2 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

mont1 sm [At: ALEXI, W. / V: (reg) munt / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: bont] 1 (Reg) Mică ridicătură de pământ pe un loc plan. 2 Morman, grămadă de lemne, piatră, lut etc. 3 Parte proeminentă a unui os sau articulație. 4 (Spc) Proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. 5 (Reg) Parte superioară a labei piciorului. 6 (Reg) Rădăcină a cozii vitelor. 7 Parte care rămâne dintr-un membru amputat Si: ciot. 8 (Reg) Membru nedezvoltat, închircit. 9 (Reg) Obiect prea scurt.

mont2 sn [At: VAIDA / V: ~ur, munt / Pl: ~uri, ~e, (reg) moante / E: mag mont] (Trs; mpl) 1 Rămășiță. 2 (Spc) Ceea ce rămâne după ce s-a stors mustul din struguri sau după ce s-a fiert rachiul din fructe. 3 (Pex) Băutură făcută din monturi 4 (Reg) Zaț de la cafea.

MONT, monturi, s. n. Bucata care rămîne după retezarea unei mîini, a unui picior etc., ciot; capătul sau extremitatea unui os sau ieșitura anormală a unui os prin piele. Își zdrobi o lacrimă cu montul arătătorului. CAMILAR, N. II 403. Acel bărbat... avea trupul ușor strîmbat, cu spatele umflat de un mont într-o parte. SADOVEANU, F. J. 516.

MONT s.n. (Geol.) Formă de relief din jurasic, reprezentată printr-o culme muntoasă care se suprapune unui anticlinal. [< fr. mont, cf. lat. mons – munte].

MONT s. n. 1. formă de relief reprezentată printr-o culme muntoasă care se suprapune unui anticlinal. 2. proeminență patologică a unui os, a unei articulații. (< fr. mont)

MONT ~uri n. 1) Parte rămasă după amputarea unei mâini sau a unui picior. 2) Proeminență patologică a unui os sau a unei articulații. /Din bont

mont n., pl. urĭ (var. din bont). Proeminență produsă de un os la picĭor, la mînă orĭ la față.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mont (mónturi), s. n.1. Capăt al unui obiect, mai ales a unui membru scurtat; ciot. – 2. Vîrf, buric de deget. – 3. Rest, reziduu, rebut. Var. expresivă din bont (Scriban). Der. din mag. mont „tescovină, foloștină” (Drăganu, Dacor., VIII, 136) s-ar putea da numai pentru ultimul sens al cuvîntului. Cf. mot-.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mont, monturi, s.n. – (reg.) 1. Fructe puse la macerat înainte de a fi fierte. 2. Rest, reziduu, rebut. Resturile din fructe ce rămân după ce se fierbe horinca; borhot, slad (ALRRM, 1971: 462). Grâu cu monturi sau grâu monturos (în Strâmtura și Vișeu); grâu fără pleavă, dar amestecat cu resturi, neghină, de dat la păsări (ALRRM, 1973: 827). – Din magh. mont „tescovină” (Drăganu, cf. DER; MDA).

mont, -uri, s.n. – 1. Fructe puse la macerat înainte de a fi fierte. 2. Rest, reziduu, rebut. Resturile din fructe ce rămân după ce se fierbe horinca; borhot, slad (ALR 1971: 462). Grâu cu monturi sau grâu monturos (în Strâmtura și Vișeu); Grâu fără pleavă, dar amestecat cu resturi, neghină, de dat la păsări (ALR 1973: 827). – Din magh. mont „tescovină” (Drăganu cf. DER, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MONT BLANC [mõn blã] (MONTE BIANCO), masiv muntos în Alpii Occidentali (Alpii Savoiei), cel mai înalt din Europa, situat la granița dintre Franța și Italia. Alcătuit din roci cristaline. Alt. max.: 4.807 m. Ghețari (Mer-de-Glace, Argentièrem Brenva ș.a.). Observator astronomic și meteorologic. Zonă de alpinism. Pe sub M.B., s-a construit (1965) un tunel pentru trafic rutier de 11,6 km, între Franța și Italia. Escaladat pentru prima oară de Jacques Balmat și M.G. Paccard la 8 aug. 1786.

MONT CENIS [mõ sənis] V. Cenis.

MONT PERDU [mõ perdü], denumirea franceză a masivului Monte Perdido.

MONT-DORE [mõ dor], masiv muntos în Masivul Central, în Franța, între bazinele râurilor Loara și Garonne, reprezentând restul unui vulcan terțiar, puternic tectonizat. Alt. max.: 1.885 m (vf. Puy de Sancy, cel mai înalt vf. din Masivul Central). Izvoare termale. Pășunat. Turism.

MONT-SAINT-MICHEL [mõ-sẽ-miʃél], mică insulă în NV Franței, pe coasta normandă, cu alt. de 90 m și un perimetru de 900 m, legată de țărm printr-un dig. Locuită încă din sec. 6 de călugări. La începutul sec. 8, episcopul Aubert de Avranches a construit aici capela Saint-Michel, care s-a dezvoltat, ulterior, într-un monument de arhitectură medievală, devenind unul dintre cele mai frecventate locuri turistice din Franța. Abație benedictină (966), biserica Notre-Dame-sous-Terre.

PERDIDO, Monte ~ (MONT PERDU) [mõ perdü], vârf în M-ții Pirinei, în NE Spaniei, în apropierea graniței cu Franța. Alt.: 3.355 m.

Intrare: Mont
Mont
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mont
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mont
  • montul
  • montu‑
plural
  • monturi
  • monturile
genitiv-dativ singular
  • mont
  • montului
plural
  • monturi
  • monturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mont, monturisubstantiv neutru

  • 1. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ciot
    • 1.1. Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • 1.1.1. prin specializare Proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. DEX '09 DLRLC MDN '00
        • format_quote Își zdrobi o lacrimă cu montul arătătorului. CAMILAR, N. II 403. DLRLC
        • format_quote Acel bărbat... avea trupul ușor strîmbat, cu spatele umflat de un mont într-o parte. SADOVEANU, F. J. 516. DLRLC
  • 2. geologie Formă de relief din jurasic, reprezentată printr-o culme muntoasă care se suprapune unui anticlinal. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.