MONARHIE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

monarc sm vz monarh

monarh sm [At: (a. 1703) FN 126 / V: ~rc / Pl: ~i, (înv) ~rși / E: ngr μονάρχης, ger Monarch] 1 Conducător al unei monarhii Si: suveran. 2 (Pgn; fig) Stăpân.

monarhie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/8 / A și: ~narhie / P: ~hi-e / V: (înv) ~rșie / Pl: ~ii / E: ngr μοναρχία, lat monarchia, ger Monarchie, fr monarchie] 1 Formă de guvernare în care o singură persoană conduce statul, funcția transmițându-se ereditar. 2 (Pex) Stat a cărui formă de conducere o reprezintă monarhia (1). 3 (Îs) ~ absolută Monarhie (1) în care conducătorul guvernează după bunul plac. 4 (Îcs) ~ constituțională Monarhie (1) în care guvernarea se bazează pe lege fundamentală și este împărțită între guvern, parlament și monarh.

monarșie sf vz monarhie

MONARHIE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

MONARH, monarhi, s. m. Conducător suprem (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. Un Ludovic e mai întîi monarh, și numai în urmă francez. CAMIL PETRESCU, T. II 385. ◊ (Poetic; în forma monarc) O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie... În mausoleu-ți mîndru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! EMINESCU, O. I 69. – Variantă: (învechit) monarc s. m.

MONARHIE, monarhii, s. f. Formă de conducere a statului, de obicei ereditară, în care puterea supremă aparține monarhului; statul cu o astfel de formă de conducere. V. regat. De-ar fi monarhia cît de bună, Cu vreme se mută în despoție. BUDAI-DELEANU, Ț. 360. Monarhie absolută = monarhie bazată pe puterea nelimitată a monarhului, desconsiderînd drepturile poporului. Monarhie constituțională = monarhie în care prerogativele monarhului sînt limitate prin constituție.

MONARC s.m. v. monarh.

MONARH s.m. Conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. [Var. monarc s.m. / < fr. monarque, gr. monarchos].

MONARHIE s.f. Formă de guvernămînt în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. V. regat. ♦ Stat cu o astfel de formă de guvernămînt. [Gen. -iei. / < lat., gr. monarchia < gr. monos – singur, arche – conducere].

MONARH s. m. conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. (< ngr. monarhis, germ. Monarch)

MONARHIE s. f. 1. formă de guvernare în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. 2. stat monarhic. (< ngr. monarhia, lat. mo-narchia, germ. Monarchie, fr. monarchie)

MONARH ~i m. Conducător absolut al unei țări; rigă; rege; suveran; împărat. /<ngr. monárhis, germ. Monarch^[1]

MONARHIE ~i f. 1) Formă de guvernământ în care puterea politică supremă aparține unui monarh; regalitate; regalism. 2) Stat guvernat de un monarh; regat. /<ngr. monarhia, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie

monarh m. 1. capul unei monarhii; 2. fig. Domn: al nopților monarh (luna) EM.

monarhie f. 1. guvernul unui Stat condus de un singur cap; 2. Stat guvernat de un monarh; monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și corpurile legiuitoare, ca în România; monarhie absolută, în care suveranul e stăpân fără control, cum era în Rusia.

*monárh m. (vgr. mónarhos și monárhes, d. mónos, singur și árho, domnesc). Suveran (împărat, rege saŭ principe).

*monarhíe f. (vgr. monarhia). Guvernu uneĭ țărĭ conduse de un monarh. Țară guvernată de un monarh: România e o monarhie. Monarhie absolută, aceĭa în care suveranu nu poate fi controlat de nimenea. Monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și parlament.

monarh s. m., pl. monarhi

monarhie s. f., art. monarhia, g.-d. art. monarhiei; pl. monarhii, art. monarhiile (desp. -hi-i-)

monarh s. m., pl. monarhi

monarhie s. f., art. monarhia, g.-d. art. monarhiei; pl. monarhii, art. monarhiile

monarh s. m., pl. monarhi^[1]

monarhie s. f., art. monarhia, g.-d. art. monarhiei; pl. monarhii, art. monarhiile

monarh

monarh, -hi.

monarh (monarhi), s. m. – Suveran. Mgr. μόναρχος, parțial prin intermediul lat. monarchus (sec. XVII, cf. Tiktin; Gáldi 211), și apoi din fr. monarque. – Der. monarhic, adj., din fr. monarchique; monarhi, vb. (înv., a domni); monarhie, s. f., din mgr. μοναρχία; monarhină, s. f. (înv., regină, suverană), din germ. Monarchin, sec. XVIII; monarhism, s. n., din fr. monarchisme; monarhist, s. m., din fr. monarchiste.

MONARH s. (POL.) 1. v. rege. 2. v. domnitor.^[1]

MONARHIE s. (POL.) 1. (fig.) coroană. (~ Suediei.) 2. regat, (înv.) crăie, crăime. (Republică și ~.) 3. regalitate. (~ a fost abolită în...)

