MOȚA, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

MOȚĂI, moțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

moța [At: COSTINESCU / Pzi: ~țez / E: moț¹] 1-2 vtr A(-și) aranja moțul¹ (1). 3-4 vtr (Pex) A (se) împodobi. 5 vt (Rar) A țuguia buzele.

moțăi¹ [At: GOLESCU, Î, 38 / Pzi: moțăi și (rar) ~iesc / E: moț¹ + -ăi] 1 vt (Reg; fig) A dezmierda. 2 vi A ațipi șezând sau stând în picioare, a dormi ușor și intermitent Si: a picoti, a piroti, a dormita, (reg) a mătăli, (nob) a moșăi. 3 vi A da ușor și repetat din cap în semn de aprobare, de salut, de mustrare etc. 4 vr (Reg; csnp) A-și da aere.

moțăi² vtr [At: VICIU, S. GL. / Pzi: moțăi / E: nct] (Trs; Olt) 1-2 A (se) uda foarte tare.

MOȚA, moțez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

MOȚĂI, moțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a adormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

MOȚA, moțez, vb. I. 1. Refl. A se găti cu moț, cu zulufi. Te moțezi toată ziua și îți scoți zulufii din beretă. PAS, Z. I 184. 2. Tranz. (Rar, cu privire la buze) A țuguia. Ridică capul în sus cu mîndrie, moțează buzele. La TDRG.

MOȚĂI, moțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezînd; a picoti, a piroti, a dormita. Ion începu să moțăie pe scîndura căruței. DUMITRIU, N. 200. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon. CARAGIALE, O. II 12. Neamțul moțăia călare și calul își urma calea în ticnă. ODOBESCU, S. III 191. 2. (Determinat prin «din cap») A da din cap (în semn de afirmare sau de salut). Ceilalți visau, moțăind din cap a încuviințare. DUMITRIU, N. 183. Poetul a salutat în dreapta și-n stînga; unii tot i-au moțăit din cap; dar alții, parcă nici nu-l văzuseră. CARAGIALE, O. I 380. – Prez. ind. și: moțăiesc (GALACTION, O. I 269).

A MOȚA ~ez tranz. 1) (părul) A aranja în formă de moț. 2) fig. fam. A găti excesiv și fără gust. /Din moț

A MOȚĂI moțăi intranz. 1) A ațipi, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a dormita; a piroti; a picoti; a somnola. 2) A da ușor din cap (în semn de salut, de aprobare etc.). /moț + suf. ~ăi

moțăì v. a clătina încet capul de somn. [Origină necunoscută].

móțăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (ung. moccanni. Cp. cu bîțîĭ). Vest. Clatin capu de somn, pirotesc, picur.

moța (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. moțez, 3 moțează; conj. prez. 1 sg. să moțez, 3 să moțeze

moțăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moțăi, 3 moțăie, imperf. 1 moțăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să moțăi, 3 să moțăie

moța (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțează

moțăi (a ~) vb., ind. prez. 3 moțăie, imperf. 3 sg. moțăia; conj. prez. 3 să moțăie

moța vb., ind. prez. 1 sg. moțez, 3 sg. și pl. moțează

moțăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. moțăie, imperf. 3 sg. moțăia

moțăi (ind. prez. 1 sg. moțăi, 3 sg. și pl. moțăie)

moțăesc, -țăe 3, -țăiam 1 imp.

