murai s [At: LB / Pl: nct / E: de la mur²] (Reg) Mur² (2).

mărnăi v vz mormăi

mârmăi v vz mormăi

mârnăi v vz mormăi

mârnâi v vz mormăi

mora v vz mura

morăi² v vz mormăi

mormăi² vt [At: ALR I, 1847/835 / Pzi: mormăi / E: nct] (Reg) A da formă aluatului Si: a soage.

mormăi¹ vi [At: CANTEMIR, IST. 121 / V: mâr~, mârnăi, mârnâi, ~răi, ~ăni, ~moi, ~moni, ~rnăi, ~roi, murăi, mur~, murmui / Pzi: mormăi, (rar) ~iesc / E: mor + m(or) + -ăi] 1 vi (D. urși) A scoate sunete scurte și joase, specifice speciei Si: (reg) a mormorosi, a murmura. 2 vi (Pex; d. alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului Vz a mârăi, a miorlăi. 3 vi (Reg; d. porumbei) A gânguri. 4 vi (Reg; d. albine și muște) A bâzâi. 5 vi (D. oameni) A scoate sunete neclare pe un ton scăzut sau nazal, a vorbi nedeslușit, pentru a-și manifesta nemulțumirea, indignarea Si: a bombăni, a mârăi, a mogorogi, a mondăni (1), a mormoti, a murmura. 6 vi (Trs; d. copii) A scânci. 7 vt A fredona cu voce scăzută și pe nas. 8 vi (Pex) A protesta.

mormăni v vz mormăi¹

mormoi v vz mormăi¹

mormoni v vz mormăi¹

mornăi v vz mormăi¹

moroi⁴ v vz mormăi¹

mura [At: HERODOT (1645), 115 / V: (reg) mora / Pzi: ~rez / E: drr moare] 1 vt A pune legume în saramură sau într-o soluție de oțet, pentru a le face să se acrească și să se conserve. 2 (Gmț; îe) E ~t în varză acră Se spune despre o persoană care a mâncat o bătaie zdravănă. 3 vr (D. legume, rar d. fructe ținute în saramură sau într-o soluție de oțet) A deveni acru și bun de mâncat Si: a se acri. 4 vt (Înv) A pune peștele în saramură. 5 vt (C. i. plante furajere) A însiloza. 6 vt (Reg) A muia în apă plantele textile în cursul procesului de prelucrare Si: a topi. 7 vt (Reg; c. i. piei de animale) A argăsi. 8 vt A uda tare, până la piele. 9 vi (Reg) A ploua. 10 vt A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare.

murăi v vz mormăi¹

murmăi v vz mormăi

murmui² v vz mormăi

MĂRNĂI vb. IV v. mormăi.

MORMĂI, mormăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei. Îl legă la bubă și ursul plecă mormăind. ISPIRESCU, L. 326. 2. (Despre oameni) A scoate sunete neclare pe un ton coborît, gros; a vorbi nedeslușit sau cu intenția de a manifesta o nemulțumire, a murmura, a bombăni. Da s-a lăsat afară ger grozav, mormăie fratele tatii. STANCU, D. 106. Tudor Șoimaru mormăia nemulțămit, – cînd boierul care suia costișa spre ei îi chiui cu voie bună. SADOVEANU, O. VII 82. Se repezi afară în coridor, mormăind în treacăt către căpitan. REBREANU, R. I 15. ◊ Tranz. Cătră amiază, mă întorceam de la gimnaziu mormăind o declinare elină ce ne învățase domnul profesor. SADOVEANU, N. F. 32. D-abia a putut deschide gura mormăind ceva neînțeles. CARAGIALE, P. 144. – Prez. ind. și: mormăiesc (SADOVEANU, O. VII 214). – Variante: mărnăi (CREANGĂ, A. 68), mornăi (MARIAN, O. I 218) vb. IV.

