MUCARÉR s. n. 1. Confirmare în scaun a domnilor români, care era dată de Poarta otomană și care se făcea (în fiecare an sau o dată la trei ani) cu o ceremonie specială. Ne-au venit caftan de la împărăție, de mucarer (a. 1694). FN. 174, cf. 186. l-au îmbrăcat cu caftane de mucarer mare cu hatișerif (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 146/11. Orînduiala mucareriului. GHEORGACHi, ap. CAT. MAN. I, 70. Țărimonia ce se face la mucarel. id. LET. III, 293/28. Scrisori, fermanuri de numire în domnie și de mucarer, ordine de surghiun. BUL. COM. IST. II, 27. ♦ Firman de reconfirmare a domniei dat de sultan. Pentru un mucarer, adecă înnoirea domniei, ce au trimis împăratul măriei sale domnului (a. 1755). cat. man. i, 525. De primă- veară, luîndu-și mucarelul de înnuoire, domnia de la Poartă, au venit spătarul Iacovachi cu caftanul de înnuoirea domniei (sfîrșitul sec. XVIII), LET². III, 232. ♦ P. e x t. Caftan cu care era îmbrăcat domnul la ceremonia reconfirmării sale în tron. I-au trimis măriei sale mucarel, adecă caftan împărătesc de înnoirea domniei de al treilea an (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 113/9. 2. Sumă plătită Porții otomane de către domnii țărilor române, începînd de la sfîrșitul secolului al XVI-lea, pentru a obține reînnoirea domniei; (învechit) mucaremea. Scos-au o dată și pre preoți un bir ce-i dzice mucare. NECULCE, L. 319. Fiind ei peste putința lor asupriți și cu nedreptate scurtați la rînduiala birului, atît pentru ciferturi, cît și la ajutornițâ și la mucaret, de n-au știut nici ei cît au să plătească pe an (a. 1766). ȘTEFANELLI, D. C. 82. Au adaos mucarelurele visteriei împărătești și pocloanele la toate porțile care toate acele au rămas greutate țărilor. CANTA, LET. III, 179/29. Și se hotărî ca boierii și mînăstirile să plătească ploconul, ajutornița, mucarerul, văcăritul și oieritul în toți anii. BĂLCESCU, M. V. 598. Vine vremea înnoirii domniei, cînd va să răspundem la Țarigrad mucarerul – bani grei. SADOVEANU, O. X, 263. O serie de impozite extraordinare: . . . mucarerul mare pentru prelungirea domniei peste trei ani și mucarerul mic care se plătea în fiecare an. OȚETEA, T. V. 54. – Pl.: mucareruri. - Și: (învechit) mucarel, mucarét s. n., mucaiereá (ZEITSCHRIFT, XVIII, 209), mucaioreá (ib.), mucaré s. f. – Din tc. mukarrer „stabilit”.