multiplex ain [At: DN³ / E: fr multiplex] (Tel; îs) Sistem ~ Procedeu de transmitere simultană a mai multor mesaje pe același circuit al unei linii electrice sau prin aceeași undă electromagnetică.

multiplu [At: ASACHI, E I, 29/5 / Pl: ~li, ~le / E: fr multiple] 1 sm (Mat) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat. 2 sm (Mat) Produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 3 sm (Mat; îs) Cel mai mic (sau, rar, simplu) ~ comun Cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact cu mai multe numere întregi date. 4 sm (Mat) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 5 a (Lpl) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri Si: felurit, numeros, variat. 6 a (Îs) Stele ~e Stele duble. 7 a (Lsg) Care are o structură complexă, cu elemente, aspecte diverse, variate Si: multilateral.

MULTIPLU ², -Ă, multipli, -e, adj. Care este compus din mai multe unități, care este de mai multe feluri; numeros, felurit. Între multiplele calități politice ce-și atribuia prefectul era și aceea de neîntrecut orator. REBREANU, R. II 86.

MULTIPLEX adj.n. Sistem multiplex = procedeu de transmitere simultană a mai multor mesaje pe aceeași linie de telecomunicații. // s.n. Aparat telegrafic care transmite concomitent mai multe telegrame. [< fr. multiplex].

MULTIPLU, -Ă adj. 1. (Despre numere) Care cuprinde de mai multe ori un alt număr; în care se cuprinde de un număr exact de ori un alt număr. 2. Numeros, felurit. // s.m. 1. Număr întreg divizibil cu un alt număr întreg dat. 2. Fiecare unitate de măsură care este mai mare decît unitatea de măsură fundamentală a unui sistem metric, considerată în raport cu aceasta. [< fr. multiple, it. multiplo, cf. lat. multiplex].

MULTIPLEX adj. sistem ~ = procedeu de transmitere simultană a mai multor mesaje pe aceeași linie de telecomunicații. (< fr. multiplex)

MULTIPLU, -Ă I. adj. 1. (despre numere) care cuprinde de mai multe ori un alt număr; în care se cuprinde de un număr exact de ori un alt număr. 2. numeros, felurit. II. s. m. 1. număr întreg divizibil cu un alt număr întreg dat. 2. fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea fundamentală a unui sistem de măsuri de greutăți. (< fr. multiple)

multiplex s. n. (comunic.) Procedeu folosit în telecomunicații pentru transmiterea simultană a mai multor mesaje ◊ „Discursul său a fost precedat de multiplexul dintre cele trei capitale, la care au participat mai multe personalități politice.” Ad. 13 IV 91 p. 2 (din fr. multiplex)

MULTIPLU ~ă (~i, ~e) Care se compune din mai multe unități (sau elemente); care este de mai multe feluri. /<fr. multiple, lat. multiplus

multiplu a. care nu e simplu: chestiune multiplă. ║ m. număr ce conține pe altul de un număr oarecare de ori: 12 e multiplul lui 3.

*multíplu, -ă adj. (fr. multiple, it. múltiplo; lat. múltiplex [ca simplus, duplus și simplex, duplex]). Care nu e simplu: chestiune multiplă. S. m. Aritm. Care-l conține pe altu de un număr oare-care de orĭ: 20 e multiplu luĭ 5; în sistema metrică, măsură care conține de 10, 100, 1000 de orĭ unitatea, ca chilometru față de metru.

multiplex¹ (desp. -ti-plex) adj. invar. (emisiuni, sistem ~)

+multiplex² (transmitere simultană) (desp. -ti-plex) s. n., pl. multiplexuri

multiplu¹ (desp. -ti-plu) adj. m., pl. multipli; f. multiplă, pl. multiple

multiplex (-ti-plex) adj. invar.

multiplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multiplul, pl. multipli, art. multiplii; adj. f. multiplă, pl. multiple

multiplex s. n. (sil. -plex), pl. multiplexuri

multiplex adj. n. invar. (sil. -plex)

multiplu s. m., adj. m. (sil. -plu), art. multiplul, pl. multipli, art. multiplii; f. sg. multiplă, pl. multiple

multiplu, -plă; -pli, -ple.

MULTIPLU, -LĂ adj. (< fr. multiple, it. multiplo, cf. lat. multiplex): în sintagmele apoziție multiplă, atribut multiplu, complement multiplu, dependență multiplă, determinare multiplă, element predicativ suplimentar multiplu, forme multiple, nume predicativ multiplu, parte de propoziție multiplă, predicație multiplă, subiect multiplu și subordonare multiplă (v.).

MULTIPLU adj. 1. v. divers. 2. v. numeros.

MULTIPLU adj. 1. divers, felurit, variat. (Aspecte ~.) 2. numeros. (Are funcții ~.)

Multiplu ≠ unic

MULTIPLU s. m., adj. I. S. m. (Mat.) 1. Număr întreg, considerat în raport cu alt număr întreg, mai mic, cu care se împarte exact; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. Un număr să numește multiplu a unui altu cînd el îl cuprinde chiar un hotărît număr de ori. ASACHI, E. I, 29/5. Multiplul esponentului. POENARU, E. A. 112/15, cf. G. POP, E. 30/16, TRiGON. DR. 16/26. Un product se mai numește și multiplul unuia din factorii săi. CLIMESCU, A. 38. ◊ Cel mai mic (sau, rar, simplu) multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact cu mai multe numere întregi date. Numitorul comun este cel mai simplu multiplu comun al numitorilor diferitelor fracțiuni date. CULIANU, A. 48. Cel mai mic multiplu comun a mai multor numeri. CLIMESCU, A. 93. 2. Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decît unitatea tip, considerate în raport cu aceasta. Unități mai mari decît metrul sau multiplii metrului. CLIMESCU, A. 202. II. Adj. 1. (La pl.) Care este în număr mare (și divers); numeros (și variat). Era în curent cu multiplele incidente. MAIORESCU, D. II, 20. Îți voi povesti pe larg variile și multiplele împrejurări care m-au întârziat atîta. CARAGIALE, O. VII, 14. Afacerile mele multiple mă împiedică deocamdată să mă ocup cu interesele statului. GANE, N. III, 187. Înlăuntrul fiecărei categorii sînt deosebiri multiple. GHEREA, ST. CR. II, 250, cf. III, 35. Între multiplele calități politice ce-și atribuia prefectul, era și aceea de neîntrecut orator. REBREANU, R. II, 86. Întîlnesc necontenit mari corăbii, cu catarge multiple. CAMIL PETRESCU, O. III, 102, cf. BOGZA, C. O. 254. Se mutase în capitală, unde intrase în multiple consilii de administrație. STANCU, R. A. IV, 173. Uzinele siderurgice să livreze bare la lungimi multiple. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 853. ◊ Stele multiple = stele duble, v. d u b l u. Cf. DRĂGHICEANU, C. 17. 2. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă elemente, aspecte diverse, variate; care este multilateral; (învechit) mulțit². Este. . . piatra unghiulară a edificiului unic și multiplu al bisericilor ortodoxe (a. 1865). URICARIUL, X, 373. Un concept cu mai multe caractere nu mai e simplu, ci multiplu. LM. Ceea ce deosebește însă pe Ruskin. . . e multipla sa diversitate. PETICĂ, O. 351. Noaptea are o viață deosebită și multiplă. SANDU-ALDEA, A. M. 122. Dacă nu a moștenit-o sub raportul multiplu al frumosului, omul nu poate căpăta pasiunea lecturilor lungi și alese. I. BOTEZ, B. I, 186. Mașina de găurit multiplă este caracterizată prin construcția capului port-burghiu. IOANOVICI, TEHN. 300, cf. BOGZA C. O. 275. ◊ (Substantivat, n.) A reduce multiplul din ce în ce mai mult spre o unitate. . . este propriul folos al clasificării. MAIORESCU, L. 123. – Pl.: multipli, -e. – Din fr. multiple.