felurit, ~ă [At: I. IONESCU, C. 100/4 / V: (Mol) ~liu~ / E: feluri] 1 a Variat. 2-3 a, av Diferit.

FELURIT, Mold. FELIURIT adj. De tot felul, de toate felurile, deosebit, diferit, variat: au auzit felurite limbi și graiuri GN.; era aninată o bărdiță pentru feliurite întîmplări CRG..

FELURIT, -Ă, feluriți, -te, adj. Variat, divers; diferit, deosebit (de altceva). Îl întrebam cu cea mai mare curiozitate o grămadă de lucruri felurite. SADOVEANU, O. VII 230. La Iași, băiete, se vorbește despre tine Felurite verzi ș-uscate, cîte nici în cap nu-ți vine! HASDEU, R. V. 59. Fumul întuneca odaia și vorba felurită se curmezeșea (= se întretăia). RUSSO, O. 47. ◊ (Adverbial) [Biserica Curții de Argeș] se străvedea ca într-o colivie, printre ale cării grosolane zăbrele se zăreau, chiar de acum strălucitoare, tuleiele-i de marmoră, unele felurit împletite, altele viu colorate. ODOBESCU, S. II 503. – Variantă: (regional) feliurit,-ă (CREANGĂ, P. 106) adj.

FELURIT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre un întreg) Care constă din elemente de origine diferită; divers; eterogen. 2) la pl. (despre elemente) Care sunt de natură eterogenă. /feluri + suf. ~it

felurit a. de tot felul.

felurít, -ă adj. Divers, de tot felu: felurițĭ oamenĭ. Adv. În mod felurit.

feliurit, ~ă a vz felurit

felurit adj. m., pl. feluriți; f. felurită, pl. felurite; g.-d. pl. m. și f. feluritor (opiniile feluritor oameni//unor/acestor feluriți oameni)

felurit adj. m., pl. feluriți; f. felurită, pl. felurite; g.-d. pl. (antepus, neprecedat de alt determinant cu formă cauzală marcată) feluritor / ac. m. a, la feluriți, f. a, la felurite (opiniile feluritor oameni / acestor feluriți oameni, a feluriți oameni)

FELURIT adj. 1. v. variat. 2. v. amestecat. 3. v. divers.

FELURIT adj. 1. deosebit, diferit, divers, variat, (înv. și pop.) osebit, (înv.) despărțit, variu. (Un sortiment ~ de mărfuri.) 2. amestecat, diferit, eterogen, împestrițat, pestriț, variat, (reg.) mistreț. (Elemente ~.) 3. diferit, divers, pestriț, variat. (Un public ~.)

Felurit ≠ identic, omogen