MURA, murez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la varză, castraveți etc.) A ține într-o soluție de oțet sau în saramură, ca să se acrească. Din partea mea, v-aș lăsa să-i luați și toți [bureții], că doar n-am să-i murez. CONTEMPORANUL, VI_I 485. ◊ Refl. Castraveții s-au murat. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. (Cu privire la plante textile) A pune la topit, a topi. ◊ (Refl. pas.) Să ia de nevastă-o fată Ce știe inul să bată, Cînepă cum se murează. POP. 4. Fig. A uda. Era să plec la Neamțu... M-ar fi murat [ploaia] ca p-un cîine. DELAVRANCEA, A. 108.

MĂRNĂI vb. IV. v. mormăi.

A MORMĂI mormăi intranz. 1) (despre urși) A scoate sunete scurte și înfundate, caracteristice speciei; a face „mor-mor”. 2) fig. fam. (despre persoane) A vorbi încet și nedeslușit (în semn de nemulțumire); a bombăni; a bodogăni; a mârâi; a boscorodi; a bălmăji. /mor + m(or) + suf. ~ăi

A MURA ~ez tranz. 1) (legume, fructe) A pune la acrit într-o soluție specială (în scopul consumării sau al conservării). 2) (nutrețuri suculente) A supune fermentării pentru a conserva. 3) (plante textile) A ține (un timp oarecare) în apă înainte de prelucrare (pentru a separa fibrele de tulpină); a topi. 4) fig. (despre ploaie) A uda până la piele; a face leoarcă. /Din moare

A SE MURA se ~ează intranz. (despre legume, fructe) A deveni bun pentru consum, înăcrindu-se. /Din moare

mârnăì v. Mold. a mormăi: încep a mârnăi printre gard CR. [Onomatopee].

mormăì v. 1. a scoate un glas înfundat: ursul mormăe; 2. fig. a-și arăta nemulțumirea prin murmure. [Onomatopee].

murà v. a pune legume în oțet sau saramură. [V. mură].

mîrnîĭ, V. mornîĭ.

mórmăĭ, mórnăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și mîrîĭ și murmur; rus. murnýkatĭ, a toarce ca pisica; ung. mormolni și mormogni, germ. murmeln, a mormăi). Scot un glas ca ursu supărat. Fig. Murmur, bodogănesc, vorbesc singur de cĭudă. – Și mormoĭ (NPl. Ceaur, 102), mîrnîĭ și mormorosesc. V. borborosesc.

mórmoĭ v. intr. V. mormăĭ.

mormorosésc și mórnăĭ, V. mormăĭ.

muréz v. tr. (d. moare, lat. mŭria. V. muriat). Pun în salamură saŭ în oțet ca să se acrească și să se conserve, vorbind de legume: a mura castravețĭ, varză. V. marinez.

mormăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mormăi, 3 mormăie, imperf. 1 mormăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să mormăi, 3 să mormăie

mura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. murez, 3 murează; conj. prez. 1 sg. să murez, 3 să mureze

mormăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mormăi, 3 mormăie, imperf. 3 sg. mormăia; conj. prez. 3 să mormăie

mura (a ~) vb., ind. prez. 3 murează

mormăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mormăie, imperf. 3 sg. mormăia

mura vb., ind. prez. 1 sg. murez, 3 sg. și pl. murează

mormăi (ind. prez. 1 sg. mormăi, 3 sg. și pl. mormăie)

mormăesc, -măe 3, -măiam 1 imp.

mura, murători, morători Mai multe dicționare ale noastre (CDDE, CADE, DLRM) explică verbul mura printr-un latinesc reconstruit *muriare, ceea ce le permite să înmulțească cu o unitate numărul cuvintelor de origine latină. Mai rezervat, TDRG zice: zu lat. muria (moare). Singur Scriban consideră cuvîntul ca un derivat romînesc de la moare (PEW și REW nu-l inserează de loc). Nu numai că nu este nevoie să inventăm un latin *muriare (cel puțin nu este nevoie pentru limba romînă), dar, dacă-l inventăm, el nu poate explica nesilit verbul romînesc, căci sîntem în drept să ne întrebăm ce s-a făcut cu i. Bănuiesc că se încearcă justificarea, pierderii acestui i prin analogia cu înjura, pe care toate dicționarele îl explică prin lat. iniuriare. Dar TDRG și, după el, și DA, arată că înjura a fost influențat de jura în ce privește sfirșitul. E curios însă că autorii care nu se îndoiesc de pierderea lui i în muriare nu se jenează de loc să explice pe speria prin „*expauoriare, pe zgîria prin *excariare, fără ca de data aceasta să se întrebe de ce i s-a păstrat. Verbul mura se explică foarte bine ca derivat romînesc, eventual foarte vechi, de la moare, care, la rîndul său, reprezintă un lat. moria (,,”Romania", LV (1929), p. 471). De la mura apar derivate care păstrează pe o : în BPh, V (1938), p. 168, am citat, din diferite regiuni ale țării, forma morători, cu diverse variante (vezi acum și MCD, p. 81, mora, morat, morătoare, din Vîlcele). Dacă mura este vechi, am putea explica eventual derivatele cu o ca pornind direct de la moare, dar mai verosimil mi se pare că pornesc de la mura și au fost apoi influențate de moare. Și într-un caz și în celălalt, avem o confirmare a ideii că nu trebuie să pornim de la un lat. *muriare. CÎt privește sufixul din morători, pentru care vezi Iorgu Iordan, BPh, V (1938), p. 182 și CDDE, el a devenit limpede pentru mine în momentul cînd am întîlnit singularul morătoare : nu avem de-a face cu o variantă a sufixului -tură, ci cu sufixul -toare.

a se mura până la oase expr. a se uda până la piele (pe ploaie).

mura, murez I v. t. (eufem.) a uda cu urină (mai ales un așternut, scutece etc.). II v. r. (eufem. – d. copiii mici) a urina (în pat, în scutece etc.).

MURAI s. v. mur.

murai s.m. (bot.; reg.) v. Mur¹. Mur-negru (v. mur¹) (Rubus caesius și Rubus plicatus).

murai s. v. MUR.

MORMĂI vb. v. bombăni.

MURA vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)

MURA vb. v. topi.

mormăi² vb. IV. tr. (reg.; compl. indică aluatul dospit) v. Soage.

mormăi¹ vb. IV. I intr. 1 (despre urși) <reg.> a mormorosi, a murmura, a râncălui. Îl sperie numai gândul că un urs ar putea mormăi în apropierea lui. 2 (reg.; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. 3 (reg.; despre copii) v. Plânge. Scânci. II tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a murmura, <pop. și fam.> a boscorodi, <pop.> a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, <fam.> a bălmăji, <fam.; peior.> a hârâi, <înv. și reg.> a bâjbâi, <reg.> a bosconi, a bumbura, a colobuți, a dicăi, a îmbălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a șondoroi, a tolontăi, a țivli, <fig.> a molfăi, a zbârnâi, <fig.; pop. și fam.> a boncăi, a boncălui, <fig.; fam.> a bârâi, a bondăni, <fig.; peior. > a mârâi. Mormăie ceva, fără a se înțelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce mormăie copilul.

mura vb. I. 1 tr. (culin.; compl. indică anumite legume sau fructe) a saramura. A murat castraveți pentru iarnă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică anumite legume sau fructe) a (se) acri, a (se) înăcri. Varza s-a murat. 3 tr. (pop.; compl. indică piei de animale, blănuri) v. Argăsi. Tăbăci¹. 4 tr. (ind. text.; reg.; compl. indică plante textile) v. Descompune. Muia. Topi.

murmui vb. IV. intr. (înv.; despre ape curgătoare) v. Clipoci¹. Murmura. Suna. Susura. Șopoti. Șușoti. Șușui.

MORMĂI vb. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

MURA vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)

mura vb. v. TOPI.

murá, murez, v.t.r. 1. A ține legumele în saramură pentru a le conserva. 2. A muia lutul în apă înainte de operația de frământare (în industria ceramicii). 3. (fig.) A (se) uda până la piele. – Der. regr. din moale (DEX, MDA).

mura, murez, vb. tranz, refl. – 1. A ține legumele în saramură pentru a le conserva. 2. A muia lutul în apă înainte de operația de frământare (în industria ceramicii). 3. (fig.) A (se) uda până la piele. – Der. regr. din moale (DEX, MDA).

