ÎMPOPOȚONA, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec.

ÎMPOPOȚONARE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona.

împopoțăna v vz împopoțona

împopoțona vtr [At: NEGRUZZI, S. III, 75 / V: ~țăna / Pzi: ~nez / E: împopoța + împopona] (Fam) 1-2 A (se) împodobi peste măsură Si: (reg) a (se) împopona (1-2), a (se) împopoța (1-2), a (se) înzorzona.

împopoțonare sf [At: IORGA, B. 19 / Pl: ~nări / E: împopoțona] (Fam) Împodobire exagerată.

împoțona v vz împopoțona

ÎMPOPOȚONA, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec.

ÎMPOPOȚONARE s. f. Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona.

ÎMPOPOȚONA, împopoțonez, vb. I. Refl. A se găti, a se împodobi peste măsură (cu podoabe de prost gust); a se înzorzona. «Aia» iar s-a împopoțonat. Parcă e o pupăză. PAS, Z. I 81. Ia spune-mi, mă rog, ce te-ai împopoțonat așa? duhul ce ai ar trebui să-ți arăte că nu te prinde. NEGRUZZI, S. III 75. ◊ Tranz. Oamenii întind darurile pe amînă (= în mîini) ș-apoi împopoțonează pe fiecare cu darul lui. SEVASTOS, N. 303.

ÎMPOPOȚONARE s. f. Acțiunea de a (se) împopoțona; înzorzonare.

A ÎMPOPOȚONA ~ez tranz. (mai ales persoane) A găti cu prea multe podoabe (de prost gust); a înzestra cu zorzoane; a înzorzona. /Orig. nec.

împopoț(on)à v. Mold. a (se) găti cu afectațiune: gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă AL. fata babei era împopoțată CR. [Origină necunoscută].

împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc.

împopoțona (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. împopoțonez, 3 împopoțonează; conj. prez. 1 sg. să împopoțonez, 3 să împopoțoneze

împopoțonare (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonării

împopoțona (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțonează

împopoțonare (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonării

împopoțona vb., ind. prez. 1 sg. împopoțonez, 3 sg. și pl. împopoțonează

împopoțonare s. f., g.-d. art. împopoțonării

împopoțonez.

ÎMPOPOȚONA vb. a (se) înzorzona, (pop.) a (se) împopona, a (se) înțoțona, a (se) zorzona. (S-a ~ ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONARE s. înzorzonare, (pop.) împoponare, înțoțonare. (~ unei persoane ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONA vb. a (se) înzorzona, (pop.) a (se) împopona, a (se) înțoțona, a (se) zorzona. (S-a ~ ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONARE s. înzorzonare, (pop.) împoponare, înțoțonare. (~ unei persoane ca o paparudă.)