25 de definiții pentru ciot cioată ciotur ciotur

ciot sn [At: ALECSANDRI, P. III, 357 / V: ~ur / Pl: ~uri / E: nct] 1 Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt Si: buștean, butuc, buturugă, ciolpan (1). 2 (Pan) Ramură scurtă, ruptă Si: cioi2. 3 (D. trunchi, ramură, scândură) Nod proeminent. 4 (Pan) Parte rămasă din braț, picior sau (la animale) coadă, după ce restul a fost tăiat sau rupt. 5 (Îm; îs) ~ bot Evocă uneori imaginea de ciot și de butuc.

ciutuhánă sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~ne / E: nct] (Reg) Ciot (1).

ciutúrcă1 sf [At: CADE / Pl: ~rci / E: ciutur + -că] (Reg) Ciot (1).

CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec.

CIOÁTĂ s. f. v. ciot.

CIOT, cioturi, s. n. 1. Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. [Var.: cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec.

CIOÁTĂ, cioate, s. f. Ciot, buturugă. Au căutat... cioate, rădăcini și putregaiuri, au aprins focuri. GALAN, Z. R. 72. L-am îndemnat să coboare cîțiva pași, lîngă izvor; acolo este o cioată, unde se poate sta de vorbă fără grijă. C. PETRESCU, S. 172. Și-ar fi putut tupila, ca o veveriță, întreaga sa făptură după o cioată sau la încheietura unei crengi. HOGAȘ, M. N. 122. – Pronunțat: cioa-.

CIOT, cioturi și cioate, s. n. 1. Partea unui trunchi de copac rămasă în pămînt după tăierea copacului. Un om... ședea pe un ciot la marginea drumului. DUMITRIU, F. 16. Pe dealul de la dreapta stau răzlețe rămășițele... unei... păduri, cioate, rădăcini ieșite din pămînt. SLAVICI, O. I 117. ◊ Fig. (Mai ales depreciativ, despre oameni) Apoi ia, asta-ți spun și eu, măi ciotul dracului. CREANGĂ, P. 152. A privi gîndești că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot? EMINESCU, O. I 146. 2. Nod proeminent într-un trunchi sau într-o ramură, într-un lemn ori într-o scîndură. N-am toiag cu cioturi multe. NEGRUZZI, S. II 59. Oblu (- drept) ca lumînarea... și făr' de cioturi. ȘEZ. III 83. ♦ Frîntură de ramură a unui trunchi. 3. (Cu determinări introduse adesea prin prep. «de») Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost ciuntit. Cioturi de mîni se cutremurau deodată ca străbătute de-un fulger. CAMILAR, N. II 210. [Cîinele] a mișcat din ciotul de coadă și mi-a lins palma. SADOVEANU, N. F. 24. Un iepure făcu două copce pe omătul moale, cu ciotul alb de coadă bîrligat. SADOVEANU, O. III 546. Fig. Mi-au lăsat... un ciot de viață... Dar vor plăti pentru acest ciot ca pentru trei vieți. CAMIL PETRESCU, B. 61. ♦ Obiect mic, ciuntit. Ciot de creion.

CIÓTUR s. n. (Neobișnuit) Ciot. Nasul i se strîmbă și se uscă ca un ciotur de copac. EMINESCU, N. 56.

cioátă (buturugă, nod de arbore) (pop.) (cioa-) s. f., g.-d. art. cioátei; pl. cioáte

ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi

cioátă (buturugă, nod de arbore) s. f. (sil. cioa-), g.-d. art. cioátei; pl. cioáte

ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi

ciótur s. m. (pl. cioturi)

CIOT s. 1. v. buturugă. 2. v. mont. 3. v. nod.

