3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUȚÍRE, muțiri, s. f. Faptul de a muți; muțenie, tăcere. – V. muți.

MUȚÍRE, muțiri, s. f. Faptul de a muți; muțenie, tăcere. – V. muți.

muțire sf [At: ALECSANDRI, S. 154 / Pl: ~ri / E: muți] (Rar) 1-2 Pierdere (definitivă sau) temporară a facultății de a vorbi, din cauza unei boli, a fricii, a emoției etc. 3 (Fig) Încetare a oricărui zgomot Si: liniște, tăcere.

MUȚÍRE s. f. Faptul de a amuți, de a nu (putea) vorbi; muțenie, tăcere. Îți trimit cel întîi snop de strofe... după un an întreg de muțire. ALECSANDRI, S. 154.

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut.

MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut.

amuțí2 v [At: PSALT. SCH. 121/15 / Pzi: ~țesc și (înv) amut / E: lat* am-mutire cf muți] 1-2 vir A(-și) pierde graiul. 3 vi (Fig) A rămâne ca mut. 4 vtrf (Îe) A ~ pe cineva (de gură) A face pe cineva (prin vrajă sau argumente hotărâtoare) să-și piardă graiul sau să tacă din gură.

amuțí1 vt [At: DA / Pzi: ~țesc / E: amuța css] A asmuța.

muți vi [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: esc / E: mut] (Pop) 1-2 (D. oameni) A pierde (definitiv sau) temporar facultatea de a vorbi din cauza unei boli, a fricii, a emoției etc. 3 (D. organele vorbirii) A nu mai putea emite sunete articulate. 4 (D. glasuri, zgomote etc.) A scădea în intensitate Si: a amuți.

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi, a deveni mut. ♦ Fig. (Despre ființe, p. ext. despre glas) A înceta de a vorbi sau de a se face auzit; a rămîne tăcut (ca mut). Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni uțor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47. Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, încît făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128. ♦ Fig. (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete. Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48. Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72. ◊ Tranz. fact. Fig. Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42. – Variantă: muțí (SADOVEANU, Z. C. 291, C. PETRESCU, C. V. 249) vb. IV.

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se liniști. [Var.: muțí vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).

A AMUȚÍ ~ésc intranz. 1) A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ~ de frică. 2) fig. A înceta de a se manifesta; a tăcea. Vocile ~esc. /<lat. ammutire

amuțì v. 1. a (se) face mut;. 2. a rămânea mut (de sfială sau sperietură); 3. fig. în curând satul în vale amuțește EM. [Lat. *ADMUTESCERE].

amuțésc v. intr. (lat. ad, la, și mutesco. V. muțesc. Muțesc, devin mut: a amuțit de frică. Nu maĭ ripostez, tac: tunurile dușmanuluĭ aŭ amuțit. V. tr. Fac mut: frica l-a amuțit.

2) muțésc v. intr. (d. mut saŭ lat. mutesco, a. î.). Amuțesc, devin mut.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!muțíre s. f., g.-d. art. muțírii; pl. muțíri

muțíre s. f., g.-d. art. muțírii

arată toate definițiile

Intrare: muțire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muțire
  • muțirea
plural
  • muțiri
  • muțirile
genitiv-dativ singular
  • muțiri
  • muțirii
plural
  • muțiri
  • muțirilor
vocativ singular
plural
Intrare: amuți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amuți
  • amuțire
  • amuțit
  • amuțitu‑
  • amuțind
  • amuțindu‑
singular plural
  • amuțește
  • amuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amuțesc
(să)
  • amuțesc
  • amuțeam
  • amuții
  • amuțisem
a II-a (tu)
  • amuțești
(să)
  • amuțești
  • amuțeai
  • amuțiși
  • amuțiseși
a III-a (el, ea)
  • amuțește
(să)
  • amuțească
  • amuțea
  • amuți
  • amuțise
plural I (noi)
  • amuțim
(să)
  • amuțim
  • amuțeam
  • amuțirăm
  • amuțiserăm
  • amuțisem
a II-a (voi)
  • amuțiți
(să)
  • amuțiți
  • amuțeați
  • amuțirăți
  • amuțiserăți
  • amuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • amuțesc
(să)
  • amuțească
  • amuțeau
  • amuți
  • amuțiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muți
  • muțire
  • muțit
  • muțitu‑
  • muțind
  • muțindu‑
singular plural
  • muțește
  • muțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muțesc
(să)
  • muțesc
  • muțeam
  • muții
  • muțisem
a II-a (tu)
  • muțești
(să)
  • muțești
  • muțeai
  • muțiși
  • muțiseși
a III-a (el, ea)
  • muțește
(să)
  • muțească
  • muțea
  • muți
  • muțise
plural I (noi)
  • muțim
(să)
  • muțim
  • muțeam
  • muțirăm
  • muțiserăm
  • muțisem
a II-a (voi)
  • muțiți
(să)
  • muțiți
  • muțeați
  • muțirăți
  • muțiserăți
  • muțiseți
a III-a (ei, ele)
  • muțesc
(să)
  • muțească
  • muțeau
  • muți
  • muțiseră
Intrare: muți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muți
  • muțire
  • muțit
  • muțitu‑
  • muțind
  • muțindu‑
singular plural
  • muțește
  • muțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muțesc
(să)
  • muțesc
  • muțeam
  • muții
  • muțisem
a II-a (tu)
  • muțești
(să)
  • muțești
  • muțeai
  • muțiși
  • muțiseși
a III-a (el, ea)
  • muțește
(să)
  • muțească
  • muțea
  • muți
  • muțise
plural I (noi)
  • muțim
(să)
  • muțim
  • muțeam
  • muțirăm
  • muțiserăm
  • muțisem
a II-a (voi)
  • muțiți
(să)
  • muțiți
  • muțeați
  • muțirăți
  • muțiserăți
  • muțiseți
a III-a (ei, ele)
  • muțesc
(să)
  • muțească
  • muțeau
  • muți
  • muțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

muțire

  • 1. Faptul de a muți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: muțenie tăcere attach_file un exemplu
    exemple
    • Îți trimit cel întîi snop de strofe... după un an întreg de muțire. ALECSANDRI, S. 154.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi muți
    surse: DEX '98 DEX '09

amuți muți

  • 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. figurat A înceta de a vorbi; a se potoli, a se liniști.
      exemple
      • Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni ușor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47.
        surse: DLRLC
      • Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172.
        surse: DLRLC
      • Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, încît făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128.
        surse: DLRLC
      • tranzitiv factitiv Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete.
      exemple
      • Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48.
        surse: DLRLC
      • Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *ammutire (din mutus „mut”).
    surse: DEX '09 DEX '98

muți popular

  • 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: amuți

etimologie:

  • mut
    surse: DEX '09 DEX '98