mulțumire sf [At: N. TEST. (1648), 197^v/31 / V: (îvp) ~țăm~, ~țem~, ~țim~ / Pl: ~ri / E: mulțumi] 1 Exprimare a recunoștinței, a satisfacției Si: (îvr) mulțumeală. 2 (Înv) Aprobare a acțiunilor cuiva. 3-4 (Stare de) satisfacție, (de) bucurie. 5 Ceea ce produce satisfacție, bucurie Si: (îvp) mulțumită. 6-7 (Înv, îljv) De ~țăm~ (Într-un mod) satisfăcător. 8 (Înv; îe) A avea de ~ A fi mulțumit să... 9 (Îae) A considera ca bucurie să... 10 (Rar) Capriciu. 11 (Îvp) Răsplătire. 12 (Îvp) Recompensă materială.

MULȚUMIRE, mulțumiri, s. f. (Și în forma mulțămire) 1. Acțiunea de a mulțumi, exprimare a recunoștinței; răsplătire, recompensă. Ca dar de mulțămire pentru mire ele primesc de la mireasă... mere și altele. ȘEZ. XII 16. 2. Satisfacție, plăcere, bucurie. Peste un an de la plecare, întorcîndu-se împăratul biruitor de la război, a găsit acasă mare mulțumire: cocon împărătesc de trei luni în vîrstă. CARAGIALE, P. 105. C-o mulțumire adîncă, nemaisimțită, El în ochii ei se uită. EMINESCU, O. I 53. Pe tine, an tînăr, te văz cu mulțămire! ALEXANDRESCU, M. 4. – Variantă: (regional) mulțămire s. f.

MULȚUMIRE ~i f. 1) v. A MULȚUMI și A SE MULȚUMI. 2) Sentiment de bucurie; satisfacție; plăcere. /v. a mulțumi

mulțumire f. 1. manifestare de recunoștință și vorbele cu cari se exprimă: i-am adus muțumiri; 2. plăcere, bucurie: am avut o mare mulțumire; 3. starea persoanei mulțumite.

MULȚUMI, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțam. – Var.: (reg.) mulțămi vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani!

mălțemi v vz mulțumi

mânțămi v vz mulțumi

mulțămi v vz mulțumi

mulțămire sf vz mulțumire

mulțemi v vz mulțumi

mulțemire sf vz mulțumire

mulțimire sf vz mulțumire

mulțumi [At: CORESI, EV. 60 / V: (înv) mălțemi, mânțămi, (îvp) -țămi, (îrg) ~țemi (reg) munțămi / Pzi: ~mesc / E: cf ngr εἰς πολλὰ ἔτη „la mulți ani”] 1 vi (Trs; ccd; îf mulțămi) A rosti o urare către cineva. 2 vi (Trs; ccd; îf mulțămi) A închina paharul cu băutură. 3 vi (Spc) A saluta pe cineva, urându-i bună ziua. 4 vi (Însoțit de un vocativ sau ccd; la Pzi: 1, 4; folosit ca formulă stereotipă, cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă) A răspunde cu recunoștință, căldură etc. la un salut sau la o urare. 5 vi (La Pzi: 1, 4; folosit ca formulă stereotipă, cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă) A exprima recunoștința pentru ospitalitate, pentru un dar, un ajutor, un sfat etc. 6 vi (Înv; ccd) A-și exprima aprobarea pentru acțiunile cuiva Si: a admite, a aproba. 7 vt (Pgn) A satisface. 8 vt A bucura. 9 vt A da satisfacție prin activitatea, prin faptele, prin valoarea sa etc. 10 vt A face pe placul cuiva. 11 vt (C. i. o nevoie, o cerință etc.) A împlini cu prisosință. 12 vr (Udp „cu” sau, îvp , „de”, „pe” ori „în” sau de c „să”) A fi, a se considera sau a se declara satisfăcut, bucuros. 13 vr A se îndestula cu... 14 vr A nu pretinde prea mult, a se limita la... 15 vr (Îvp) A socoti că a avut destul din... 16 vr (Îvp) A renunța la... 17 vr (Îvp; udp „de”) A se sătura. 18 vt (Îvp; udp „cu”, care arată felul) A acorda o despăgubire. 19 vt (Reg) A datora recunoștință.

munțămi v vz mulțumi

AUREA MEDIOCRITAS (lat.) (Horațiu, Ode) = Mediocritatea de aur. Mulțumește-te cu puțin.

MULȚUMI, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. (La prez. ind. pers. 1 sg. și pl. este folosit adesea ca formulă stereotipă, cu valoare de interj.) A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. ♦ A răspunde la un salut, la o urare. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțam. – Var.: (reg.) mulțămi vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani!

