mugure sm vz mugur

mugure m. prima desvoltare a plantelor spre a scoate flori, frunze: pomii sunt plini de muguri. [Albanez MUGULĬ].

înmuguri vi [At: ISPIRESCU, L. 72 / V: (cscj) ~ra / Pl: ~resc / E: în- + mugur] 1 (D. plante, copaci etc.) A face muguri. 2 (Fig; d. idei, soluții etc.) A prinde contur în mintea cuiva.

mugur sm [At: CORESI, EV. 100 / V: ~e / Pl: ~i / E: cf alb mugull] 1 Organ complex al plantelor superioare, format din vârful vegetativ și din frunze tinere acoperite de frunzulițe solzoase. 2 (Reg; îe) A fi ca ~ul brumat A fi trist, posomorât. 3 (Fig) Copil. 4 (Fig) Urmaș. 5 (Reg) Boboc de floare. 6 (Pex) Floare de salcie, de papură, de alun. 7 (Pex) Mlădiță. 8 Extremitate rotunjită a anumitor organe sau părți ale corpului animalelor Vz vârf. 9 Excrescență mică, de natură patologică, formată pe unele organe. 10 Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte, la vite, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice.

mugura v vz muguri

mugurel sm [At: ȘEZ. XX, 119 / V: (reg) muhu~ / Pl: ~ei, (reg, sn) ~e / E: mugur + -el] 1-16 (Șhp) Muguraș (1-16). 17 (Reg) Motiv decorativ cu care se împodobesc fețele cojoacelor, ale pieptarelor etc. 18 (Reg) Parte mai curată, mai aleasă a făinii Vz lamură.

muguri vi [At: N. TEST. (1648), 32^r/18 / V: (cscj) ~ra (Pzi: 3 ~rează și mugură) / Pzi: 3 ~rește / E: mugur] (Îrg; d. plante) A înmuguri.

ÎNMUGURÍ, înmuguresc, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A da muguri. Într-o zi văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. Uite, codru-nmugurește, ’Nmugurește, înverzește, Doru-n mine se trezește. ANT. LIT. POP. I 74. – Variante: mugurá (DELAVRANCEA, S. 50) vb. I, mugurí (PANN, la TDRG, GOROVEI, C. 301) vb. IV.

MÚGUR, muguri, s. m. 1. Organ complex al plantelor, învelit cu solzi acoperitori și conținînd în interior un ax, frunzulițe sau flori în formație, apărate de uscăciune și de ger. Mugurii de ieri, tari ca mărgăritarele, s-au desfăcut și-n locul fiecăruia joacă o creangă nouă, gingașă, cu frunzele diafane. ARGHEZI, P. T. 21. [Frunza] s-a desfăcut din mugur într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. GÎRLEANU, L. 40. Mugurii pe creangă se văd îmbobocind. ALECSANDRI, O. 174. ◊ Fig. Marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț, cu mugurii cornițelor abia rotunzite sub blana frunții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ♦ Fig. Copil, progenitură. Pe mama o măritase repede bunica.. vrusese să rămînă numai cu băiatul cel mic, singurul care-i era drag dintre mugurii ei. STANCU, D. 6. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. Muguri laringieni. 3. Partea pieptului dintre picioarele de dinainte la vînat (cerb, căprioară, capră neagră) și la cornutele domestice. – Variantă: múgure s. m.

MUGURÁ vb. I v. înmuguri.

MUGURÍ vb. IV v. înmuguri.

A ÎNMUGURÍ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre plante) A se acoperi cu muguri; a da muguri. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei) A începe să capete contururi precise; a prinde consistență; a se înfiripa; a încolți; a se deștepta. /în + mugur

MÚGUR ~i m. Organ al plantelor superioare din care se dezvoltă ramurile, frunzele sau florile. /cf. alb. mugull

înmugurì v. a da muguri.

înmugurésc v. intr. Emit mugurĭ, mă acoper cu mugurĭ: arboriĭ aŭ înmugurit. – Și îmu-. V. împupesc.