MOȚA 1. Ioan M. (1868-1940, n. sat Nojag, jud. Hunedoara), ziarist român. Preot-paroh în Orăștie (1899-1940). Întemeietor și director al gazetei populare „Libertatea” (1902-1915; 1919-1933), cu suplimentul ilustrat „Foaie interesantă”. A redactat „Calendarul național” (15 vol.). Aceste publicații au avut un rol însemnat în ridicarea culturală a țărănimii și în întărirea conștiinței naționale, fapt pentru care M. a fost condamnat la închisoare în mai multe rânduri de către autoritățile maghiare. S-a pronunțat pentru intrarea României în primul război mondial alături de Antanta și pentru unirea Transilvaniei și a Basarabiei cu țara mamă. Schițe, povestiri, versuri; traduceri. 2. Ion I.M. (1902-1937, n. Orăștie), avocat și om politic român. Fiul lui M. (1). Cumnat cu C.Z. Codreanu. Unul dintre fruntașii Mișcării legionare, M. a luat parte la înființarea Legiunii Arhanghelul Mihail (1927); comandant al organizației Buna Vestire. Vicepreședinte de la fondare (1937) al Partidului Totul pentru Țară. Voluntar în Războiul Civil din Spania (1936-1939) de partea forțelor naționaliste ale generalului Franco, a căzut în luptă, alături de Vasile Marin, în bătălia de la Majadahonda (ian. 1937). Decorat post-mortem cu Crucea de Război spaniolă (febr. 1937). În 1970, autoritățile spaniole au ridicat, la Majadahonda, un monument în memoria lui M. și Marin. Lucrări: „Liga Națiunilor”, „Cranii de lemn”.

MOȚA vb. v. aranja, dichisi, ferchezui, găti, împodobi, spilcui.

MOȚĂI vb. v. ațipi.

moța vb. v. ARANJA. DICHISI. FERCHEZUI. GĂTI. ÎMPODOBI. SPILCUI.

MOȚĂI vb. a ațipi, a dormita, a picoti, a piroti, (livr.) a somnola, (înv. și reg.) a aromi, a somnora, (reg.) a ajumi, a mătăli, a mocăi, a ochi, a picura, a pircoti, (Transilv.) a chircoti, (Mold.) a clipoci, (prin Olt.) a mocota, (Transilv.) a știulbica. (Bătrînul ~ pe scaun.)

MOȚA vb. I. 1. T r a n z. și r e f l. A(-și) aranja moțul¹ (1); p. e x t. a (se) împodobi, a (se) găti. Cf. COSTINESCU. Te moțezi toată ziua și îți scoți zulufii din beretă. Pas, Z. I, 184. 2. T r a n z. (Rar; cu complementul „buzele”) A țuguia. Ridică capul în sus cu mîndrie, moțează buzele. ap. TDRG. – Prez. ind.: moțez. – V. moț¹.

