4 intrări

Articole pe această temă:

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

moțat, ~ă [At: GHICA, S. 301 / Pl: ~ați, ~e / E: de la moț1] 1 a (D. oameni și animale) Care are moț1 (1). 2 a (Irn; d. oameni) Care caută să iasă în evidență cu orice preț. 3 a (Irn; d. oameni) Care se crede superior celorlalți, deosebit, grozav. 4 a (Irn; d. oameni) Îndrăzneț. 5 a Cu vârf ascuțit Si: țuguiat. 6 sf (Gmț) Cimitir așezat pe o înălțime. 7 sf (Pex; art.) Epitet pentru moarte (1).

MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț1 (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț1 (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț, cu gura mare. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. Care poartă moț, cu moț. Ciuta moțată Sub barbă bălțată. TEODORESCU, P. P. 178. ♦ Fig. îndrăzneț, cu gura mare. Hai să spunem ghicitori... Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat!Șarpele!Minți, moțato! DELAVRANCEA, S. 237. Te-ai găsit tu mai moțat, se spune cuiva care face pe deșteptul, care se crede mai isteț decît ceilalți. 2. Cu smoc de pene pe cap. Repede ieși în bătătură și prinse o găină moțată. SANDU-ALDEA, D. N. 270. Găinușe moțate... picau ca fermecate cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. Porumbei de tot neamul... și de cei moțați și de cei încălțați. Ghica, S. 301. Ciocîrlan moțat Strigă noaptea în sat (Cumpăna fîntînii). GOROVEI, C. 121. 3. (Despre căciuli) Cu vîrf ascuțit, țuguiat. Silise cîrmuirea pe școlarii din țară să poarte... căciuli moțate cu pene de curcan. PAS, Z. I 112. Doi surugii... cu căciula moțată de oaie pe ureche. ODOBESCU, S. I 161. Fig. Cînd am privit depărtările, am văzut aria mării suită deasupra liniei orizontului; pe ea plutea numai floarea moțată a luceafărului de ziuă. SADOVEANU, O. E. 65.

MOȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre păsări) Care are moț pe cap; cu moț. 2) (despre căciulă) Care are vârful (fundul) ascuțit; țuguiat. 3) fig. Care manifestă prea multă îndrăzneală. * A se crede mai ~ a se crede mai deștept. /v. a moța

moțat a. 1. cu moț în frunte: pasăre moțată: 2. fig. îndrăzneț, pretențios: vrei să te arăți mai moțat?

moțát, -ă adj. (d. moț). Cu moț: cĭocîrlanu e moțat. Fig. Pretențios, îngînfat, obraznic. A te crede maĭ moțat de cît alțiĭ, a te crede maĭ breaz, superior.

moța [At: COSTINESCU / Pzi: ez / E: moț1] 1-2 vtr A(-și) aranja moțul1 (1). 3-4 vtr (Pex) A (se) împodobi. 5 vt (Rar) A țuguia buzele.

MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul1 (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț1.

MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) aranja moțul1 (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț1.

MOȚÁ, moțez, vb. I. 1. Refl. A se găti cu moț, cu zulufi. Te moțezi toată ziua și îți scoți zulufii din beretă. PAS, Z. I 184. 2. Tranz. (Rar, cu privire la buze) A țuguia. Ridică capul în sus cu mîndrie, moțează buzele. La TDRG.

PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică foarte vioaie, cu pene măslinii-verzui pe spate și galbene-cenușii pe pîntece (Parus major). Paseri mărunte... se chemau de pe vîrfuri de nuielușe mlădioase; erau stigleți cu pete de sînge, pițigoi rotunzi cu pene cenușii și negre, cintezi cu piepturile cărămizii. SADOVEANU, O. III 355. Doar un pui de pițigoi, Într-un vîrf de fag pitic Stă cu penele vulvoi. TOPÎRCEANU, B. 41. Dar să vezi! la socrul mare Zgomote din zori: Pițigoiu-ntr-una sare Steag pe casă șoimul suie Gheunoaia bate cuie Ca s-anine flori. COȘBUC, P. II 35. De se preumbla numai prin codri și prin livezi, mierlele și privighetorile... cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinau peste tot locul cu dulcele lor cîntări. ODOBESCU, S. III 181. ◊ (Termen glumeț la adresa copiilor) A pus farfuria vîrfuită pe mescioara lîngă care era steaua și v-a chemat: veniți încoa, pițigoilor, și mîncați. PAS, Z. I 76. – Compuse: pițigoi-moțat = pasăre cu un moț, cu pene negricioase pe ceafă; trăiește mai ales în pădurile de brad (Parus cristatus); pițigoi-de-stol = pasăre cu capul mic și coada mai lungă decît trupul (Aegithalos caudatus). – Variantă: (regional) țițigoi (MARIAN, O. II 143) s. m.

A MOȚÁ ~éz tranz. 1) (părul) A aranja în formă de moț. 2) fig. fam. A găti excesiv și fără gust. /Din moț


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

pițigói moțát s. m. + adj.

zambílă-moțátă (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. zambílei-moțáte; pl. zambíle-moțáte

moțá vb., ind. prez. 1 sg. moțéz, 3 sg. și pl. moțeáză

pițigói moțát s. m. + adj.

zambílă-moțátă (zool.) s. f.

zambílă-moțátă (zool.) s. f.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MOȚÁT adj. 1. (reg.) cucuiat, (Ban. și Transilv.) pupuiat. (Găină ~.) 2. țuguiat, (reg.) țogoșat. (Căciulă ~.)

arată toate definițiile

Intrare: moțat
moțat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moțat
  • moțatul
  • moțatu‑
  • moța
  • moțata
plural
  • moțați
  • moțații
  • moțate
  • moțatele
genitiv-dativ singular
  • moțat
  • moțatului
  • moțate
  • moțatei
plural
  • moțați
  • moțaților
  • moțate
  • moțatelor
vocativ singular
plural
Intrare: moța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • moța
  • moțare
  • moțat
  • moțatu‑
  • moțând
  • moțându‑
singular plural
  • moțea
  • moțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • moțez
(să)
  • moțez
  • moțam
  • moțai
  • moțasem
a II-a (tu)
  • moțezi
(să)
  • moțezi
  • moțai
  • moțași
  • moțaseși
a III-a (el, ea)
  • moțea
(să)
  • moțeze
  • moța
  • moță
  • moțase
plural I (noi)
  • moțăm
(să)
  • moțăm
  • moțam
  • moțarăm
  • moțaserăm
  • moțasem
a II-a (voi)
  • moțați
(să)
  • moțați
  • moțați
  • moțarăți
  • moțaserăți
  • moțaseți
a III-a (ei, ele)
  • moțea
(să)
  • moțeze
  • moțau
  • moța
  • moțaseră
Intrare: pițigoi-moțat
pițigoi-moțat substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pițigoi-moțat
  • pițigoiul-moțat
plural
  • pițigoi-moțați
  • pițigoii-moțați
genitiv-dativ singular
  • pițigoi-moțat
  • pițigoiului-moțat
plural
  • pițigoi-moțați
  • pițigoilor-moțați
vocativ singular
plural
Intrare: zambilă-moțată
zambilă-moțată substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zambilă-moța
  • zambila-moța
plural
  • zambile-moțate
  • zambilele-moțate
genitiv-dativ singular
  • zambile-moțate
  • zambilei-moțate
plural
  • zambile-moțate
  • zambilelor-moțate
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pițigoi-moțat

  • 1. Pasăre cu un moț, cu pene negricioase pe ceafă; trăiește mai ales în pădurile de brad (Parus cristatus).
    surse: DLRLC

etimologie: