2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

moșan sm [At: M. COSTIN, O. 51 / Pl: ~eni / E: moș + -ean] (Înv) 1 Moștenitor (1). 2 Răzeș. 3 Bărbat originar din... Vz băștinaș.

MOȘÁN s. m. v. moșnean.

MOȘAN s. m. (Mold.) 1. Moștenitor. Jigmontu fiind dirept moșan icei<i> crăii<i>, ce încă viu tată-său Ivan craiu l-au ales leașii pre Jigmontu la crăiia lor. CLM, 10v. Și s-au făcut troadenii moșeni Italiii aședzați și legați între sine. NCL, I, 35. Pentru aceasta s-au întrupat Dumnedzău pentru să mîngîie jealea lui Adam și iară să-l facă moșan raiului, cum au fost mai înainte. CRON. SEC. XVIII, 15r. 2. Băștinaș. Gavril al doile Tecenschi den Muraviț moșan. N. COSTIN. De-ș dau vo fată după vun străin, pre cu greu, dar mosan nu-l priimăscu nici la sfat. NECULCE. Etimologie: moș + suf. -ean. Vezi și moșancă, moșnean, moșneni, moșnenie. Cf. moșnean (1), ocinaș, uricaș (1); moșnean (1).

moșán, -că s. (d. moș). Vechĭ. Moștenitor. Moșnean. Azĭ rar. Copărtaș la o moșie. V. răzeș.

MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

moșnean, ~ă smf [At: PRAV. 93 / V: ~șăn~, ~ștn~, mușneaniu / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~i, ~e / E: cf moștean, moș, moșan, moșie1] 1 (Îrg) Moștenitor (1). 2 (Îrg) Succesor. 3 (Mun; în evul mediu) Membru al unei obști sătești în devălmășie. 4 (Mol; în evul mediu) Țăran liber posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun Si: (îrg) moștean, (înv) moșian, moșinaș (1), răzeș. 5 (Îrg) Proprietar al unei moșii1 (1). 6 (Îrg) Băștinaș.

moștean, ~ă [At: PRAV. 61 / Pl: ~eni, ~ene / E: cf moșnean, moșan, moșteni1] 1 smf Moștenitor (1). 2 a (Îvr) De moștenire Si: moștenit. 3-5 smf Moșnean (3-5). 6 smf Proprietar. 7 smf Stăpân. 8 smf Băștinaș.

MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (Munt.; în opoziție cu clăcaș) Țăran liber care-și cultivă propriul său pămînt; răzeș. Eu am auzit, bădiță, c-adecă și la munteni Ar fi rezași ca ș-ai noștri, numiți acolo moșneni. HASDEU, R. V. 46. Moșnenii ce mai rămăsese, împreună cu opinca, răbdau păsul țării și nici măcar aduseră jeluiri doamnei. ODOBESCU, S. A. 157. 2. (Regional) Stăpîn al unei moșii (1). Sosește aice și moșneanul moșiei. SBIERA, P. 174. 3. (Învechit) Moștenitor, moștean (1). Aidi, romîne! aidi, voinice! Lasă rîpe, văi, colnice! Aidi! moșnean de vitejie. VĂCĂRESCU, P. 73. – Variantă: (regional) moșán s. m.

MOȘNEÁN ~éni m. (în Moldova medievală) Țăran liber, considerat coproprietar de pământ (transmis prin moștenire), pe care îl lucra independent; răzeș. /cf. moștean

MOȘNEAN s.m. 1. (Mold., ȚR) Moșan (1). A: Ne-au făcut moșneani împărațiii ceriului. VARLAAM. Să fie moșneni domniei și impărăției lui Dumnedzău de sus. ȘT, 234. Deaca sînt fii, sînt și moșneani. DOSOFTEI, VS. Acolo casnici și mosneani sîntem. CD 1698, 43v; cf PRAV.; CANTEMIR, HR.; CD 1770, 54r. B: Vom rădica și pre moșneanul vostru. BIBLIA (1688). Mă învredniceaște a fi moșnean împărăție tale. CES 1700, 31r; cf. CES 1700, 31v; P 31v; NEAGOE. 2. (ȚR) Moșan (2). Va fi ca și cel de pămînt moșnean. BIBLIA (1688). Etimologie; cf. moș, moșan, moșie. Vezi și moșan, moșancă, moșneni, moșnenie. Cf. moșan (1), o c i n a ș, u r i c a ș (1); moșan (2).

moșnean m. pl. proprietari mici, șezători la țară în pământurile lor: moșnenii formau în Muntenia (ei se numiau în Moldova răzăși) clasa cea mai importantă a populațiunii rurale. [V. moșneag].

moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MOȘÁN s. v. moșnean, moștenitor, răzeș, succesor, urmaș.

moșan s. v. MOȘNEAN. MOȘTENITOR. RĂZEȘ. SUCCESOR. URMAȘ.

MOȘNEÁN s. v. moștenitor, succesor, urmaș.

arată toate definițiile

Intrare: moșan
substantiv masculin (M23)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moșan
  • moșanul
  • moșanu‑
plural
  • moșeni
  • moșenii
genitiv-dativ singular
  • moșan
  • moșanului
plural
  • moșeni
  • moșenilor
vocativ singular
  • moșanule
  • moșene
plural
  • moșenilor
Intrare: moșnean
substantiv masculin (M20)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moșnean
  • moșneanul
  • moșneanu‑
plural
  • moșneni
  • moșnenii
genitiv-dativ singular
  • moșnean
  • moșneanului
plural
  • moșneni
  • moșnenilor
vocativ singular
  • moșneanule
  • moșnene
plural
  • moșnenilor
substantiv masculin (M23)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moșan
  • moșanul
  • moșanu‑
plural
  • moșeni
  • moșenii
genitiv-dativ singular
  • moșan
  • moșanului
plural
  • moșeni
  • moșenilor
vocativ singular
  • moșanule
  • moșene
plural
  • moșenilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

moșan

moșnean moșan

etimologie:

  • cf. moștean
    surse: DEX '98 DEX '09