MURAI subst. (Regional) Mur² (2) (Rubus). Cf. LB. – Pl.: ? De la mur².

MĂRNĂÍ vb. IV v. mormăi.

MORMĂͲ vb. IV. T r a n z. (Regional) A da formă aluatului; (regional) a soage (Cîmpu lui Neag-Petroșeni). Cf. ALR I 1847/835. – Prez. ind.: mormăi. – Etimologia necunoscută.

MORMĂI¹ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre urși) A scoate sunete caracteristice speciei; (regional) a mormorosi, a murmura (4). Amîndoi urșii greu se mormăiască. CANTEMIR, IST. 308, cf. ANON. CAR. Ursul, după cea căzătură, Mănios și mornâind mur ! mur ! Purcedea înainte prin desiș. BUDAI-DELEANU, Ț. 276. Ursul, cum e din natură, fleica cînd vrea să o ia Ca cînd ar citi din gură căuta și mormăia. PANN, P. V. II, 13/4. Prin dreptul podului, numai iaca îi iesă și lui ursul înainte, mornăind înfricoșat. CREANGĂ, P. 198, cf. 303. Îl legă la bubă și ursul plecă mormăind. ISPIRESCU, L. 326. Aude. . . vreun urs mornăind în apropierea sa. MARIAN, O. I, 218. Se face ursoaica ghem . . . Mormăie. Se întoarce cu pîntecele în sus. STANCU, D. 183, cf. id. R. A. III, 53. Prin nas i-au petrecut verigă, Și tot mai mormăie urîtul, Mai mormăie, dar nu prea strigă, Că-i trage cu veriga rîtul. BENIUC, C. P. 78. Ursul moroiește. H XVI 132. Sosește ursul la ușă și începe a mornăi cu un grai gros. SBIERA, P. 203. E( a) din furc-așa trage Parcî ursu mornaie. VASILIU, C. 161. Fă-i un urs mare, Să-i iasă-n cărare, Spre ea alergînd, Grozav mormoind. PĂSCULESCU, L. P. 191. ◊ F i g. Tunurile mormăie mai departe. REBREANU, NUV. 116. ♦ P. g e n e r. (Despre alte animale) A scoate sunete caracteristice (asemănătoare cu ale ursului). V. m î r î i, m i o r l ă i. [Animalele ziceau:] Foarte bine, foarte bine ! ni din buză mormăia, ni din colți clănțăia. CANTEMIR, IST. 121. C-un sălbatec salt un tigru . . . Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde. EMINESCU, O. I, 165. Din cînd în cînd [cîinele] ciulește, tresare, ridică capul ori mornăie parc-ar fi simțit ceva nepriincios. SLAVICI, N. I, 39. Un motan mare sări de pe vatră și prinse a ghionti pe bătrînă morâind vesel. CONTEMPORANUL, VI₁, 23. [Cotoiul] stătea toată ziua mocnit și mornăind, în ungherul cel mai întunecos de sub canapea. C. PETRESCU, C. V. 84. Baba vrea să-l alunge, dar. . . [cîinele] mormăiește o dată de-o prinde fiori de moarte. RETEGANUL, P, III, 38. Cînele însă . . . morăia și toți le făceau cale. id. ib. V, 6. Să te duci. . . unde mițanu mornăiește. ȘEZ. III,196, cf. II, 151. ♦ (Regional, despre porumbei) A gînguri. Cf. ALR SN II h 384, A II 12. ♦ (Regional, despre albine și muște) A bîzîi, a zumzăi. De vor mornăi mai tare și mai îndelung [albinele], fără nici o îndoială sînt lipsite de matcă. ECONOMIA, 193/14, cf. ALR II 4 416/284. ◊ (Glumeț, despre păduchi) Pe dealul cu tufele Spală lelea rufele Și le-ntinde pe ciurcele, Cînii hîrîiau la ele. Nu știu, cînii hîrîiau Sau păduchii mornăiau. ȘEZ. IV, 236, cf. MARIAN, INS. 469. 2. (Despre oameni) A scoate sunete neclare pe un ton scăzut sau nazal, a vorbi nedeslușit (pentru a-și manifesta nemulțumirea, indignarea), a m u r m u r a (3), a b o m b ă n i, a m î r î i (2), (regional) a m o g o r o g i (1), a m o n d ă n i (1), a m o r m o t i; p. e x t. a protesta. Pedestrașii, lepădînd pre aga lor, ș-au ales altul, numai de capul lor; călăreții încă prea mornăia pentru că Lupul Vodă intrase în Valahia cale de patru zile. ȘINCAI, HR. III, 31/28, Trandafir, . .. cu față zgăriată, mormoia în sine. BUDAI-DELEANU, T. V. 147. Croitorii. . . s-au dus toți mormăind de acolo. BĂRAC, T. 73/17. S-oprește, ia. căciula, spre voi mîna întinde . . . Și tremurîndu-i barba spre ceruri mormăiește. BOLLIAC, O. 90. Suduia mereu și mormăia singur prin ogradă. CARAGIALE, O. iI, 55. La biserică mormoia el cum mormoia, . . . dar o dată i s-a înfundat. N. REV, R. I, nr. 10, 155 supl. Începeau să .rîză, mormăind, ca să nu se auză unul pe altul. DELAVRANCEA, V. V. 8. Serafim Mogoș iar mormăi ca și cînd ar fi avut un spin în inimă. REBREANU, R. I, 236, cf. 15, 194, 281. Tudor Șoimarul mormăia nemulțumit. SADOVEANU, O. V, 591, cf. 491. Și-a îmbrobodit cu șalul turcesc obrazul cu mustăți și cu barbă și s-a dus mormăind. id. ib. VI, 539. Bătrînul începu să mormăiască. CĂLINESCU, E. O. II, 157. Își trecu încurcat buza de jos peste mustață și după un timp mormăi colțuros. CAMIL PETRESCU, O. I, 71. I se spunea cîte una și el mormăia și trecea mai departe. PAS, Z, I, 217. Mormăie paznicul, Mișcîndu-și bățul, nâpraznicul. BENIUC, V. 124. Eu strig încît capul mi se descleiește Și bărbatu-n lene abia mormăiește. ZANNE, P. II, 747. ◊ T r a n z. Oare ce mormăiește ? ALEXANDRI, T. 681. Nemaiputînd suferi foamea, încep a mornăi ugilit printre gard: „mămucă, iacă-tă-mă-s”. CREANGĂ, A. 68. D-abia a putut deschide gura mormăind ceva neînțeles. CARAGIALE, O. II, 271. Vremuri grele Miule, mormăi ea săltată în sus pe maldăr; nu e de trai, nu e de stat. DELAVRANCEA, s. 204. Mormăia cuvinte fără șir și fără înțeles. VLAHUȚĂ, O. A. I, 130. Mama Zoița. . . mormonea încet: – Ce-o fi, . . . nu știu și pace ! N. REV. R. I, nr. 1, 27. Foarte bine, mormăi judecătorul întorcîndu-i spatele cu dispreț. REBREANU, I. 189, cf. 341. Bogojinaru, deși avea replica gata, ca să nu mai învenineze lucrurile, se mulțumi să mormăie ceva în farfuria lui. id. R. I, 41. cf. BRĂESCU, A. 116. Tu ești vinovată, fă – a mormăit Domnica. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. i, 180. Baba mormăi ceva neînțeles. SADOVEANU, O. VII, 332, cf. X, 34. Își strîngea pumnii și mormăia înăbușit cîte o înjurătură, BART, S. M. 61. Moș Costache mormăi ceva, cu gura plină, în imposibilitate de a articula. CĂLINESCU, E. O. II, 41. Cădelnițează popa și mormăie rugăciuni. STANCU, D.172. Nu ! . . . N-am nimic ! Nu vreau nimic !. . . mormăia el morocănos. V. ROM. februarie 1954, 6, cf. BENIUC,. V. 37. Dima a mormăit în barbă un „mde, știți eu?” – și a mers mai departe printre oameni. GALAN, Z. R. 33. Sandu îl ținti cu privirea lui tîmpă și mormăi: – Ce ? PREDA, D. 149. ♦ (Prin Transilv., despre copii) A scînci, a plînge. Cf. ALR I 82/136, 166, ALR II/I h 151. ◊ R e f l. Nu te mai mornăi. ALR II/I MN 12, 6 892/141. ♦ T r a n z. (Cu complementul „cîntec”) A fredona cu voce scăzută (și pe nas). Pe scări, cineva mormăie un cîntec moleșit. CAZIMIR, GR. 180. Năvodul și-l drege bătrînul pescar Și mormăie-un cîntec. LESNEA, I, 85. În fața celei de a doua „cortine” se mișcă încet și mătură paznicul căminului cultural, mormăind . . . un cîntec. BENIUC, V. CUC. 79. Duma . . . prinse să mormăie un cîntec. CAMILAR, N. I, 182 – .Prez. ind. mormăi și (rar) mormăiesc. - Și: (regional) mormăní (ALR SN III h 677/928), mormoí, mormoni, mornăi, morăí, moroi, murmăí (CIHAC, II, 203), murmuí (PONTBRIANT, D., DDRF, TDRG, H. IX 429, ALR II 4 961/279), murăí (ALR II/I h 31), mîrmăí (POLIZU), mîrnăí (com. din ALBA iULIA), mîrnîí (TDRG) vb. IV. – Din mor (mor).

