă a limbii scrise, prin eliminarea slavonei, punându-se bazele limbii r. moderne (gramatica lui Lomonosov de la 1755). Este limba oficială a Federației Ruse și una dintre cele șase limbi oficiale de lucru la O.N.U. Folosește alfabetul chirilic.

RUS, Remus (n. 1942, Brașov), teolog român. Prof. la Institutul Teologic și Universitatea din București. Specialist în istoria religiilor („Concepția despre om în marile religii”, „Istoria religiilor. Manual pentru seminariile teologice”, în colab., „Istoria filozofiei islamice”, „Dicționar enciclopedic de literatură creștină în primul mileniu”).

RUS, com. în jud. Sălaj, situată la poalele dealurilor Gârboului, pe stg. Someșului; 1.190 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul R.). Satul R. apare mențioant documentar în 1325.

RUȘII DE VEDE v. Roșiori de Vede.

RUS ivan, muscal, prieten.