mul¹ sm [At: J. CIHAC, I. N. 56/6 / Pl: ~i / E: lat mulus, ~a] (Ltî) Catâr.

mul³ sns [At: MOLDOVAN, Ț. N. 328 / E: ger Mull] (Rar) Muselină.

mul⁴ s [At: NEGULICI / V: mulă sf / Pl: nct / E: fr moule] (Rar) 1 Mulaj (1). 2 (Pex) Tipar, formă.

mul⁵ s [At: DLR / E: fr moule, ger Mull] (Glg) Humus caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei.

MUL s. n. (Geol.) Humus caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decît acumularea ei.

MUL s.n. Humus caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decît acumularea ei. [< germ. Mull, cf. fr. mull].

MUL s.m. (Rar) Catîr. [< lat. mulus].

MUL s. n. humus fin, slab acid, afânat, format prin descompunerea masei vegetale, cu componente minerale. (< fr. mull, germ. Mull)

MUL n. Humus specific solurilor din pădurile foioase. /<fr. mulle, germ. Mull

2) mul n., pl. urĭ (germ. mull), Mold. ș. a. Tulpan maĭ des și maĭ fin (topit) de calitatea cea maĭ bună din care se făceaŭ fuste. De pe la 1900 e înlocuit de pongé). – În Munt. melino.

molă² sf vz mulă¹

mulă¹ sf [At: LM / V: molă / Pl: ~le / E: cf mul¹] (Reg) 1 Catâr, fără deosebire de sex. 2 Epitet pentru un cal urât, mare și greoi. 3 Epitet pentru un om lipsit de energie, moale, prost, nepriceput. 4 Om tăcut, morocănos.

mulă² sf vz mul⁴

MULĂ s.f. (Franțuzism) Tipar, formă (în croitorie). [< fr. moule].

MULĂ s. f. mulaj; (p. ext.) tipar, formă (în croitorie). (< fr. moule)

mul¹ (catâr) (rar) s. m., pl. muli

mul² (tip de humus) s. n.

mul¹ (catâr) (rar) s. m., pl. muli

mul² (tip de humus) s. n.

mul (catâr) s. m., pl. muli

mul (geol.) s. n.

mulă s. f., pl. mule

mul (-luri), s. n. – (Mold.) Muselină. Germ. Mull (Scriban).

mul (muli), s. m. – Catîr. Lat. mulus (sec. XIX), introdus în literatură de G. Murnu. – Der. mulă, s. f. (Banat, catîrcă), din sb. mula (Candrea).

MUL s. v. catâr.

mul s. v. CATÎR.

MULĂ s. v. catârcă.

mulă s. v. CATÎRCĂ.

mul, muli, s.m. (înv.) 1. catâr. 2. (s.n.) muselină.

mul², muli, s.m. Catâr. ■ Exclusiv în nordul țării. – Din lat. mulus (sec. XIX) (DER).

mul¹, s.n. v. mol („noroi”).

mul, s.n. – v. mol („noroi”).

mul, s.n. – Mol, noroi, mocirlă: „Mul negru de m-a muli, / Apa tăt m-a limpezi” (Ștețco 1990: 249). – Din mol „noroi” (< mul „humus pământos” din germ. Mull).

mulă, mule, s.f. (reg.) 1. catâr. 2. cal urât, greoi. 3. om lipsit de energie, bleg, prost.

MUL⁵ subst. (Geol.) Humus caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decît acumularea ei. DICȚ. – Din fr. mulle, germ. Mull.

MUL² s. n. v. mîl.

MUL¹ s. m. (Latinism învechit) Catîr. Mulul. . . este mînzul de la un măgar și o iapă. J. CIHAC, I. N. 56/6. Capitala provinciei Mancia are. . . asini și muli. LAURIAN, M. IV, 83/16, cf. ARISTIA, PLUT. Am pe-acolo Douăsprezece iepe, supte încă De muli nedomoliți. MURNU, O. 71. – Pl.: muli. – Din lat. mulus, -i.

MUL³ subst. (Rar) Muselină. Capul se împodobește cu așa numitul păchilat, care se face din mul alb. MOLDOVAN, Ț. N. 328. – Din germ. Mull.

MUL⁴ subst. (Rar) Mulaj (1); p. e x t. tipar, formă. Cf. NEGULICI. A face mulul unei statue. COSTINESCU. Cîteodată corpul. încrustat se dizolvă și dispare, atunci tiparul care rămíne se numește mulă. MURGOCI-LUDWIG, M. 40. – Și: múlă s. f. – Din fr. moule.

MOLĂ² s. f. v. mulă¹.

MULĂ¹ s. f. (Regional) 1. Catîr (fără deosebire de sex). Cf. LM, L. COSTIN, GR. BĂN. 142, ALR I 1 132, A II 1, 12, LEXIC REG. 24, 71, MAT. DIALECT, I, 182. ◊ Iapă de mulă = catîrcă. A I 35. 2. Epitet pentru un cal urît, mare și greoi. Cf. DR. V, 212, ALR I 1 132/94, 571, A I 31. 3. Epitet pentru un om lipsit de energie, moale, bleg, prost, nepriceput. Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 142, COMAN, GL. Ce mulă mai ești. CV 1950, nr. 4, 41, cf. nr. 3, 36. Mare mulă ești, măi băiete. MAT. DIALECT, I, 182, cf. GLOSAR REG. ♦ (Regional) Om tăcut, morocănos (Checea-Jimbolia). ALR I 1 573/40. – Pl.: muie. - Și: mólă s. f. ALEXI, W. – Cf. m u l¹.

MULĂ² s. f. v. mul⁴.