mucarér și -él n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] mukarrer, confirmat, d. karar, stabilitate, și takrir, raport. V. carar și tacrir). Vechĭ. Confirmarea domniiĭ din partea sultanuluĭ la un an o dată (mucareru cel mic) saŭ la treĭ (mucareru cel mare), obiceĭ introdus de Mihail Racoviță. Firmanu acesteĭ confirmărĭ. Biru plătit de popor cu această ocaziune.