MURA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică legume, rar fructe) A pune în saramură sau într-o soluție de oțet, spre a face să fermenteze, să se acrească și să se conserve. Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX. Din partea mea v-aș lăsa să-i luați și toți [bureții], că doar n-am să-i murez. CONTEMPORANUL, VII, 485. Eu murez curechiu. ALR I 753/148, cf. MAT. DIALECT, I, 81. ♦ E x p r. E murat în varză acră, se zice, glumeț, despre o persoană care a mîncat o bătaie zdravănă. Cf. ZANNE, P. IV, 170. ♦ R e f l. (Despre legume, rar despre fructe) A fermenta și a se acri (în saramură sau într-o soluție de oțet). Curekiu s-o murat. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Am pus [varza] să se moreze. ALR I 753/249, cf. 754/508, 532, 536, 571, ALR SN I h 190. 2. (Învechi t; complementul indică pește, carne etc.) A saramura. Peștii unii îi usucă la soare și-i mănîncă, alții îi murează. HERODOT (1645),115. 3. (Complementul indică plante furajere) A însiloza. Cf. DL, DM. 4. (Regional ; complementul indică plante textile) A topi. R e f l. pas.) Să ia de nevastă-o fată Ce știe inul să bată, Cînepă cum se murează. CONTEMP. 1949, nr. 161, 5/1. ◊ R e f l. O băgai în baltă cînepă de vară. . . Se mură cînepă de vară. MAT. FOLK. 538, cf. ALR I 1 303, A VI 26. 5. (Regional ; complementul indică piei de animale) A argăsi. Cf. CADE, ALRM SN I h 349. 6. (Cu subiectul „ploaia”, exprimat sau subînțeles; complementul indică oameni) A uda foarte tare. Era să plec la Neamțu . . . M-ar fi murat ca p-un cîine. DELAVRANCEA, A. 108. Are să ne răstoarne furtuna la pămînt și are să ne mureze ca pe niște șoareci. HOGAȘ, DR. I, 108. Zdravăn te mai mură, nene. C. PETRESCU, A. R. 57. Se întărește ploaia, se face întuneric, ne murează pînă la ciolane. SADOVEANU, O. III, 69. Ploaia m-o murat pînî la k'eli. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Te-o morat ploaia. ALR II 2 536/260, cf. ALR SN III h 844. ♦ I n t r a n z. (Regional) A ploua (Semlac-Sînnicolau Mare). ALR I 1 266/51. – Prez. ind.: murez. – Și: (regional) morá vb. I. – Derivat regresiv de la moare.

MURĂI vb. IV v. mormăi¹.