MULȚUMI, mulțumesc, vb. IV. (Și în forma mulțămi) 1. Intranz. (Adesea construit cu dativul; la pers. 1 ca formulă stereotipă) A exprima (cuiva) recunoștința și satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar sau un bine care i s-a făcut. Au mulțumit pentru masă cu o reverență distinsă. C. PETRESCU, A. 452. De n-ai gazdă-n sat Să vii să dormi la noi... - îți mulțumesc! COȘBUC, P. I 230. Pentru atîta încredere, nu am cum să-ți mulțumise. ODOBESCU, S. III 9. Pe cîte l-oi doftori, Prea frumos mi-or mulțumi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374.* (Popular, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Mulțămesc de compliment, am zis. NEGRUZZI, S. I 48. Noi de masă-ți mulțumim, Că n-am venit să prînzim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. ◊ (În forma regională mulțam) Mulțam de cuvîntare. CAMILAR, N. II 296. Cînd îi dau un bănuț, el zice... mulțam. ȚICHINDEAL, F. 342. ♦ (Adesea la pers. 1 pl., cu valoare de sg.) Exprimă răspunsul la un salut sau la o urare de bine. Bună vreme, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin! EMINESCU, O. I 84. Cale bună, mîndruliță! – Mulțămim ție, bădiță! ALECSANDRI, P. I 97. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa. Și noi, taică părinte, te-om mulțămi cît nu se mai poate. Iți dăm și- bucate. STĂNOIU, C. I. 25. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și exprimînd răsplata) Bunicul, fără vorbă, a mulțumit pe Irinuca cu patru galbeni. CREANGĂ, A. 32. Te-aș mulțămi cu orice mi-ai cere, zise popa, dacă m-ai scăpa de moarte. ȘEZ. IV 187. 3. Tranz. A satisface (pe cineva), a face pe placul cuiva. Toată lumea căuta să-l mulțumească, să-i ghicească, de se poate, intențiile. CAMIL PETRESCU, U. N. 27. Mă voi sili din toate puterile mele să te mulțumesc. ISPIRESCU, L. 13. M-a mulțămit întîlnirea voastră. NEGRUZZI, S. I 39. 4. Refl. A se socoti satisfăcut; a avea de ajuns; a nu pretinde mai mult. Avea cîteva pogoane și nu se mulțumea, mai lua și «vamă» pe baltă. DUMITRIU, N. 226. Sta într-un pension de băieți, ca pedagog. El se mulțumea acolo. VLAHUȚĂ, la TDRG. Bine că-i părea, Mult să mulțămea. TEODORESCU, P. P. 467. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», rar «de») Dar criticul nu se mulțumește numai cu atîta. GHEREA, ST. CR. II 58. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. ◊ (Urmat de propoziții secundare introduse prin «să») Noi ceilalți ne mulțumim să fumăm fără să spunem o vorbă, CAMIL PETRESCU, U. N. 387. Mă mulțumesc numai să te privesc cum scrii. REBREANU, R. I 244. ♦ (Popular) A se lăsa de ceva, a renunța la ceva. După un oarecare timp, fiecare împărat trebuia să se mulțămească de împărăție și în locul lui să se aleagă altul. MARIAN, O. I 12. ♦ (Rar) A se sătura (de ceva). Spuse... că el s-a mulțumit de ciobănie și să duce de acum în lume. ȘEZ. I 208. – Prez. ind. și: pers. 1 sg. (regional) mulțam. – Variantă: (regional) mulțămi vb. IV.

A SE MULȚUMI mă ~esc intranz. 1) A fi satisfăcut. ~ cu puținul pe care-l are. 2) pop. A fi plictisit sau dezgustat (de ceva); a i se face lehamite (de ceva). /Din formula de urare „(la) mulți ani!”

A MULȚUMI ~esc 1. intranz. A-și exprima (prin cuvinte) recunoștința (pentru un lucru util, plăcut etc.); a arăta (cuiva) gratitudine; a spune „mulțumesc”. 2. tranz. (persoane) 1) A trata (cu ceva) drept răsplată. 2) A face să simtă bucurie (ca urmare a îndeplinirii unei doleanțe, exigențe sau necesități). /Din formula de urare „(la) mulți ani!”

mulțămì v. V. mulțumi.

mulțumì v. 1. a aduce mulțumiri, a-și arăta recunoștința (pentru o binefacere, un serviciu sau dar): vă mulțumesc; 2. a refuza cu politeță: mulțumesc, n’am nevoie; 3. a răsplăti: am să te mulțumesc; 4. a satisface: școlarul să mulțumească pe profesor; 5. a fi mulțumit: se mulțumește cu puțin. [Și mulțămì din mulțam, mulțumesc = (la) mulți ani! formulă de urare devenită expresiunea recunoștinței].

