mucaiorea sf vz mucarer

MUCARER, mucareruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de reînnoire a domniei sau de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii Țărilor Române, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer.

mucaierea sf vz mucarer

mucare² sf vz mucarer

mucarel sn vz mucarer

mucarer sn [At: NECULCE, L. 319 / V: (înv) ~el, ~et, ~aierea sf ~aiorea sf, mucare sf / Pl: ~uri / E: tc mukarrer] 1 Confirmare în scaun a domnilor români, care era dată de Poarta otomană și care se făcea în fiecare an sau o dată la trei ani cu o ceremonie specială. 2 Firman de reconfirmare a domniei dat de sultan. 3 (Pex) Caftan cu care era îmbrăcat domnul la ceremonia reconfirmării sale în tron. 4 Sumă plătită Porții otomane de către domnii Țărilor Române, începând de la sfârșitul sec. XVI, pentru a obține reînnoirea domniei Si: (înv) mucaremea.

mucaret sn vz mucarer

MUCARER, mucareruri, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii țărilor românești, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer.

MUCARER s. n. (Turcism învechit) Firman de confirmare a domnului de către Poarta otomană; p. ext. birul plătit Porții cu această ocazie; mucaremea. Mihai Racoviță...și Grigore Ghica la 1748 stricară multe din reforme și se hotărî ca boierii și mînăstirile să plătească ploconul, ajutorința, mucarerul, văcăritul și oieritul în toți anii. BĂLCESCU, O. I 17.

MUCARER ~uri n. ist. 1) Ordin dat de Poarta Otomană prin care se confirmau domnitorii în scaun; firman de înscăunare. 2) Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnitori pentru a obține reînnoirea domniei. 3) Serbare la curtea domnească cu prilejul primirii firmanului. /<turc. mukarrer

mucarer n. firman de învoire a domniei (după al treilea an) și birul scos cu acea ocaziune. [Turc. MUKARRER, confirmat].

mucarér și -él n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] mukarrer, confirmat, d. karar, stabilitate, și takrir, raport. V. carar și tacrir). Vechĭ. Confirmarea domniiĭ din partea sultanuluĭ la un an o dată (mucareru cel mic) saŭ la treĭ (mucareru cel mare), obiceĭ introdus de Mihail Racoviță. Firmanu acesteĭ confirmărĭ. Biru plătit de popor cu această ocaziune.

mucarer (înv.) s. n., pl. mucareruri

mucarer s. n., pl. mucareruri

mucarer s. n., pl. mucareruri

mucarer (mucareruri), s. n. – Confirmare anuală a domnitorului de către sultan și darul oferit de domn cu aceeași ocazie. – Var. mucarel. Tc. (arab.) mukarrer „confirmat” (Șeineanu, III, 82). Sec. XVIII, înv. Dubletul lui mucaremea, s. f. (cu același sens), din tc. mukareme „onoare”, sec. XVIII, înv.

MUCARER s. (IST.) (înv.) mucaremea. (Domnul a refuzat să plătească ~ Porții otomane.)

MUCARER s. (înv.) mucaremea. (Domnul a refuzat să plătească ~ Porții otomane.)

MUCAIOREÁ s. f. v. mucarer.

MUCARÉR s. n. 1. Confirmare în scaun a domnilor români, care era dată de Poarta otomană și care se făcea (în fiecare an sau o dată la trei ani) cu o ceremonie specială. Ne-au venit caftan de la împărăție, de mucarer (a. 1694). FN. 174, cf. 186. l-au îmbrăcat cu caftane de mucarer mare cu hatișerif (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 146/11. Orînduiala mucareriului. GHEORGACHi, ap. CAT. MAN. I, 70. Țărimonia ce se face la mucarel. id. LET. III, 293/28. Scrisori, fermanuri de numire în domnie și de mucarer, ordine de surghiun. BUL. COM. IST. II, 27. ♦ Firman de reconfirmare a domniei dat de sultan. Pentru un mucarer, adecă înnoirea domniei, ce au trimis împăratul măriei sale domnului (a. 1755). cat. man. i, 525. De primă- veară, luîndu-și mucarelul de înnuoire, domnia de la Poartă, au venit spătarul Iacovachi cu caftanul de înnuoirea domniei (sfîrșitul sec. XVIII), LET². III, 232. ♦ P. e x t. Caftan cu care era îmbrăcat domnul la ceremonia reconfirmării sale în tron. I-au trimis măriei sale mucarel, adecă caftan împărătesc de înnoirea domniei de al treilea an (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 113/9. 2. Sumă plătită Porții otomane de către domnii țărilor române, începînd de la sfîrșitul secolului al XVI-lea, pentru a obține reînnoirea domniei; (învechit) mucaremea. Scos-au o dată și pre preoți un bir ce-i dzice mucare. NECULCE, L. 319. Fiind ei peste putința lor asupriți și cu nedreptate scurtați la rînduiala birului, atît pentru ciferturi, cît și la ajutornițâ și la mucaret, de n-au știut nici ei cît au să plătească pe an (a. 1766). ȘTEFANELLI, D. C. 82. Au adaos mucarelurele visteriei împărătești și pocloanele la toate porțile care toate acele au rămas greutate țărilor. CANTA, LET. III, 179/29. Și se hotărî ca boierii și mînăstirile să plătească ploconul, ajutornița, mucarerul, văcăritul și oieritul în toți anii. BĂLCESCU, M. V. 598. Vine vremea înnoirii domniei, cînd va să răspundem la Țarigrad mucarerul – bani grei. SADOVEANU, O. X, 263. O serie de impozite extraordinare: . . . mucarerul mare pentru prelungirea domniei peste trei ani și mucarerul mic care se plătea în fiecare an. OȚETEA, T. V. 54. – Pl.: mucareruri. - Și: (învechit) mucarel, mucarét s. n., mucaiereá (ZEITSCHRIFT, XVIII, 209), mucaioreá (ib.), mucaré s. f. – Din tc. mukarrer „stabilit”.