MONARH s. (POLITICĂ) 1. rege, suveran, (pop.) crai, (înv.) rigă. (~ul Suediei.) 2. cîrmuitor, conducător, domn, domnitor, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan cel Mare, marele ~ al Moldovei.)

MONARHIE s. (POLITICĂ) 1. (fig.) coroană. (~ Suediei.) 2. regat, (înv.) crăie, crăime. (Republică și ~.) 3. regalitate. (~ a fost abolită.)

MONARH s. m. Conducătorul statului într-o monarhie; suveran. V. r e g e, î m p ă r a t. Mie mi să pari cum să nu mai fie unul monarh, pentru că nu-i lucru dulci, nici iaste bun. HERODOT (1645), 179. Nici eclipsis iaste pricina ca să se întuneceaze slava celui monarc (a. 1703). FN 126, cf. 20. Luase cărți de conții, grofii, de la amîndoi monarhii creștini. IST. Ț. R. 118. Au început. . . a săruta mîna monarhului (a. 1757). GCR II, 53/26, cf. 54/8, 87/35. Toți acești monarhi sînt giurați să-și de agiutor unul altuie cîte 30 000 de oaste. NECULCE, L. 274. Monarhul averile toate Ca moștenirea sa le socoate. BUDAI-DELEANU, Ț. 361. Aceștia nencetat stric al monarșilor sfat. MUMULEANU, C. 90/9. Numirea unui domn pământean s-au primit cu mărturisiri unei vecinice cunoștințe cătră mărinimosul monarh (a. 1835). URICARIUL, VIII, 121. Monarhul rus nu voia a ști aceste răstălmăciri . . . pe care politica le iscodește. NEGRUZZI, S. II, 141. Călărimea. . . Pe monarc îl urmărește cu sălbatice răcniri. MACEDONSKI, O. I, 105. Puternic e monarcul. COȘBUC, S. 59. Un Ludovic e mai întîi monarh și numai în urmă francez. CAMIL PETRESCU, T. II, 385. Bursa din Paris fu creată în 1724. Monarhul, noblețea au nevoie de împrumuturi. RALEA, F. 192. ◊ (Alegoric) [Zicînd] Vulturului și Leului, marilor monarși. CANTEMIR, IST. 159. [Leul] s-afunda în maiestatea morții sale de monarh. MACEDONSKI, O. I, 118. * F i g. Au așezat pre Demostenes însuși stăpîn și monarh preste voința omenească. MOLNAR, RET. 7/3. O dormi, o dormi în pace . . . Tu adorat și dulce al nopților monarc ! EMINESCU, O. I, 69. Monarh absolut v. a b s o l u t. – Pl.: monarhi și (învechit) monarși. – Și: (învechit) monárc s. m. Din ngr. μονάρχης, germ. Monarch. – Monarc < it. monarca, fr. monarque.

MONARHIE s. f. Formă de guvernare în care o singură persoană (fără a răspunde de actele sale) conduce statul, puterea transmițîndu-se de obicei ereditar; p. e x t. stat cu o astfel de formă de conducere. Cei 7 oamini perși áliasără sfatul cel de apoi, a lui Darie, pentru să fie monarhie. HERODOT (1645), 182. Dumitrașco Vodă Cantacuzino . . . luase puterea monarhiei al doele rînd la mîna sa. N. COSTIN, LET. II, 38/8, cf. MAG. IST. IV, 44/7. Chesar, al doilea monarh . . . cu putearea monarhiii, au luat și nume de Avgust. CANTEMIR, HR. 163, cf. id. IST. 49. De ar fi monarhia cît de bună, Cu vremea se mută în despoție. BUDAI-DELEANU, Ț. 360, cf. id. LEX. Meargerea înainte a monarhiii. MOLNAR, I. VIII/25. Cînd îngrijirea cîrmuirii să dă numai la un om supus la legi, să numește monarhie. GOLESCU, E. 249/16. După moartea acestuia s-au așăzat întrînd noo monarhie. IST. UNIV. I, 148/11, cf. 234/20, 339/1. Sint mai multe feluri de oblăduiri, precum împărății (monarșii), crăii, arăstocrații și republice. CR (1829), 124²/33. Partidul a înscris în programul său răsturnarea monarhiei și instaurarea republicii democrate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 400, cf. ARGHEZI, S. P. 88. Atît monarhia cît și burghezia. . . au flatat demagogic spiritul de mîndrie al poporului francez. RALEA, F. 31. ◊ Monarhie absolută v. a b s o l u t. Monarhie constituțională v. c o n s t i t u ț i o n a l. – Accentuat și: monárhie (BUDAI-DELEANU, Ț. 360). – Pl.: monarhii. – Și: (învechit) monarșie s. f. – Din ngr. μοναρχί, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.