mulțămésc (est) și mulțumésc (vest) v. intr. (din *mulțănesc, d. mulțĭ anĭ, adică urez cuĭva să trăĭască mulțĭ anĭ). Îmĭ arăt pin vorbe recunoștința p. o îndatorire, o binefacere, un dar: ĭ-a mulțămit că l-a scăpat de primejdie. V. tr. Răsplătesc, recompensez: boĭeru l-a mulțămit c’un galben. Satisfac, las mulțămit: acest răspuns l-a mulțămit. V. refl. Îs mulțămit, nu pretind maĭ mult: țăranu Român se mulțămește cu puțin. Foarte mulțămesc! expresiune de mulțămire de multe orĭ ironică și de refuz. – Vechĭ și -imesc. Azĭ în Trans. și mulțám, mulțămesc!

mulțămíre f. Arătarea recunoștințeĭ pin vorbe. Răsplată, recompensă. Satisfacțiune, bucurie, plăcere: soldațiĭ eraŭ plinĭ de mulțămire de ceĭa ce le spusese generalu.

mulțumire s. f., g.-d. art. mulțumirii; pl. mulțumiri

mulțumire s. f., g.-d. art. mulțumirii; pl. mulțumiri

mulțumire s. f., g.-d. art. mulțumirii; pl. mulțumiri

mulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumesc, 3 sg. mulțumește, imperf. 1 mulțumeam; conj. prez. 1 sg. să mulțumesc, 3 să mulțumească

mulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumesc, imperf. 3 sg. mulțumea; conj. prez. 3 să mulțumească

mulțumi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumesc, imperf. 3 sg. mulțumea; conj. prez. 3 sg. și pl. mulțumească

mulțumi

MULȚUMIRE s. v. compensare, compensație, daune, despăgubire, răsplată, recompensă, reparație.

MULȚUMIRE s. 1. v. slavă. 2. v. satisfacție. 3. v. bucurie.

MULȚUMIRE s. 1. (BIS.) har, mulțumită, slavă. (Aduce ~ divinității.) 2. satisfacție, (rar) satisfacere. (Am cel puțin ~ că...) 3. bucurie, desfătare, mîngîiere, plăcere, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)

mulțumire s. v. COMPENSARE. COMPENSAȚIE. DAUNE. DESPĂGUBIRE. RĂSPLATĂ. RECOMPENSĂ. REPARAȚIE.

MULȚUMI vb. v. accepta, admite, aproba, compensa, consimți, despăgubi, încuviința, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, permite, primi, răsplăti, recompensa.

MULȚUMI vb. 1. (BIS.) (înv.) a blagodari. (A ~ divinității.) 2. v. satisface. 3. a satisface, (pop.) a îndestula, (Ban., Transilv. și Mold.) a joi. (Recolta obținută l-a ~.) 4. v. limita.

MULȚUMI vb. 1. (BIS.) (înv.) a blagodari. (A ~ divinității.) 2. a împăca, a satisface. (Măsura luată i-a ~ pe toți.) 3. a satisface, (pop.) a îndestula, (Ban., Transilv. și Mold.) a joi. (Recolta obținută l-a ~.) 4. a se limita, a se mărgini, a se reduce, a se restrînge, a se rezuma. (S-a ~ cu ce avea.)

mulțumi vb. v. ACCEPTA. ADMITE. APROBA. COMPENSA. CONSIMȚI. DESPĂGUBI. ÎNCUVIINȚA. ÎNDUPLECA. ÎNGĂDUI. ÎNVOI. LĂSA. PERMITE. PRIMI. RĂSPLĂTI. RECOMPENSA.

Mulțumire ≠ nemulțumire

A mulțumi ≠ a nemulțumi

A (se) mulțumi ≠ a (se) nemulțumi

Begnügt euch doch ein Mensch zu sein! (germ. „Mulțumește-te să fii om!”) – Replică din Nathan Înțeleptul de Lessing (act. III, sc. 9), adresată de către templier lui Nathan. Această piesă, considerată ca o chemare la înfrățire între oameni, dincolo de barierele naționaliste sau religioase, pledează pentru calitățile morale, umane. În acest sens e folosit îndemnul: Begnügt euch doch ein Mensch zu sein! De altfel, problema umanității, care constituie piatra de temelie a scrierilor sale, i-a inspirat lui Lessing și alte vorbe celebre, ca de pildă: „Cea mai nobilă preocupare a omului este omul.” LIT.

En mariage, comme ailleurs, contentement passe richesse – (fr. „În căsnicie, ca și în altele, mulțumirea întrece bogăția”) – replică din Doctorul fără voie de Molière (act. II, sc. 2). De obicei se citează ultima parte a expresiei: „Contentement passe richesse”, care a devenit proverb în limba franceză și e folosit cînd vrem să subliniem că satisfacția sufletească prețuiește mai mult decît cea materială. LIT.

MULȚUMIRE s. f. Acțiunea de a (s e) m u l ț u m i. 1. Exprimare (prin cuvinte) a recunoștinței, a satisfacției; (învechit, rar) mulțumeală. Cf. m u l ț u m i (3). Cine va veni cătră voi și nu va aduce această învățătură, nu priimireți pre el în casă și de multemire nu grăireti. N. TEST. (1648), 197^v/31, cf. 274v/28, 309^r/3. Am tălmăcit această carte. . . din limba elineascâ pre limba rumânească, după D[u]mnezeu făcînd mulțămire și celuia ce m-au îndemnat (a. 1765). GCR II, 79/10. .Unii . . . îngenunchea, rădicând mînile spre mulțămire către ceriu. DRĂGHICI, R. 21/7, cf. 41/2. Și dau soartei mulțămire Că a făcut mijlocire A împlini dorul meu. PANN, E. II, 125/4. Primește. . . călduroase mulțumiri pentru volumul ce mi-ai trimis. CARAGIALE, O. VII, 367. Ca dar de mulțămire pentru mire, ele primesc de la mireasă alămii. ȘEZ. XII, 16. Te rog transmite . . . cele mai calde mulțămiri pentru acest ospăț. SADOVEANU, O. X, 74. Nemulțămirea ocară îți va aduce, iar mulțămirea cinste peste cinste. ZANNE, P. VIII, 256. ♦ Faptul de a recunoaște o binefacere; recunoștință. Dobitoacile sălbatice arată mai multă mulțămire cătră făcătoriul lor de bine. DRĂGHICI, R. 103/5. 2. (Învechit) Aprobare (a acțiunilor cuiva). Cf. m u l ț u m i (4). Mulțămire să cheamă daca face greșala cel vinovat, cînd i-are dărui neștine vreun dar ceva, bani sau alt lucru . . . sau de i-are părea bine de acea greșală. PRAV. 330. 3. (Stare de) satisfacție, (de) bucurie; ceea ce produce satisfacție, bucurie; (învechit și popular) mulțumită (v. m u l ț u m i t, II 3). Cf. m u l ț u m i (6). Întăriți în credință cum v-ați și învățat, prisosindu-vă în ea cu mulțimire. N. TEST. (1648), 270^r/13. Priimiți cu multemire această puțină osteneală (a. 1651). BV I, 183. El au simțit o mulțămire foarte măgulitoare (a. 1792). IST. CAROL XII, 27^r/17. Mulțămirea de un minut ne face mai simțitoare chinurile. MARCOVICI, C. 17/4. Spre mai multă mulțămirea lui, au văzut și un izvor de apă. DRĂGHICI, R. 49/9, cf. 23/22, 61/9. Unita prietenie Era pentru a lor inimi mulțămirea cea mai vie. CONACHI, P. 300, cf. 81, 82. Slujba militărească are mai multe neplăceri decît mulțămiri. NEGRUZZI, S. I, 39, cf. 63, 64. l-am dovedit, după mulțumirea tutulor, că el e reacționar. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 605. Îl privi cu mulțămirea ce simte tot omul cînd găsește aceea ce a căutat. FILIMON, O. I, 124. Cele mai dulci mulțumiri ale vînătorii sînt acelea. . . care izbucnesc cu veselie printre niște buni tovarăși. ODOBESCU, S. III, 19. Singura ei bucurie, într-o viață fără speranță,. . . fără mulțămire. EMINESCU, N. 41, cf. id. O. I, 53. Vine să strice petrecerea și mulțumirea și cheful la o lume-ntreagă. CARAGIALE, O. IV, 161, cf. II, 150. Mulțumirea îl strîngea de gît. REBREANU, I. 110. Încurcînd un somn de cinci și chiar de zece kilograme, să ai mulțămirea a-l putea scoate la mal. SADOVEANU, O. IX, 355. ◊ (Învechit; în legătură cu verbe ca „a face”, „a rămîne”) Aladin se-ndatori să-i facă mulțămire, D-aceea și-l făcu vechil pe ale sale toate. VĂCĂRESCUL, IST. 250. Și așa, rămînînd întru cea desăvîrșit mulțămire a prețului, din bună voia d-sale au víndut numita moșie (a. 1815). URICARIUL, II, 9, cf. DRĂGHICI, R. 100/18. Nu mă îndoiesc că tu vei sili a învăța degrabă, pentru că știi că asta îmi face mulțămire. NEGRUZZI, S. I, 4. Cînd ai ști ce mulțămire mi-ai făcut. ALECSANDRI, T. I, 221. ◊ L o c. a d j. și a d v. (Învechit) De mulțămire = mulțumitor, satisfăcător. Toate acelea petreceri de mulțămire. . . Le-am perdut. CONACHI, P. 102. Orice făcea [nora] nu mai era de mulțămire. ap. TDRG. ◊ E x p r. (Învechit) A avea de mulțumire = a fi mulțumit să . . . , a considera ca o bucurie să . . . N-ai fi avut de mulțămire și bucurie să privești așa feliu de crude morți. DRĂGHICI, R. 159/1. ♦ (Rar) Gust, capriciu. Împăratul atît de mult iubea pe tînăra sa soție, încît îi făcea, spre a fi fericită, toate mulțumirile. ȘEZ. I, 163. 4. (Învechit și popular) Acțiunea de a răsplăti, de a despăgubi; răsplată, recompensă, despăgubire (materială). Cf. m u l ț u m i (7). Cheltuielile . . . să le plătească cu încetul și cuvenita mulțămire să facă și pre toți protectorii să-i mulțămească (a. 1776). URICARIUL, I, 179. O îndoită mulțămire să va răspunde aceluia carele. . . va arăta. . . pe pricinuitorii furtișagului. AR (1829), 233¹/39, cf. 68¹/44. ◊ (Cu determinări în genitiv) Șă aibă voie a se-ndletnici în Rossia cu vindecarea celor gîngavi și spre mulțămirea numiților . . . are a se plătI 10 mii ruble. ib. (1829), 65¹/27. (Determină și indică motivul pentru care se răsplătește cineva) Au, binevoit a cinsti cu, cavaleria Sf. Gheorghie clasul I pe ex. sa gheneralul contele Pașchevici de Erivan, spre multâmirea meritelor lui. ib. (1829), 63V8, cf. 7D/12, 189²/22. Mulțumirea facerii de bine iți mai aduce și alt bine. ZANNE, P. VIII, 371. – Pl.: mulțumiri. $- Și: (învechit și popular) mulțămire, (învechit și regional) mulțemire, (învechit) mulțimire s. f. – V. mulțumi.

MĂLȚEMÍ vb. IV v. mulțumi.

MULȚUMI vb. IV. 1. I n t r a n z. (Transilv.; de obicei construit cu dativul ; în forma mulțămi) A exprima o urare către cineva; a închina (cu paharul). Să fii, bade, sănătos, Că mi-ai mulțămit frumos ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 379. Să trăiești, vere, bădiță, Că de mi-i ști mulțămi, Paharul l-ii dobîndi. VICIU, COL. 180, cf. ALR I 439/231. ◊ T r a n z. [La întrebarea] „Urez noroc cuiva” [s-a răspuns:] „îl mulțămesc”. ALR I 439/229. ♦ S p e c. A saluta pe cineva, urîndu-i bună ziua. Com. PAȘCA. Ieșind de la școală, copiii mulțămesc tot pe rînd: „bună ziua, bună ziua”. id. 2. I n t r a n z. (De obicei Însoțit de un vocativ sau construit cu dativul; la prez. ind. pers. 1 sg. sau 1 pl. este folosit adesea ca formulă stereotipă, de obicei cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă) A răspunde (cu recunoștință, căldură etc.) la un salut sau la o urare. Cînd v-am dat bună ziua, abia mi-a zis: mulțămim. PANN, H. 18/1. Bună vreme, măi băiete. – Mulțămim, voinic străin. EMINESCU, O. I, 84. Harap Alb, mergi sănătos !. . . Harap Alb le mulțămește ș-apoi pleacă liniștit. CREANGĂ, P. 275, cf. N. REV. R. IV, nr. 38, 73. Cale bună, Romănaș ! Mulțemim, măi Păunaș. ALECSANDRI, P. P. 24. Turcii-n casă năvălea, Bună dimineața da, Iar popa le mulțumea: Bine-ați vini la casa mea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 493, cf. 518. Bună ziua, face Maica Domnului. Mînțămim dumilorvoastre. PAMFILE, CR, 112. Noroc bun. – Munțămesc. ALR I 1 501/418, cf. 1 499/94. Cum îmi dai bună dimineața, așa îți mulțumesc (= cum te porți cu mine, așa mă port și eu cu tine). ZANNE, P. IV, 201, cf. 209. Bună dimineață și un rachiu. – Mulțămim și un gologan, i se răspunde celui care cere ceva, spre a-i arăta că cererea lui nu este luată în seamă fără plată. Cf. id. ib. 202. ◊ (Urmat de un vocativ și de un dativ) Cale bună, mîndruliță ! Mulțămim ție, bădiță ! ALECSANDRI, P. I, 97. 3. I n t r a n z. (La prez. ind. pers. 1 sg. sau 1 pl. este folosit adesea ca formulă stereotipă, de obicei cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă) A exprima (prin vorbe) recunoștința sau satisfacția pentru ospitalitate, pentru un dar, un ajutor, un sfat etc.; a aduce mulțumiri. Nemică nu impută lu Dumnezeu, ce mai vîrtos mulțemiia. CORESI, EV. 60, cf. 7. Luă pîine și mulțămi (cca 1618). GCR I, 52/2, cf. II, 68/3. Sluga mulțămind precum să cuvine. . . Iară să luară în călătorie. BUDAI-DELEANU, T. V. 88. Cutare te cinstește cu o sută de lei. . . apă muierile și nireasa dzîc: Mulțănim, mulțănim. GR. S. VI, 241. ◊ (Însoțit de determinări în vocativ sau în dativ) Să ne închinăm și să mulțemim lu Dumnezeu. CORESI, EV. 32, cf. 15, 60, 428. Noi vom mălțemi dumitale și vom face slujba dumitale de ce vei pohti dumneta (a. 1640). IORGA, D. B. I, 72. Mulțemim lui Dumnezău și tatălui Domnului nostru. N. TEST. (1648), 268^v/26, cf. CGR I, 180/17. Silit-am. . . a mulțemi măriei tale . . . cu rugăciune pentru sănătate (a. 1683). BV I, 270. Noi îți mulțemim după datorie pentru facerile de bine ce ne-ai făcut. AETHIOPICA, 6^r/10. Au fugit mai nainte de a putea eu să-mi deșchiz gura să-i mulțămesc. KOTZEBUE, U. 11^v/16. Vă voiu mulțămi în mormînt. MARCOVICI, C. 8/21. Pururea să mulțămiți lui Dumnezău. DRĂGHICI, R. 162/27, cf. ASACHI, S. L. II, 48. Atunci bate-n palme și cu glas le mulțămește. CONACHI, P. 278. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui Cristos, Te sărut, doamnă, frumos. EMINESCU, O. I, 149. Nu știa cum să mullămească lui moș Nichifor. CREANGĂ, P. 135, cf. 297. Dacă se văzu scăpat, îmbrățișă pe mîntuitorul său și-i mulțumi. ISPIRESCU, L. 19, cf. 17. Mulțumesc, cumetre . . . Mi-ați stat în preajmă toată noaptea. V. ROM. septembrie 1954, 59. Am fapt puțurele-N cîmpuri rele, Cine apă c-a băut Tot mie mi-a mulțămit. POP., ap. GCR II, 325. ◊ (Întărit prin determinări modale) Asta să fie logodnica mea. – Îți foarte mulțumesc. . . , îi răspunse atunci Broasca. ISPIRESCU, L. 35. Domnule Miklos, mulțămim frumos. T. POPOVICI, SE. 18. Stăpîne, stăpîne ! Mulțumimu-ți bine, De vin și de pîne. POP., ap. GCR II, 321. Primiți Și cu dragosti mulțemiți ! MAT. FOLK. 1 498. Îz mulțămesc tare că mi-ai făcut bine. ALR I 1 497/5. ◊ (Urmat de propoziții secundare introduse prin „că”, „pentru că”, învechit și popular „căci”, sau cu determinări introduse prin „pentru”, regional „de” etc., arătînd motivul satisfacției, recunoștinței) Mulțămescu-ți ție, părinte, că mă ascultași (a. 1600-1650). GCR I, 140/17, cf. II, 96/29, 155/13. Ștefan Vodă. . . i-au mulțemit de agiutor. URECHE, ap. GCR I, 73/5. Să-i mulțămască căci l-au adus dentru neființă întru ființă (a. 1726). BV II, 25. Să mulțumească bunătății cei nemărginite a cerescului părinte.. MARCOVICI, 4/9. Îți mulțămim pentru buna sfătuire ce ne dai. DRĂGHICI, R. 162/31, cf. 139/13. Mulțămește sfîntului mare mucenic Dimitrie. . . că ne-au oprit de a face un păcat. NEGRUZZI, S. I, 146, cf. 48. Nu sînt vrednic să mulțămesc lui Dumnezeu pentru marea bunătate ce ai arătat și arăți cu mine ! FILIMON, O. I, 124. Veniți de-mi mulțumiți mie pentru fericirea voastră. ALECSANDRI, T. I, 59. Pentru atîta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc. ODOBESCU, S. III, 9. El începu să mulțumească zînei pentru că l-a scăpat de primejdie. ISPIRERSCU, L. 7, cf. 3, 28. Harap Alb . . . mulțămește lui Dumnezeu și de bine și de rău. CREANGĂ, P. 223, cf. 203, 214. Îți mulțumesc că m-ai făcut să te-nțeleg. VLAHUȚĂ, O. A. III, 91. Flăcăii îmbrățișează pe fete, mulțumindu-le pentru joc. REBREANU, I. 17, cf. 31. Pentru însărcinarea ce mi s-a dat. . . am de mulțămit onoratului consiliu. N. A. BOGDAN, C. M. V. A mulțumit Teatrului de artă pentru ajutorul pe care acest teatru l-a dat tineretului. STANCU, U.R.S.S. 78. Pe cîte le-oi doftori, Prea frumos mi-or mulțumi, Că nu dau leacuri amare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 374. Și-i mulțămi de sălaș, apoi se duse pe-aci-ncolo. RETEGANUL, P. III, 27. Dumitale-ți mulțămește, Pentru casă, Pentru masă. VICIU, COL. 181. ◊ T r a n z. (Regional) Vă însărcinezu a mulțămi în numele meu pe vitejii voștri, ai armelor soți. AR (1829), 49²/8. Au mestecat repede mămăliga ce le mai rămăsese și, după ce au mulțumit pe Dumnezeu cu o cruce grăbită, au așteptat. GALAN, Z. R. 30, cf. ALR I 1 497/690. ◊ (La prez. ind. pers. 1 sg. și pl., substantivat) Un mulțumim și bogdaprosti ieși din gura femeii. ȘEZ. I , 246. ◊ (Purtînd accentul stilistic în propoziție, servește pentru a exprima, în mod politicos, un refuz, un reproș etc.) De n-ai gazdă-n sat, Să vii să dormi la noi. . . – Dorm colea, pe pămînt. Îți mulțumesc. COȘBUC, P. I, 230. Noi de masă-ți mulțumim, Că n-am venit să prînzim, Ci pe Chira s-o pețim ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 493. 