MUGURIRE, muguriri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a muguri și rezultatul ei; înmugurire. – V. muguri.

mugurire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: muguri] (Îdt) Înmugurire.

MUGURIRE, muguriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a muguri și rezultatul ei; înmugurire. – V. muguri.

înmugura v vz înmuguri

înmuguri vi [At: ISPIRESCU, L. 72 / V: (cscj) ~ra / Pl: ~resc / E: în- + mugur] 1 (D. plante, copaci etc.) A face muguri. 2 (Fig; d. idei, soluții etc.) A prinde contur în mintea cuiva.

mugura v vz muguri

muguri vi [At: N. TEST. (1648), 32^r/18 / V: (cscj) ~ra (Pzi: 3 ~rează și mugură) / Pzi: 3 ~rește / E: mugur] (Îrg; d. plante) A înmuguri.

ÎNMUGURI, înmuguresc, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A da muguri. Într-o zi văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. Uite, codru-nmugurește, ’Nmugurește, înverzește, Doru-n mine se trezește. ANT. LIT. POP. I 74. – Variante: mugura (DELAVRANCEA, S. 50) vb. I, muguri (PANN, la TDRG, GOROVEI, C. 301) vb. IV.

MUGURA vb. I v. înmuguri.

MUGURI vb. IV v. înmuguri.

A ÎNMUGURI pers. 3 ~ește intranz. 1) (despre plante) A se acoperi cu muguri; a da muguri. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei) A începe să capete contururi precise; a prinde consistență; a se înfiripa; a încolți; a se deștepta. /în + mugur

înmugurì v. a da muguri.

înmugurésc v. intr. Emit mugurĭ, mă acoper cu mugurĭ: arboriĭ aŭ înmugurit. – Și îmu-. V. împupesc.

mugurire s. f., g.-d. art. muguririi

înmuguri (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înmugurește, 3 pl. înmuguresc, imperf. 3 sg. înmugurea; conj. prez. 3 să înmugurească

înmuguri (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înmugurește, imperf. 3 sg. înmugurea; conj. prez. 3 să înmugurească

înmuguri vb., ind. prez. 3 sg. înmugurește, imperf. 3 sg. înmugurea; conj. prez. 3 sg. și pl. înmugurească

muguri vb., ind. prez. 3 sg. mugurește, imperf. 3 sg. mugurea; conj. prez. 3 sg. și pl. mugurească

înmuguresc, -ream 1 imp.

MUGURIRE s. (BOT.) înmugurire. (~ unei plante.)

MUGURIRE s. (BOT.) înmugurire. (~ unei plante.)

ÎNMUGURI vb. (BOT.) a muguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși.

MUGURI vb. (BOT.) a înmuguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși. (Planta a ~.)

ÎNMUGURI vb. (BOT.) a muguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși.

MUGURI vb. (BOT.) a înmuguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși. (Planta a ~.)

MUGURIRE s. f. (În dicționarele din trecut) Faptul de a m u g u r i; înmugurire. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. - V. muguri.

MUGURI vb. IV. I n t r a n z. (Învechit și regional; despre plante) A înmuguri. De smochin vă învățați pildă: cînd vor fi mlădițele lui tinere și mugurează, știți că aproape e vara. N. TEST. (1648), 32^r/18. Primăvara. . . mugură și încolți podoaba plaiului. DELAVRANCEA, S. 50. Crește-un măr și-un calapăr, Crește, crește, colț gătește, Mugurește, mugurește, Frunza crește. PAMFILE, C. Ț. 66. Au mugurat pădurea. ALR I 969/1, cf. 969/26, 158, 573, 576, 980. Ce e aceea ce Primăvara mugurește, Vara umbrește, Toamna, hrănește Și iarna încălzește ? (Pomul). GOROVEI, C. 301, cf. SBIERA, P. 322. (F i g.) Omul. . . Dimineața mugurește, Peste zi el înflorește. PANN, ap. TDRG. ◊ R e f l. (Regional) Să mugurește. ALR I 969/305. – Prez. ind. pers. 3: mugurește. – Și: mugura (prez. ind. pers. 3: mugurează și mugură) vb. I. – V. mugur.