MOȚĂ͹ vb. IV. 1. Tranz. (Regional) A apuca pe cineva de păr și a-l zgîlțîi. Cf. PAMFILE, VĂZD. 176, ALR II/I h 8. ♦ F i g. A dezmierda, a mîngîia, a giugiuli (Hangu-Piatra Neamț). Cf. A V 34. 2. I n t r a n z. A ațipi șezînd sau stînd în picioare, a dormi ușor și intermitent; a picoti, a piroti, a dormita, (regional) a mătăli, (neobișnuit) a moșăi. Ticălosul de călugăr somnul și-l face moțăind. GOLESCU, Î. 38. Omul ce mîna boii ședea-n car și moțăia. PANN, Ș. II, 6/14. Moțăise în răstimpu ăsta în codirlă. JIPESCU, O. 151, cf. 73. Neamțul moțăia călare. ODOBESCU, S. III, 191. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit in unghiul unui vagon de clasa a doua. CARAGIALE, O. I, 74. Tu . . . să-i tragi la aghioase, și eu, o biată neputincioasă, să moțăi deșteaptă ? id. ib. II, 248. Se hotărî a sta în picioare pe un trunchi de pom, tăiat astfel încît, cînd i-ar veni somn și ar moțăi, să cază jos și să se deștepte. ISPIRESCU, L. 73. Șeful de masă tresări ca un om care, ațipind pe scaun, moțăie și se izbește cu barba de piept. DELAVRANCEA, S. 128. Dascălul moțăie cu nasu-n gramatică și crede c-acolo-i toată pricopseala. VLAHUȚĂ, D. 48. Spirea încălzit la foc picura și moțăia. CONTEMPORANUL, VI₁, 27. Să rîd cu ei, copilăros, Cînd, moțăind, mi-atîrnă-n jos Al scufei mele ciucur. IOSIF, PATR. 30. Băiatul care moțăia la tejghea se tîrăște alene în ușa prăvăliei. BRĂTESCU-VOINEȘTI, I. 61, cf. 73. Cei doi universitari moțăiră un răstimp, apoi adurmiră cu capul pe masă. AGÎRBICEANU, A. 182. Tovarășii, de la o vreme, au început să moțăiască. GALACTION, O. 269. Ai să rămîi acolo o luna de zile, nedormit, nemîncat, nespălat, să moțăi de-a-n picioarele. ARGHEZI, J. 222. Caii moțăiau, acoperiți cu pături. VORNIC, P. 15. Așa ne-a fost vorba ? glăsui Mitică, apropiindu-se de birjarul care moțăia pe capră. PAS, Z. IV, 233. Așa, ceas după ceas, moțăind cu rîndul, au numărat înspăimintați pașii patrulelor. GALAN, Z. R. 267. Nici nu mai vorbeau de istoviți ce erau, ci mai mult moțăiau. V. ROM. decembrie 1954, 118. Nu se înțelegea dacă moțăie sau dacă-i speriat de moarte, ib. august 1955, 30, cf. mai 1958, 46, RETEGANUL, P. III, 53. Toată noaptea a stat deșteptat călare . . . și bine legat, dar tocmai aproape de zori s-a înșelat de a moțăit și el. I. CR. III, 140. Ziua stau uitată, Stau și moțăiesc, Noaptea mă pun strajă, Casa să păzesc (Veriga). TEODORESCU, P. P. 248, cf. GOROVEI, C. 393. ◊ (Determinat prin „de somn”) Începuse a moțăi de somn. GORJAN, H. I, 94/23. O cucoană bătrîioară, cu pene multe la pălărie, moțăie de somn. CAZIMIR, GR. 152. F i g. Crîngul moțăie tăcut, lesnea, i. 106.Intranz. (De obicei urmat de determinarea „din cap”) A da ușor (și repetat) din cap (in semn de aprobare, de salut, de mustrare etc.). Abu-Hasan s-a uitat la ea și, cu un zîmbet de bunătate, i-a răspuns moțăind din cap: – Am înțeles ! CARAGIALE, O. II, 265. Poetul a salutat în dreapta și-n stînga; unii tot i-au moțăit din cap; dar alții, parcă nici nu-l văzuseră. id. ib. IV, 165. Cui moțăi ? Ai ? – Nimănui. DELAVRANCEA, O. II, 292. Lumea. . . întreabă, cum o mai duce cu bătrînețele. El moțăie din cap și răspunde de mîntuială. SANDU-ALDEA, U. P. 217. Femeile moțăie din cap a „bună dimineața”. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 60. Îl mustră moțăind din cap. STĂNOIU, C. I. 165. Au pierit merele ? – S-au dus, tată, și uite fii-tău, cum le păzește ! Dacă ne lăsai pe noi. . . Tat-sâu moțăi din cap. VISSARION, B. 17. Da. . . da. . ., moțăia bătrînă din cap. PREDA, Î. 104. 4. R e f l. (Regional; probabil prin confuzie) A-și da aere, a se fițîi (Cristești-Botoșani). ALR II 3 702/414. – Prez. ind.: móțăi si (rar) moțăiesc. – Moț¹ + suf. -ăi.

MOȚĂI² vb. IV. T r a n z. și r e f l. (Prin Transilv. și Olt.) A (se) uda (foarte tare). L-a moțăit ploaia. VICIU, S. GL., cf. I. CR. V, 277. – Prez. ind.: móțăi. – Etimologia necunoscută.