4. I n t r a n z. (Învechit; de obicei construit cu dativul) A-și exprima aprobarea pentru acțiunile cuiva, a se declara de acord cu ele; a admite, a aproba. Cela ce va mulțemi nescui după ce va face vreo greșeală, atîta iaste vinovat ca și cela ce va trimite de va face greșala. PRAV. MOLD. 184^v2/4. Cela ce va priimi sau va ascunde pre cela ce face greșala, iaste sămn cumu-i mulțămeaște pentru că ce au făcut acea răutate. PRAV. 330. Ca și cel vinovat să va certa, macar că n-are avea acesta ce mulțămeaște nice un folos . . . de la acea greșală. ib., cf. 331. 5. T r a n z. A satisface; a bucura; a da satisfacție (prin activitatea, prin faptele, prin valoarea sa etc.); a face pe voie, pe plac. Nu își poate mulțumi amureaza. GORJAN, H. IV, 184/15. Nu știi însă cît m-a mulțămit întîlnirea voastră. NEGRUZZI, S. I, 39. Autorul descrie . . . mijloacele diferite ce fiecare din aceste două arte pune în lucrare ca să intereseze, să mulțumească. . . și să răpească pe om. ODOBESCU, S. III, 50. Mă voi sili din toate puterile mele să te mulțumesc. ISPIRESCU, L. 13. Judecata lui Titu mulțumi pe toți. REBREANU, I. 75. Mi se pare că am aflat explicația, care să mă mulțumească măcar în parte. IBRĂILEANU, S. L. 92. Toată lumea căuta să-l mulțumească, să-i ghicească, de se poate, intențiile. CAMIL PETRESCU, U. N. 27. S-o sădească în grădina-mpărătească, Ca mai frumos să-nflorească Și să rodească Și pe părinți să-i mulțămeascâ. TEODORESCU, P. P. 164. I-au spus că dorește ca să-i facă o coroană . . . S-au prins că-l va mulțămi. SBIERA, P. 97. Primblâ-ni-sâ pin colnic . . . Cu doisprezece lăutari. Din doisprece ce-i avea, Nici unu nu-l mulțăńia. MAT. FOLK. 1 065. ♦ (Complementul indică o nevoie, o cerință etc.) A împlini cu prisosință. Să cunoască o țară în care ș-or mulțămi lăcomie ce au. IST. AM. 25^r/5. De secerișul verei fiind ariile-mi pline, Sfiicioasa sărăcie mulțămi-o-voi curînd. ASACHI, S. L. I, 111. 6. R e f l. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau, învechit și popular, „de”, „pe” ori „în” sau de propoziții secundare introduse prin „să”) A fi, a se considera sau a se declara satisfăcut, bucuros ; a se îndestula cu. . . , a nu dori sau a nu pretinde mai mult decît. . . , a se limita la. . . , a-i ajunge . . . Să se lase. . . cinurile cele vechi și să stâpînească acele cu care s-au mulțămit ei până la începerea oștirei. (a. 1774). URICARIUL, I, 82. Mulțămindu-se pe această dobîndire, făcu în urmă pace cu nemții. VĂCĂRESCUL, IST. 262. E ! Nu te mulțumești de atîta jertfe mărețe? MARCOVICI, C. 19/21. Eu m-aș mulțămi numai cu o bucățică de pîne. DRĂGHICI, R. 32/13, cf. 70/28, 153/2, 156/25. Să vă mulțâmiți în împrejurările voastre. id. ib. 157/5. O rugă . . . ca să înceapă iarăși frumoasele istorii de care el se mulțumea mai mult decît de orice alt în lume. GORJAN, H. IV, 1/8, cf. 86/13. La Botoșăni am mas la mătușica Mărioara, unde bezădelile foarte mult s-au mulțămit. KOGĂLNICEANU, S. 2. Mulțemește-te cu zestrea ce de la ceriuri ți-i dată. CONACHI, P. 268. Te mulțumești de bucatele cu care te hrănesc ? FILIMON, O. I, 124, cf. 139, 150, ODOBESCU, S. III, 10. Dar nici cu atîta nu se mulțumea cucoana. CARAGIALE, O. II, 225, cf. III, 103. Au doară nu te mulțumești de simbria ce-ți dau ? ISPIRESCU, L. 231. Criticul nu se mulțumește numai cu atîta. GHEREA, ST. CR. II, 58. Trebuie să ne mulțumim . . . cu frumosul parțial dintr-o operă de artă. IBRĂILEANU, S. L. 22. Mă mulțumesc numai să te privesc cum scrii. REBREANU, R. I, 244. Noi ceilalți ne mulțumim să fumăm fără să spunem o vorbă. CAMIL PETRESCU, U. N. 387. Duca se mulțămi cu acest răspuns. SADOVEANU, O. X, 168. Sînt eu omul să mă mulțumesc cu un la revedere ? C. PETRESCU, A. R. 14. Sus că se uita, Bine că-i părea, Mult să mulțămia. TEODORESCU, P. P. 467. Să vadă . . -. cum să mulțămesc cu starea lor. SBIERA, P. 267. Mult, puțîn, cît am, cu ala mă mulțămăsc. ALR II 3 092/310. Cine să mulțămește pă ale sale nici o mîhnire are. ZANNE, P. VIII, 371. Celui care nu se mulțumește cu binele ce-l are: caută pîne mai bună decît de grîu. ȘEZ. II, 47. ◊ (Rar; despre plante) Prajii, usturoiul. . . se mulțămesc și cu un pămînt gunoiet cu mai mulți ani înainte. I. IONESCU, C. 14/11. ♦ (Învechit și popular; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A socoti că a avut destul din . . . ; a renunța la . . . ; a se sătura de . . . După un oarecare timp, fiecare împărat trebuia să se mulțămeascâ de împărăție și în locul lui să se aleagă altul. MARIAN, O. I, 12. Spuse ciobanilor celorlalți că el s-a mulțumit de ciobănie și să duce de acum în lume. ȘEZ. I, 208. S-a mulțămit de slujbă și a venit acasă. MAT. DIALECT. I, 182. 7. T r a n z. (Învechit și popular; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”, care arată răsplata acordată) A acorda o despăgubire, o răsplată; a despăgubi, a răsplăti. Și slujindu-i de la aprilie 3 pînă la iunie 22 cu făgăduieli că-l va mulțumi foarte bine, nici pînă acuma nu i-au mai plătit (a. 1818). DOC. EC. 185. Iată, ț-o dau ție roabă, cu dînsa te mulțemesc. BELDIMAN, O. 59/23. Vasăli în tot drumul acest mare s-au purtai foarte bine cu noi. . . De aceea mă rog, băbacă, ca să-l mulțămești. KOGĂLNICEANU, S. 48. Bunicul, fără vorbă, a mulțumit pe Irinuca cu patru galbeni. CREANGĂ, A. 32. Și noi, taică părinte, te-om mulțămi cît nu să mai poate. STĂNOIU, C. I. 25. Te-aș mulțămi cu orice mi-ai cere. . . dacă m-ai scăpa de moarte. ȘEZ. IV, 187, cf. ALR I 1 454/700. ◊ (Popular; complementul indică acțiunea pentru care se răsplătește) Lui Piperea bani să-i dăm . . . Să-i mulțămim vitejia. RETEGANUL, TR. 40. 8. T r a n z. (Regional) A datora (recunoștință), a fi recunoscător. Pămint. . . căruia Peloponezul nu o dată au avut a mulțămi mîntuirea sa. AR (1829), 51²/44. Mie nu-mi scapă nimic neobservat dintr-o carte. Asta cred că trebuie s-o mulțumesc împrejurării că am cetit foarte puține cărți. AGÎRBICEANU, A. 150. – Prez. ind.: mulțumesc. – Și: (învechit și popular) mulțămi, (învechit și regional) mulțemI, (învechit) mălțemI, (regional) munțămI, mînțămI vb. IV. – Din formula de urare (la) mulți ani ! Cf. gr. ε ἰ ς π ο λ λ ὰ ἔ τ η.