miron n. rugăciune liturgică. [Gr. mod.].

Miron m. V. Barnovschi și Costin.

Miron, Cristea (1868-1939), patriarh al României, n. la Toplița, jud. Harghița. Fiu de țărani (din botez Ilie), după studii în țară a obținut doctoratul în litere la Universitatea din Budapesta. Consilier la Arhiepiscopia Sibiului, redactor la „telegraful român”, episcop al Caransebeșului (1910-1918), luptător pentru unitatea națională, a făcut parte din delegația care a precedat actul unirii la București. În decembrie 1919 este ales mitropolit primat, iar în 1925 devine primul patriarh al României, prin ridicarea mitropoliei Ungrovlahiei la rangul de patriarhie. Membru de onoare al Academiei Române, ales la 7 iunie 1919. În timpul său a fost ridicat actualul palat patriarhal. Ca om politic a fost membru al regenței în timpul primei domnii a regelui (minor) Mihai I (1927-1930) și prim-ministru în timpul dictaturii lui Carol II (1938-1939). Este înmormântat în catedrala patriarhală din București.

MIRON (MYRON) din Eleuterai (c. 480-c. 430 î. Hr.), sculptor grec. Unul dintre corifeii sculpturii grecești din perioada clasică timpurie. Maestru al redării corpului în mișcare. În creația sa, expresia figurii se umanizează, traducând fie seninătatea interioară (zeița din grupul „Atena și Marsyas”), fie tensiunea („Discobolul”). Operele lui ne-au parvenit numai sub forma unor copii romane.

MIRON, Paul (1926-2008, n. Fălticeni), lingvist, filolog și scriitor român. Stabilit în Germania. Prof. univ. la Bonn, Köln, Tübingen și Freiburg im Breisgau. Redactor și director (1973-1981) al revistei „Dacoromania”, apărută la Freiburg im Breisgau. Studii de lingvistică și literatură română, precum și de filologie romanică („Dicționarul lui Tiktin”, „Gramatica română”). Studii despre Cantemir și Eminescu.

MIRON, Radu (n. 1927, Codăești, jud. Vaslui), matematician român. Acad. (1993), prof. univ. la Iași. Contribuții în domeniile geometriei diferențiale și al aplicațiilor ei în fizica teoretică, în fundamentarea geometriei și algebrei și topologia algebrică („Geometrie diferențială”, „Topologia algebrică”, „Fibrate vectoriale”). Numeroase noțiuni îi poartă numele (reper M., spații M., conexiuni M. etc.).

MIRON gr. Mύρων, cf. μύρον „parfum lichid”. I. 1. Miron (Dm; C Ștef); -aș, mold.; -easa s.; -escu; -eș, I., ard. 2. + Ion: Mirion, Goia (Met 70). 3. + -cu: Mironcu (Sur III). Derivate ce se pot explica din Miron scurtat, sau din sl. мира „pace”, din subst. mir (de ungere) sau din subst. mire „însurățel”. Capidan explică pe Mire b., 1348 prin ar. Miru și alb. mire „bun, frumos” (DR II). 1. Mire b. sec. XIV (DR IV¹). 2. Mirea (C Ștef; Paș); Mirea = Merca(Dm); Mirea pictor. 3.Mira b.(Hur; Sd XVI); -ar (DR II); – f., munt.(16BVI 285; P³; P Bor 9, 35, 50); f., dobr. (RI XI 208) etc. Mira = Mera, m-re pe Milcov sau n. luat după „Mira Lichiei” titlu arhieresc, „in partibus” după 1280, cf. „Matei al Mirelor” < gr. Mύρα ρέων, pl. 4. Miran, T. (RI X 274); -cea, Ioan, act. 5. Mireasa, Mireasca ss., nume maritale; Mir/eni, -ești ss.; -escu; Mireș s. Bz cf. și magh. nyres „nucet” (com. de Al. Cristurean); Miráu t. (Revista Critică XIII 160); Mirin, act.; Miroiu, act.; Miroaia s. 6. Miru b., ar. și băn.; mold. (Sd. XVI; Isp V¹ 85-6); -i, munt. (17 B II 77), Mir(on) sau din sl. мира „pace” + sufixe: 7. + -ca: Mirca b. (17 A 226); – Gav. (Sd VI 13). 8. + -ca + -an: Mircan (17 B II 75). 9. + -șa: Mirșu zis și Merșu, Stan (17 B I 113). 10. + Don< Andonie: Mirodon (Isp IV¹). 11. Tema slavă мира „pace”, intră indiscutabil în compunerea numelor slave împrumutate ca Miroslav, Dragomir, Stanimir. Vladimir: Miroslav (Ștef; Sd XVI); – vistier (Fior 88; BCI IX 87); -a, s.; Miroslov/eni, -ești ss.; Merislău b, (Ard) și Mirislău s., ard. III. Derivate din Miron, prin schimbarea părții finale -on cu diverse sufixe: 1. Mirăul; Mirăești s. (Tec I); Miri din Bughea (Sd XV 243); Miria pren. (Hur 128); Mirioara t. (Mus). 3. Mirica pren. (P Bor 54; BCI X 113); -f. (P³); Mirică (Hur; pomelnic București); – paharnic (Aș Br 3). 4. Mirican (17 B II 75; AO XVII 297); Miricuță, (Ul 20). 5. Miril, -a t.; -a, -ești, -ița ss. (Ț-Rom 298); -ea vecin (17 B II 313). 6. Miriță (Drag 162; P³ fila 13). 7. + -lea: Mirlea (17 B I 178); Mirlan (16 B IV 104); Mirlici (17 B IV 139). IV. Miron cu apoc. + suf. -ăuț, ca în Rădăuți: 1. Mirăuț, mold., 1656 (RI VI 86; Băl I); -ă, T., scris și Merăuț, T., 1746, mold. (RI II 148-9); -ă b., munt. (17 B II 204; Sd XVI); -i diac (17 A IV 35); -ĭ m-rea, mold.; Mirăuțul popa (Sd V 222). 2. Derivate: Mirâuț/eni s.; -oi (Buc; CL). 3. Variante: a) Mireuț (Tec I; Sd XXI); – din Eși (Vr); b) Mărăuț (Sd XI 91); c) Mereuță, ard. (Sd XVI); d) Mierăuță, Coșescul, mold. (Sd VI 126). 4. Frecvența numelui Mirăuț în cîteva variante și originea lui calendaristică, justifică scurtarea, obișnuită la această categorie de nume, în ipocoristicul: Râuț din Bîrsa (Sd X); -u (17 B IV 290); Răuță (P³ fila 23 verso; Sd XXI; 16 B IV 252; BCI VIII 35; Drag 80, 128); Răuț/el, -eni ss.; -escu, P. (Mus 11). – (Drag 80, 128); Răuți, C., olt. (BCI XII 110); t. (Bz); Răuțoiu, act.; Reuțu (Puc), forme ce n-au relație cu adj. râu.

Miron Mai puțin frecvent decît în secolele trecute, Miron reproduce un vechi nume pers. gr. Mýron, atestat de Herodot, ca nume al unui tiran și purtat, printre alții, de un celebru sculptor din sec. 5 î.e.n. Spre deosebire de majoritatea numelor grecești, compuse din două elemente lexicale, de astă dată avem de a face cu un nume simplu pe care specialiștii îl apropie de subst. myron „ulei parfumat, balsam” (prin intermediar slav, cuvîntul grecesc a ajuns și în română, sub forma mir „untdelemn sfințit, folosit în biserica creștină la săvîrșirea unor ritualuri”; din aceeași familie mai fac parte mireasmă, miros etc.). Nume laic la origine (ungerea corpului cu uleiuri parfumate era un element al eleganței), Myron este preluat de către creștinii din primele secole ale erei noastre și pătrunde în onomasticonul sacru. Răspîndirea numelui printre credincioșii de limbă greacă trebuie pusă în legătură și cu valoarea de termen tehnic ecleziastic al subst. myron „mir”, mai ales că, după cît se pare, cultul unui martir Miron nu s-a bucurat de o prea mare popularitate. Ajuns la noi prin intermediar slav, vechiul nume grecesc începe să fie folosit și de către români, încă din sec. 15, alături de forma calendaristică fiind curente și derivatele Mironaș, Mironeș, Mironel. Deși din punct de vedere teoretic nu este exclus un probabil hipoc. Miru (și derivatele sale), acesta nu poate fi practic deosebit de numele omofon care aparține temei slave Mir- (din Miroslav, Vladimir, Mircea etc.). ☐ Bg., rus, scr., ucr. Miron. ☐ Miron, sculptor grec din sec. 5 î.e.n., autorul celebrului Discobol (păstrat numai sub forma unei copii romane), Miron Barnovschi, domn al Moldovei, Miron Costin, unul dintre cei trei mari cronicari moldoveni.

CONSTANTINESCU, Miron (1917-1974, n. Chișinău), sociolog și istoric român. Militant comunist. Acad. (1974), prof. univ. la București. A deținut importante funcții în conducerea de partid și de stat. Op. pr.: „Sociologie generală. Probleme, ramuri, orientări” (în colab.), „Cercetări sociologice, 1938-1971”.

CRISTEA Miron v. Miron.

IZVORUL MIRON, mănăstire situată în arealul com. Tomești (jud. Timiș), cu biserica având hramul Sf. Ilie, ctitorie din 1911 a lui Miron Cristea.

MIRON CRISTEA (1868-1939, n. Toplița), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939) și om politic. M. de onoare al Acad. (1919). Episcop al Caransebeșului (1910-1919), mitropolit primar al României întregite (1919-1925). Participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1 dec. 1918). A realizat unificarea bisericească și a organizat Biserica ca Patriarhie. Membru al Regenței în timpul primei domnii a lui Mihai I (1927-1930). Prim-min. (1938-1939) în timpul regimului de autoritate a lui Carol II. A sprijinit tipărirea de cărți teologice (Biblia sinodală și „Noul Testament”). Lucrări („Iconografia și întocmirile din internul bisericei răsăritene”, „Cuvântări și predici ale unui teolog...”, „Pastorale, predici și cuvântări”, „Viața și opera lui Eminescu”, în lb. maghiară).

miron, miroane, s.n. (înv.) rugăciune liturgică.