ciót (cióturi), s. n.1. Parte rămasă dintr-un copac tăiat sau rupt. – 2. Nod. – 3. Parte, bucată. – 4. Mont, ciuntitură. – Mr. ciotă „mînă.” Creație expresivă, a cărei der. este paralelă cu cea a lui bot. Aceeași sursă expresivă a produs numeroase cuvinte asemănătoare în mai multe limbi, cf. sb. čot „colină rotundă” (Cihac, II, 56 îl consideră izvor al rom.), čotanoga „șchiop, fără un picior”; tc. çotuk „ciot”; mag. csut(a), csutkó „ciung”; it. ciotto „șchiop” (REW 2454; Battisti, II, 952); sp. din America chonco „ciot, ciuntitură”; etc. Der. cioată, s. f. (trunchi, ciot; ciot de creangă; obiect inutil) este un sing. refăcut după sl. cioate (nu sînt posibile ipotezele lui Brüch, ZRPh., XLI, 756, *aciotum, lat. acies, și Pascu, Arch. Rom., VII, 556, bazată pe lat. *ciutum, din gr. ϰυτός „care crește”); ciotac, s. m. (copac uscat care stă încă în picioare); ciotoacă, s. f. (trunchi noduros și nefolositor); ciuteică, s. f. (trunchi uscat care încă stă în picioare); ciotîrcă, s. f. (copac care a crescut strîmb); ciotur, s. m. (trunchi), pe baza pl. cioturi; cioturugă (var. ciuterugă), s. f. (trunchi, ciot), prin contaminare cu buturugă; ciotoi, s. n. (picior de pasăre); ciotos (var. ciotoros, cioturos), adj. (noduros); ciotcă, s. f. (trunchi, lemn; grămadă, stivă); ciotănos, adj. (slab), probabil prin contaminare cu ciolănos; ciotan, adj. (slab, piele și os); ciotolog, s. m. (șchiop), din sb. ςotonoga; ciotorog, s. n. (rădăcina cozii la cal; pantofi uzați); șontorog, adj. (șchiop), probabil prin intermediul unei forme *ciontorog, cf. ciunt; ciotec, ciotei, s. n. (lemn). Cf. ciut, ciunt, ciung. După paralelismul bot și bont, ciut și ciunt, se pare că rădăcina expresivă ciot a dezvoltat și o var. cu infix nazal, ciont (var. cioantă, formată pe baza pl.), s. n. (Trans., os, os lung; deget; ciot de creangă); mag. csont, pe care DAR, Scriban și Gáldi, Dict., 116, îl indică drept etimon al cuvîntului rom. sau creație expresivă îndependentă. Aceleiași rădăcini se pare că îi aparține cion(o)ate (var. gion(o)ate), s. f. pl. (Trans. și Munt., picioare, labe), pe care Drăganu, Dacor., III, 696 și DAR îl derivă de la un lat. *genuata.

CIOT cioturi n. 1) v. CIOTCĂ. 2) Porțiune rotundă, compactă și foarte tare dintr-o bucată de lemn; nod. 3) Porțiune rotundă, compactă și foarte tare rămasă dintr-o scândură sau dintr-o bucată de lemn, după ce restul a fost tăiat, rupt sau consumat. Ciot de creion. [Monosilabic] /cf. it. ciotto

cioată f. Mold. buturugă. [V. ciot].

ciot n. Mold. 1. trunchiu, buturugă: lăsatu-l’am în codru călare pe un ciot AL.; 2. nod de arbore: lemn fără cioturi. [Termen înrudit cu it. ciotto, șchiop (primitiv: butuc)].

cĭoátă f., pl. e (d. cĭot). Buturugă, cĭotac, bucată de rădăcină orĭ de trunchĭ rămas în pămînt orĭ scos.

cĭot n., pl. urĭ (var. din cĭont, ca cĭut din cĭunt, și rudă și cu sîrb. čokur, cĭot. Bern. 1, 159. V. și Lbk. 2454). Nod într'un lemn (rădăcina uneĭ ramurĭ în trunchĭ). Cĭoată, buturugă. Fig. Cĭotu afaceriĭ, greu (dificultatea) eĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CIOT s. 1. buștean, buluc, buturugă, (pop.) búcium, teșitúră, (reg.) boáncă, buștihán, bútură, ciomp, ciutéică, gros, (prin Ban. si Transilv.) bălván, (Mold.) ciótcă, (Olt.) ciumpán, (prin Mold.) lostopánă, (Olt. si Ban.) turúgă, tutúc. (S-a împiedicat de un ~.) 2. mont. (~ al mîinii.) 3. nod, (reg.) cep. (~ la o scîndură sau în trunchiul unui arbore.)

Intrare: ciot
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciot ciotul
plural cioturi cioturile
genitiv-dativ singular ciot ciotului
plural cioturi cioturilor
vocativ singular
plural
ciotur (s.n.) substantiv neutru rar
Surse flexiune: DLRLC, DEX '98, DEX '09
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciotur cioturul
plural cioture cioturele
genitiv-dativ singular ciotur cioturului
plural cioture cioturelor
vocativ singular
plural
ciotur (s.m.) substantiv masculin
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciotur cioturul
plural cioturi cioturii
genitiv-dativ singular ciotur cioturului
plural cioturi cioturilor
vocativ singular
plural
Surse flexiune: DOR, DEX '98, DEX '09
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cioa cioata
plural cioate cioatele
genitiv-dativ singular cioate cioatei
plural cioate cioatelor
vocativ singular
plural